Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul – 21 martie

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul a trăit pe vremea împăratului Constantin al 5-lea Copronim (741-775) și a îmbrățișat viața monahală de tânăr, înfrânându-se cu postiri, cu privegheri și cu alte aspre nevoințe. Se îndeletnicea cu scrierea dumnezeieștilor cărți, mai întâi luminându-și mintea cu rugăciunea cea din inimă curată. În acea perioadă Biserica era tulburată de mișcarea iconoclastă (o erezie care refuza cinstirea sfintelor icoane), care impunea distrugerea icoanelor, declanșată de Leon al III-lea Isaurul (714-741), tatăl lui Copronim. Susținerea de către împărat a acestei erezii a determinat prigonirea acelora care se împotriveau, iconodulii (cei care susțineau cinstirea sfintelor icoane), păstrători ai dreptei credințe. Despre viața Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul se cunosc puține lucruri. Ceea ce știm însă este curajul său mărturisitor. Sfântul Ierarh Iacob a fost ucenic al marelui sfânt și teolog Teodor Studitul. Sfântul Teodor adresează în scrierile sale cuvinte de laudă pentru curajul și iscusința luptelor lui Iacob împotriva celor ce necinsteau icoanele. De asemenea, Sfântul Teodor Studitul numără pe Iacob între mărturisitorii acelor vremuri. Sfântul Ierarh Iacob a fost mai întâi episcop al cetății tracice Anchialos în perioada patriarhului Tarasie al Constantinopolului. A suferit mult pe vremea prigoanei împăratului Constantin Copronim, cerându-i-se să lepede cinstirea sfintelor icoane. Deci, nevrând să spună că sfintele icoane sunt idoli, a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, întemnițări, foame și sete și multe strâmtorări, dar nimic nu a slăbit tăria dreptei lui credințe. Fiind iubitor de liniște și viață în rugăciune, părăsește slujirea episcopală și merge în Bitinia pe muntele Olimp. Mutarea aceasta se poate datora și presiunilor pe care ereticii le făceau împotriva sa. Ajuns în singurătatea pustiei duce o viață aspră, sporind duhovnicește. Ajunge să fie cunoscut ca părinte duhovnicesc, iar oamenii încep să-l cerceteze pentru sfat. Așadar, Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul înțelege că sosise momentul să dea mărturia cea bună cu privire la cinstirea sfintelor icoane. Fuga de lume nu a însemnat pentru Sfântul Iacob o părăsire egoistă a problemelor care provocau Biserica, ci un efort personal concentrat astfel încât, ducând lupta cea bună împotriva proprii patimi să aibă puterea, prin harul primit de la Dumnezeu, de a sta împotriva ereziei acelor timpuri și așa să poată fi cu adevărat de folos lumii. Alte informații despre Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul mai aflăm din viețile altor doi sfinți, anume Petru de Atroa și Antonie cel Tânăr. Acestora Sfântul Iacob le-a fost prieten și părinte duhovnicesc. De la biograful său, Sfântului Antonie cel Tânăr, aflăm despre Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul faptul că avea darul facerii de minuni și că a trecut la Domnul la o vârstă foarte înaintată, la 120 de ani. Și așa și-a dat Sfântul Ierarh Iacob sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu, pe care până la moarte L-a mărturisit și de la El a primit bucuria cea veșnică din Împărăția cerurilor. Procopia, soția împăratului bizantin Mihail I, având o evlavie deosebită la Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul a dorit ca acesta să fie adus în mânăstirea la care mergea aceasta în Constantinopol, însă prin mijlocirea Sfântului Antonie cel Tânăr, sfintele moaște ale lui Iacob au fost depuse în mânăstirea numită a eunucilor din Bitinia (Muntele Olimp).