Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Iachint

Publicat

Publicitate

Sfântul Mucenic Iachint era postelnic al în palatul imperial de la Roma în timpul împăratului Traian (98-117). Împratul dăduse pentru prima oară ordinul ca toţi supuşii imperiului să aducă jertfă idolilor iar cei care refuză să fi forţaţi prin ameninţări şi tortură să aducă jertfă sau să moară. Pe când Iachint avea numai 20 de ani împăratul a poruncit celebrarea necuraţilor zei prileji pentru ca toţi cetăţenii să aducă jertfă idolilor.

În timp ce toţi slujitorii palatului îl însoţeai pe împărat la templu, Ianichint care avea o viaţă înţeleaptă de creştin adevărat ce îi slujea în taină lui Hristos, ocupându-se cu înfrânarea, curăţia, blândeţea şi toate lucrurile cele bune, s-a retras într-o cămăruţă tainică unde se închina adevăratului Dumnzeu. Un oarecare Urvechie, care slujea tot ca postelnic, l-a văzut, l-a urmărit şi a auzit rugăciunea lui iar apoi s-a dus întins la împărat şi i-a povestit ceea ce aflase. Împăratul l-a chemat pe Iachint şi i-a poruncit să mănânce din carnea adusă ca jertfă, dar acesta şi-a făcut semnul crucii şi l-a înfruntat pe împărat spunând că el nu va mânca niciodată din mâncarea spurcată. Cei aflaţi de faţă s-au mâniat de îndrăzneala Sfântului Iachint şi au tăbărât pe el de l-au bătut până nu a mai putut mişca.

Împăratul Traian a poruncit ca bătaia să înceteze iar lui Iachint să să i se bage mâncarea cu forţa pe gât. Pentru că nu au reuşit săi deschidă gura a poruncit să fie aruncat în închisoare şi să i se dea de mâncare numai mâncăruri din cele jertfite. 38 de zile a petrecut sfântul Ianichint în închisoare, hrănindu-se numai cu rugăciune, chiar dacă păzitorii lui îl îmbiau cu tot felul de mâncăruri din cele spurcate. În a 38-a zi gardienii, când veneau să-i aducă mâncarea jertfită idolilor au văzut încăperea luminată şi doi îngeri care stăteau împreună cu Iachint, s-au speriat şi au fugit la împărat să-i spună ce au văzut.

Când au venit alţi soldaţi nu au găsit nimic decât trupul sfântului fără suflare aşa că l-au luat şi l-au aruncat afară din cetate pentru a fi hrană animalelor şi păsărilor. Un preot, pe nume Timotei a luat sfintele moaşte şi le-a păstrat cu cinste până la moartea sa, iar apoi le-a încredinţat unei creştine credincioase, văduvă, care la rândul ei le-a păstrat cu credinţă şi cinste.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Nicolae Grigorescu (tronsonul cuprins între B-dul Mihai Eminescu și Calea Națională), Gheorghe Filipescu, Calea Națională nr. 80-90.

           Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni în regim de urgență pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

Citeste mai mult

Administratie

Vești bune pentru Darabani: Infrastructură modernă pentru un oraș care se dezvoltă

Publicat

Publicitate
Orașul Darabani va beneficia de un nou proiect major, de importanță deosebită pentru viitor, despre care se face vorbire de mult timp în comunitatea noastră.
În această săptămână, în prezența președintelui CJ Botoșani Valeriu Iftime și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate a Orașului Darabani, precum și extinderea a încă aproximativ 12km de rețea nouă de canalizare, pe lânga cei 25km ce sunt deja în execuție.
„Știu că acest tip de investiție nu reprezintă neapărat unul ce ne aduce beneficii imediate, creând mult disconfort tuturor pe parcursul implementării, dar trebuie să fim conștienți cu toții că nu ne putem dezvolta altfel decât construind mai întâi infrastructură principală! Mulțumesc atât președintelui CJ Valeriu Iftime pentru toată susținerea acestei noi investiții din comunitatea noastră cât și întregii echipe din Primăria Darabani pentru implicarea în scrierea acestui nou proiect!”, a spus primarul orașului Darabani,  Mihai-Alin Gîrbaci.

Citeste mai mult

Eveniment

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate, cu sprijinul și colaborarea conducerii liceului, s-a înscris și cea de educație pentru promovarea integrității, care a avut loc în sala de informatică a Școlii Gimnaziale nr. 17 Botoșani, din municipiul Botoșani, participând numeroși elevi ai claselor a X- a și un profesor coordonator din cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.

În acest context, au fost prezentate subiecte referitoare la competenţa și identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție, datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Botoşani, infracțiunile de corupție, noțiunea de funcționar public, instituții și instrumente de prevenire și combatere  a corupției existente în prezent, consecințele corupției, campanii și activități preventive desfășurate de către DGA, atitudinea/ reacția  față de corupție, modalități de sesizare, popularizarea sistemului telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806 și modul de funcționare al acestuia,  toate adaptate specificului vârstei participanților.

Au fost dezbătute dileme care reflectă conduita şi spiritul etic pe care trebuie să-l adopte în societate, subiecte ce țin de comportamentul legal și moral, aspecte referitoare la integritate şi noţiuni de educaţie juridică, fiind amintite titlurile campaniilor de prevenire derulate de Direcția Generală Anticorupție în scopul limitării fenomenului corupției în România, inclusiv în domeniul educației și învățământului.

Participanților le-au fost distribuite materiale preventive, în scopul încurajării semnalării faptelor de corupție la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806. Totodată, li s-a recomandat să acceseze site-ul DGA, în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial

Publicat

Publicitate

Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.

Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la 1 iunie 2026.

”Acest termen le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcțională a platformei, precum și un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeași amânare.

Cei deja înregistrați obligatoriu pot solicita ieșirea temporară din registru, iar cei care nu sunt înscriși trebuie să se înregistreze cu cel puțin 3 zile înainte de 1 iunie 2026”, a comunicat Guvernul.

Sistemul RO e-Factura a fost extins, de la începutul acestui an, şi asupra persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate, în baza CNP (cum ar fi operatorii foto/video, influencerii, prestatori de servicii diverse. Detalii, AICI

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending