Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul – 3 aprilie

Sfântul Nichita mărturisitorul s-a născut în Cezareea Bitiniei în jurul anului 760. La opt zile după naștere mama sa a murit. Tatăl Filaret, alegând să se retragă la mânăstire l-a încredințat bunicii sale spre creștere. Nichita a fost din fragedă tinerețe un copil duhovnicesc. A avut și un duhovnic ales, pe pustnicul Ștefan. Acesta, la un moment dat, i-a dat binecuvântarea să meargă la mânăstirea Medikion pe care Sfântul Nichifor o fondase de curând. La șapte ani după intrarea în mânăstire, pentru sporirea sa duhovnicească, egumenul Nichifor a rânduit să fie hirotonit preot de către patriarhul Tarasie al Constantinopolului. Fiind bolnav, Nichifor l-a asociat la conducerea mânăstirii. După moartea lui Nichifor monahii au decis ca Nichita să le devină egumen, iar sub înțeleapta sa oblăduire mânăstirea a crescut semnificativ ca obște și importanță. În timpul împăratului Leon al V-lea Armeanul, în anul 815, a reînceput prigoana împotriva cinstitorilor sfintelor icoane. Între primele victime a căzut și de acum faimosul egumen Nichita. El a fost aruncat în temnița din Masaleon din Asia Mică. Fiind chemat de împărat a fost convins prin șiretlicuri să accepte comuniunea cu patriarhul eretic Teodot ce se afla pe scaunul constantinopolitan. Mulți prieteni ai săi, între care aproape sigur și Sfântul Teodor Studitul l-au convins prin epistole de greșeala făcută. Realizând el însuși aceasta, s-a pocăit și mergând din nou înaintea împăratului a mărturisit că a greșit și că păstrează neîntinată învățătura de credință ortodoxă a celui de-al șaptelea Sinod Ecumenic. Pentru această îndrăzneală a fost iarăși întemnițat și timp de șase ani a suferit torturi cumplite din partea eunucului Antim, un crud persecutor al călugărilor ortodocși. Omorârea împăratului în noaptea de crăciun a anului 820 i-a adus Sfântului Nichita eliberarea. Datorită pocăinței sale nu s-a mai întors la mânăstire, ci și-a continuat viața în austeritate undeva în apropierea Constantinopolului. A trecut la Domnul pe 3 aprilie în anul 824. Trupul său a fost dus cu mare cinste în mânăstirea Medikion. Sfântul Teodor Studitul l-a elogiat ca mărturisitor și mare apărător al credinței ortodoxe și al cinstirii sfintelor icoane. Viața Sfântului Nichita a fost scrisă de monahul Teostirict, ucenic al său.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Arestat pentru 30 de zile pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier

Publicat

Publicitate

La data de 7 decembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Tudora, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea accidentului.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 6 decembrie 2025, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe o stradă din aceeași localitate, ar fi surprins și accidentat un alt tânăr, de 30 de ani, care se deplasa cu o bicicletă, pe aceeași direcție de mers.

 

În urma impactului a rezultat decesul victimei.

 

Publicitate

Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviințarea polițiștilor și fără a solicita intervenția cadrelor medicale pentru a acorda îngrijiri medicale victimei, fiind identificat, ulterior, pe un drum din apropiere.

 

Mai mult decât atât, acesta a ascuns autoturismul în curtea unui cetățean din comună și l-ar fi acoperit cu o prelată și cu resturi vegetale.

 

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În urma prezentării în fața instanței de judecată, aceasta a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Citeste mai mult

Eveniment

Modificări la obținerea permisului auto: candidații nu mai trebuie să prezinte un document la ghișeu. Precizările DGPCI

Publicat

Publicitate

Modificări la obținerea permisului auto. Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) a precizat că serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculări vehicule (SPCRPCIV) nu mai solicită prezentarea certificatului de cazier judiciar în momentul depunerii cererilor pentru operațiunile specifice obținerii permisului de conducere.

Potrivit reprezentanților DGPCI, pentru simplificarea procedurilor și reducerea timpului de soluționare, verificarea situației juridice a persoanei se realizează direct la ghișeu, de către SPCRPCIV, pe baza consimțământului exprimat de solicitant.

Astfel, nu mai este necesară prezentarea de către orice persoană a cazierului judiciar, indiferent dacă acesta este obținut fizic sau online.

„Această măsură permite procesarea imediată a cererilor și elimină demersurile suplimentare din partea persoanei, precum solicitarea prealabilă a cazierului sau transmiterea lui prin alte canale”, se precizează într-un comunicat al instituției.

De asemenea, potrivit DGPCI, în perioada următoare vor fi implementate măsuri suplimentare de digitalizare și optimizare a fluxurilor, cu scopul de a face interacțiunea cu serviciile publice comunitare mai rapidă, mai simplă și mai accesibilă.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tragedie la Dângeni! Un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit, iar soția sa, de 81 de ani, a ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit în locuință

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 87 de ani a murit, iar soția sa, de 81 de ani, a ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit, în această dimineață, într-o casă din localitatea Strahotin, comuna Dângeni. Alarma a fost dată de un vecin care a observat că iese fum și a alertat autoritățile prin apel la 112. Tot acesta a intrat în locuință și a ajutat-o pe femeie să iasă.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dângeni, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Primii care au ajuns au fost membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Dângeni. Aceștia au constatat că ardeau două paturi și bunurile din apropierea lor. Pe unul dintre paturi se afla bărbatul de 87 de ani, care, din păcate, era decedat.

Femeia a suferit arsuri minore la nivelul feței și a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, fiind transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Incendiul a fost lichidat, iar cauza probabilă a producerii acestuia este în curs de stabilire.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Colinde care vindecă suflete. Un moment de neuitat la Biserica „Sfântul Ilie” Dealu Mare. Miniconcert oferit de persoane private de libertate

Publicat

Publicitate

Duminică, Biserica „Sfântul Ilie” Dealu Mare a fost cuprinsă de o atmosferă aparte, în care a dominat emoția și atmosfera de sărbătoare. Un grup de persoane private de libertate de la Penitenciarul Botoșani a dat răspunsurile la strană în cadrul Sfintei Liturghii și a oferit, la final, un concert de colinde care i-a impresionat pe toți cei prezenți.

Vocile lor, calde și sensibile, au umplut biserica de o liniște plină de înțeles și de o emoție greu de descris. Fiecare colind a fost pregătit atent, interpreții dorind să transmită de mesajul Nașterii Mântuitorului. Grupul a fost coordonat de preotul capelan Sergiu Brașoveanu, cel care îi însoțește în activități menite să îi ajute pe drumul schimbării și al reintegrării.

Evenimentul a avut loc sub îndrumarea părintelui Sergiu Gavriliu , parohul bisericii, care i-a primit cu deschidere și căldură pe oaspeți. Momentele au fost cu atât mai emoționante cu cât la slujbă a participat și pr. protopop Ionuț Ștefan Apetrei, fostul paroh al al acestei biserici. Reîntoarcerea sa a adus zâmbete, amintiri și o bucurie sinceră în rândul credincioșilor.

Concertul de colinde s-a bucurat de aprecierea întregii comunități, nu doar pentru frumusețea interpretării, ci și pentru mesajul profund transmis și anume că lumina lui Hristos poate ajunge în orice inimă atunci când există deschidere, credință și dorință de bine.

La final, preoții, credincioșii și invitații s-au adunat la o agapă frățească.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending