Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul, ocrotitor de molime

Publicat

Publicitate

În primăvara anului 2020, pe când pandemia se instala în întreaga lume, unui credincios din Athena i s-a arătat un sfânt care i-a spus: „Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus! Chiar dacă se va îmbolnăvi cineva, să mă cheme în rugăciune, iar eu îl voi vindeca!”.

Sfântul era Nichifor cel Lepros, un om al lui Dumnezeu, care a trăit întrea­ga viață chinuit de lepră, una dintre cele mai cumplite molime de pe pământ. Răbdând boala cu rugăciune, și-a sfințit sufletul, și a ajuns să îi tămăduiască miraculos și pe alții. Sfântul Nichifor cel Lepros s-a născut în anul 1890, în insula Creta. A rămas orfan de mic, fiind crescut de bunicul după tată. La vârsta de treisprezece ani a dezvoltat primele semne ale leprei. A plecat în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria, dar, întrucât boala a înaintat, a cerut sfatul unui arhiereu ortodox, care l-a îndrumat spre Cuviosul Antim Vaianos (†1960, canonizat în anul 1992 și prăznuit în 15 februarie), care slujea la leprozeria din Hios.

La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproși administrat de ieromonahul Antim. După doi ani, Cuviosul Antim l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor (în limba greacă, înseamnă purtător de biruință). Boala lui a avansat (un tratament pentru lepră a fost descoperit abia în 1947), dar sfântul şi-a trăit viaţa în ascultare, în post și rugăciune. Iubea privegherile de noapte și la chilie se ruga ceasuri în șir, dar, în același timp, nu vorbea despre acestea și nu își deschidea inima nimănui altcuiva decât părintelui său duhovnicesc. A devenit prim-cântăreț (protopsalt) al bisericii azilului, dar mai târziu, când, din pricina bolii, și-a pierdut vederea, cele mai multe slujbe erau cântate de ceilalți de la strană.

Totuși, el rostea din memorie psalmii lui David și multe tropare și rugăciuni, pe care le știa pe de rost. În anul 1957, când azilul-spital a fost închis, Sfântul Nichifor și ceilalți pacienți rămași au fost mutați în centrul pentru leproși Sfânta Varvara din Egaleo, la vest de orașul Atena. În acea vreme, sfântul avea aproape 67 de ani. Trupul și ochii îi fuseseră afectați de boală. Mulți credincioși au început să vină la monahul Nichifor să îi ceară binecuvântarea. Țintuit la pat, chinuit de dureri și aproape orb, sfântul Nichifor avea însă darul de a aduce mângâiere celor ce veneau la el.

Vizitatorilor le spunea adesea: „Copiii mei, vă rugați? Și cum vă rugați? …să vă rugați cu rugăciunea lui Iisus, cu «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.» Așa să vă rugați.” Sfântul Nichifor a trecut la Domnul în ziua de 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 de ani.  Pentru toate minunile săvârșite, pentru viața lui, aprinsă ca o torță a iubirii de Dumnezeu și de oa­meni, Patriarhia Ecumenică l-a canonizat pe Sfântul Nichifor cel Lepros în anul 2012, și i-a fixat ca dată de pomenire ziua trecerii sale în veșnicie – 4 ianua­rie.

Cu douăzeci de ani înainte, Patriarhia îl cano­nizase și pe Sfântul Antim din Hios, povățuitorul Sfântului Nichifor Leprosul. Să-i chemăm în rugă­ciuni pe amândoi sfinți, așa cum au și trăit. Și să nu uităm că în molima care ne bân­tuie, Sfântul Nichifor cel Lepros ne poate oferi aju­torul!

Publicitate

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât introducerea în calendar a Sfântului Nichifor cel Lepros. Este sărbătorit, anual, în data de 4 ianuarie.

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 6 noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 6 noiembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 6 noiembrie 2025:

Loto 6/49: 42, 2, 20, 35, 22, 46

Loto 5/40: 3, 36, 10, 14, 1, 19

Joker: 29, 12, 26, 40, 20 + 11

Noroc: 4 1 0 6 8 5 4

Publicitate

Noroc Plus: 6 3 8 9 6 0

Super Noroc: 1 0 6 9 5 8

Citeste mai mult

Eveniment

Prefectul a ajuns la incendiul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi. Obiectele sfinte, salvate din calea flăcărilor de pompieri

Publicat

Publicitate

Incendiul izbucnit joi după-amiază în interiorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi a fost lichidat complet, după o intervenție promptă a pompierilor din cadrul Detașamentului Dorohoi.

Flăcările au cuprins mai multe cărți și materiale religioase depozitate în spatele Sfintei Mese, iar fumul s-a extins rapid în zona altarului. Din fericire, reacția rapidă a echipajelor de intervenție a împiedicat extinderea incendiului, reușindu-se salvarea Sfintelor Obiecte: Evanghelia, Crucea, Chivotul și Sfânta Masă au fost scoase nevătămate, la fel și restul bisericii.

În scurt timp, la fața locului au ajuns prefectul județului Botoșani, Raluca Ștefania Curelariu, și inspectorul-șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru, care au verificat situația și au discutat cu echipele de intervenție.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

Lăcașul de cult, aflat în centrul municipiului Dorohoi, este unul dintre cele mai cunoscute din zonă, iar intervenția de astăzi a prevenit o posibilă tragedie.

Flăcările au ars cărți, dar nu au atins credința. Datorită vigilenței pompierilor, biserica a fost salvată, iar altarul își păstrează sfințenia.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi: Flăcările au cuprins altarul. Pompierii luptă să salveze lăcașul de cult

Publicat

Publicitate

Clipe de panică, în această seară, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi, unde un incendiu a izbucnit brusc în interiorul sfântului lăcaș. Flăcările au fost observate de oameni aflați în apropiere, care au alertat imediat autoritățile, speriați că focul ar putea distruge biserica.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, acționând contracronometru pentru a salva clădirea și bunurile de valoare.

În momentul sosirii echipajelor, focul mistuia bunurile din zona altarului, iar fumul dens se ridica până în turlă. Există un risc real de propagare la restul construcției, ridicând temerea că întregul lăcaș ar putea fi distrus.

Pompierii au acționat prompt și au reușit să localizeze incendiul înainte ca flăcările să cuprindă întreaga biserică, limitând pagubele. În aceste momente, salvatorii lucrează pentru lichidarea completă a focarelor și înlăturarea efectelor incendiului, sub privirile pline de emoție ale enoriașilor adunați în fața bisericii.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt însemnate. În interior, o parte dintre obiectele de cult și mobilierul din altar au fost distruse de foc și fum, iar pereții au fost afectați de temperaturile ridicate.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență, după finalizarea intervenției.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Braconieri prinși în flagrant, unelte confiscate și amenzi de peste 11.000 de lei pe lacul Stânca-Costești. Acțiune a autorităților

Publicat

Publicitate

Unii întind plasele, alții le strâng. Unii aruncă harpoanele, alții le ridică. Sub acest principiu s-a desfășurat, joi, 6 noiembrie 2025, o amplă acțiune de control pe lacul de acumulare Stânca-Costești, în județul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Operațiunea a fost organizată în cooperare de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, Biroul Poliție Transporturi Navale Botoșani și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, în cadrul Planului de Măsuri „Siguranța și Securitatea pe Apă 2025”.

11 pescari verificați, 9 amenzi și 2 dosare penale

În intervalul orar 10:30 – 15:00, echipele mixte au constatat că 11 persoane desfășurau activități de pescuit recreativ sau braconaj în aval de barajul Acumulării Stânca-Costești, încălcând prevederile Legii nr. 176/2024, privind protecția, conservarea și exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.500 de lei.
Totodată, pentru două cazuri grave de braconaj piscicol — pescuit cu japca și deținerea sau folosirea de unelte interzise (setci, năvoade, voloace, vârșe, vintire etc.) —, polițiștii au întocmit dosare penale. Aceste fapte sunt sancționate cu închisoare de la 2 la 5 ani și interzicerea dreptului de a pescui pentru o perioadă între 2 și 4 ani.

Uneltele interzise, ridicate pentru expertiză

Echipamentele de pescuit ilegal identificate la fața locului au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Navale Botoșani.
În continuarea cercetărilor, acestea vor fi supuse unei expertize tehnice realizate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, pentru a se stabili tipul exact și scopul utilizării lor.

Controale intensificate în perioada următoare

Autoritățile anunță că vor intensifica activitățile de inspecție și control în zona lacului Stânca-Costești și pe celelalte acumulări din județ, pentru a combate braconajul piscicol, deținerea uneltelor interzise și comercializarea ilegală a peștelui.

Publicitate

Ce riscă pescarii recreativi

Reprezentanții instituțiilor implicate reamintesc că următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează conform legii:

  • pescuitul recreativ fără permis sau fără a-l avea asupra pescarului;

  • încălcarea condițiilor înscrise în permis;

  • refuzul prezentării permisului, licenței sau autorizației;

  • folosirea a mai mult de 3 undițe sau 4 lansete cu câte două cârlige pe fiecare, pe cursurile de apă din zona colinară și de șes;

  • pescuitul recreativ în zona de 500 m aval de baraj;

  • nerespectarea curățeniei și necolectarea deșeurilor din zona de pescuit.

Mesajul autorităților

„Respectarea legislației nu este doar o obligație, ci o dovadă de respect față de natură și față de ceilalți pescari. Braconajul înseamnă distrugerea echilibrului natural și pierderea unei resurse comune”, au transmis reprezentanții echipei de control. Acțiunea face parte dintr-o serie mai amplă de inspecții derulate la nivel național, pentru protejarea ecosistemelor acvatice și asigurarea unei practici responsabile a pescuitului în România.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending