Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic

Publicat

Publicitate
Sfânta Cuvioasă Teodora s-a născut în insula Eghina, în anul 812, din părinți creștini dreptcredincioși, Antonie și Hrisanta, în perioada iconoclastă a domniei împăratului Mihail Valvos (820-829). Antonie și împreună cu soția sa au adus pe lume trei copii: Evloghia, Ștefan și Agapi (viitoarea monahie Teodora).
Primii doi copii au murit de tineri, Evloghia fiind monahie, iar Ștefan fiind diacon. Agapi nu și-a cunoscut mama, deoarece ea a trecut la Domnul imediat după ce o născuse. În ziua morții Hrisantei, Antonie s-a dus la mănăstire și a lăsat copila în grija unei bune prietene de familie, pe nume Teopisti. Teopisti care era văduvă și a acceptat cu mare bucurie să o crească pe Agapi. dată ce copila a ajuns la vârsta potrivită, Teopisti, având consimțământul monahului Antonie, a căsătorit-o cu un tânăr dintr-o familie de buni creștini, cea a guvernatorului insulei.
Deși Agapi își dorea o viață de mănăstire, după exemplul fraților ei, a acceptat să se căsătorească, urmând exemplul Maicii Domnului, la Bunavestire. Teopisti a trecut la cele veșnice și la scurt timp toată familia guvernatorului, împreună cu tatăl lui Agapi, au plecat la Tesalonic, din cauza unei invazii a sarazinilor. Agapi, căsătorită fiind, a avut trei copii. Doi băieți gemeni și o fată pe care a numit-o Teopisti, în amintirea văduvei care o crescuse. În urma unei epidemii, Agapi își pierde cei doi băieți, împreună cu socrii. După această mare suferință, hotărăște să o făgăduiască lui Dumnezeu pe fiica sa, Teopisti. La sase ani, micuța a fost dusă la seminarul Sfântului Luca din Tesalonic. Imediat după aceasta, Agapi și Ioan, soțul ei, au trăit în curăție, în post și asceză. Agapi și-a găsit alinare în Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Ștefan, de acolo trăgându-și tăria duhovnicească.
După încredințarea fiicei lor la așezământul Sfântului Luca, Ioan a trecut și el la Domnul. Tânăra Agapi a rămas văduvă la douăzeci și cinci de ani, neavând pe nimeni drept sprijin. Fiind, însă, puternic legată de Dumnezeu și având încredere în Pronia Lui, Agapi a simțit că venise un moment de mare importanță în viața ei. După ce a împlinit cele cuvenite la nouă zile după moartea soțului, a împărțit tot ce mai aveau pe la biserici și la aziluri de săraci, apoi a luat cu sine 100 de monezi pentru Sfântul Ștefan și eliberată de orice grijă pământească a plecat spre mănăstire. Maica stareță a primit-o în obște și a călugărit-o imediat, spre mirarea surorilor.
Apoi trăiește o viață plină de ispite, în ascultare deplină față de stareță care dorind să o ajute să se desăvârșească nu o cruța de la încercări. O adevărată piatră de încercare urma să fie canonul pe care îl primise de la stareță în ultima parte a vieții. Timp de 15 ani i s-a interzis să vorbească cu fiica ei, Teopisti, care se alăturase mamei sale în obștea mănăstirii. Mai târziu, atunci când Sfânta Cuvioasă Teodora s-a îmbolnăvit grav, stareța a ridicat interdicția de a-și mai vorbi una alteia și atunci mama și fiica au constatat că nu mai simțeau vreo afecțiune deosebită una față de cealaltă, în sensul apropierii pe care le-o conferea rudenia de sânge, ci se considerau una pe alta surori întru Hristos. Altă mare încercare a avut când stareța a dat-o afară în toiul iernii pe timp de furtună, în ploaie și frig.
Dumnezeu a intervenit cu harul Său și a învrednicit-o să vadă lumina necreată. Sora Harito a văzut de la fereastră cum un nimb strălucitor de lumină cobora încet din cer și se așeza pe capul Sfintei Cuvioase Teodora, care strălucind în întunecimea nopții se afla plutind în aer prin puterea dumnezeiască. Sora Harito a alergat apoi la stareța Ana și i-a povestit toate cele întâmplate. Stareța i-a dat ca ascultare maicii Harito să nu povestească nimănui cele întâmplate. Sfânta Cuvioasă Teodora, a dus o viață ascetică, de mari nevoințe, chiar și după ce obștea a eliberat-o de ascultări, ea căra ulcioarele de apă ale maicilor, pe ascuns.
Apoi se ducea în jurul mănăstirii, aduna ațe și împletea saci și sfori pentru nevoile mănăstirii. Acesta a fost rucodelia maicii Teodora până la sfârșitul vieții. Fiind în vârsta de optzeci de ani, a adormit spovedită și împărtășită în anul 892, aflându-se în chilia ei. Imediat clopotul mănăstirii a început să bată singure, de trei ori, iar din chilia ei se auzea un cântec ceresc. A început să facă minuni încă din timpul slujbei de înmormântare, iar moaștele au răspândit bună mireasmă încă din timpul privegherii.
A fost prohodită și apoi înmormântată în curtea mănăstirii. La câțiva ani după moartea Sfintei Cuvioase Teodora a trecut la cele veșnice și egumena Ana, cea care a primit-o în mănăstire și de care a făcut ascultare, smerindu-se și nevoindu-se sub povățuirea ei de maică și îndrumătoare spirituală a obștii monahale în care intrase.
La momentul înmormântării egumenei a fost descoperit trupul Sfintei Teodora, care, deși trecuse ceva timp de la moartea sa, s-a ridicat și i-a făcut loc povățuitoarei sale, oferindu-i locul mai larg în mormânt. Aceasta a fost și prima minune săvârșită după moartea sa, arătându-și totodată virtutea ascultării și a smereniei față de egumena sa chiar și după moarte.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Apa va fi sistată miercuri pe mai multe străzi din Dorohoi. Lucrările de remediere a avariei au fost reprogramate

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că lucrările de remediere a avariei apărute la rețeaua de alimentare cu apă de pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Dorohoi au fost reprogramate. Intervenția, care trebuia să aibă loc astăzi, 27 ianuarie 2026, a fost amânată din motive tehnice și va fi realizată mâine, 28 ianuarie 2026.

Pe durata desfășurării lucrărilor, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 08:00–16:30.
Sunt afectați utilizatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Grigore Ghica, Poștei, precum și pe străzile adiacente acestora.

Reprezentanții operatorului de apă precizează că intervenția este necesară pentru remedierea avariei și pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a rețelei de distribuție. Lucrările vor fi executate de echipele specializate ale societății, iar reluarea furnizării apei se va face imediat după finalizarea intervenției.

Pentru a reduce disconfortul creat de lipsa apei, Nova Apaserv recomandă consumatorilor afectați să își asigure rezerve minime de apă pentru uz casnic pe durata întreruperii. De asemenea, la reluarea furnizării, pot apărea temporar modificări ale calității apei, situație în care se recomandă lăsarea robinetelor deschise câteva minute.

Conducerea societății își cere scuze pentru neplăcerile create și le mulțumește utilizatorilor pentru înțelegere. Anunțul este semnat de directorul general al companiei, ec. Alin-Cătălin Cirimpei.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Consiliul Județean Botoșani cumpără aproape 10 hectare de teren pentru extinderea gropii de gunoi de la Stăuceni

Publicat

Publicitate

Consiliul Județean Consiliul Județean Botoșani va discuta, miercuri, două proiecte de hotărâre care vizează achiziționarea unui teren extravilan în suprafață de 93.862 de metri pătrați, situat pe raza UAT Stăuceni, pentru extinderea gropii de gunoi.

Potrivit documentelor aflate pe ordinea de zi, este vorba atât despre aprobarea achiziției propriu-zise a terenului, cât și despre utilizarea excedentului bugetar al județului pentru finanțarea cheltuielilor de capital aferente acestei tranzacții.

Terenul este înscris în Cartea Funciară nr. 50737 și urmează să intre în patrimoniul județului, urmând a fi declarat bun de interes public. Suprafața vizată, de aproape 9,4 hectare, se află în extravilanul localității Stăuceni și este destinată susținerii unor investiții strategice ale județului, în special în domeniul infrastructurii publice, respectiv pentru implementarea proiectului „Investiții complementare Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Botoșani – asistență tehnică în vederea finanțării”, cod SMIS 153315.

Pentru achiziția acestui teren, Consiliul Județean intenționează să utilizeze excedentul bugetar rezultat din execuția bugetară a anului trecut, suma alocată fiind de peste un milion de lei. Această procedură este necesară pentru a crea cadrul legal de efectuare a plății și de finalizare a tranzacției.

Ședința de miercuri este una cu miză administrativă importantă, iar proiectele au șanse mari să fie aprobate, mai ales că președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, deține influiența necesară pentru un vot favorabil pentru ambele inițiative.

În cazul adoptării hotărârilor, administrația județeană va putea demara procedurile finale pentru preluarea terenului și integrarea acestuia în proiectele de investiții aflate în pregătire. Decizia finală va fi luată în urma dezbaterilor din plenul Consiliului Județean.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Investiții majore în iluminatul public din Bucecea: Contract de aproape 2,9 milioane de lei, semnat de primarul Angel Gheorghiu

Publicat

Publicitate

Orașul Bucecea face un pas important spre modernizarea infrastructurii urbane, odată cu semnarea contractului pentru extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public. Anunțul a fost făcut de Angel Gheorghiu, primarul orașului, care a subliniat că investițiile locale continuă fără a afecta bugetul comunității.

Contractul a fost semnat astăzi, în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Banică.

Proiectul, intitulat „Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public în orașul Bucecea”, este finanțat în proporție de 100% prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat. Valoarea totală a investiției se ridică la 2.894.269,07 lei, sumă integral eligibilă, fără contribuție din bugetul local.

Prin acest proiect vor fi înlocuite o parte din corpurile de iluminat existente și vor fi montate 252 de corpuri noi, moderne și ecologice, cu tehnologie LED. Dintre acestea, 113 aparate vor avea o putere instalată de 49 W, iar alte 139 de corpuri vor avea o putere de 85 W. Totodată, sistemul de iluminat public va fi extins în mai multe zone ale orașului, rămase neacoperite în etapele anterioare.

Un element important al investiției îl reprezintă implementarea unui sistem de telegestiune. Acesta va permite controlul și monitorizarea iluminatului public în timp real, contribuind la optimizarea consumului de energie electrică și la reducerea costurilor de funcționare.

Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la data semnării contractului. Acolo unde situația o impune, vor fi realizate și lucrări de reparații, necesare pentru buna funcționare a sistemului.

Publicitate

Zonele vizate de această etapă a proiectului sunt: Calea Națională – de la Releu la Călinești până la ieșirea din Bohoghina, strada Leordei, drumul spre Hîntești – Lt. Muraru, precum și strada Sucevei spre Huțani. Aceste segmente nu au fost eligibile în prima etapă de finanțare, întrucât sunt încadrate ca drumuri naționale sau județene.

Autoritățile locale estimează că proiectul va contribui semnificativ la creșterea siguranței cetățenilor, la reducerea consumului de energie electrică și la îmbunătățirea calității iluminatului public. „Continuăm să investim în infrastructură și proiecte care aduc beneficii reale comunității locale”, a transmis primarul Angel Gheorghiu.

Citeste mai mult

Eveniment

CFR Călători permite rezervarea locurilor pentru abonamente direct din aplicația mobilă. Nouă funcționalitate în aplicația CFR

Publicat

Publicitate

CFR Călători a introdus o nouă funcționalitate în aplicația „CFR Călători bilete online”, care le permite călătorilor cu abonamente să își rezerve locul direct de pe telefon. Compania anunță că această opțiune este menită să îmbunătățească experiența pasagerilor și să faciliteze planificarea călătoriilor cu trenul, relatează alba24.ro.

Noua actualizare permite călătorilor care dețin abonamente (adulți, elevi și studenți), atunci când doresc să călătorească cu trenuri care au regim de rezervare, să își poată rezerva locul în tren, simplu și rapid, direct din aplicația mobilă descărcată pe telefon.

Funcționalitatea este activă și poate fi utilizată deja, atât pentru abonamentele digitale afișate pe telefon sub formă de cod QR, cât și pentru abonamentele încărcate pe cardul de transport.

Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă

CFR Călători continuă astfel demersurile de digitalizare și modernizare a serviciilor, având ca obiectiv creșterea calității și accesibilității transportului feroviar pentru toți călătorii.Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern)
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – cfrcalatori.ro
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern
  • de la personalul nostru din staţii

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment8 ore ago

Apa va fi sistată miercuri pe mai multe străzi din Dorohoi. Lucrările de remediere a avariei au fost reprogramate

Administratie9 ore ago

Consiliul Județean Botoșani cumpără aproape 10 hectare de teren pentru extinderea gropii de gunoi de la Stăuceni

Administratie9 ore ago

Investiții majore în iluminatul public din Bucecea: Contract de aproape 2,9 milioane de lei, semnat de primarul Angel Gheorghiu

Eveniment9 ore ago

CFR Călători permite rezervarea locurilor pentru abonamente direct din aplicația mobilă. Nouă funcționalitate în aplicația CFR

Eveniment10 ore ago

Accident grav la Pădureni, în Șendriceni: Șapte persoane au ajuns la spital după ce o mașină a lovit violent un copac

Administratie10 ore ago

Se poate: Fără taxe mărite în 2026 la Lunca. Consiliul Local și Primăria au refuzat majorările lui Bolojan. Doar ajustare cu inflația

Eveniment10 ore ago

România ar putea avea un sistem de avertizare seismică ca în Japonia. Cercetătorii vor putea estima rapid riscul de replici după cutremure

Eveniment11 ore ago

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani până la ora 21:00. Vizibilitate scăzută sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri

Economie11 ore ago

Garda de Mediu lovește dur fermele avicole din Botoșani: Amenzi de peste un milion de lei și activități suspendate

Eveniment14 ore ago

Titularizare 2026: Modele de subiecte și bareme pentru proba scrisă, publicate de Ministerul Educației. Calendarul concursului

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending