Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Ignatie Briancianinov

Publicat

Publicitate

Sfântul Ignatie Briancianinov s-a născut în anul 1807, într-o familie de nobili ruși, în provincia Vologda. Din botez s-a numit Dimitrie. De mic se arăta foarte înțelept și evlavios, iubind mai ales liniștea, rugăciunea, slujbele Bisericii și citirea cărților sfinte. Dotat cu o inteligență de excepție, tânărul Dimitrie este remarcat în scurtă vreme de marele duce Nicolae, viitorul țar, și este luat sub protecția acestuia.

Totuși, succesul său în cercurile înalte ale societății nu îi dădea împlinire sufletească. Mângâierea sa o găsea doar în slujbele Bisericii și în scrierile Sfinților Părinți, în care afla îndrumări sigure spre mântuire. În cele din urmă, demisionând din funcția de ofițer în armata țarului, părăsește lumea și în anul 1827 intră împreună cu un prieten în nevoința monahală, la Mănăstirea „Sfântul Alexandru Svirski”, sub povățuirea Sfântului Leonid, viitorul stareț de la Optina.

La început a făcut ascultare la bucătărie, sub porunca unui fost iobag al tatălui său, gustând pentru prima oară din roadele adevăratei smerenii. Fiind supus întru totul tuturor, tânărul ucenic era iubit de toți părinții din mănăstire pentru smerenia și ascultarea sa. În anul 1829 se stabilește, împreună cu starețul său, în obștea Mănăstirii Optina, o vestită sihăstrie a Rusiei pravoslavnice. Este nevoit apoi să treacă prin mai multe mănăstiri, suferind de boli, de foame, de frig, însă fără să cadă în deznădejde. În anul 1832 a primit tunderea monahală sub numele de Ignatie și a fost numit egumen la Mănăstirea Lopotov. Apoi, în 1834, este numit stareț la Mănăstirea „Sfântul Serghie”, aproape de Petersburg, unde a înnoit în întregime viața duhovnicească și a crescut mai mulți fii sufletești.

Lucrarea sa nu a fost lipsită de multe osteneli, necazuri, ispite și dușmani – o cruce pe care arhimandritul Ignatie a purtat-o cu multă răbdare și despre care avea să scrie mai apoi: „Acolo m-a învrednicit Domnul Cel Milostiv să cunosc această bucurie și această pace a sufletului, pe care cuvintele nu pot să o exprime. Acolo m-a învrednicit să gust iubirea și dulceața duhovnicească, chiar în momentul în care îmi întâlneam dușmanul care voia să-mi ia viața și fața dușmanului se făcea în ochii mei ca fața unui înger luminat… Ce privilegiu să fii jertfă, asemenea lui Hristos, sau mai degrabă, ce privilegiu să fii răstignit lângă Mântuitorul…”.

Dobândind darul lacrimilor, al smereniei și al sfintei rugăciuni cea din inimă, Cuviosul Ignatie a adunat în jurul său multe suflete cu viață aleasă, arzând ca o făclie nestinsă în mijlocul lor, fiind căutat de toți ca un mare dascăl al rugăciunii lui Iisus. Încă a scris cu mare înțelepciune și câteva cărți de zidire duhovnicească, arătând tuturor calea dobândirii sfintei rugăciuni a inimii. În anul 1857 a fost hirotonit episcop de Stavropol, un oraș din Caucaz. Însă după patru ani, din cauza bolii se retrage iarăși la liniște, devenind doctor iscusit de suflete, căutat de mulți fii.

La 30 Aprilie 1867 își dă duhul în mâinile Domnului, lăsând în urmă numeroși ucenici. După sfârșitul său fericit, Sfântul Ignatie a apărut în mijlocul unei lumini orbitoare unuia dintre fiii săi duhovnicești, spunându-i: „Tot ce am scris în cărțile mele este adevărat!”. Pentru sfințenia vieții lui, Sfântul Ierarh Ignatie a fost canonizat în anul 1988 de Biserica Ortodoxă Rusă, cu zi de prăznuire la 30 Aprilie.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Zeci de mii de cazuri de violență domestică, au fost sesizate în primele cinci luni ale anului 2025

Publicat

Publicitate

Zeci de mii de cazuri de violență domestică, au fost sesizate în primele cinci luni ale anului 2025. Polițiștii au emise ordine de protecție și au deschis dosare penale, scrie alba24.ro.

În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la 49.989 de cazuri de violență domestică, dintre care 24.815 în mediul urban și 25.174 în mediul rural.

La nivel național, în primele 5 luni ale anului 2025, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a scăzut cu 18,5% față de primele 5 luni ale anului 2024, de la 23.047 la 18.787 de fapte.

Au fost înregistrate scăderi, comparativ cu perioada similară din anul 2024, pentru lovire sau alte violențe (de la 13.847 la 10.567 de fapte), amenințare (de la 2.906 la 2.206 fapte) și nerespectarea ordinelor de protecție provizorii (de la 318 la 276 de fapte).

Infracțiuni de lovire și alte violențe

Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o reprezintă „lovirea sau alte violențe” –  56,2%  (10.567 de fapte).

În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 5.141 de ordine de protecție, 1.783 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.

Publicitate

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 2.114 infracțiuni.

La nivel național, au fost emise 4.670 de ordine de protecție provizorii, 1.783 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 276 de infracțiuni, dintre care 172 în mediul urban și 104 în mediul în rural.

Dispozitive electronice de supraveghere

În primele 5 luni ale anului 2025, la nivel național, în 919 situații, a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

În 3.218 situații, victimele au refuzat măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

Alte măsuri

Poliția Română a întreprins demersuri pentru a elabora instrumente de monitorizare post-eveniment a unei situații de violență domestică.

După o sesizare de violență domestică, polițiștii vor întreprinde demersuri să contacteze victima, pentru a furniza date cu privire la evoluția situației sesizate inițial, chiar dacă aplicarea formularului de evaluare nu a generat un risc sau în lipsa unei sesizări formale, urmând a fi dispuse măsuri suplimentare în funcție de fiecare caz.

Persoanei îi vor fi aduse la cunoștință toate informațiile incidente acestui domeniu, măsurile ce pot fi dispuse și căile de urmat pentru a beneficia de protecția acestor instrumente.

Totodată, pentru ca victimele să beneficieze de protecția tuturor instrumentelor prevăzute de lege, orice situație semnalată din sfera violenței domestice va fi adusă la cunoștința tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu și va fi solicitat sprijin în gestionarea acestora, în funcție de competențele avute.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Niciun candidat nu a obținut media 10 la Bacalaureat. Rata de promovare este de 76,2%

Publicat

Publicitate

Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 20 iunie 2025, pe site-ul dedicat (bacalaureat.edu.ro), rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2025.

La nivelul județului Botoșani, pentru promoția curentă, rata de promovare este de 76,2%, iar pentru promoțiile anterioare este de 30,9%.

Au promovat examenul 1529 de candidați, dintr-un total de 2117 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1472 de candidați provin din promoția curentă, iar 57 de candidați din promoțiile anterioare.

Niciun candidat nu a obținut media 10, iar pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • 12 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
  • 61 de candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 45/ Istorie – 16);
  • ­­67 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie.

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia națională de bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

Publicitate

Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi afișate în data de 30 iunie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR), rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

  • susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

Citeste mai mult

Cultura

Festivalul Internațional al Cântecului, al Jocului și al Portului Popular „Vasile Andriescu”, ediția a XVII-a, pe Pietonalul Unirii din Botoșani

Publicat

Publicitate

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, organizează în perioada 5-6 iulie 2025, pe Pietonalul Unirii din Municipiul Botoșani, cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional al Cântecului, al Jocului și al Portului Popular „Vasile Andriescu”, un festival de renume care cinstește memoria celui mai cunoscut și reprezentativ coregraf al județului Botoșani.

Vasile Andriescu a fost o personalitate culturală cu o activitate de peste 30 de ani la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. Cetățean de onoare al comunei Dimăcheni, a lăsat în urmă culegerea „Jocuri populare din județul Botoșani”, apărută în anul 1980, un reper extrem de valoros pentru cei interesați de jocul tradițional.

Un moment special al acestei ediții îl reprezintă lansarea cărții „Jocuri populare din județul Botoșani” ediția a II-a, revizuită și adăugită, dedicat regretatului coregraf Vasile Andriescu. Această lucrare a fost realizată după îndelungi cercetări de teren a jocurilor populare din zona Botoșaniului în perioada în care a fost angajat al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. Această nouă versiune nu este doar o simplă retipărire, ci o aprofundare într-un domeniu esențial pentru înțelegerea și păstrarea patrimoniului imaterial: coregrafia și notarea grafică a mișcării în dansul popular românesc.

Timp de două zile, botoșănenii vor avea ocazia să se bucure de spectacole autentice. Festivalul Internațional al Cântecului, al Jocului și al Portului Popular „Vasile Andriescu”, festival organizat o dată la doi ani, reunește ediția aceasta 20 de ansambluri și peste 600 de participanți.

Invitații de anul acesta sunt:

 

Publicitate

SÂMBĂTĂ, 05.07.2025:

  1. Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” Suceava;
  2. Ansamblul Folcloric „Mărgineanca” Botoșani;
  3. Ansamblul de Dansuri Populare „Mărunțica” Republica Moldova – Drochia, Chetrosu;
  4. Ansamblul Folcloric „Stejărelul – Vlăstarele lui Enescu” Botoșani – Dumeni, George Enescu;
  5. Ansamblul Folcloric „Junii Suharăului” Botoșani – Suharău;
  6. Ansamblul Folcloric „Datina Străbună” Botoșani;
  7. Grupul „Coconii din Breb” Maramureș;
  8. Ansamblul Folcloric „Ciobănașul” Botoșani – Copălău;
  9. Ansamblul Folcloric „Flori de Busuioc” Botoșani – Trușești;
  10. Ansamblul Folcloric „Codrulețul” Botoșani – Vorona.

DUMINICĂ, 06.07.2025

  1. Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” Iași;
  2. Ansamblul Folcloric „Floricică de la munte” – Neamț;
  3. Grupul „Coconii din Breb” Maramureș;
  4. Ansamblul Folcloric „Dor Bucovinean” Botoșana – Suceava;
  5. Ansamblul Folcloric „Flori de Corn” Botoșani – Corni;
  6. Ansamblul Folcloric „Danubius” Tulcea;
  7. Ansamblul Folcloric „Plai Bucovinean” Doina Candrenilor;
  8. Ansamblul Folcloric „Grâușorul” Hănești – Botoșani;
  9. Ansamblul Folcloric „Balada Nouă” Botoșani;
  10. Ansamblul Folcloric „Hora Florilor” Olt – Osica de Jos.

 Botoșănenii sunt așteptați, în număr cât mai mare, să se bucure de diversitatea momentelor artistice!

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Saloanele de înfrumusețare, service-urile auto și alți agenți economici din județ, luați la verificat de polițiști. Amenzi de peste 400.000 de lei

Publicat

Publicitate
Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani,  au desfășurat timp de peste două săptămâni, un amplu plan de control care a vizat domenii ce nu fiscalizează veniturile.
Au fost verificate toate saloanele de înfrumusețare, service-urile auto și alți agenți economici din județ, cu scopul de a identifica neregulile și de a încuraja respectarea legislației în vigoare. Este important ca toți operatorii economici să funcționeze într-un cadru legal și corect, pentru a asigura un climat concurențial sănătos și pentru a proteja interesele consumatorilor.
Activitățile s-au desfășurat în perioada 21 mai –  15 iunie a.c. și au vizat identificarea  agenţilor  economici  care  desfăşoară  acte  de  comerţ  fără  autorizaţie  şi  cu  mărfuri  fără  a  fi  însoţite  de  documente  legale  de  provenienţă, identificarea  agenţilor  economici  care nu utilizează  casa  de  marcat  fiscală, respectarea  regulilor  generale  de  comerţ, înregistrarea  în  evidenţele  contabile  a  tuturor veniturilor  realizate.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost verificați 157 de agenți economici, cu obiect de activitate după cum urmează:
– întreținere și reparare auto=28
– coafură și alte activități de înfrumusețare=70
– comerț cu amănuntul al fructelor si legumelor=3
-comerț cu amănuntul în magazine nespecializate=12
– baruri și alte activități de servire a băuturilor=6
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 400.000 de lei, 36 de sancțiuni fiind aplicate pentru nerespectarea obligației de a utiliza casele de marcat electronice și 3 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale privind registrul unic de control. (lipsa acestuia)
În același context au fost confiscați 23.449 lei reprezentând numerar nefiscalizat și a fost suspendată activitatea a trei operatori economic, întrucât aceștia nu dețineau aparate electronice fiscale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending