Sfântul Ierarh Meletie este cel care l-a botezat pe Sfântul Ioan Gura de Aur, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare, iar în cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic, l-a rânduit pe Sfântul Grigorie Teologul în scaunul patriarhal din Constantinopol.

Sfântul Meletie s-a născut într-o cetate din Armenia, din părinti creștini. Învățând și iubind încă de mic dreapta credință, mai apoi, datorita vieții sale curate, el a fost rânduit episcop în cetatea Sevasta, din Armenia. Nu după multa vremea, Sfântul a fost mutat în cetatea Veria, din Siria. El a trăit și a slujit Biserica lui Hristos în timpul marilor lupte pentru apărarea dreptei credințe, împotriva arienilor.

În anii de după Sinodul de la Niceea, Biserica Antiohiei era tulburată de disputele dintre diversele secte ariene și Biserica ortodoxă. În 360, când Eudoxie al Antiohiei, un arian, a devenit episcop al Constantinopolului, succesiunea la scaunul episcopal al Antiohiei fost redeschisă. În acest moment Sfântul Meletie, a fost ales ca Episcop, datorită prieteniei lui apropiate pe care o avea Sfântul cu Acachie de Cezareea, care era semi-arian. Din punct de vedere dogmatic, Sfântul Meletie, nu era nici niceean, nici arian, rămânând în afara oricărei clasificări rigide. La un moment dat, când oamenii obosiseră din cauza disputelor interminabile, temperamentul blând al lui Sfântul Ierarh Meletie pare să întruchipeze promisiunea unei păci mult așteptate.

Meletie nu avea temperamentul lui Atanasie. Avea calități autentice: ducea o viață caracterizată de simplitate, moralitate și pioșenie sinceră. Când a intrat în Antiohia, a încercat să pună capăt diferitelor abuzuri, nestârnind dușmănie din partea nimănui, pentru că evita toate problemele aflate în discuție. Ca să-i forțeze mâna, împăratul Constanțiu al II-lea, un arian convins a convocat o întrunire a episcopilor pentru a-i cere Sfântul Ierarh Meletie să își explice poziția. Într-o expunere în care a evitat limbajul „tehnic” și discuția fără rost, Meletie a conchis pe scurt întinzând trei degete și apoi strângând două și spunând „Trei Persoane sunt concepute în minte, dar este ca și când ne adresăm numai uneia” și astfel și-a stabilit mărturisirea ortodoxă. Prin această mărturisire de credință, Sfântul Meletie a dat o lovitură puternică arienilor.

Potrivit lui Socrate Scolasticul, Sfântul Ierarh Meletie a participat la sinodul de la Seleucia din toamna anului 359 și apoi a acceptat formula acachiană a mărturisirii de credință. La începutul anului 360 a devenit episcop al Antiohiei, succedându-i arianului Eudoxie, care fusese transferat, cu sprijinul lui Acachie, în scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului. La începutul anului următor (361) a fost trimis în exil în Armenia. Despre scoaterea Sfântului Meletie din oraș, Sfântul Ioan Gura de Aur spune următoarele: „Când guvernatorul orașului trecea prin piața, în trăsura lui, cu Sfântul alături, s-a pornit din toate parțile roi de pietre, în capul guvernatorului. Orașul nu suferea despărțirea, voia mai bine sa-și piardă viata, decât să vadă smuls de lângă el pe Sfântul acela. Ce a făcut atunci fericitul acela?

Când a văzut că se arunca cu pietre în guvernator, a acoperit cu haina lui capul guvernatorului. A rușinat, totodată, și pe dușmanii lui, prin covârșirea bunătății sale, și a învățat și pe ucenicii săi cât de îngăduitori trebuie să fie cu cei ce le fac rău. I-a mai învățat nu numai că nu se cuvine să le facă vreun rău, ci chiar dacă vine peste ei vreo primejdie, din partea altora, nu trebuie sa o îndepărteze cu toată graba. (…) Ce ciudate au fost cele petrecute atunci! Pastorul era alungat, dar oile nu s-au împrăștiat! Căpitanul corăbiei era scos de la cârmă, dar corabia nu s-a scufundat!

Lucrătorul viei era fugărit, dar via a dat și mai mult rod!” Potrivit unei vechi tradiții, susținută prin dovezi extrase din scrierile lui Epifanie de Salamina și Ioan Gură de Aur, exilarea lui Meletie s-ar fi datorat unei predici ținute în prezența împăratului Constanțiu al II-lea, în care și-ar fi dezvăluit opiniile legate de mărturisirea de credință autentică. Sfântul Ierarh Meletie a devenit liderul unuia dintre cele trei grupări din Antiohia care acceptau Crezul de la Niceea. În anul 365, împăratul Valens l-a exilat din nou pe Sfântul Meletie în Armenia, reîntorcându-se după doi ani la Antiohia în anul 367. Între 360 și 370, numărul celor care afirmau că Sfântul Meletie era ortodox a sporit odată cu numărul episcopilor care-l susțineau. În 370, Sfântul Vasile cel Mare a devenit episcop al Cezareei Capadociei și un puternic susținător al lui Meletie.

Anii 370 au fost o perioadă de lungi negocieri de la distanță între grupările niceene. În aceste condiții, Sfântul Meletie a fost a treia oară, în 372, prin decretul împăratului arian Valens (364-378). Odată cu urcarea lui Gratian pe tronul imperial, pacea în Biserică a fost restabilită. La sfârșitul anului 378, Meletie a fost repus în drepturi în Antiohia, iar episcopii exilați au fost rechemați pe scaunele episcopale. La întoarcerea sa la Antiohia, Meletie a fost întâmpinat ca un conducător al ortodoxiei la 378, în vremea împăratului Gratian (375-383) Ca atare, el a prezidat în octombrie 379 marele sinod de la Antiohia, în care a fost stabilit un acord dogmatic între Orient și Occident. Sfântul păstor a fost de față la cel de-al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, la care împăratul Teodosie îi arătă o cinste fără seamăn.

La acest sinod, Dumnezeu săvârși o minune prin ierarhul Său. Pe când sfântul Meletie îi tâlcuia lui Arie dogma Sfintei Treimi, ridicând mai întâi trei degete, unul câte unul, iar mai pe urmă arătându-le laolaltă, în ceasul acela, înaintea tuturor, din mâna sa străluci o lumină ca o văpaie. Tot în cadrul acestui sinod Sfântul Meletie l-a pus pe sfântul Grigorie Teologul în scaunul episcopal al Constantinopolului. Despre vrednicia Sfântului Meletie, Sfântul Ioan Gura de Aur spune următoarele: „Nu numai când învață, nici numai când grăia, ci chiar numai când se arata era în stare să insufle celor ce-l vedeau toată învățătura virtuții. Când s-a întors din surghiun, tot orașul s-a pornit pe cale; cei ce mergeau alături de el îi atingeau picioarele, îi sărutau mâinile, îi ascultau glasul; cei ce erau împiedicați de mulțime și îl vedeau numai de departe primeau îndestulătoare binecuvântare în privirile lui și plecau plini de încredere; nu se socoteau intru nimic mai prejos de cei ce erau aproape de el. Și ceea ce s-a petrecut cu apostolii, aceea s-a petrecut și cu el.

După cum, pe vremea apostolilor, cei care nu puteau să se apropie și să fie lângă ei atrăgeau asupra lor același har, atingându-se de departe de umbra lor, și plecau de asemeni sănătoși, tot astfel și acum, cei care nu puteau să se apropie de Sfântul Meletie, simțeau că iese din acel sfânt cap un fel de slavă duhovnicească care trecea până la cei mai de departe și plecau toți plini de toată binecuvântarea, numai uitându-se la chipul lui.” Atât de mult era iubit de popor noul episcop, încât părintii au început să dea numele său copiilor lor, precum spune Sfântul Ioan Gura de Aur, într-un cuvânt către antiohieni: „De la început, de cum l-ați primit la venirea lui în oraș, ați dat copiilor voștri numele lui, socotind că prin acest nume aduceți în casa voastră pe Sfânt.

Mamele au lăsat la o parte numele părinților, ale bunicilor și ale rudelor și au pus noilor născuți numele fericitului Meletie. Dragostea credinței a biruit dragostea firii. Numele lui răsuna pretutindeni! Și pe ulițe și în piață și prin sate și pe drumuri! Părintii socoteau chiar numele de Meletie podoaba neamului, apărarea casei, mântuirea celor ce-l purtau, mângâierea dorului.” Mai mult, poporul avea atâta evlavie la Sfântul Meletie, încât numele și chipul său au început să împodobească casele și lucrurile, precum tot Sfântul Ioan spune: „Dar nu numai fata de numele lui a simțit o atât de mare dragoste, ci și fata de chipul trupului lui. Ceea ce ați făcut cu numele, e ceea ce ați făcut cu icoana chipului lui. Ca mulți au săpat icoana aceea sfântă în montura inelelor, pe peceți, pe sticle, pe pereții caselor, pretutindeni, pentru ca nu numai să audă numele acela, ci ca să și vadă pretutindeni chipul trupului lui și să aibă o îndoită mângâiere a plecării lui.” În timpul celui de-al doilea sinod, Sfântul Meletie s-a îmbolnăvit și a trecut la cele veșnice, la data de 12 februarie 381, pricinuind multa plângere împăratului, arhiereilor și la tot poporul binecredincios.

Funeraliile sfântului Meletie s-au ținut în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, după care trupul lui a fost dus în Antiohia, unde s-a ținut o a doua slujbă de pomenire, în final Meletie fiind înmormântat alături de predecesorul său, Sfântul Vavila al Antiohiei (serbat pe data de 4 septembrie). Într-un cuvânt rostit după adormirea Sfântului Meletie, în Antiohia, Sfântul Ioan Gura de Aur spune: „Amintirea lui nu s-a stins cu moartea, nu s-a înnegrit cu vremea, dimpotrivă, creste și mai mult, se răspândește.

Nu numai printre voi, care l-ați văzut, ci și printre cei ce nu l-au știut. Și, într-adevăr, ceea ce este minunat este ca și cei care erau mult mai tineri decât el ard de același dor. Voi cei mai în vârstă sunteți mai în câștig decât cei ce nu l-au văzut, din pricina că ați trăit împreună cu el și v-ați desfătat de sfânta împreuna-vietuire; dar și cei ce nu l-au văzut sunt mai în câștig decât voi, din pricina că arată pentru sfânt aceeași dragoste mare ca și voi, deși nu l-au văzut.” Viața sa și cuvântul rostit la înmormântarea sa de către Sfântul Grigorie de Nyssa pot fi aflate în Viețile Sfinților pe luna februarie.