Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Monica, mama Fericitului Augustin

Publicat

Publicitate

Sfânta Monica este mama unuia dintre cei mai importanți teologi și scriitori bisericești ai antichității târzii, anume Fericitul Augustin, prăznuit de către Biserica Ortodoxă în data de 15 iunie. Model al mamelor și soțiilor creștine, Sfânta Monica s-a născut în anul 322 în Tagaste, în Africa de Nord. A fost căsătorită cu un păgân destul de binevoitor, însă foarte iute la mânie. Prin răbdarea și dulceața sa l-a câștigat până la sfârșitul vieții la creștinism. Tatăl fericitului Augustin se numea Patritius, iar alături de Augustin au mai avut doi copii, pe Navigius și pe Perpetua. După moartea soțului, Monica nu a mai dorit să se căsătorească dedicându-și viața creșterii și educației copiilor. Augustin i-a provocat o mare durere mamei sale pentru că a ales să îmbrățișeze erezia maniheilor. Monica mama lui s-a rugat asiduu și a primit încredințare de la Dumnezeu că fiul ei își va reveni. Monica l-a rugat chiar pe un episcop, intelectual și bun cunoscător al Scripturilor, care fusese și el maniheu, să încerce și să-l convingă pe Augustin dar nu a avut succes. Acel episcop a liniștit-o pe Sfânta Monica spunându-i să meargă în pace pentru că Augustin, fiul atâtor lacrimi nu poate fi pierdut. A mai durat însă mulți ani până când Augustin își va reveni. L-a însoțit la Roma și apoi la Milano unde a avut bucuria de a-l cunoaște pe Sfântul Ambrozie care mereu îl felicita pe Augustin pentru că are o mamă atât de pioasă și plină de virtuți. Prin rânduială de sus, prin înrâurirea Sfântului Ambrozie și pentru mijlocirile mamei sale, Augustin și-a venit în fire și în anul 387, la slăvita sărbătoare a învierii, a primit botezul adevăratei Biserici. Bucuria Monicăi a fost nespusă pentru că a trăit să-și vadă fiul risipitor întors acasă în Biserică. Plănuind să se întoarcă în Africa, au oprit pentru odihnă la Ostia. Aici la vârsta de doar 56 de ani Sfânta Monica și-a dat sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântată în ostia iar în secolul al VI-lea sfintele sale moaște au fost mutate într-o biserică. Ulterior au fost duse la Roma.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Șofer prins la volan cu permisul suspendat, la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au depistat în trafic, marți, un bărbat care conducea un autoturism deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Autoturismul a fost oprit pentru control pe o stradă din municipiu. La volan se afla un tânăr de 32 de ani, din comuna Dersca. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta avea permisul suspendat încă din luna iulie a acestui an.

Bărbatul este acum cercetat pentru infracțiunea de conducere fără permis, faptă care atrage răspunderea penală și poate duce la pedepse severe, inclusiv închisoare.

Polițiștii reamintesc că încălcarea legislației rutiere și conducerea fără drept reprezintă un pericol atât pentru șofer, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

Sute de locuri de muncă pentru botoșănenii care vor să muncească în străinătate, prin intermediul reţelei EURES România

Publicat

Publicitate

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 331 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Austria – 8 locuri de muncă vacante pentru : mecanic auto, operator CNC, technician electrician, technician mecanic, strungar universal, operator robot-placare cu laser. Calificare si experiență în domeniu. Cunostințe de limba engleză;

Danemarca – 2 locuri de muncă vacante pentru : zidar și dulgher. Experiență în domeniu, capacitatea de a lucra independent și în echipă. Cunostințe de limba engleză;

Finlanda – 34 locuri de muncă vacante pentru muncitori prefabricate elemente beton. Se solicită experienţă și cunostințe de limba engleză;

Franța – 1 loc de muncă vacant pentru fizioterapeut. Diplomă în fizioterapie, înregistrarea la Ordinul Francez este obligatorie. Cunostințe de limba franceza nivel B1;

 Germania – 89 locuri de muncă vacante pentru: lucrator in productie – procesare produse din carne, operator stivuitor, lucrător ajutor la prelucrarea metalelor, electrician, sudor MAG, lucrător ferma, zugrav-tencuitor, lucrator ajutor în podgorie, educatoare/educator, izolator. Calificare și experienţa în domeniu. Cunoştinţe de limbă germană;

Publicitate

Irlanda – 9 locuri de muncă vacante pentru: terapeut SPA, bucatar, cofetar-patiser, asistent cazare, supervizor asistent cazare, asistent barman/ospatar, portar, recepționer. Se solicită experiență și cunostințe de limba engleză;

Italia – 65 locuri de muncă vacante pentru : lucrători în domeniul sportului și al pregătirii fizice – animator/animatoare centru de vacanță, șofer autobuz. Se solicită cunoștințe de limba engleză sau italiană.

Malta – 7 locuri de muncă vacante pentru: operator fabrica de piatra, operator Masina CNC, consultant Senior Dynamics 365 FSCM, manager de proiect. Se solicită experienţă şi cunostințe de limba engleză;

Norvegia – 60 locuri de muncă vacante pentru: Muncitor in productie – industria piscicola, tehnician unghii, ajutor bucătărie, bucătar, medic ortodont. Se solicită experienţă şi cunostințe de limba engleză sau limbă scandinavă;

Olanda – 6 locuri de muncă vacante pentru culegator de pere. Experienţă în agricultură şi cunostințe de limba engleză/germană reprezintă avantaj;

Polonia – 29 locuri de muncă vacante pentru : muncitor în construcții (instalare panouri solare), coordonator montatori sisteme de conducte, montator tevi industriale, lucrător în depozit. Se solicită experiență și cunostințe limba poloneză/engleza/germană/ ucraineană ;

Slovenia – 17 locuri de muncă vacante pentru: lucrator asamblare auto, sudor, instalator. Se solicită calificare și experiență. Limba engleză/slovenă.

Spania – 4 locuri de muncă vacante pentru Montator pereti si plafoane din ghips-carton. Se solicită experiență. Cunoștințe de bază de limba spaniolă.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând https://eures.anofm.ro/eures/solicitanti.html. Informaţii suplimentare la Consilierul EURES, telefon 0231536791 sau e-mail gabriela.drobota.bt@anofm.gov.ro

Citeste mai mult

Administratie

Ce documente trebuie depuse de contribuabili la 1 septembrie și ce categorii sunt vizate

Publicat

Publicitate

Ce documente trebuie depuse de contribuabili la 1 septembrie: Luni, 1 septembrie, este termenul-limită pentru depunerea mai multor declarații fiscale importante, vizând atât contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA, cât și marii și mijlocii contribuabili ori operatorii din sectorul serviciilor poștale, scrie alba24.ro.

Printre documentele vizate se numără Declarația 394, referitoare la livrările, prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național, Declarația informativă D406 (SAF-T), destinată raportării electronice detaliate a datelor contabile, dar și Declarația 395, obligatorie pentru furnizorii de servicii poștale care operează trimiteri contra ramburs.

Aceste raportări reprezintă instrumente-cheie prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală monitorizează tranzacțiile economice, colectarea TVA și fluxurile financiare, contribuind la creșterea transparenței și la prevenirea evaziunii fiscale. Neîndeplinirea obligațiilor în termen poate atrage sancțiuni.

Ce documente trebuie depuse de contribuabili la 1 septembrie

1. Depunerea Declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA – aferente perioadei de raportare precedente (luna, trim. etc).

Perioada de raportare este cea declarată pentru depunerea decontului de TVA, prevăzută la art. 322 din Legea nr.227/2015) – Formularul 394.

Cine trebuie să depună:

Publicitate

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal, pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile în România pentru care persoana obligată la plata taxei este furnizorul/prestatorul conform art. 307 alin. (1) sau (7) din Codul fiscal sau beneficiarul conform art. 331 din Codul fiscal;

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 316 din Codul fiscal, care realizează achizițiile de bunuri sau servicii taxabile pentru care locul livrării/prestării este în România conform art. 275, respectiv art. 278 din Codul fiscal, inclusiv achizițiile pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA.

2. D406 declaraţia informativă SAF-T.

Cine trebuie să depună:

Contribuabilii încadraţi în categoria marilor contribuabili la data de 1 ianuarie 2022, care au făcut parte din această categorie şi în anul 2021, pentru alte informaţii decât cele privind secţiunile „Stocuri” şi „Active”.

Contribuabilii încadraţi în categoria contribuabili mijlocii la data de 31 decembrie 2021. Obligaţia de depunere a Declaraţiei informative D406 începe de la data de 1 ianuarie 2023, care reprezintă data de referinţă pentru contribuabilii mijlocii.

3. 395 – Declaraţie informativă privind trimiterile poştale contra ramburs efectuate de către furnizorii de servicii poştale pe teritoriul naţional.

Cine trebuie să o depună:

Persoanele autorizate pentru activitatea de furnizare a serviciilor poştale pentru trimiterile poştale contra ramburs efectuate pe teritoriul naţional. (serviciu de trimitere contra ramburs = serviciul poştal a cărui particularitate constă în achitarea de către destinatar expeditorului, prin intermediul reţelei poştale, a contravalorii bunului care face obiectul trimiterii poştale înregistrate).

4. D406 – declaraţia informativă SAF-T.

Depun:

Contribuabilii încadrați în categoria contribuabili mijlocii la data de 31 decembrie 2021. Obligația de depunere a Declarației informative D406 începe de la data de 1 ianuarie 2023, care reprezintă data de referință pentru contribuabilii mijlocii.

Contribuabilii încadrați în categoria contribuabili mijlocii la data de 31 decembrie 2021, pentru alte informații decât cele privind secțiunile „Stocuri” și „Active”.

Contribuabilii care nu sunt încadrați la data de 31 decembrie 2021 în categoria marilor contribuabili sau a contribuabililor mijlocii, denumiți generic contribuabili mici, pentru alte informații decât cele privind secțiunile „Stocuri” și „Active”.

Contribuabilii nerezidenți înregistrați doar în scop de TVA în România pentru alte informații decât cele privind secțiunile „Stocuri” și „Active”.

Contribuabilii care la data de 31 decembrie 2021 erau încadrați în categoria marilor contribuabili, iar începând cu data de 1 ianuarie 2022 sunt încadrați în categoria contribuabililor mijlocii sau mici pentru alte informații decât cele privind secțiunile „Stocuri” și „Active”.

Un alt termen important pentru contribuabili este 5 septembrie, când trebuie depuse mai multe formulare.

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer de 52 de ani, din Lunca, dat jos de la volan de polițiști după ce a condus beat

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Lunca, un autovehicul condus de un bărbat de 52 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending