Sfântul Sava s-a născut la anul 334 într-un sat din zona Buzăului, nu departe de râul Mousaios (Buzăul de astăzi). Încă din copilărie s-a arătat râvnitor în credinţa creştină. Era un om drept în credinţă, blând, smerit, cucernic, gata spre ascultare şi liniştit. În anii 369-372, regele got Atanaric a dezlănţuit o cumplită prigoană asupra creştinilor. În apropierea Sf. Paşti ale anului 372, Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, a dat ordin ostaşilor să-l prindă pe tânărul Sava şi să-l poarte prin văi împădurite care fuseseră arse de curând, prin cioturi ascuţite, biciuindu-l. Făcându-se ziuă, prigonitorii au văzut însă că pe trupul Sf. Sava nu se afla nici un semn de vătămare, de aceea s-au înfuriat şi mai tare l-au răstignit pe două osii şi l-au trântit la pământ, lăsându-l să se chinuiască aproape toată ziua şi noaptea ce au urmat. Spre dimineaţă, o femeie ce trecea pe acolo l-a dezlegat, dar el a continuat să rămână în locul acela, netemându-se de ceea ce avea să urmeze. Când Atharid a aflat de aceasta, a poruncit ca Sfântul să fie legat cu mâinile de o grindă, după care a adus la el mâncăruri jertfite idolilor, din care l-au obligat să mănânce. Însă Sfântul a spus că acele mâncăruri sunt spurcate, ca şi cel ce le-a trimis, mărturisindu-l pe Hristos ca fiind singurul Stăpân şi Domn. Auzind aceste, unul din slujitori a aruncat în pieptul Sfântului un drug de fier ascuţit, dar Sfântul a rămas nevătămat, prin credinţa şi darul lui Dumnezeu. Auzind toate acestea, Atharid a poruncit să fie aruncat în râul Mousaios. Când au ajuns însă pe malul râului, slujitorii înfricoşaţi de minunile care le văzuseră, voiau să-l lase pa Sfânt să fugă, dar acesta s-a împotrivit, rugându-i să împlinească porunca până la capăt. Atunci, slujitorii i-au pus peste gât un lemn, şi aşa l-au aruncat în apă. Astfel s-a săvârşit din această viaţă, prin lemn şi prin apă, Sf. Sava, la vârsta de 38 de ani. După ce l-au înecat, ucigaşii i-au scos afară din apă trupul, pe care însă l-au lăsat neîngropat, şi au plecat. Trupul său a fost găsit nevătămat de fraţii creştini şi îngropat cu cinstea cuvenită, într-un loc tainic, ştiut numai de ei. La cererea Sf. Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciţia, Iulius Soarnus, a trimis bărbaţi vrednici de încredere pentru a ridica moaştele Sf. Sava şi a le duce în Capadocia. Într-o epistolă din anul 374, Sf. Vasile cel Mare confirmă primirea nepreţiosului dar, mulţumind totodată pentru ajutorul acordat. Aceste sfinte moaşte au fost însoţite şi de o scrisoare a episcopului Tomisului de la acea dată, Bretanion, în care se descrie martiriul Sf. Sava.