Sfântul prooroc Osea era fiul lui Veriin de la Valemot, din seminţia Isahar, bărbat temător de Dumnezeu. În acea vreme mulţi din poporul lui Israel, abătându-se de la Dumnezeu şi uitând facerile de bine şi minunile Lui, se închinau idolilor, iar el slujea lui Dumnezeu, Celui ce a făcut cerul şi pământul şi Care a scos pe părinţii lor din Egipt cu mână tare; îi învăţa pe oamenii cei rătăciţi de la adevăr şi îi întorcea prin sfaturile sale cele înţelepte la strămoşeasca dreaptă credinţă.

Umplându-se de Duh Sfânt, mult a proorocit pentru Israel şi pentru venirea lui Hristos şi Învierea Sa, precum se vede în Cartea lui. Osea era membru al tribului lui Isahar și a trăit în Regatul de Nord al Israelului în perioada 740-725 î.Hr. În Cartea lui Osea (Osea 5), , acesta face referire și la războaiele care au dus la cucerirea regatului de către asirieni (cca. 734-732 î.Hr.). Nu este sigur că a fost martor și la distrugerea Samariei, pe care însă o prevestește (Osea 14, 1). Potrivit Cărții lui Osea, acesta s-a însurat cu o prostituată pe nume Gomer, fiica lui Diblaim, la porunca Domnului, pentru a arăta necredința lui Israel față de Dumnezeul său.

Cu aceasta a avut mai întâi un fiu, pe nume Izreel (pentru a vesti pedeapsa Domnului pentru războaiele dintre cele două regate ale neamului lui Israel), apoi o fiică, Lo-Ruhama (însemând „Cea Neiubită”, pentru a arăta sfârșitul răbdării și al milei Domnului față de fărădelegile lui Israel) și încă un fiu, Lo-Ami (însemând „Nu este poporul Meu”, pentru a arăta că așa cum israelitenii Îl părăsiseră pe Dumnezeul lor, așa și El avea să-i părăsească). Metafora poporului ales ca Mireasă a Domnului se conturează de-a lungul primelor trei capitole ale cărții sale. Proorocul Oseea a mustrat pe israeliți pentru închinarea la idoli, pentru călcările legământului și viața plină de păcate a preoților, a poporului și a familiei regale (Oseea IX, 8-9; VII,13; IV, 7-9). Proorocul îi îndemna pe toți la pocăință strigând: „Întoarce-te Israele către Domnul Dumnezeul tău, că ai slăbit întru nedreptățile tale” (Oseea XIV, 2-3).

Vorbind despre timpul mesianic, Prorocul Oseea arăta că păgânii vor fi chemați la adevăratul Dumnezeu. Despre aceasta, Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor amintind cuvintele lui Oseea: „Pe noi, pe care ne-a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre păgâni, precum zice El și la Oseea: Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu și iubită pe cea care nu era iubită. Și va fi în locul unde li s-a zis lor: nu voi sunteți poporul Meu – acolo se vor chema fii ai lui Dumnezeu Celui Viu” (Romani IX, 24-26).

Proorocul Oseea s-a străduit să-i aducă înapoi la dreapta credință pe israeliții care uitaseră de Dumnezeul cel adevărat, Dumnezeul părinților lor. A mustrat poporul din Regatul de nord al lui Israel pentru fărădelegile lor, îndeosebi pentru idolatrie și le-a prevestit nenorocirile pe care aveau să le sufere din cauza invadatorilor străini. A proorocit sfârșitul jertfelor și a preoției celor din neamul lui Aaron (Osea 3, 4-5). A proorocit și despre Hristos, prevestind întoarcerea Lui din Egipt (Osea 11, 1), învierea Lui a treia zi (Osea 6, 2) și biruința Lui asupra morții.

Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc în jurul anului 660, sub stăpânire musulmană, într-o familie creștină care i-a dat o educație aleasă. Mai târziu, el devine monah în „Frăția Sfântului Mormânt” – Ierusalim, fapt pen­tru care a fost mai târziu supranumit și „Ierusalimiteanul”.

Curând devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar în 685, în calitate de delegat al acestuia, semnează la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat în 681 erezia monotelită (alunei singure voințe în persoana Domnului nostru Iisus Hristos).

Monahul Andrei rămâne în Constantinopol, unde i se în­credințează conducerea unei importante opere social-filantropice, în special Conducerea unui orfelinat și a unei case pentru bătrâni, lucrare socială foarte populară pentru Biseri­ca bizantină din acea vreme.

În anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, în Creta. De aici a primit și numele de „Cretanul” sau „Criteanul”, pe care f l-a dat tradiția bisericească.

Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A con­struit biserici, a înființat mănăstiri, a dezvoltat lucrarea filantropică a Bisericii, s-a ocupat de educația tineretului din eparhia sa, a ajutat pe creștinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor în insulă etc. A fost un bun pre­dicator, iar pentru a încuraja participarea poporului la viața liturgică a Bisericii a compus o mulțime de imne liturgice. El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat în cartea Triodul și constituie o piesă liturgică deosebit de importantă pentru perioada Postului Sfintelor Paști.

Sf. Andrei Criteanul a trecut la viața veșnică în anul 740, pe când se întorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormântul său nu se află în Creta, ci în localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).