Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești

Publicat

Publicitate

Născut la Bucureşti în 1765, Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul a fost mitropolit al Ţării Româneşti între anii 1823-1834. După ce a studiat la renumite şcoli din Bucureşti, a ajuns ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, fiind călugărit la Mănăstirea Neamţ. Dornic de desăvârşire, la îndemnul Sfântului Paisie tânărul monah Grigorie vieţuieşte o perioadă de timp la Sfântul Munte Athos. Revenind în ţară, se aşază la Mănăstirea Căldăruşani, aşezământ monahal reorganizat de Sfântul Cuvios Gheorghe, stareţul Mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani.

În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost chemat la Bucureşti de domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, fiind ales mitropolit al Ţării Româneşti. Că arhipăstor, Mitropolitul Grigorie Dascălul a desfăşurat o neobosită activitate pastoral-misionară şi social-culturală, numind ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş, Râmnic şi Buzău şi întemeind şcoli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale. Întreaga viaţă şi lucrare a Mitropolitului Grigorie în slujba Bisericii a fost un exemplu de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru păstoriţii săi, de sprijinul său material beneficiind numeroşi săraci, văduve, orfani, cărora le-a oferit hrană, adăpost şi cărţi de învăţătură. La moartea sa au rămas o mulţime de cărţi pregătite pentru a fi oferite în dar şcolarilor.

Activitatea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul în scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti a fost întreruptă de către administraţia rusă instaurată în Principatele Române, fiind exilat timp de peste patru ani la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani. Sfântul Ierarh Grigorie s-a îngrijit, în mod special, şi de restaurarea Catedralei Mitropolitane din Bucureşti, precum şi de traducerea şi tipărirea în limba romană a Vieţilor Sfinţilor, pe care le consideră „atât de folositoare pentru formarea duhovnicească şi luminarea sufletelor credincioşilor”.

Pentru viaţa, activitatea şi strădania sa duhovnicească, Sfântul Ierarh Grigorie a rămas în istoria Bisericii şi a poporului român drept cel mai de seamă întâistătător al scaunului Mitropoliei Ţării Româneşti din secolul al XIX-lea, fiind cunoscut cu supranumele de „Dascălul”.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Accident tragic la Flămânzi! O persoană a murit, iar alte două au fost rănite

Publicat

Publicitate

O persoană a decedat, iar alte două au fost rănite în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Flămânzi. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani și Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, ambulanț de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță SAJ Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că unul dintre autoturisme era răsturnat pe capotă, iar șoferul era încarcerat. Medicii au stabilit ca acesta avea leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.
Două persoane din cealaltă mașină au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismelor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Coiful dacic, posibil furat din Olanda la comanda unor interlopi români. Ce relatează presa olandeză

Publicat

Publicitate

Furtul tezaurului dacic din Muzeul Drents ar fi fost comandat din România, scrie presa olandeză. Potrivit unor surse ale televiziunii olandeze RTL Nieuws, comanda pentru furtul artefactelor dacice din luna ianuarie din Muzeul Drents are originea în lumea interlopă română.

Se pare că persoana care a comandat jaful dorește să folosească valorosul coif de aur și brățările ca monedă de schimb pentru a ține un infractor român departe de închisoare, scrie radiodifuzorul de stat NOS.

Reamintim faptul că celebrul „coif dacic” sau „Coiful de aur de la Coțofenești” a fost furat pe 25 ianuarie din Muzeul Drents din Assen (Olanda), alături de trei brățări dacice de aur de la Sarmizegetusa Regia.

Persoana care a comandat jaful se pare că a abordat membri ai clubului de motocicliști Hardliners, care la rândul lor au recrutat autorii jafului.

Poliția pare să mențină deschise și alte piste de investigație, dar acestea presupun tot mai mult existența unui client român. Procuratura nu dorește să comenteze „sugestiile și acuzațiile” făcute de RTL Nieuws.

Coiful nu ar fi fost topit

Dacă scenariul este corect, coiful dacic vechi de 2500 de ani este probabil încă intact, scrie RTL Nieuws.

Publicitate

„Indiciile că coiful nu a fost topit se înmulțesc”, au aflat jurnaliștii olandezi, de la o sursă apropiată anchetei. „Probabil se află undeva în apropierea localității Heerhugowaard, înfășurat într-un prosop”.

Poliția a ajuns rapid în Heerhugowaard în timpul investigației. Șapte suspecți au fost arestați în urma unor descinderi la domicilii și spații de depozitare. Procuratura a declarat la începutul acestei luni că deține numeroase dovezi împotriva suspecților. O sursă a declarat pentru RTL Nieuws că autorilor li s-au promis 15.000 de euro de persoană.

Clubul de motocicliști Hardliners MC, interzis de justiția olandeză

Clubul de motocicliști Hardliners MC a fost fondat în 2019 din închisoare de către conducerea Hells Angels din Haarlem.

Aceasta s-a întâmplat cu o zi înainte ca Hells Angels să fie interzis, iar noul club de motocicliști a ajuns rapid la 22 de filiale în toată Olanda.

În 2024, acest club de motocicliști a fost interzis de justiția olandeză.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru prevenirea și combaterea înșelăciunilor și furturilor din buzunare/ bagaje, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Marți, în intervalul orar 08:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune de prevenire și combatere a înșelăciunilor și furturilor din buzunare/ bagaje.

Astfel, activitățile au fost desfășurate în zonele cu risc și în cele în care au fost înregistrate astfel de fapte, de pe raza municipiului Botoșani. În cadrul acestora au fost legitimate peste 30 de persoane, iar trei dintre acestea au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere.

Totodată, au fost dispersate două grupuri de persoane, predispuse la comiterea de fapte antisociale și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice și provocare de scandal.

Pentru a evita să deveniți victime ale infracțiunilor de furt din buzunare și genți, dorim să aducem la cunoștința publicului câteva recomandări preventive:

1. Păstrați bunurile de valoare în locuri sigure și greu accesibile pentru persoanele străine, precum buzunarele interioare ale hainelor sau compartimentele cu fermoar ale genților.
2. Fiți atenți la aglomerările de oameni, în special în mijloacele de transport în comun, unde riscul de furturi este mai ridicat.
3. Nu lăsați gențile nesupravegheate în locuri publice sau pe scaunele din spațiile aglomerate.
4. Folosiți genți cu închideri sigure, cum ar fi fermoare sau capse, și asigurați-le corect atunci când le purtați.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Aproximativ 20 de tone de deșeuri periculoase, indisponibilizate de polițiști

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune în cadrul planului național FITOS 2025, având ca obiectiv prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor penale și contravenționale din domeniul produselor de protecție a plantelor și al gestionării substanțelor periculoase utilizate în agricultură.

Scopul principal al acțiunii este creșterea gradului de siguranță al populației și protejarea mediului înconjurător, prin verificarea modului în care operatorii economici comercializează, utilizează, depozitează și elimină produsele fitosanitare.

În urma unui control efectuat la punctul de lucru al unei societăți comerciale din orașul Darabani, au fost descoperite 18.875 de litri de produse de protecție a plantelor expirate, încadrate în categoria deșeurilor periculoase.

Acestea au fost indisponibilizate, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru neluarea măsurilor legale privind eliminarea completă a substanțelor și preparatelor periculoase devenite deșeuri.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending