Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Sfințit Mucenic Pamfil

Publicat

Publicitate

Sfântul Mucenic Pamfil era originar din Berit, crescut într-o familie nobilă, a fost educat minunat în treburile obștești ale țării sale, ne spun istoricii, lăsând astfel să se înțeleagă pregătirea sa și poate chiar angajamentele în administrația publică.

Pe lângă pregătirea administrativă, literară și filosofică, Sfântul Pamfil a fost un foarte bun cunoscător al Scripturii și al tâlcuirilor biblice. „În ce privește cunoștința dumnezeiască și Sfintele Scripturi, ne relatează Eusebiu de Cezareea, el dobândise, ca să nu spun ceva prea exagerat, o astfel de destoinicie cum nu avea nimeni dintre cei din vremea aceea”.

Aplecarea sa spre studiul biblic este explicată și prin așezarea sa în școala marilor dascăli de exegeză sau tâlcuire a Scripturii de la Alexandria și Cezareea Palestinei. Sfântul Mucenic Pamfil a înființat în Cezareea Palestinei o bibliotecă foarte importantă pentru vremea aceea care avea peste 3000 de cărți. Totodată, a întemeiat și o școală publică pentru învățarea Sfintelor Scripturi.

Virtuos și evlavios Sfântul Mucenic Pamfil a dus o viață exemplară care a fost încununată prin mucenicie împreună cu alți unsprezece tineri. După ani de încarcerare și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos prin tăierea capului în ziua de 16 februarie 310, în urma persecuțiilor din timpul domniei lui Diocletian. Sfântul Pamfil, primul dintre ei, era preot al acestei cetăți. Se ocupa cu îndreptarea textului Noului Testament, curățindu-l de greșelile diverșilor copiști.

El însuși copia Sfânta Scriptură și o dădea celor care o doreau. Cel de-a doilea a fost bătrânul diacon Valentin. Acesta era o autoritate recunoscută în Sfintele Scripturi, pe care le cunoștea pe de rost. Cel de-al treilea, Pavel, în timpul unei persecuții anterioare fusese aruncat în foc pentru credința lui în Hristos. Aceștia, după diferitele chinuri la care au fost supuși de către guvernatorul Urban, au stat în temniță timp de doi ani, până când a ajuns la guvernare Firmilian.

Alături de ei au fost întemnițați cinci frați, care se născuseră în Egipt și care se întorceau în țara lor după ce fuseseră siliți să muncească în minele din Cilicia. La porțile Cezareei cei cinci au declarat că sunt creștini și au fost aduși în fața judecății. Întrebați fiind: „care sunt numele voastre și din ce neam sunteți?” – ei au răspuns: „Numele păgâne date de maica noastră noi le-am lepădat și ne-am numit în loc Ilie, Isaia, Ieremia, Samuil și Daniil”. Întrebați fiind, „Care este patria voastră?” – ei au răspuns: „Ierusalimul cel de Sus.”

Publicitate

Cei opt mărturisitori au fost scoși din temniță și decapitați, iar după ei a fost ucis și tânărul Porfirie, care a încercat să îngroape trupurile mucenicilor. Pe Porfirie prigonitorii l-au îngropat de viu, ca și pe Seleuc, care mai înainte fusese ofițer și care se apropiase să sărute picioarele mucenicilor. De asemenea, tot acum au dobândit moarte mucenicească, Teodul și Iulian, care, în timpul înmormântării mucenicilor au sărutat sfintele lor moaște.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Peste 900 de directori de școală își vor pierde funcțiile: Schimbări la vârful unităților de învățământ cu elevi puțini

Publicat

Publicitate

Guvernul Bolojan pregătește o schimbare majoră în învățământ: peste 900 de directori, împreună cu contabili, administratori de patrimoniu și secretari, vor fi eliberați din funcțiile administrative în urma comasării unităților școlare.

Potrivit Edupedu, măsura este prevăzută în noua lege fiscal-bugetară, iar scopul declarat este „eficientizarea” și reducerea fragmentării sistemului educațional.

Pragul minim pentru personalitate juridică, crescut de la 300 la 500 de elevi

Una dintre modificările principale vizează creșterea numărului minim de elevi necesar pentru ca o școală să dețină personalitate juridică. Conform noilor prevederi, o unitate de învățământ de stat va putea funcționa cu personalitate juridică doar dacă are cel puțin 500 de elevi. În cazul unităților de învățământ postliceal, pragul minim va fi de 300 de elevi, iar pentru școlile speciale va rămâne la 50.

Prin ridicarea pragului, sute de școli — în special din mediul rural — își vor pierde personalitatea juridică și vor deveni structuri arondate altor școli, de multe ori aflate în alte localități. Astfel, aproximativ 900 de directori își vor pierde funcțiile, iar posturile administrative asociate acestora vor fi, de asemenea, desființate.

Ministrul Educației: „Nu rămân pe drumuri, revin la catedră”

Publicitate

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat sâmbătă la Digi24 că această măsură este parte dintr-o strategie amplă de reorganizare a rețelei școlare. „Sistemul nostru este foarte fragmentat, avem multe unități mici. Prin această modificare, vom elibera în jur de 900 de poziții de directori. Aceștia nu rămân pe drumuri, se întorc la predare”, a explicat ministrul.

De asemenea, David a subliniat că obiectivul este de a crea „zone educaționale concentrate”, astfel încât sistemul să fie mai eficient și mai puțin costisitor.

Mai puține posturi administrative, mai multe ore la catedră pentru directori

Conform noii legi, directorii rămași în funcție vor trebui să predea mai mult. Dacă în prezent aceștia aveau normă de 6 ore pe săptămână, în viitor vor ajunge la 14 ore. Totodată, nu vor mai avea dreptul să fie plătiți pentru ore suplimentare („plata cu ora”).

Acest lucru va afecta și profesorii suplinitori, care până acum preluau orele directorilor și primeau venituri suplimentare. Prin revenirea directorilor la catedră, aceste ore vor dispărea.

Contradicție cu principiile noii Legi a educației

Decizia vine la mai puțin de un an după intrarea în vigoare a Legii educației nr. 198/2023, care prevedea „descentralizarea” și „autonomia unităților de învățământ” ca principii fundamentale. În contrast, legea fiscal-bugetară actuală promovează centralizarea și reducerea numărului de entități administrative independente.

Multe comunități rurale, unde școlile sunt mai mici, vor fi direct afectate. Elevii ar putea fi nevoiți să fie arondați unor școli-mamă, chiar și din alte localități, ceea ce ar putea duce la probleme logistice și la o scădere a accesului facil la educație.

Impactul ”Legii Austeritatii” în Educație

Legea fiscal-bugetară a Guvernului, supranumită „legea Bolojan”, vizează reducerea cheltuielilor administrative și consolidarea structurilor educaționale. Totuși, măsura ridică semne de întrebare legate de impactul asupra calității educației, a comunităților locale și a stabilității locurilor de muncă din sistemul public.

În România există aproximativ 9.000 de directori și directori adjuncți în învățământul public. Astfel, aproape 10% dintre aceștia vor fi afectați direct de noua reglementare.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfânta Mare Muceniță Chiriachi

Publicat

Publicitate

În zilele împăratului Diocleţian (284-305), era un creştin pe nume Dorotei, cu soţia sa, Eusebia, care, fiindcă nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod pântecelui, făgăduind să-l dăruiască Domnului pe copilul ce se va naşte.

Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi au născut prunc de parte femeiască, în ziua Duminicii, pentru care pricină au numit-o Chiriachi (pentru că în limba greacă Ziua Domnului adică Duminica, se spune Chiriachi). Şi au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră să o dăruiască lui Dumnezeu.

Dar, pe când Sfânta Chiriachi era de 16 ani, păgânul împărat Diocleţian a pornit prigoană împotriva creştinilor. Atunci au fost pârâţi părinţii Sfintei, împreună cu ea, că sunt creştini.

Deci, au venit slujitorii împărăteşti şi, luându-i pe toţi trei, au despărţit pe fecioară de părinţii ei. Pe bătrâni i-au dus la Melitene în Armenia, unde au pătimit pentru Hristos de la dregătorul Iustus, iar pe frumoasa Chiriachi au trimis-o în lanţuri, la cezarul Maximian Galeriu (293-311), în Nicomidia.

Acesta, cercetând pe frumoasa fecioară şi văzând statornicia ei în credinţă, a poruncit să fie crunt bătută. Sfânta a primit, în tăcere, cumplitele lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere.

Văzând prigonitorul că nu izbuteşte să înduplece pe tânăra creştină să se lepede de credinţa ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarian al Bitiniei. Şi, venind acesta la judecată chiar în capiştea idolească, mai înainte de a începe el să o întrebe pe Chiriachi, s-a făcut un mare cutremur de pământ, idolii au căzut şi s-au prefăcut în pulbere şi însuşi Ilarian şi-a aflat, acolo, moartea.

Publicitate

Peste câtva timp, a venit un alt dregător, care, aflând pe fecioară în temniţă, a poruncit să se aprindă un foc mare şi Sfânta să fie aruncată în flăcări. Şi, începând atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia şi a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămată. A fost, apoi, aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simţind sfinţenia ei, se gudurau ca mieii.

Mulţi păgâni, văzând lucrul acesta, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înţelegând că nimic nu izbuteşte, a poruncit ca Sfânta să fie scoasă din cetate şi ucisă. Şi, luând-o slujitorii, au scos-o afară din cetate, ca să-i taie capul, în ziua de 7 iulie din anul 303. Iar Sfânta a cerut voie să se roage. După ce s-a rugat, a povăţuit pe creştinii care îi urmaseră să mărturisească şi ei credinţa. Apoi, culcându-se pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Şi ostaşii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul şi văzând-o deja moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dumnezeiesc, zicând: „Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi măririle lui Dumnezeu”. Atunci ostaşii şi cei ce erau de faţă au crezut în Hristos.

Moaştele Sfintei au fost îngropate cu evlavie de către creştini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni. Prin voia lui Dumnezeu şi purtarea de grijă a episcopului Iacob Stamati al Huşilor, în anul 1763, o mână din sfintele ei moaşte a fost adusă de la Marea Lavră din Muntele Athos şi aşezată în biserica Mănăstirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Huşi, ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Huşilor, Sfânta devenind ocrotitoare a acestei eparhii. Pentru rugăciunile ei, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Citeste mai mult

Economie

Consiliul Economic și Social: Măsurile fiscal-bugetare propuse conduc la prăbușirea puterii de cumpărare a tuturor cetățenilor

Publicat

Publicitate

Măsurile fiscal-bugetare propuse recent conduc la scăderea puterii de cumpărare a tuturor cetățenilor și afectează stabilitatea sau predictibilitatea în societate, generând un impact social și economic negativ asupra întregii societăți, care va resimți efecte similare perioadei anilor 2010, arată Consiliul Economic și Social, care a avizat nevaforabil, vineri, pachetul fiscal pregătit de Guvern, relatează agerpres.ro.

‘Măsurile impuse, respectiv creșterea TVA la alimente, servicii și medicamente, creșterea accizelor la carburant și a taxei de rovignetă, vor duce la creșterea prețurilor la alimentele de bază și medicamente, iar împreună cu liberalizarea prețurilor la energia electrică și gaze, diminuarea veniturilor pentru o parte dintre salariați prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2025, toate acestea conduc la o scădere drastică a nivelului de trai într-un timp foarte scurt, fără o pregătire prealabilă a populației, mai ales a persoanelor și familiilor vulnerabile. Considerăm că măsurile de austeritate trebuiau abordate etapizat, pe o perioadă mai mare de timp’, precizează CES în avizul publicat vineri.

Consiliul Economic și Social menționează, de asemenea, că, având în vedere complexitatea proiectului de act normativ, este necesară o analiză detaliată și riguroasă, ceea ce este imposibil de realizat în termenul insuficient pus la dispoziție în vederea avizării acestuia.

Potrivit documentului citat, ansamblul măsurilor propuse este dezechilibrat din punct de vedere social, lipsit de un mecanism de compensare pentru categoriile vulnerabile și construit pe o logică fiscală regresivă.

‘Proiectul nu respectă principiile echității și progresivității în materie de politici publice, transferând presiunea fiscală către populația cu venituri mici și medii. Măsurile propuse sunt susceptibile să adâncească inegalitățile sociale, să afecteze accesul la bunuri esențiale și să reducă capacitatea de subzistență a gospodăriilor vulnerabile. De asemenea, ele pot avea un efect de destabilizare socială și de alimentare a tensiunilor sociale și politice într-un context marcat deja de polarizare și neîncredere instituțională’, se mai arată în avizul CES.

Măsura creșterii cotei de TVA de la 9% la 11% pentru mai multe categorii de produse esențiale va avea efect inflaționist asupra cheltuielilor gospodăriilor și va afecta accesul la bunuri esențiale mai ales în cazul categoriilor sociale vulnerabile, susține CES. De asemenea, măsura contravine recomandărilor europene privind protejarea categoriilor vulnerabile în perioade de ajustări fiscale, arată sursa citată.

Publicitate

Referitor la introducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru persoanele care realizează venituri din pensii peste 3.000 de lei, CES subliniază că, deși este introdus un plafon de protecție, măsura afectează pensionarii cu venituri medii, care nu beneficiază de alte forme de sprijin și au cheltuieli medicale recurente. Impactul este semnificativ în special pentru pensionarii din orașele mari, unde costul vieții este mai ridicat, iar în lipsa unor măsuri de compensare, această contribuție echivalează cu o reducere netă a pensiei, arată Consiliul Economic și Social.

Pe de altă parte, documentul atrage atenția că eliminarea din rândul persoanelor asigurate la sănătate fără plata contribuției a celor incluși în programele naționale de HIV/SIDA și de tuberculoză aduce un risc epidemiologic mult prea ridicat raportat la economiile bugetare.

În ceea ce privește creșterea TVA pentru produse culturale, măsura afectează accesul la cultură, educație și informare, în special pentru tineri și pentru persoanele din comunități cu resurse limitate, într-un context în care nivelul de educație civică și alfabetizare funcțională este deja problematic.

Cu privire la prevederea conform căreia ordonatorii de credite acorda lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net, o indemnizație de hrană de 347 lei lunar, CES consideră că reducerea pragului afectează personalul cu experiență, care depășește pragul de 6.000 lei net fără a avea venituri considerate ‘excesive’. ‘Această măsură poate genera demotivare și un risc crescut de migrație către sectorul privat sau extern’, avertizează CES.

‘Proiectul de lege, în forma actuală, nu este fundamentat pe o analiză solidă a impactului social agregat, nu conține măsuri de protecție compensatorie și nu respectă principiile constituționale privind echitatea fiscală și solidaritatea socială. Se impune demararea unei reforme fiscale echilibrate, care să conțină măsuri de protecție reală a cetățenilor vulnerabili. Fără astfel de corecturi, riscăm nu doar o degradare a condițiilor de trai, ci și o explozie de neîncredere instituțională și radicalizare socială, cu consecințe directe asupra democrației și stabilității în societate’, precizează Consiliul Economic și Social.

Citeste mai mult

Actualitate

CFR adaptează circulația trenurilor la valul de caniculă extremă din țară. Consultați mersul trenurilor dacă plecați în vacanță

Publicat

Publicitate

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, în contextul prognozelor meteorologice care indică temperaturi extreme la nivel național în perioada următoare, vor fi aplicate măsuri speciale pentru desfășurarea în condiții de siguranță a traficului feroviar, potrivit unui comunicat, relatează agerpres.ro.

Astfel, în zonele unde temperatura la nivelul șinei atinge sau depășește 50 de grade Celsius, se va dispune reducerea vitezei de circulație a trenurilor, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor feroviare în vigoare.

Conform surse citate, pe întreaga rețea feroviară, personalul de specialitate din cadrul CFR SA desfășoară permanent activități suplimentare de verificare și monitorizare a stării infrastructurii. Temperaturile înregistrate la nivelul șinelor sunt supravegheate în timp real, astfel încât echipele de întreținere să poată interveni prompt acolo unde situația o impune, prevenind eventuale incidente sau disfuncționalități.

Compania menționează că reducerea temporară a vitezei de circulație a trenurilor în condiții de caniculă este o măsură esențială, menită să asigure desfășurarea traficului feroviar în cele mai bune condiții de siguranță, chiar și în situații meteorologice extreme.

De asemenea, compania recomandăm publicului călător să consulte în prealabil mersul trenurilor, având în vedere temperaturile extreme prognozate la nivel național și posibilele perturbări cauzate de caniculă.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending