Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat

Publicat

Publicitate
Acest Sfânt Cuvios s-a născut în Antiohia Siriei în anul 521. Încă de la şase ani, după ce tatăl său, Ioan, a murit în timpul unui cutremur, cu binecuvântarea mamei sale, Sfânta Marta (pomenită la 4 iulie), a mers în Seleucia, pustnicind în muntele Pilasa. Descoperind pe vârful muntelui o mănăstire al cărei egumen era stâlpnic, cu numele Ioan, a deprins de la el pravila vieţii de stâlpnic.
Şi, nădăjduind tânărul Simeon să urmeze părintelui său, se trudea în priveghere necontenită, în rugăciune stăruitoare şi în post neîntrerupt. Şi se arăta atât de blând încât şi fiarele cele sălbatice veneau la el, fără teamă, şi îl urmau, ca nişte mieluşei. Acolo a început a se deprinde cu viaţa călugărească cea grea şi cu răbdarea. Deseori, avea dumnezeieşti arătări, care-l îndemnau să facă faptele cele bune şi de cele rele să fugă. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea tămăduirii bolilor. Fiindu-i tulburată liniştea, de vreme ce mult popor venea la el, a primit poruncă să meargă la Muntele Minunat, într-un loc înalt şi stâncos, unde a zidit o mănăstire, cu ajutorul celor tămăduiţi, şi acolo vieţuia în linişte.
Şi, fiind sfinţit preot, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, primea de la înger pâine cerească, din care gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de nici o altă hrană pământească. La Muntele Minunat a continuat să ducă o viaţă aspră, urcându-se în vârful unui stâlp. Şi stătea în picioare, sau rezemat de îngrăditura ce şi-o făcuse în jurul său, sub cerul liber, şi iarna, şi vara. Şi a trăit în această luptă şi răbdare, peste firea omenească, vreme de 66 de ani, neputând să doarmă, ci doar aţipind puţin şi rugându-se fără odihnă.
Pentru viaţa lui plină de sfinţenie, a fost cinstit de toţi creştinii ortodocşi. El a trecut la cele veşnice, în vârstă de 71 de ani, în 24 mai 592. El trebuie deosebit de celălalt Sfânt Simeon, tot stâlpnic, pomenit la 1 septembrie, care a trăit mai înainte, între anii 388-459, şi a cărui mănăstire se afla aproape de Alep (astăzi în Siria).
Sfântul Cuvios Simeon a alcătuit mai multe scrieri: scrisori şi cuvinte duhovniceşti, tropare şi rugăciuni, din care o parte s-au păstrat până astăzi. Mănăstirea sa, aflată nu departe de Antiohia (astăzi în Turcia), locuită mai ales de călugări georgieni, şi-a continuat existenţa, în ciuda deselor năvăliri ale păgânilor, până în veacul al XIII-lea. Moaştele sale au fost aduse mai târziu în Imperiul bizantin, iar cinstitul său cap a ajuns în Moldova, fiind aşezat în Mănăstirea Neamţ de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504).
Pentru rugăciunile Cuviosului Simeon, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Închidere casierie SC Modern Calor SA – punct de lucru Uvertura Mall

Publicat

Publicitate

SC Modern Calor SA informează clienții că începând cu data de 1 iunie 2025, casieria din incinta Uvertura Mall își va înceta definitiv activitatea.

Această măsură face parte dintr-un proces amplu de modernizare și eficientizare a serviciilor oferite, cu accent pe soluții digitale și canale de plată alternative, care să ofere mai multă flexibilitate și accesibilitate clienților noștri.

După închiderea casieriei din Uvertura Mall, aveți la dispoziție următoarele modalități de plată:

  • Casieria din Strada Vârnav, lângă Școala nr. 7, cu program de lucru: luni -joi: 07:00 – 17:00; vineri: 07:00 – 14:30;
  • Plata online, prin intermediul platformei noastre oficiale: www.moderncalor.ro, Secțiunea Clienți;
  • Rețeaua PayPoint;
  • Aplicaț­ia un-doi Centru de Plăți;
  • Sucursalele băncilor BRD, BCR, Banca Transilvania;
  • Ghișeele Oficiilor Poșta Româna.

Vă încurajăm să optați pentru metodele moderne de plată, rapide și sigure, care pot fi utilizate din confortul propriei locuințe, evitând astfel deplasările și timpul de așteptare.

Pentru informații suplimentare sau asistență privind utilizarea acestor opțiuni, echipa noastră vă stă la dispoziție la numărul de telefon 0231 537 100, int. 113, 114, 115, 116,  sau prin e-mail la office@moderncalor.ro, relatii.clienti@moderncalor.ro .

Vă mulțumim pentru încrederea și înțelegerea dumneavoastră și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a vă oferi servicii moderne, eficiente și adaptate nevoilor actuale.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Expoziția „Arta cămășii cu altiță – cos pentru o cauză”, la Secția de Artă Plastică – Etnografie Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, în colaborare cu Asociația Semne Cusute, organizează expoziția ,,Arta cămășii cu altiță – cos pentru o cauză”.

Conceptul expozițional propus de asociație, #cospentruocauză, dezvăluie tabloul întreg tuturor celor ce caută sensul acestor semne. Cămășile tradiționale ilustrează o lume completă. Cei ce le admiră de la distanță sunt fascinați de culoare, de strălucire, de flori și de stele. Dar cine le coase și meditează asupra lor nu are cum să piardă din vedere importanța insectelor: fluturi, albine, furnici, buburuze, cărăbuși și alte gâze. Deși sunt mici, nu sunt neînsemnate și străbunele noastre au născocit pentru ele zeci de semne și modele, înțelegând rostul lor vital. Depărtați de natură, nu mai realizăm că fără ele nu putem trăi nici noi. Studiile sunt îngrijorătoare: insectele dispar din cauza nesăbuinței oamenilor.

Membre ale comunității Semne Cusute aduc în expoziție rezultatul unui exercițiu de imaginație, căci fiecare cămașă nouă prezintă cele două lumi în contrast: pe o parte, raiul biodiversității, pe de altă parte, drama și pustiul generat de lăcomie, de exploatarea nesăbuită a resurselor, de consumerism și fast fashion.

Cămășile invită la reflecție: îți poți imagina lumea dacă insectele dispar din ea? Ce mai rămâne pentru generațiile viitoare dacă nu acționăm acum? Este nevoie de un semnal de alarmă și trebuie să vorbim despre ce putem face noi, prin alegeri personale. Trebuie să vorbim deschis despre pesticide, despre cânepă, despre adevăratul preț al tricourilor ieftine, despre industria textilă și ceea ce lasă în urmă consumul fără discernământ. Cămașa cu altiță se înscrie în această galerie selectă de croiuri „zero waste”, fără pierderi, fiind o lecție de eficiență plină de tâlc.

Expoziția ,,Cos pentru o cauză” este despre fashion și activism inspirat din tradiție și din bogăția naturii.

Prin piesele din patrimoniul Muzeului Județean Botoșani se completează acest demers curatorial, aducându-se în prim plan cămășile tradiționale și insectele care au inspirat, secole la rând, creatoarele de frumos din lumea satului românesc.

Publicitate

Cum Grigore Antipa, naturalist, biolog, zoolog, oceanolog, ecolog, muzeolog și profesor universitar, a văzut lumina zilei pe plaiurile botoșănene, dedicăm evenimentul de față memoriei acestui deschizător de drumuri și întemeietor al Muzeului Național de Istorie Naturală.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 20 mai 2025, ora 13.00, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani.

 

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

„Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția”: Polițiștii botoșăneni continuă campania

Publicat

Publicitate

POLIȚIȘTII DE SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ – ACTIVITĂȚI ÎN CADRUL CAMPANIEI ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”

 

Polițiștii de siguranță școlară continuă implementarea Campaniei ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, inițiată la nivel național de către Inspectoratul General al Poliției Române.

 

Ieri – 13 mai, peste 120 de elevi ai școlilor gimnaziale din comunele Lozna și Dersca au participat la dezbateri centrate pe o paletă de subiecte circumscrise:

  • prevenirii și combaterii violenței în mediul școlar
  • toleranței ”0” pentru actele de violență și importanța sesizării lor de către oricine ia cunoștință de comiterea acestora
  • modalităților de evitare a unui conflict
  • importanței relaționării armonioase în școală, familie și societate.
  • riscului asociat consumului de substanțe psihoactive
  • pericolelor pe care le poate ascunde expunerea excesivă și necontrolată pe rețelele de socializare

 

Publicitate

La activitate au participat de asemenea cadre didactice care profesează în unitățile de învățământ.

 

Subsumat Campaniei ”Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.”, în perioada septembrie 2024 – aprilie 2025, polițiștii de siguranță școlară au desfășurat în unitățile de învățământ din județ, peste 570 de activități de informare și conștientizare a elevilor.

***

Totodată, reamintim tuturor elevilor de gimnaziu din județ că în această luna se va desfășura Concursul național de fotografie ”Școală în siguranță!”, în cadrul căruia pot participa cu creații fotografice prin intermediul cărora să transmită într-un mod creativ și nonviolent propriile opinii cu privire la modul de combatere a violenței școlare.

 

Concursul va include o singură etapă de jurizare, la nivel național, iar elevii se pot înscrie accesând link-ul destinat care se regăsește pe site-ul www.sigurantascolara.ro , secțiunea PROIECTE&CAMPANII; pe aceeași platformă poate fi parcurs și regulamentul concursului.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer din Iași, scos din trafic de polițiști la Călărași. Ce alcoolemie avea

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Hlipiceni au identificat, marți, pe drumul comunal DC 35 B, în comuna Călărași, un autoturism care se afla în șanțul de pe marginea drumului, iar conducătorul auto, un bărbat de 62 de ani, din județul Iași,  era ieșit în afara acestuia.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1, 25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending