Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou

Publicat

Publicitate

S-a născut la data de 14 septembrie 1384 în Trikala, Tesalia. A rămas orfan de tată și a fost crescut, alături de ceilalți 6 frați ai săi, de mama sa credincioasă. În anul 1393, regiunea Tesaliei din imperiul Bizantin a fost cucerită de Imperiul Otoman.

Nedorind să fie înrolat în armata otomană, a intrat ca monah la vârsta de 14 ani la mănăstirea Buna Vestire de pe Colina Neprihăniților din Attica. A fost hirotonit preot mai târziu și a viețuit în mănăstire până la moartea sa mucenicească. În anul 1416, otomanii au ocupat Attica, jefuind și maltratând comunitățile locale.

În anul 1424 au ajuns și înaintea porților mănăstirii Buna Vestire pe care, atacând-o, au ucis pe toți călugării aflați în ea. Sfântul Efrem, nefiind în acea vreme în mănăstire, ci într-o peșteră învecinată, a continuat să se nevoiască în acele locuri până în data de 14 septembrie 1425 când a fost luat rob tot de otomani. Încercând să-l silească să se lepede de credința sa, otomanii l-au închis pe sfânt în închisoare, înfometându-l și bătându-l sistematic.

Într-un astfel de regim, supus chinurilor și umilințelor, a trăit sfântul vreme de 8 luni până când otomanii s-au hotărăsc să-l ucidă. Astfel, pe data de 5 mai 1426, sfântul Efrem și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Trupul lui a fost îngropat mai târziu de niște țărani din acele locuri. Sfântul Efrem cel Nou este grabnicul ajutător si marele făcător de minuni.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un tânăr din Stăuceni a dispărut fără urmă. Dacă aveți informații, sunați la 112

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui tânăr, de 34 de ani, din satul Victoria, comuna Stăuceni, care la data de 27.04.2025 ar fi părăsit imobilul din satul Șilișcani, comuna Gorbănești, unde locuia provizoriu, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.

LAURENCIUC CLAUDIU -VLAD are următoarele semnalmente: 1,70 m înălțime, aproximativ 70 de kg, ochi căprui, păr șaten.

Vestimentația cunoscută: trening de culoare neagră, încălțăminte sport de culoare închisă.

Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!

Citeste mai mult

Eveniment

Când intră pensiile pe card, în luna mai 2025. Autoritățile au anunțat calendarul oficial

Publicat

Publicitate

Când intră pensiile pe card, în luna mai 2025. Autoritățile au anunțat calendarul oficial pentru plățile pensiilor și celorlalte indemnizații, având în vedere minivacanța de 1 Mai.

Potrivit Ministerului Muncii și companiei Poșta Română, pensiile au început să fie livrate încă din 2 mai, prin poștă. Și pentru viramentele pe card a fost stabilit calendarul.

Când intră pensiile pe card sau prin poștă în luna mai 2025

Casa Națională de Pensii Publice va face plata pensiilor pensiilor astfel:

prin mandat poștal: începând cu 2 mai 2025
în cont bancar: 12 mai 2025
pentru pensionarii din străinătate (prin Citi Bank): 20 mai 2025
În luna mai nu se acordă sprijinul financiar

de 400 de lei, care a fost virat în luna aprilie. Potrivit autorităților, acest sprijin va mai fi acordat o singură dată în acest an, în luna decembrie 2025.

Când intră pensiile în luna mai 2025. Modalități de plată

Drepturile de pensie se plătesc lunar, în funcţie de opțiunea pensionarului:

Publicitate
  • la domiciliul/reşedinţa pensionarului, respectiv a reprezentantului legal al acestuia
  • în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie

Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.

Pentru  persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care  nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.

Citeste mai mult

Eveniment

Aproape o sută misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele patru zile 

Publicat

Publicitate
Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 01 – 04 mai a.c., pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Aceștia au avut 91 de misiuni, care au vizat:
– acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 64 persoane care aveau probleme medicale;
– stingerea a șapte incendii generate de utilizarea focului deschis în spații deschise, scurtcircuit, dar și de jarul căzut din sobă. Tătărășeni, Cătămărăști Deal, Concești, Slobozia, Lozna și Sârbi sunt localitățile unde s-au produs aceste evenimente.
– 20 alte intervenții (transport persoane supraponderale, deblocare uși, acțiuni de informare și educare preventivă, prevenirea unor incendii în urma producerii unor accidente rutiere, asigurare măsuri psi pe timpul unor activități cu public numeros și la aterizarea/decolarea elicopterului SMURD).
Atât sâmbătă, cât și duminică, peste 150 de pompierii au fost angrenați în misiuni de protecție a secțiilor de votare cu prilejul alegerilor.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență  https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descprcată gratuit din APP Store și Google Play.

Citeste mai mult

Eveniment

Comunele Ungureni și Durnești rămân fără apă. Anunțul Nova Apaserv

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani aduce la cunoștința utilizatorilor că, începând cu data de 6 mai 2025, ora 18:00, și până în data de 8 mai 2025, ora 08:00, va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna Ungureni și satele aparținătoare: Ungureni, Sapoveni, Epureni, Vicoleni, Borzești, Plopenii Mari, Plopenii Mici și Durnești.

Această măsură este necesară pentru desfășurarea unor lucrări esențiale de inspectare  a rezervoarelor de apă, în vederea identificării eventualelor necesități de reabilitare și întreținere tehnică, realizate de o firmă specializată. Cu această ocazie, se va efectua și dezinfectarea rezervoarelor, conform normelor sanitare în vigoare.

În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze minime rezerve pentru perioada de întrerupere.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending