Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel

Publicat

Publicitate

Sfântul Apostol Onisim în tinerețe a fost rob al lui Filimon, un creștin din orașul Colose. În urma unei greșeli pe care a făcut-o față de stăpânul său a fugit la Roma, unde a fost întemnițat alături de Sfântul Apostol Pavel.

În închisoare Sfântul Apostol Onisim îi slujește ca un fiu Sfântului Apostol Pavel, de la care primește învățătura creștină și apoi este botezat. Marele Apostol îl informează personal pe Filimon scriindu-i o scrisoare plină de dragoste în care îi cere să îl ierte pe sclavul rătăcitor și să îl accepte ca pe un frate. Deoarece Sfântul Apostol Pavel a fost cel care îl adusese mai înainte pe Filimon la dreapta credință, a mijlocit împăcarea între acesta și Onisim. În acest sens, ne stă mărturie epistolă sa către Filimon, care constituie cea mai scurtă carte cuprinsă în Sfânta Scriptură. Sfântul Apostol Pavel îl trimite chiar pe Onisim cu această scrisoare, lipsindu-se astfel de ajutorul lui de care avea atâta trebuință.

Aceste lucruri, relatate de Epistolă către Filimon a Sfântului Apostol Pavel par să se fi întâmplat către sfârșitul primei captivități a Sfântului Apostol Pavel la Roma, adică în jurul anului 63. De la „Apostolul neamurilor”, a auzit Onisim Evanghelia mântuirii, și tot de la el, a primit Sfântul Botez. Textul biblic este o apologie duhovnicească prin care marele Pavel își disculpă ucenicul, cerând clemență pentru dânsul „în numele lui Iisus Hristos”.

Pentru că și Filimon era creștin, cuvintele Apostolului Pavel trec dincolo de obișnuitele formalisme, dobândind o evidentă notă personală. Dragostea părintelui duhovnicesc străbate dincolo de lanțurile captivității romane, transformându-se în rugăciune stăruitoare pentru cel care mai înainte fusese, la fel ca dânsul, rob. Iată ce îi scrie Sfântul Apostol Pavel lui Filimon: „Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanțuri, Onisim, cel ce altădată nu-ți era de folos, dar acum și ție și mie de folos. Pe acesta ți l-am trimis, pe el însuși, adică inima mea, primește-l. Eu voiam să-l țin la mine ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanțuri pentru Evanghelie, dar n-am voit să fac nimic fără încuviințarea ta, ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie.

Căci poate pentru aceea a fost despărțit de ține câtva timp, ca veșnic să fie al tău, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru ține, și după trup, și în Domnul. Deci, dacă mă socotești părtaș cu ține, primește-l pe el că pe mine” (Filimon 10-17). În urma acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberându-l de robie. După ce Sfântul Filimon primește scrisoarea, nu numai că îl iartă pe Onisim, ci chiar îl trimite înapoi la Roma la Apostolul Pavel. Sfântul Onisim îi slujește pe apostoli până la moartea acestora. După moartea sfinților apostoli, el propovăduiește Evanghelia în regiuni din Spania, Carpetania, Colose și Patras.

La bătrânețe, Onisim ocupă scaunul episcopal din Efes, urmându-i Sfântului Apostol Timotei. Când Sfântul Ignatie Teoforul este arestat că să fie dus la Roma pentru execuție (anul 107), episcopul Onisim împreună cu un grup de creștini vine să se întâlnească cu el, așa cum Sfântul Ignatie menționează în Epistola către Efeseni (a nu se confunda cu Epistola către Efeseni scrisă de Sfântul Apostol Pavel) scrisă de el însuși. În anul 109, în vremea împăratului Traian (98-117), bătrânul episcop Onisim a fost prins spre a fi judecat pentru credința în Iisus Hristos și dus la Roma înaintea eparhului Tertul, care l-a trimis la Puteoli (azi Pozzuoli, lângă Napoli).

Publicitate

În pofida chinurilor la care a fost supus, Sfântul Onisim nu a renunțat la credința în Hristos și a fost ucis în același an din porunca lui Tertul. Dintr-un rob hoinar, Onisim ajunge laudă a creștinilor. Același har dumnezeiesc care schimbă oameni și vieți ne este dat tuturor celor care mărturisim, credem și cerem această Domnului Hristos. Sfântul Apostol Onisim și Filimon sunt prăznuiți împreună (cu Arhip și Apfia), ucenici ai sfântului Pavel, în ziua de 22 noiembrie. După martiriul Sfântul Apostol Onisim o femeie creștină dintr-o familie aristocratică romană ia trupul sfântului și îl așează într-o raclă din argint.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 25 ianuarie 2026

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 25 ianuarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 25 ianuarie 2026:

Loto 6/49: 18, 40, 27, 33, 5, 48

Loto 5/40: 27, 7, 13, 10, 6, 5

Joker: 3, 18, 37, 29, 23 + 15

Noroc: 3, 5, 1, 1, 0, 3, 8

Publicitate

Noroc Plus: 4, 4, 6, 8, 4, 2

Super Noroc: 6, 7, 4, 5, 7, 9

Citeste mai mult

Eveniment

Bolojan cu bagajele la ușă. Liderii PSD îi cer demisia: Ești un kamikaze, nu un erou pe cal alb

Publicat

Publicitate

Liderii PSD încep să îi ceară demisia premierului Ilie Bolojan, iar deputatul PSD Mihai Fifor spune că atunci când când 76% dintre români îți spun că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, „iar 73% declară că nu mai au nicio încredere în tine, nu te mai pregătești de „încă o asumare”. Te pregătești de plecare. Pentru că de încă o nenorocire nu mai e loc. Într-o țară normală, îți faci bagajele și te duci acasă. Atât”, relatează mediafax.ro.

Fifor scrie pe Facebook, duminică seara, că România de azi nu mai e o țară normală, din păcate.

„O spun românii cărora le-a ajuns apa la gură. Este o țară capturată de cineva care sigur nu se topește de dragul românilor și care a decis, în numele unor „reforme” pe care nimeni altcineva în afară de el nu le vede, să pună economia la pământ, să-i sărăcească și să-i umilească pe români deliberat. O economie în pragul recesiunii, taxe și impozite mărite în cascadă, cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, astronomic mai mare decât cea a următoarei clasate, scăderea abruptă a puterii de cumpărare, venituri înghețate și prețuri care explodează. Românii muncesc mai mult, plătesc mai mult și trăiesc infinit mai prost. Și nicio direcție. Doar o idee fixă. „Reformă” cu barda. Prin asumări repetate. Și NIMIC în loc. Pentru că NU vrei tu. Deși de 6 luni ai măsurile de stimulare a economiei pe masă”, spune Mihai Fifor.

Mihai Fifor arată că „asta este realitatea de zi cu zi, nu graficele cosmetizate din birouri”.

„Iar peste acest tablou sumbru, răspunsul „apostolului” este același: mai multă austeritate, mai multă povară pusă pe umerii celor care deja nu mai duc. Așa că, atunci când majoritatea covârșitoare îți spune limpede că ai pierdut direcția și încrederea totală și tu continui, o faci doar pentru că ești un kamikaze, nu un erou pe cal alb. Însă nimeni și nimic nu îți dă dreptul să tragi România după tine”, mai spune deputatul PSD.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Senatorul AUR Cătălin Silegeanu: Fermierii botoșăneni protestează de trei zile în ger. Guvernul întârzie plățile și blochează agricultura

Publicat

Publicitate

Zeci de fermieri din județul Botoșani protestează de trei zile în zona Cartierului „Lebăda”, însă, potrivit senatorului AUR Cătălin Silegeanu, nemulțumirile lor sunt ignorate atât de autoritățile locale, cât și de decidenții de la nivel guvernamental.

Parlamentarul susține că agricultorii stau ore întregi în frig, atrag atenția celor care tranzitează orașul, dar nimeni nu a venit să discute cu ei despre problemele care i-au scos în stradă.

Într-un mesaj transmis public, senatorul a explicat că una dintre principalele cauze ale protestelor este întârzierea rambursării accizei la motorina utilizată în agricultură, ceea ce obligă fermierii să suporte din propriile resurse costuri pe care statul ar fi trebuit să le restituie la timp. Situația afectează grav lichiditatea exploatațiilor agricole, într-o perioadă considerată esențială pentru lucrările din teren.

În același timp, senatorul atrage atenția asupra accizelor ridicate și asupra creșterii continue a costurilor cu inputurile agricole, factori care reduc marjele de profit și pun presiune suplimentară pe viabilitatea economică a fermierilor.

Un alt subiect semnalat este blocarea Programului Național Antigrindină. Cătălin Silegeanu susține că mii de hectare de culturi au rămas fără protecție în fața fenomenelor meteo extreme, iar deciziile contradictorii luate de autorități – suspendare urmată de reluare parțială – au creat incertitudine chiar înainte de sezonul cu risc maxim.

Senatorul mai afirmă că, în cazul calamităților, statul a reacționat din nou târziu, iar despăgubirile fie nu au ajuns la timp, fie nu au acoperit pierderile reale suferite de agricultori. Schemele de sprijin ar fi fost lansate cu întârzieri, cu criterii restrictive și proceduri greoaie, ceea ce a făcut ca mulți fermieri să rămână fără compensații și să fie nevoiți să continue activitatea pe datorie.

Publicitate

În acest context, senatorul AUR anunță că va adresa o interpelare oficială prim-ministrului Ilie Bolojan, solicitând măsuri concrete și termene clare de aplicare. Printre cerințele menționate se numără un calendar public al plăților, decizii rapide privind protecția culturilor și mecanisme funcționale de despăgubire pentru calamități.

Cătălin Silegeanu afirmă că va rămâne în contact cu organizațiile de fermieri și va monitoriza aplicarea măsurilor promise de Guvern.

Citeste mai mult

Eveniment

Avarie la rețeaua de apă din Dorohoi: Furnizarea oprită pe mai multe străzi. Lucrări luni, între 08:00 și 16:30

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea temporară a furnizării apei potabile în municipiul Dorohoi, ca urmare a unei avarii apărute pe rețeaua de alimentare cu apă de pe strada Războieni.

Potrivit operatorului, începând din această seară, 25 ianuarie 2026, ora 22:00, vor fi efectuate manevrele de închidere a apei și golirea rețelei, urmând ca lucrările de intervenție și remediere să se desfășoare luni, 26 ianuarie 2026, în intervalul orar 08:00 – 16:30.

Vor fi afectate următoarele zone și străzi: George Enescu, C.D. Gherea, Războieni, precum și zona Lidl și zona Gării.

Reprezentanții Nova Apaserv îi roagă pe consumatorii din zonele vizate să își asigure rezervele necesare de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

Operatorul își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending