Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei

Publicat

Publicitate

 S-a născut  în anul 1585, în părţile Vrancei şi a trecut la Domnul în august 1657, la mănăstirea Secu.  În 1628 este trimis într-o misiune la Moscova. În 1632 este ales mitropolit al Moldovei (hirotonit la 23 septembrie 1632) şi a păstorint pâna în aprilie 1653, când s-a retras la Secu. În anul 1639 s-a numărat printre candidaţii la scaunul de patriarh ecumenic.  A fost preocupat îndeosebi de probleme cărturăreşti. În 1640 a înfiinţat o tiparniţă la  Iasi în care a tipărit mai multe cărţi de învăţătura în româneşte.

În anul 1642 au avut loc lucrările sinodului de la Iaşi, la care  a participat şi mitropolitul Varlaam. În anul 1645 a convocat el însuşi un sinod al tuturor ierarhilor din Ţara Româneasca şi Moldova care a aprobat răspunsul împortiva Catehismului calvinesc, scris de el. Tot el a susţinut ctitoriile lui  Vasile Lupu – printre care şi biserica „Sf. Trei lerarhi” din Iaşi (1639) – în care au fost aşezate moaştele Cuvioasei Paraschiva (1641). Un rol important l-a avut  tipografia mitropolitului Varlaam, care este a patra din Ţara Romaneasca, după cea de la mănăstirea Dealu, înfiinţată de Radu cel Mare în anul 1508, unde a lucrat ca meşter tipograf ieromonahul Macarie; de la Târgovişte cea întemeiată de Radu Paisie în anul 1544, condusă de Dimitrie Liubavici, în care s-a format ca tipograf diaconul Coresi; şi cea a lui Matei Basarab (1632), având ca meşter tipograf pe ieromonahul Meletie.

Tipografia mitropolitului Varlaam este a doua tipografie din Bucureşti, după cea a ieromonahului Lavrentie, de la mănăstirea Plumbuita  (1573). Aceste tiparniţe dăduseră la lumină mai ales cărţi în legătură directă cu nevoile Bisericii, fiind imprimate în limba slavonă bisericească şi cu alfabet chirilic.Tipografia mitropolitului Varlaam a dat roade bune, căci, de atunci şi până astăzi, vreme de trei secole, cu unele întreruperi datorate unor împrejurari vitrege, tiparul n-a mai lipsit din Bucuresti, dând  la iveală, un  grai  românesc  şi  cu  gravuri  artistic  lucrate,  cu precădere  texte  sacre  şi  cărţi  de  cult.  Între  acestea  se  cuvine  a fi  menţionată  tâlcuirea  şi  tipărirea  în  româneşte  a  textului integral  al  Sfintei  Scripturi,  adică  a  Bibliei,  începută  în noiembrie  1678,  din  îndemnul  şi  cheltuiala  voievodului Şerban  Cantacuzino  şi  terminată  peste  un  an,  în noiembrie 1688, la începutul domniei  lui  Constantin Vodă  Brâncoveanu.

Aceasta  Biblie  numită şi Biblia lui Şerban sau Biblia de  la Bucureşti,  este  cea  dintâi  tipărire  completă  a  textului  Sfintei Scripturi  în  limba  româna  şi  reprezintă  o  nouă  treaptă  în dezvoltarea  limbii  noastre  literare,  şi  totodată,  un monument de  artă   grafică   românească. Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Un bărbat a încercat să intre la întâlnirea cu premierul Bolojan cu un rucsac plin cu pietroaie

Publicat

Publicitate

Un bărbat, care se dădea drept reprezentant al Camerei de Comerț și Industrie din Suceava, a încercat să intre cu un rucsac în care avea mai multe ‘pietroaie’ la o întâlnire pe care premierul Ilie Bolojan a avut-o sâmbăta trecută cu oamenii de afaceri din Botoșani, a declarat, joi, președintele filialei județene a Partidului Național Liberal (PNL), Valeriu Iftime,  citat de Agerpres.

Incidentul ar fi avut loc sâmbătă, 17 ianuarie, în timpul vizitei premierului Bolojan la Botoşani, pietrele fiind descoperite de lucrătorii Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP), care îl însoţeau pe şeful Guvernului.

„La Camera de Comerţ (din Botoşani – n.r.) a venit un domn, cu un rucsac în umăr, care a spus că este de la Camera de Comerţ din Suceava. Am încercat să căutăm respectivul domn la Camera de Comerţ din Suceava, nu l-am găsit. A venit SPP, l-a controlat şi avea pietroaie în geantă”, a afirmat Valeriu Iftime, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani.

Liderul PNL din Botoşani a subliniat, de asemenea, că decizia ca premierul să părăsească sediul Primăriei municipiului Botoşani pe uşa din spate a fost luată tot ca urmare a faptului că existau informaţii că protestatarii din faţa instituţiei erau pregătiţi să arunce cu pietre.

„Domnul prim-ministru a fost sfătuit de garda personală să nu vină prin faţă pentru că sunt contestatari care au pietroaie în geantă”, a mai afirmat Valeriu Iftime, în şedinţa Comisiei de Dialog.
AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

PERICOL REAL! Zilele cu temperaturi pozitive slăbesc gheața de pe râuri, lacuri și bălți

Publicat

Publicitate
Pompierii avertizează asupra unui pericol care adesea este ignorat. Temperaturile au început să crească, ceea ce ar crea contextul slăbirii pojghiței de gheață formate peste lacuri, bălți, râuri. pompierii recomandă tuturor să nu riște, indiferent cât de sigură pare gheața.
PERICOL REAL! Zilele cu temperaturi pozitive slăbesc gheața de pe râuri, lacuri și bălți. Deși pare solidă, se poate rupe în orice moment.
Gheața nu anunță când cedează. Un pas greșit este suficient pentru ca, în doar câteva clipe, viața să atârne de un fir de ață.
❗ NU mergeți pe apele înghețate!
❗ NU lăsați copiii să se joace pe gheață!
❗ NU riscați, indiferent cât de „sigură” pare!
Temperaturile fluctuante fac această perioadă cea mai periculoasă pentru astfel de activități.
Nu merită riscul. Stați departe de gheață!

Citeste mai mult

Economie

Noi finanțări pentru fermieri. Se pot obține până la 3 milioane de euro pentru investiții. Care sunt condițiile

Publicat

Publicitate

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că fermierii și formele asociative pot obține finanțare nerambursabilă de până la 3 milioane de euro, scrie alba24.ro. Este vorba despre sesiunea de depunere on-line a proiectelor pentru intervenția DR-16 Investiții în sectorul legume și/ sau cartofi, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).

Aceasta a început în 19 ianuarie și se desfășoară până în 20 martie 2026, ora 16:00.

Ce se finanțează

Potrivit AFIR, fermierii și formele asociative pot obține finanțare nerambursabilă prin DR-16 pentru o serie de investiții eligibile, dintre care:

  • înființarea și dezvoltarea exploatațiilor de legume și cartofi
  • investiții în spații protejate și dotarea tehnică a:
    • fermelor cu utilaje agricole, remorci și semiremorci tehnologice (specializate pentru activitatea agricolă) specifice legumiculturii și cartofilor
    • unităților de procesare la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente – doar ca o componentă secundară a proiectului.

Sunt eligibile costurile ce vizează:

  •  înființarea și dezvoltarea unităților de condiționare sau de depozitare
  • achiziția de echipamente și sisteme de avertizare timpurie asupra fenomenelor meteorologice nefavorabile, alte echipamente de diminuare a efectelor acestor fenomene
  • înființarea şi modernizarea echipamentelor pentru irigații în fermă, inclusiv facilități de stocare a apei la nivel de fermă – doar ca o componentă secundară a proiectului.

Toate tipurile de cheltuieli eligibile prin intervenția DR-16 sunt detaliate în Ghidul solicitantului: Ghidul Solicitantului DR 16_Ed.1-Rev.1

Alte condiții

Pragul de calitate lunar pentru prima etapă de depunere a sesiunii (19.01 – 18.02.2026) este de 68 de puncte pentru ferme individuale și forme associative.

Publicitate

Pentru componenta „cartof” pragul este 50 de puncte.

Ulterior, pragul de calitate lunar scade până la pragul minim de 40 de puncte aferent ultimei etape lunare (19.02.2026–20.03.2026) pentru ferme individuale și forme asociative și până la 30 de puncte pentru componenta „cartof”.

Valoarea finanțării nerambursabile

Alocarea financiară stabilită pentru această sesiune este de 151.383.529 euro, împărțită astfel:

  • 70.383.529 euro pentru sectorul legume (ferme individuale)
  • 51.000.000 euro pentru sectorul cultura cartofului
  • 30.000.000 euro pentru sectorul forme asociative – sector legume.

Valoarea sprijinului acordat în cadrul acestei noi linii de finanțare este de:

  • până la 3.000.000 euro/ proiect, pentru formele asociative din sectorul legume
  • până la 2.000.000 euro/proiect

Pentru proiecte care propun simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole

  • maximum 300.000 euro/ proiect, pentru alte culturi decât cea a cartofului
  • maximum 700.000 euro/ proiect în cazul utilajelor agricole achiziționate de către formele asociative, indiferent de cultură.

Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de maximum 65%, raportat la costurile eligibile ale proiectului.

Depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe www.afir.ro.

Alte finanțări:

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii au ieșit în stradă la Darabani. Zeci de persoane legitimate, amenzi pe capete

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal, precum și pentru verificarea respectării legislației privind circulația pe drumurile publice, în localitatea Darabani.

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 26 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.500 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending