Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul

Publicat

Publicitate

Sfântul cuvios Chiriac Sihastrul a trăit în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Era fiul preotului Ioan de la Biserica din Corint și nepotul episcopului Petru din același oraș. La vârsta de 18 ani s-a dus la Ierusalim și de aici la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare, care călugărindu-l l-a trimis la Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan.

A stat în pustie împreună cu Sfântul Gherasim timp de nouă ani, până când Sfântul Gherasim a trecut la Domnul, iar Chiriac s-a întors în Mănăstirea Sfântului Eftimie, unde stareț era acum Ilie. Aici a stat timp de zece ani, după care, datorită neînțelegerilor dintre călugării Mănăstirii Sfântului Eftimie și cei ai Mănăstirii lui Teodosie, s-a retrase la Mănăstirea Suchiei, întemeiată de cuviosul Hariton.

Aici a petrecut 30 de ani, iar la vârsta de 70 de ani, dorind o viață mai aspră s-a retras în pustiul Hutafa. Din acest moment Sfântul Chiriac a primit darul facerii de minuni de la Bunul Dumnezeu, însă după ce numărul credincioșilor care veneau la el pentru folos duhovnicesc s-a înmulțit, s-a retras în pustia Susachim.

La vârsta de 107 ani, călugării de la Mănăstirea Hariton au venit la Sfântul Chiriac rugându-l și convingându-l să vină într-o peșteră mai aproape de mănăstire pentru a ști când va muri.

A mai trăit încă doi ani, iar la vârsta de 109 ani a trecut la Domnul în peștera de lângă Mănăstirea Hariton.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ora de iarnă 2025: Când se schimbă ceasul în această toamnă. Ce efecte are asupra organismului

Publicat

Publicitate

În fiecare toamnă, România se pregătește de una dintre cele mai vechi și mai discutate tradiții moderne: trecerea la ora de iarnă. O oră care pare să dispară și să reapară dintr-o simplă mișcare a acelor de ceas, dar care aduce zile mai scurte, seri care se lasă mai repede și dimineți mai luminoase, fiind un reper constant în viața de zi cu zi a românilor, scrie alba24.ro.

Deși pare o simplă formalitate, trecerea la ora standard rămâne un subiect dezbătut în întreaga lume, între susținătorii păstrării ei și cei care cer renunțarea la modificarea sezonieră. În paralel, tot mai multe studii analizează efectele acestei măsuri asupra oamenilor și discută care ar fi varianta cea mai potrivită pentru viitor.

Când trece România la ora de iarnă

România va trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 spre 27 octombrie 2025, când ceasurile se vor da înapoi cu o oră. Astfel, ora 04:00 devine ora 03:00, iar românii vor dormi cu o oră mai mult.

Aceasta este ultima duminică din luna octombrie, momentul în care toate țările Uniunii Europene revin la ora standard (GMT+2), după șapte luni de oră de vară.

De ce se schimbă ora

Publicitate

Trecerea la ora de vară și cea de iarnă a fost introdusă pentru eficientizarea consumului de energie și valorificarea mai bună a luminii naturale în timpul zilei.

Ideea datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind aplicată pentru prima dată pe scară largă în timpul Primului Război Mondial, pentru economisirea resurselor energetice.

În prezent însă, efectele economice sunt minime, iar numeroși specialiști atrag atenția asupra impactului negativ asupra sănătății.

Ce spun studiile recente: ora standard, cea mai sănătoasă pentru organism

Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Universitatea Stanford, publicat de Live Science, arată că ora standard permanentă (adică cea de iarnă) este cea mai sănătoasă opțiune pentru populație.

Cercetătorii au analizat modul în care diferitele modificări orare afectează ritmul biologic intern (ceasul circadian), responsabil pentru reglarea somnului, metabolismului și a stării generale de sănătate.

Schimbările de oră de două ori pe an reprezintă cea mai mare perturbare pentru organism.

Ele determină o așa-numită „povară circadiană”, adică o dereglare temporară a ritmului biologic care poate crește riscul de obezitate, supraponderalitate și boli cronice.

Ora de vară permanentă poate duce la privare de somn și la tulburări metabolice, mai ales la persoanele care trebuie să se trezească devreme pentru muncă sau școală.
Totuși, autorii avertizează că rezultatele se bazează pe simulări și date auto-raportate, ceea ce impune prudență în interpretare. Cu toate acestea, tendința generală este clară: organismul uman funcționează mai bine în ora standard.

Ce s-ar întâmpla dacă s-ar păstra tot anul ora de vară sau ora de iarnă
În ultimii ani, Uniunea Europeană a dezbătut eliminarea schimbării orei de două ori pe an. Deși Parlamentul European a votat în favoarea acestei măsuri în 2019, decizia finală a fost amânată, iar fiecare stat membru urmează să aleagă dacă rămâne permanent la ora de vară sau la cea standard.

Dacă România ar rămâne la ora de vară permanentă, soarele ar răsări iarna abia în jurul orei 9:00, ceea ce ar afecta elevii și angajații care încep activitatea devreme.

Dacă s-ar păstra ora de iarnă (standard) tot anul, diminețile ar fi mai luminoase, iar somnul și metabolismul ar fi mai bine sincronizate cu ciclul natural al zilei — lucru susținut și de cercetătorii de la Stanford.

Citeste mai mult

Eveniment

Victorie a pro-europenilor, în Moldova. PAS obține peste 50% din voturi la alegerile parlamentare

Publicat

Publicitate

Victorie a pro-europenilor, în Moldova: Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut peste 50% din voturi la alegerile parlamentare organizate duminică în Republica Moldova, potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Moldovenii și-au ales noul Legislativ într-un scrutin cu miză crucială pentru viitorul și traseul pe care îl va urma Republica Moldova, scindată între Rusia tot mai agresivă și amenințătoare și posibilitatea de aderare la Uniunea Europeană.

Luni dimineață, la ora 8:00, erau centralizate datele din 99,60% din totalul secțiilor de votare, respectiv 2.265 din totalul celor 2.274 secții constituite.

PAS, aflat actualmente la guvernare, a fost votat de 50,05% dintre alegători, în timp ce principala formațiune de stânga, ”Blocul Patriotic” (Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei), a atras voturile a 24,25% dintre votanți.

Pe poziția a treia se află Blocul Electoral ”Alternativa”, al primarului Chișinăului, Ion Ceban, cu 7,99%, urmat de Partidul Nostru al lui Renato Usatîi, cu 6,22%, și Partidul Politic Democrația Acasă, condus de Vasile Costiuc, cu 5,63%.

Ceilalți competitori nu au trecut pragul electoral.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Ștefănești: Două aspiratoare s-au aprins lângă o sobă, proprietara de 76 de ani a făcut atac de panică

Publicat

Publicitate

Incendiu în această seară, într-o casă din orașul Ștefănești. Două aspiratoare lăsate lângă o sobă încinsă s-au aprins și au generat un fum dens, observat la timp de o rudă a proprietarei. Aceasta a dat alarma la 112, evitând astfel un dezastru.

La fața locului au ajuns pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, însoțiți de o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Lor li s-au alăturat și voluntarii Serviciului pentru Situații de Urgență Ștefănești.

Când au pătruns în locuință, salvatorii au constatat că cele două aspiratoare ardeau cu flacără, degajând o cantitate mare de fum. Pericolul era uriaș, focul putând să se extindă în câteva clipe la mobilier și la restul casei.

Pompierii au acționat rapid și au lichidat incendiul înainte ca acesta să se transforme într-o tragedie. Prin intervenția promptă, bunurile din interiorul casei au fost salvate, iar focul nu a mai apucat să cuprindă încăperile.

Proprietara, o femeie în vârstă de 76 de ani, a trecut prin clipe de groază. Aceasta a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale acordate de echipajul SMURD. După ce s-a stabilizat, femeia a refuzat transportul la spital, alegând să rămână acasă.

Vecinii au privit îngroziți intervenția și au recunoscut că totul putea fi mult mai grav dacă fumul nu ar fi fost observat la timp.

Publicitate

Specialiștii reamintesc că sobele încise nu trebuie folosite ca spații de depozitare. Orice obiect combustibil aflat în apropierea lor se poate aprinde instantaneu și poate provoca incendii cu urmări dramatice.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪️nu puneți materiale combustibile sau haine la uscat pe sobe ori în imediata lor apropiere;
▪️nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
▪️nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
▪️nu lăsați ușa sobei deschisă;
▪️nu supraîncălziți soba;
✔️ montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
✔️stingeți focul pe timpul nopții;
▪️nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 28 septembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 28 septembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 28 septembrie 2025:

Loto 6/49: 9, 25, 14, 36, 6, 8

Loto 5/40: 10, 20, 6, 8, 1, 34

Noroc: 6, 3, 5, 1, 8, 8, 4

Noroc Plus:  0, 1, 5, 8, 2, 8

Publicitate

Super Noroc:  9, 4, 3, 0, 1, 2

Joker: 31, 19, 17, 26, 3 +2

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending