Sfântul Mucenic Longhin a fost un centurion din armata romană, căruia Pilat din Pont, procuratorul Palestinei, i-a încredințat comanda convoiului, păstrarea ordinii și împlinirea pedepsei Răstignirii Mântuitorului Iisus Hritos. Tot lui i s-a poruncit să păzească Mormântul Domnului cu soldații din garnizoana sa. Longhin era un om cinstit, cu suflet bun și milos. Când Mântuitorul Iisus Hristos nu a mai putut susține greutatea crucii, el a fost cel care i-a zis lui Simon din Cirene: ‘să-I ducă crucea’ (Matei 27, 32).

El a fost de față când ‘îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei’ (Matei 28, 2-4), iar după Înviere, el a fost cel care a spus lui Pilat minunea ce a avut loc. Longhin Sutașul nu a vrut să primească arginții cărturarilor și arhiereilor pentru ca unii din soldații săi să spună: ‘ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam’ (Matei 28, 13). El era încredințat de adevărul dumnezeirii și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Aflând că din această cauză arhiereii și cărturarii vor să îl omoare, și-a lăsat averea și a luat cu el doi soldați care aveau și ei credință în Domnul nostru Iisus Hristos și au primit botezul de la Sfinții Apostoli.

Au părăsit, apoi, Ierusalimul și s-au dus în Capadocia, țara de origine a lui Longhin, unde au propovăduit Cuvântul Domnului. Arhiereii l-au îndemnat pe Pilat să spună împăratului Tiberiu (14-37) că Longhin și cei doi prieteni ai săi au părăsit serviciul militar și propovăduiesc alt împărat. Astfel, Longhin și cei doi prieteni ai săi au fost osândiți la moarte, din porunca lui Tiberiu, fără judecată, fiind considerați trădători și dușmani ai Cezarului. Longhin a primit pe soldații trimiși de Pilat în casa sa și le-a mărturisit că el este cel căutat, iar cei doi prieteni ai săi vor ajunge în curând. S-a îmbrăcat în haină albă, după care a arătat soldaților un loc pe un deal din apropiere unde să fie îngropați și-au plecat capul spre tăiere.

Soldații au luat cu ei capul lui Longhin pentru a-l arăta la Ierusalim, unde Pilat a poruncit să fie aruncat afară din oraș. Soldații l-au ascuns în locul unde se aruncau gunoaiele. Aflarea capului său s-a făcut prin suferința unei femei oarbe din Capadocia care nu găsise tămăduire la doctorii din Ierusalim, singura ei ‘lumină’ fiind singurul copil pe care îl avea. Femeia s-a închinat la Sfântul Mormânt, sperând în minunea tămăduirii, însă încercare și mai mare vine asupra ei prin moartea singurului copil. Atunci, Sfântul Longhin i se arată noaptea în somn, îndemnând-o să caute capul lui în mormanul de gunoi.

A doua zi, femeia a cerut să fie dusă în locul unde se afla mult gunoi și acolo a găsit capul Sfântului Mucenic Longhin și imediat și-a recăpătat vederea. Noaptea i s-a arătat, din nou, Sfântul Mucenic Longhin împreună cu fiul ei și bucurându-se a pus capul Sfântului și trupul fiului ei într-o raclă și s-a întors în Capadocia unde a zidit o biserică în cinstea Sfântului Mucenic Longhin.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DÂND O ȘANSĂ FRUMOSULUI

Citesc intens şi cu plăcere cărţile scrise de scriitorii coborâtori din munţii sălbatici ai Vrancei. fiindcă sunt un bun cunoscător al căilor întortocheate ale acestui ținut.. Ştiu Păuleştii, am fost în Coza invitat de colegul meu de liceu Toader Răduţă, am mers pe firul Putnei, am mers pe cel al Zăbalei până la Nereju, am trecut puntea de la Spulber şi am ajuns la Tojani şi de acolo, pe jos, peste văi prăpăstioase până la Andreiaşu, am mers cu celebrul trenuleţ Odobeşti – Burca, am ajuns pe la Vizantea. Vrâncenii sunt vecini cu trei mari zone româneşti: Moldova, Muntenia şi Ardealul. Ei au împrumutat caractere de la toţi ceilalţi. Puseurile de melancolie, visarea ca şi tendinţa de a fi conservatori prin valorificare exagerată a trecutului au fost luate de la moldoveni. De la munteni şi-au însuşit ambiţia şi puterea de muncă, asezonate cu elemente de balcanism sau chiar aventură. Gândul aşezat, timpul acela maxim de cugetare adâncă înainte de a face un pas au fost luate de la ardeleni. Din această psihologie a apărut în 2020 volumul „Coviltirul cu zâne”. Acest vehicul este unul stelar cu care umblă poezia prin lume. Sub acest acoperiş fragil, care poate ceda oricând în faţa unei primejdii cât de mici, îşi poartă metaforele ca pe nişte zâne. Trece prin lume şi numai cei însemnaţi de divinitate opresc să-şi aleagă zâne precum culegi stele de pe firmament. Căruţa aceasta a trecut de multe ori pe lângă Toader Răduţă, dar luat cu alte treburi nu s-a apropiat de ea, decât mai târziu. Născut în Coza Vrancei, undeva aproape de codrii cei merei ai acestor munţi, dacă nu chiar în inima lor, Toader Răduţă nu putea să se despartă de spiritualitatea celor din rândul cărora a plecat în lume. Cu această carte Toader Răduţă acoperă romantismul generaţiei noastre de liceeni. El stătea în mijlocul nostru precum o veioză între cărţi. Stăpân al limbii române încă de pe vremea când profesorul Vasile Lefter ne recomanda să aderăm la ideile mari ca să fim noi, versurile vin ca o mângâiere pentru generaţia de care vorbeam, una ajunsă la vârsta când deasupra capului stă sabia despărţirii de această lume.

În cel de-al doilea volum, „Șoapte în amurg” (2020), Toader Răduță apelează la „practica reamintirii”, destul de frecventă ca metodă în poemele acestui volum, dar și al poeziei sale în general. Aspectul mă face să cred, păstrând proporţiile, că Toader Răduţă este un mic Platon. Drumul invers ales de poet, unul către începuturi, este calea recomandată de filosoful grec pentru a ajunge la esenţa unor lucruri, fenomene, întâmplări etc., pe care n-o putem parcurge decât prin poezie. Ciclul „Şapte zeci” (copilăria, adolescenţa, mână-n mână, drum în doi, viaţa în oglindă, un semi…mai mult de jumătate şi sexagenari), pus sub semnul cifrei şapte, este de departe un rezultat al transmigraţiei sufletului poetului. O transmigraţie pe care Toader Răduţă o scoate din chingile teoretice ale metempsihozei, sufletul său picurându-se farmaceutic în amintiri.

Cel de-al treilea volum, „Secundele iubirii”(2023) ne amintește că autorul s-a născut într-un ţinut în care brazii stau cu vârfurile înfipte în cer, şi unde oamenii locului umblă printre ei cu o lejeritate specifică doar vrânceanului de la munte, Toader Răduţă transferă aceste semeţii versului său, dându-i un farmec special şi prin prezenţa unei solemnităţi specifică eului său. Poezia acestui volum este o ordonare pe orizontală a ideilor, o aşezare a acestora într-un timp care nu e lăsat să treacă asemenea unui vizitator grăbit. Poetul recuperează tot din propria viaţă, valorizând superior atât momentele de linişte cât şi pe cele de nelinişte. Orice poem este expresia unui sentiment, o sublimare a stărilor interioare, metafora îndeplinind două funcţii: estetică şi sensibilizatoare. I-aş aşeza întreaga poezie sub semnul unui citat din Rilke: „Totul este să preamăreşti. În poezie , noi vorbim de cele mai multe ori despre creaţia lui Dumnezeu. În momentul în care ştii să preamăreşti smerit un om, un copac, o floare, o întâmplare din viaţă, o taină, se naşte poezia.”

Cartea în discuție azi, „Veșnicii de-o clipă”(2025), se pliază pe mai vechea concepție a autorului despre frumos și pe care și-o prezintă printr-o concretețe dezarmantă. Față de Ela Răduță din a cărei operă frumosul poate fi controversat, la Toader Răduță frumosul are o direcție clară, explicită. Bănuiesc faptul că Toade Răduță nu acceptă aprioric frumosul. El și l-a clădit etapă cu atapă, ajungând să fructifice fiecare clipă. Poezia sa se desprinde din frumosul natural, urmărind să pună în evidență aspecte reale ale referențialului ales: iubita, copilăria, Muncelușul și Coza, părinții, starea de bunic, cenaclul „Miorița”, profesorul Vasile Lefter, Țara Vrancei cu oamenii săi etc.

Arhitectural vorbind, poemele se construiesc pe întrebări ce pornesc de la CUM și CE, răspunsurile mulându-se pe CÂND și CUM. Poemele lui Toader Răduță construiesc un discurs acrotatic în sensul dat de Marin Tarangul: „de îndată ce sufletul resimte evidenţa propriei sale adâncimi, se cufundă în ea ca în ceva care îi aparţine de drept şi prin asta devine nespus de adânc”. Poezia lui Toader Răduţă nu este una aridă, una specifică postbacovianismului, cât despre criptare nici vorbă. E o poezie dulce, foşnitoare. Cititorul trebuie să intre în acest volum ca şi cum ar circula pe o alee mărginită de flori, neavând cum să nu fie de acord cu acest poet care dă o şansă frumosului.

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a fost salvat de pompieri, după ce a fost prins sub o căruță încărcată cu lemne. Evenimentul a avut loc în localitatea Iezer, în această după-amiază.

La caz au intervenit salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de intervenție, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Pompierii au scos bărbatul de sub atelaj. Acesta era conștient și cooperant, fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cazul a rămas în atenția Poliției, care urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.

Teatrul „Mihai Eminescu” invită botoșănenii în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „La Academie” de Alexandra Felseghi și „Îmbătați de dragoste” după Pierre de Marivaux.

Iubitorii de artă sunt invitați sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 19^00, la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul „La Academie” de Alexandra Felseghi, regizat de Andrei Măjeri. Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Balcău, coregrafia de Victoria Bucun, iar sound-design-ul de Adrian Piciorea. Din distribuția spectacolului fac parte: Gina Patrașcu-Zamfirache, Dana Bucătaru, Crenola Muncaciu, Cezar Amitroaei, Ioan Crețescu, Răzvan Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Radu Dragoș și elevii Ionuț Crețu, Matei Său.

„LA ACADEMIE este prima mea abordare a ceea ce se cheamă «teatru popular», un tribut adus mediului rural românesc, căruia îi aparțin și de la care mă revendic. Am lăsat toți porii deschiși către durerea celor care urlă din spatele unui mare râs, a unor grimase exprimate prin ludic și grotesc. Pociți, sleiți de forțe și adunați de spate, de munci, de abandon și bătrânețe, ei reușesc să-și descrețească frunțile, organizându-și propriile bucurii, imaginându-și libertăți și înșfăcându-și soarta chiar de gât. Ei sunt puternici, mândri și frumoși. Sunt liberi. Spectacolul nostru poate fi receptat ca o comedie pastorală, agrestă, bucolică, câmpenească, rustică sau rurală… Pe scurt, cu țărani. Dar poate fi și, totodată, răsturnat spre o tragedie în desfășurare. Spre un iminent cataclism.” (Andrei Măjeri)

Durata spectacolului: 1 h 50 min. (fără pauză)

Duminică, 19 octombrie de la ora 19⁰⁰, vă invităm la spectacolul „Îmbătați de dragoste” după Pierre de Marivaux, regia Alexandru Vasilachi.

 Scenografia spectacolului este realizată de Mihai Pastramagiu, iar coregrafia de Victoria Bucun.

Distribuția:

Cezar Amitroaei – D-nul Orgon, bătrân gentilom

Petruț Butuman – Mario, fiul său

Silvia Răileanu – Silvi, fiica sa

Sorin Ciofu – Dorian, pretendentul Silviei

Lidia Uja – Lizet, camerista Silviei

Răzvan Amitroaei – Victoire, valetul lui Dorian

              Să fie adevărat că haina-l face pe om? Se poate interzice dragostea pe motiv de apartenență la paliere sociale diferite? Este loc în suflet și pentru dragoste și pentru rațiune? E adevărat că dragostea-i oarbă și rațiunea rece precum gheața?

              Veți găsi aceste întrebări nu doar în spectacol, dar și în inimile fiecărui îndrăgostit. Hai să ne îmbătăm de dragoste, de teatru!

Biletele se găsesc la Agenția teatrală din Teatrul „Mihai Eminescu”, intrarea din strada Cuza Vodă.

Preț bilet : 50 – stal; 60  – lojă;

Tel. 0735.779.821 ▪marți-vineri: 10°°-18°° ▪ sâmbătă, duminică: 13°°-19°°

 https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani