Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron

Publicat

Publicitate

Acesta era din cetatea Amasiei, care se numea Mialon. Tiron se tâlcuieşte „recrut”.  Pentru cunoştinţa şi vitejia sa, Sfântul Teodor intră în oastea Legheon, cea mai aleasă dintre toate cetele, care se numea şi a Margariţilor, adică tari şi puternici. Pe când oastea sa trecea în părţile Răsăritului, aproape de locul ce se numeşte Evhaita, se afla o pădure în care era un balaur înfricoşător, încât toţi ocoleau acea cale.

Deci aflând sfântul de acesta şi vrând să afle dacă este voia Domnului să mărturisească numele Lui, merse acolo, căutând a afla balaurul. Şi adormind dânsul, fu aflat de o femeie pe nume Evsevia, care îl îndemnă să îşi cruţe viaţa şi să părăsească locul acela, iar sfântul mulţumindu-i că l-a trezit, îşi făcu cruce, încălecă pe cal şi porni mai departe. Şi numaidecât auzi zgomotul fiarei, aflând pe balaurul înfricoşător. Deci pornindu-se spre el, sfântul aruncă tare cu suliţa, străpungându-i capul, încât acesta curând muri. În vremea aceea, izbucni prigoana împăraţilor Maximian şi Maximus împotriva creştinilor. De vreme ce sfântul nu încercase să se tăinuiască pe sine că este creştin, fu târât la judecată şi aruncat în temniţă. Aceasta fu încuiată şi pecetluită căci ticălosul judecător voia ca sfântul Teodor să moară de foame.  Iar noaptea, i se arătă Domnul spunându-i:

– Îndrăzneşte, Teodore, iată, Eu sunt cu tine. să nu primeşti hrană sau băutură pământească, că vei avea altă viaţă nepieritoare şi veşnică în ceruri.

Iar sfântul Teodor, începu a cânta şi a se veseli, căci îi slujeau mare mulţime de îngeri. Iar străjerii, auzind acea cântare dulce, merseră şi aflând uşile încuiate, văzură înăuntru mult popor cu haine albe, cântând împreună cu Teodor. Deci mergând ei şi spunând ighemonului, acesta se înspăimântă şi porunci să i se dea în fiecare zi o bucată mică de pâine şi apă, însă sfântul Teodor nu primi, zicându-le lor:

– Pe mine mă hrăneşte Domnul şi Împăratul meu, Iisus Hristos.

Chemându-l iară la sine, ighemonul încercă iară a-l îndupleca pe Sfântul Teodor, însă acesta se arătă neclintit:

Publicitate

– Chiar şi cu foc de vei arde trupul meu şi cu felurite munci îl vei rupe, cu săbiile de-l vei tăia, fiarelor spre mâncare de-l vei da, totuşi, până ce duhul meu este în mine, nu mă voi lepăda de numele Hristosului meu.

Atunci porunci tiranul să fie spânzurat pe un lemn şi să i se strujească trupul cu unchii de fier. Iar slujitorii săvârşiră aceasta până rămaseră oasele goale. Văzând că nici grozăvia durerilor nu l-au clintit căci încă mărturisea pe Dumnezeul cel adevărat, porunci să fie aruncat în foc. Deci îndată slujitorii aduseră mulţime de lemne de la casele din apropiere, iar când încercară a-l pironi pe sfântul Teodor, acesta spuse:

– Lăsaţi-mă nepironit, căci Hristos, Care mi-a dat putere să rabd celelalte torturi, mă va întări să rabd şi focul.

Iar Dumnezeu voind să slăvească pe bineplăcutul Său rob, iconomisi ca văpaia să ardă ca o lumânare, încât a înconjurat trupul sfântului Teodor, fără a-l vătăma. Iar sfântul îşi dădu astfel sufletul  său în mâinile Domnului, iar unii din cei de acolo văzură sufletul său urcându-se la cer ca un fulger.

Mai apoi, Evsevia, femeia care îl aflase pe Sfântul Teodor în pădure, cumpără cinstitele moaşte ale sfântului mucenic ducându-le în patria sa ca o comoară de mult preţ, căci multe boli se tămăduiau, sfântul Teodor arătându-se doctor sufletesc şi trupesc.

Sfântul Teodor primi cununa mucenicească cea cu bună mireasmă în anul 360.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Orașele Ștefănești, Săveni și 23 de comune au rămas pentru două zile fără apă. De vină ar fi o avarie

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii că, începând de astăzi, 27 ianuarie 2026, pentru o perioadă estimată de 48 de ore, furnizarea apei potabile este sistată ca urmare a unei avarii apărute la conducta cu diametrul de 400 mm, în zona Barajului Stânca-Costești, conductă prin care se asigură transportul apei brute către Stația de pompare.

Sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii din orașul Ștefănești, orașul Săveni, precum și din comunele: Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești, Drăgușeni, Hănești, Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Știubeni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp posibil”, au transmis reprezentanții operatorului de apă botoșănean.

Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii au emis COD GALBEN de ceață valabil în județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Local, vizibilitatea va fi redusă sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza.

Meteorologii au emis un cod galben de ceață care este valabil în județul Botoșani astăzi, până la ora 08:00.

Pentru a preveni evenimentele rutiere, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să reducă viteza și să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, pietonii trebuie să traverseze numai prin locurile special marcate și după o asigurare temeinică.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Aducerea Moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol

Publicat

Publicitate

Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari predicatori ai ortodoxiei Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai mari predicatori ai ortodoxiei.

La 27 ianuarie , calendarul creștin ortodox pomenește Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului din surghiunul unde a murit și așezarea lor în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului, pe vremea împăratului Arcadiu (395-408) și a împărătesei Eudoxia, fiind considerat una din cele mai importante figuri ale patrologiei creștine.

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, în anul 354, s-a călugărit la numai 14 ani, în anul 368 și a fost preoțit de episcopul Flavian în 386, prilej cu care a primit și misiunea de predicator. La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sf. Ioan a fost numit patriarh al Capitalei prin influența lui Eutropiu, ministru atotputernic pe lângă slabul împărat Arcadie. Sfântul Ioan Gură de Aur devine repede cunoscut prin geniul și arta sa oratorică, predicile sale din toate bisericile din Antiohia și din împrejurimi, aducând pe calea cea dreptă mulți credincioși.

Râvna sa de reformator implacabil, tonul tăios și neiertător al predicilor sale i-au adus mulți dușmani printre care și curtea imperială. Astfel, după două demiteri din funcția de patriarh, Eutropiu și Eudoxia, reușesc să-l deporteze la Pityus, un mic oraș pe malul de est al Mării Negre. El a murit pe drum spre această localitate, la Comana, în Pont, în ziua de 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. După 31 ani, adică la 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de sfatul duhovnicesc al patriarhului Proclu, a adus moaștele sfântului Ioan Gură de Aur din localitatea Comana la Constantinopol.

Când racla cu sfintele moaște a ajuns în portul capitalei imperiale, toți locuitorii, în frunte cu împăratul și patriarhul, au ieșit cu lumânări aprinse în întâmpinarea marelui păstor al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur. În momentul când preoții au ridicat racla pentru a o aduce în cetatea Constantinopolului, împăratul Teodosie al II-lea s-a așezat în genunchi sub racla Sfântului și a cerut iertare în numele părinților săi, împăratul Arcadius și împărăteasa Eudoxia: „Iartă, părinte,greșeala ce ți s-a pricinuit ție din invidie!”.

Racla cu Sfintele Moaște a fost îngropată în Sfântul Altar, lângă Moaștele Sfântului Grigorie Teologul

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Un mort și trei răniți în urma coliziunii între un microbuz și un autotren, la Suceava

Publicat

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs luni seară, 26 ianuarie, pe DN17, între localitățile Stroiești și Ilișești. Potrivit sublocotenent Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, în eveniment au fost implicate un autotren fără încărcătură și un microbuz.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD B2. Intervenția a fost sprijinită de trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Conducătorul autotrenului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În microbuz se aflau patru persoane – doi bărbați și două femei. Șoferul microbuzului a rămas încarcerat, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea acestuia. Din nefericire, după extragere, medicul de pe una dintre ambulanțele SAJ a declarat decesul conducătorului auto.

Celelalte trei persoane din microbuz, policontuzionate, au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Traficul rutier pe DN17 este blocat în totalitate, iar poliția efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.

Publicitate

sursa: newsbucovina.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending