Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Macarie cel Mare, Egipteanul

Publicat

Publicitate

Sfântul Macarie cel Mare, numit Egipteanul, a trăit între anii 295 – 392 și se deosebește de celălalt Cuvios Macarie, numit Alexandrinul, care a trăit în aceeiași epocă, adică între anii 293 – 393. Amândoi au fost continuatorii monahismului din Egipt, inițiat de Sfântul Cuvios Antonie cel Mare. Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună şi iubind viaţa virtuoasă şi împodobindu-se cu ea, a ajuns locaş dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă şi darul înţelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple şi era făcător de minuni. Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoţia, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-şi sfinţească mâna, prin atingerea de el.

După sfinţire Macarie s-a dedat la nevoinţe şi mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, şi la capătul hrubei şi-a săpat cu mâinile lui o peşteră. Când veneau mulţi oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă şi se ascundea în peşteră şi nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare şi băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârşită şi dumnezeiască mărturisea aceasta.

Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării şi zicând că nu există învierea morţilor, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort. Şi zicea cuviosul că sunt două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare şi alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire. Satan rânduieşte ceata din urmă la fermecători şi la eretici.

Acest sfânt a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului său, care ascundea lucrurile săracilor şi nu se pocăia şi pentru aceasta s-a şi îmbolnăvit de lepră. Iar pe unul, care împins de demon mânca în fiecare zi câte trei coşuri de pâine, şi bea un vas mare de vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăţi mici de pâine. Cuviosul Macarie a văzut şi pe diavol cum îşi purta meşteşugirile şi înşelăciunile în tigvuliţe. Pe Teopempt monahul, cel înşelat de diavol, l-a îndreptat. El a auzit glas dintr-o tigvă uscată a unui preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând ca prin mijlocirea rugăciunilor lui cei din chinurile iadului se uşurează puţin.

A proorocit pustiirea aşezărilor călugăreşti de la Skit. Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni şi iarăşi a poruncit de a adormit. Deci cu astfel de lucruri dumnezeieşti fiind împodobit, a părăsit viaţa la adânci bătrâneţi, trăind nouăzeci de ani.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

A intrat peste un bătrân și i-a ucis câinele: Tânăr din Todireni, arestat preventiv 30 de zile

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din comuna Todireni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de uciderea animalelor cu intenție, fără drept și violare de domiciliu.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 10 decembrie 2025, ar fi pătruns în curtea unui bărbat, de 82 de ani, din comuna Todireni, având asupra sa un obiect tăietor despicător și i-ar fi ucis câinele, aplicându-i mai multe lovituri la nivelul capului.

Tânărul a fost identificat de către polițiști în apropierea locului faptei, fiind condus la sediul poliției pentru cercetări. Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Citeste mai mult

Eveniment

IGPR îi contrazice pe sindicaliștii de la Europol referitor la timpul în care este emis un ordin de protecție

Publicat

Publicitate

Inspectoratul General al Poliției Române îi contrazice pe reprezentanții sindicatului „Europol” care arată că timpul necesar în parcurgerea întregii proceduri pentru emiterea ordinului de protecție durează 8 ore și 40 de minute.

Polițiștii de la Sindicatul Europol spun că timpul necesar pentru parcurgerea întregii proceduri pentru emiterea ordinului de protecție și montarea și calibrarea sistemului de monitorizare electronică. ar fi nevoie de 520 de minute, adicăaproximativ 8 ore și 40 de minute.

„La acesta se adaugă încă minimum 3 ore și 30 de minute pentru întocmirea dosarului penal și pentru deplasările la unitatea medicală și prezentarea avocatului la sediul poliției”, scrie Europol pe site-ul oficial al organizației.

Inspectoratul General al Poliției Române transmite însă că timpul este mult mai scurt, cel mult o oră.

IGPR îi contrazice pe sindicaliștii de la Europol cu privire la timpul în care este emis un ordin de protecție

„Având în vedere informațiile transmise în spațiul public de către o organizație sindicală cu privire la timpii de intervenție și gestionarea cazurilor de violență domestică de către polițiști, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Publicitate

În ceea ce privește timpii de reacție la evenimentele semnalate, conform analizei realizate în primele 10 luni ale anului 2025, reiese faptul că la 70% dintre acestea polițiștii ajung la fața locului în mai puțin de 10 minute și, în doar 5% din cazuri, timpul de reacţie este mai mare de 20 de minute, situații care se regăsesc în mare parte în mediul rural, acolo unde distanțele de deplasare sunt mai mari decât în mediul urban.

De asemenea, timpul de deplasare de la locul de intervenție şi până la sediul subunității de poliție nu are o durată prestabilită, acesta variind de la un caz la altul și fiind influențat de mai mulți factori externi, cum ar fi distanța de deplasare, intensitatea traficului rutier, condițiile meteo etc.

Pentru gestionarea cât mai eficientă a cazurilor de violență domestică, la nivelul Poliției Române, printr-un efort instituțional considerabil, a fost implementată Aplicația Integrată Menținere (A.I.M.) și au fost achiziționate dispozitive electronice mobile (tablete și imprimante), cu ajutorul cărora este redus timpul de întocmire a documentelor specifice şi este simplificată modalitatea de gestionare a acestora.

Astfel, întocmirea documentelor aferente intervenției la eveniment, precum și cele privind gestionarea cazurilor de violență domestică, respectiv formularul de evaluare a riscului, emiterea ordinului de protecție provizoriu, inclusiv cu dispunerea măsurii de monitorizare electronică, odată cu implementarea aplicației A.I.M., oferă posibilitatea completării automate a datelor de identificare a persoanelor implicate, a locației în care se întocmesc documentele, precum și a polițiștilor care întocmesc documentele.

De asemenea, modelele prestabilite furnizate de aplicație se completează în mod facil prin selectarea unor itemi prestabiliți, aspecte care conduc la reducerea semnificativă a timpului de întocmire a acestora, oferind și posibilitatea imprimării documentelor la fața locului, aspecte care, în multe cazuri, elimină necesitatea conducerii persoanelor la sediul subunității de poliție.

În concret, la o intervenție privind violența domestică, suplimentar perioadei de timp necesară întocmirii documentelor pentru o sesizare de natură penală, care nu vizează acest domeniu, este necesar ca polițiștii să desfășoare și următoarele activități:

– întocmire formular de evaluare a riscului : 5-10 minute;

– emitere ordin de protecție provizoriu și documentele conexe acestuia: 15-20 de minute;

– punerea în aplicare a măsurii monitorizării electronice (montare dispozitiv, sincronizarea dispozitivelor și întocmirea documentelor specifice) : 25-30 de minute.

În aceste cazuri, prezentarea drepturilor și obligațiilor persoanelor implicate se realizează odată cu întocmirea documentelor, nefiind o activitate distinctă care să necesite alocarea suplimentară de timp.

Astfel, bugetul de timp suplimentar necesar parcurgerii tuturor activităților în cazurile de violență domestică este de 45 – 60 de minute, în condițiile în care evenimentul se desfășoară în parametrii normali (2-3 persoane implicate, fără probleme tehnice ale rețelei de telefonie, întocmirea documentelor se face în format electronic etc.).

Prin comparație, dacă anterior momentului achiziționării dispozitivelor electronice mobile (tablete și imprimante) şi implementării aplicației A.I.M., respectiv în anul 2024, bugetul de timp alocat întocmirii documentelor specifice contextului de violenţă domestică, în format letric era de aproximativ 2-3 ore, în momentul de față, în condițiile arătate mai sus, acest timp se reduce la maximum 60 minute”, a transmis IGPR.

 

Conform unui raport oficial, peste 40.000 de intervenții a avut Poliția Română în cazuri de violență domestică în 2025. În urma acestora au fost emise aproximativ 12.000 de ordine de protecție provizorii. Mai mult de jumătate au fost confirmate de instanțe.

sursa: newsweek.ro

Citeste mai mult

Cultura

Memorialul Ipotești caută voluntari pentru Zilele Eminescu 2026

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești se pregătește pentru o nouă ediție a „Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale”. Ipoteștiul este un spațiu viu al culturii și poeziei, iar tu poți face parte din echipă! Căutăm voluntari entuziaști care vor să contribuie la unul dintre cele mai frumoase evenimente.

Voluntarii vor avea oportunitatea de a sprijini organizarea evenimentelor culturale, de a interacționa cu invitați, artiști și vizitatori și de a contribui la desfășurarea atelierelor, recitalurilor și activităților educative planificate pe durata evenimentului. Aceștia vor dobândi experiență practică în managementul evenimentelor culturale, vor primi certificate de voluntariat și vor participa la crearea unei atmosfere unice.

Persoanele interesate să se alăture echipei de voluntari se pot înscrie completând formularul disponibil online: https://forms.gle/UXda3Jb3zBCzfRMb7

 

Citeste mai mult

Eveniment

Primăria Comunei Vorona, premiată pentru responsabilitate socială la Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”

Publicat

Publicitate

Primăria Comunei Vorona a fost distinsă cu un premiu important la categoria „Responsabilitate socială” în cadrul Ediției a X-a a Galei Turismului „Descoperă Nord-Est”, eveniment aniversar desfășurat anul acesta la Botoșani. Distincția recunoaște eforturile administrației locale de a transforma Vorona într-o destinație rurală cu identitate puternică și vizibilitate în creștere pe harta turistică a Moldovei.

Reușita vine ca o confirmare a investițiilor și proiectelor prin care comuna promovează patrimoniul natural, cultural și religios, punând în valoare atât tradițiile vii ale comunității, cât și peisajele deosebite ce atrag tot mai mulți vizitatori.
Organizatorii galei au apreciat modul în care Primăria Vorona a reușit să dezvolte inițiative sustenabile, orientate spre protejarea mediului și crearea unor condiții favorabile pentru turismul responsabil, dar și implicarea constantă în evenimente cu impact cultural și social.

Premiul obținut la ediția aniversară „Descoperă Nord-Est” consolidează reputația comunei drept una dintre cele mai dinamice zone rurale din regiune, un spațiu în care tradiția se împletește cu modernizarea, iar valorile locale sunt promovate cu respect și consecvență.

Pentru comunitate, distincția reprezintă nu doar o apreciere oficială, ci și un impuls pentru continuarea proiectelor care pun în lumină autenticitatea Voronei și potențialul ei turistic. Administrația locală transmite că va continua să investească în inițiative ce contribuie la dezvoltarea durabilă a zonei și la creșterea atractivității acesteia pentru turiștii din țară și din străinătate.

Evenimentul de la Botoșani a reunit numeroși reprezentanți ai administrațiilor locale, ai industriei turistice și ai mediului cultural, fiind dedicat promovării celor mai valoroase proiecte menite să evidențieze frumusețea și diversitatea regiunii Nord-Est.

Pentru Vorona, premiul este o recunoaștere bine-meritată și un pas înainte în consolidarea statutului de destinație rurală de referință, apreciată pentru autenticitate, tradiții și ospitalitate.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending