Publicitate

Sfânta Muceniță Tatiana diaconița, s-a născut în Roma veche, într-o familie nobilă, care cunoscuse credința creștină și o păstra în taină din cauza persecuțiilor împăratului roman Antonim Eliogabal (218-222), renumit pentru fărădelegile sale. Tatăl Sfintei Tatiana fusese de trei ori consul, însă era creștin binecredincios și temător de Dumnezeu, păzind în taină credința cea dreaptă, pe care a împărtășit-o și fiicei sale. După moartea persecutorului Antonim, pe tronul Romei a urcat tânărul împărat Alexandru Sever (223-235) în vârstă de doar 16 ani. Mama acestuia, pe nume Mammea, era creștină, de la ea învățând și el să-L cinstească pe Hristos, însă nu cu dreaptă credință, ci, acceptând și cultul zeilor, în palatul său găsindu-se, pe lângă chipul lui Hristos și statuile zeilor Apolo și Orfeu, dar și imaginea lui Avraam, cel din legea veche. În zorii creștinismului, diaconițele făceau parte dintr-un ordin clerical, fiind hirotonite de către preot. Misiunea lor consta în acordarea ajutorului necesar preotului la administrarea Sfintelor Taine (Botezul și Mirungerea — ungerea cu Sfântul Mir a fetelor și femeilor care se botezau), la catehizarea lor. La acea vreme, botezul avea loc la maturitate, iar fetele și femeile care doreau să se boteze nu puteau fi atinse de un bărbat, chiar dacă acesta era preot. De aceea, preotul era ajutat la împlinirea ritualului de o diaconiță. Ulterior, ungerea cu Sfântul Mir împlinită de diaconițe s-a păstrat doar în anumite biserici creștine. În Biserica rusă și în cea greacă, instituția diaconițelor există și astăzi. Deși actualul împărat nu îi mai prigonea pe creștini în mod direct, primejdia venea acum din partea dregătorilor mai mari sau mai mici, care căutau cu tot dinadinsul să dezrădăcineze credința în Hristos. Așa se face că s-a dezlănțuit atunci o mare prigoană, iar Sfânta Muceniță care L-a mărturisit fără frică pe Hristos înaintea acestora a fost prinsă și supusă la chinuri groaznice. Pentru început a fost dusă în templul zeului Apolo, pentru a-l cinsti și a-i aduce jertfe. Refuzând acest lucru, ea s-a rugat lui Hristos și îndată s-a pornit un cutremur, iar statuile zeului au fost distruse împreună cu o parte a templului. Foarte mulți persecutori și idolatri au murit atunci, iar diavolii care-și făcuseră locaș între zidurile templului aceluia au fugit, tânguindu-se în întuneric și scrâșnind din dinți, fiind văzuți de cei de față sub forma unei umbre care zbura prin aer. După acest episod tulburător, persecutorii au poruncit ca Sfânta Muceniță Tatiana diaconița să fie torturată. I-au smuls ochii fecioarei cu niște cârlige, însă ea a răbdat toate fără teamă, rugându-se în schimb pentru chinuitorii ei, implorând pe Domnul ca ochii duhovnicești ai acestora să se deschidă, iar Domnul a auzit rugăciunea roabei sale. Călăii au văzut patru îngeri care au înconjurat-o pe Sfântă și au început să-i bată pe chinuitorii ei. Văzând aceasta, opt dintre ei au crezut în Hristos și au căzut în genunchi înaintea Sfintei Tatiana, cerându-i iertare pentru păcatul pe care îl săvârșiseră împotriva ei: „Iartă-ne, slujitoarea adevăratului Dumnezeu, iartă-ne de cele ce ți-am făcut fără de voie!” Au fost torturați și executați la rândul lor pentru că au mărturisit credința creștină, primind astfel Botezul sângelui. Continuând sub semnul persecuțiilor, mucenița a fost dusă de judecător la templul zeiței Artemis, pentru a-i aduce jertfă acesteia. Fecioara s-a prezentat la locul cu pricina ca și cum ar fi fost de acord cu acel compromis, iar în clipa în care a ajuns în apropierea templului, diavolul care locuia aici s-a cutremurat de venirea ei și a zis: „Vai mie, vai mie! Unde voi fugi de la Duhul Tău, Dumnezeule al cerului, pentru că foc din cele patru unghiuri ale templului mă izgonesc?” În clipa următoare, la rugăciunea Sfintei, fulgere au coborât din cer, arzând templul și tot ce era în el. După aceste încercări eșuate, chinuitorii au aruncat-o în foc, însă focul nu o ardea, dimpotrivă, își potolea văpaia cinstind-o pe roaba lui Hristos. Văzând că nu reușesc să o facă pe Sfântă să se închine idolilor, ighemonii (chinuitori) au aruncat-o în cușca unui leu, crezând că acesta, flămând fiind, o va sfâșia. Leul însă, simțind sfințenia muceniței, s-a așezat supus la picioarele ei. După ce a fost luat de lângă dânsa, leul a atacat pe unul dintre ighemoni, omorându-l. După foarte multe încercări de a o face pe Sfânta Muceniță Tatiana diaconița să renunțe la credința creștină, ighemonii i-au tuns părul capului, crezând că așa o vor birui, bănuind că ar fi fost o vrăjitoare și că puterea ei ar fi avut legătură cu lungimea părului. După ce au tuns-o, au închis-o în templul zeului Die, pentru că li se părea că de acum nu va mai putea face nici un rău idolului lor, de vreme ce, odată cu părul, s-au luat de la dânsa și puterea vrăjilor. Două zile mai târziu, păgânii au venit la templu pentru a aduce jertfă zeului Die, dar când au intrat au găsit idolul sfărâmat și pe Sfânta luminată în rugăciune. Toate rănile chinurilor pe care le suferise parcă nu existaseră vreodată, Sfânta fiind vindecată prin harul Dumnezeiesc. După mai multe chinuri groaznice, care nu au avut nici un rezultat, judecătorul a hotărât omorârea Sfintei Mucenițe Tatiana prin tăierea capului. Alături de ea, a suferit martiriul prin decapitare și tatăl ei în ziua de 12 ianuarie 225. Moaștele Sfintei au ajuns pentru prima dată în țara noastră în anul 1204, atunci când familia boierească a Asăneștilor îi aduce capul la Târnovo (Bulgaria) și apoi la Mănăstirea Bucovăț, lângă Craiova. Mai apoi, în anul 1393, capul Sfintei este dus în localitatea Niceea (oraș în care a avut loc Primul Sinod Ecumenic) și apoi mutat la Biserica „Sfinții Apostoli” din Constantinopol. După ce Constantinopolul a ajuns sub stăpânirea turcilor (anul 1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craiovești aduc în țară capul Sfintei Mucenițe Tatiana, împreună cu moaștele întregi ale Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistrița, în județul Vâlcea. Cu prilejul sfințirii bisericii domnești din Curtea de Argeș, au fost aduse moaștele Sfintei Mucenițe Tatiana (capul) de la Mănăstirea Bistrița, alături de cele ale Sfinților Serghie și Vah. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul Sfintei a fost depus mai întâi la Episcopia Râmnicului și apoi adus la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova, unde se găsește și astăzi. Mâna dreaptă a Sfintei se află în Biserica Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului a Peșterilor din Rusia. Părticele din moaștele Muceniței se mai găsesc și în Biserica Sfintei Tatiana din Moscova, iar un fragment din moaștele sale se află la Mănăstirea Schimbarea la Față din Brokline, Massachusetts, SUA.