Cuvioasa Isidora vieţuia într-una din mănăstirile mari de femei din Tavenisi (care avea pe atunci circa 3-400 de vieţuitoare). Căutând smerenia, se prefăcea faţă de celelalte maici a fi nebună, încât era uneori socotită chiar demonizată. Ea căuta însă să se smerească, slujind tuturor fără împotrivire şi primind să fie tratată cu dispreţ şi brutalitate de surorile din mănăstire, pentru nebunia ei aparentă. Adeseori era bătută, ocărâtă sau batjocorită de surori, dar nu se împotrivea. Se ruga îndelung în ascuns, mai ales noaptea, când nu o vedeau surorile. Se îmbrăca neîngrijit, acoperindu-şi capul cu o basma de cârpă veche şi probabil, pentru „nebunia” ei părută, nu primise încă tunderea în monahism. Slujea, între altele, la bucătărie şi la trapeză, ajutând la strângerea mesei. Se spune despre ea că nu mânca niciodată la masă cu maicile, la masă, şi primea să mănânce doar resturile de la masă pe care le aduna cu buretele şi lăturile rămase de la spălatul vaselor. În acea vreme trăia şi un ascet îmbunătăţit, vestit în acele părţi pentru nevoinţele lui, avva Pitirun. Acesta a avut într-o zi o vedenie. Un înger i s-a arătat, mustrându-l că se mândrea pentru nevoinţele lui şi descoperindu-i că în mănăstirea de maici din Tavenisi se găsea o femeie care era mai nevoitoare decât el. Avva Pitirun, deşi arareori îşi părăsea sihăstria, a coborât atunci din muntele unde se retrăsese şi s-a dus mai întâi la mănăstirea principală (de monahi) din Tavenisi, ca să ceară stareţului voie să viziteze mănăstirea de maici (unde bărbaţii nu aveau în general acces). Fiind bătrân şi cunoscut ca nevoitor, i s-a dat voie să meargă la mănăstirea de maici, unde a fost întâmpinat de stareţă cu mare evlavie. A cerut atunci să vadă toate surorile din mănăstire, dorind să o afle pe cea pe care i-o descoperise îngerul. I s-au înfăţişat toate, pe rând, însă nu şi sfânta Isidora, pe care, pe de o parte, surorile nu o luaseră în seamă, iar pe de altă parte căutase ea însăşi să se ascundă. Cercetându-le, avva Pitirun nu a aflat-o pe cea pe care o căuta. A întrebat atunci dacă nu mai era alta. Ele i-au răspuns atunci că mai era o soră, care era însă nebună, şi de aceea nu o aduseseră la el. Avva Pitirun a stăruit, şi atunci surorile au adus-o cu sila înaintea lui, căci se împotrivea să se arate înaintea sfântului. Văzând-o astfel, în smerenia şi nebunia ei părută, cuviosului Pitirun i s-a descoperit că aceasta era cea despre care îi vestise îngerul. Spre spaima şi neînţelegerea surorilor, a făcut atunci metanie înaintea ei şi i-a cerut binecuvântarea. Cuvioasa s-a plecat la rândul ei înaintea pustnicului, cerând şi ea binecuvântare. Stareţa şi surorile au stăruit că nu se cuvenea ca avva Pitirun să se plece în faţa unei femei nebune, însă el le-a mustrat, arătându-le că ele erau cele nebune, întrucât Isidora era, după cum îi descoperise îngerul, amma, maică duhovnicească şi mai presus decât el. Surorile, primind cuvântul avvei, şi-au mărturisit atunci urâtele purtări faţă de sfânta Isidora. La scurt timp după aceea, însă, cuvioasa, fiind descoperită, nu a răbdat să fie lăudată de surori, ci a fugit pe ascuns din mănăstire, plecând să se nevoiască în altă parte. Nu se ştie unde s-a aşezat. A trecut la Domnul într-un loc necunoscut de nimeni, probabil în preajma anului 365.