Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2024: Cinstirea Lanțului Sfântului Apostol Petru

Publicat

Publicitate

Pătimirea pe nedrept dusă cu smerenie umple inima de har, curățându-se astfel toate patimile și lucrările duhurilor necurate: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.” Sfântul Evanghelist Matei (5, 10-11). Sfântul Apostol Petru, numit mai înainte Simon, a fost un pescar din localitatea Betsaida, așezata pe malul nordic al lacului Ghenizaret, în regiunea Galileea. El a fost fratele mai mic al Sfântului Apostol Andrei. Mântuitorul l-a chemat la apostolie mai întâi pe Sfântul Andrei, iar mai apoi a venit și fratele acestuia, Simon (care a primit de la Hristos numele de Petru). „Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuiește: Hristos).” Sfântul Evanghelist Ioan (1, 40-41). Cândva între anii 42-44, după ce regele Agripa I (care a domnit intre anii 40-44) i-a tăiat capul Sfântului Iacob al lui Zevedeu, în Ierusalim, acesta l-a prins și l-a aruncat în temniță și pe Sfântul Petru. Potrivit mărturiei Sfântului Apostol Luca, el a fost pus în lanțuri în temniță militară, intre alți doi ostași, însă, noaptea, a fost eliberat în chip minunat de un înger al Domnului. Apoi, îl scoate din temniță, moment în care toate lanțurile de fier cad de pe acesta. Auzind de toate acestea, niște credincioși se furișează în temniță să ia lanțurile pentru a le păstra. După ce îngerul Domnului îl ajuta pe Sfântul Petru să evadeze, apostolul merge să propovăduiască Evanghelia Mântuitorului și cuvântul lui Dumnezeu în nenumărate țări. Mai târziu, prin anul 64, Sfântul Petru a fost iarăși prins, de această dată el fiind închis într-o temniță din Romă, numita „Carcera Mamertinica” și aflată între Capitoliu și Forumul Roman. Aceasta temniță avea doua celule, una superioară, unde era închisoarea Romei, și alta subterană, crezută a fi cea mai veche carceră din Roma (numită „Tullianum”); mai târziu, capela subterana va primi numele de „Sfântul Petru în Carcera”. Astăzi se sărbătorește nu numai amintirea minunii prin care Sfântul Apostol Petru a fost scăpat de la moarte de îngerul Domnului, ci și închinarea lanțului cu care a fost legat în temniță de Irod și a lanțului cu care a fost legat în timpul persecuției împăratului Nero. Multe dintre lucrurile folosite de sfinți au fost păstrate cu multa cinste și evlavie, după moartea acelora. O parte dintre acestea au rămas binefăcătoare, tămăduind mulți credincioși de patimi și de boli. Lanțurile în care a fost întemnițat Sfântul Petru sunt unele dintre aceste lucruri binecuvântate. Lanțurile Sfântului Petru tămăduiesc neputințele și gonesc duhurile necurate. Lanurile din „Carcera Mamertinica” ar fi fost descoperite la începutul secolului al II-lea, de către temnicerul roman Quirinus de Neus. Lanțurile de fier, cu care Sfântul Apostol Petru a fost legat la Ierusalim, s-au păstrat generații în generații de către creștini, iar apoi au ajuns la Patriarhul Iuvenilei (pomenit pe 2 iulie). În anul 439, Sfântul Iuvenalie patriarhul Ierusalimului (422-458), l-a dăruit împărătesei Evdochia Augusta (401-460), soția împăratului Teodosie al II-lea (401-450), drept mulțumire pentru ajutoarele dăruite bisericilor din oraș. Împărăteasa Evdochia a dus cinstitul Lanț în Constantinopol, așezându-l în vechea biserica închinată Sfintei Sofia. O parte din acest lanț a fost dăruit de împărăteasa Evdochia fiicei sale, Eudoxia, soția împăratului Valentinian al III-lea (419-455). Eudoxia a așezat cinstitul lanț în Biserica Sfântul Petru, din Roma, în care se afla deja încă un Lanț al Sfântului Petru, cu care acesta fusese legat în vremea persecuției împăratului păgân Nero (54-68). În bazilica numita „Sfântul Petru în Lanturi” (San Pietro în Vincoli), din Roma, se păstrează în prezent Lanțurile cu care Apostolul Petru a fost legat în închisoarea din Ierusalim, precum și lanțurile cu care acesta a fost înlănțuit în „Carcera Mamertinica”.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Competiție de ROBOTICĂ organizată în premieră la Botoșani. 16 echipe din țară au participat la „Royal Stars League Meet”

Publicat

Publicitate

Botoșaniul a găzduit, sâmbătă, 7 februarie 2026, deschiderea competiției de robotică „Royal Stars League Meet”, eveniment organizat în premieră la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. La activitate a fost prezent și inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, care a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru educația orientată spre viitor.

Competiția reprezintă o etapă zonală a concursului internațional „First Tech Challenge” și a reunit echipe de robotică din întreaga țară, formate din elevi pasionați de știință și tehnologie. Proba principală a constat în construirea unui robot complex capabil să lanseze mingi într-un coș amplasat la peste un metru înălțime, dispozitivul funcționând atât autonom, cât și controlat de elevii-driveri.

În total, 16 echipe din județe diferite au disputat 24 de meciuri, fiecare formație jucând câte șase partide. Județul Botoșani a fost reprezentat de echipa „Hyperion” a Colegiului Național „Mihai Eminescu” și de echipa „Dragonfly” a Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, care au concurat cu roboți construiți exclusiv de elevi, sub îndrumarea mentorilor.

Evenimentul a evidențiat potențialul, creativitatea și pasiunea pentru știință existente în școlile botoșănene, demonstrând rolul educației STEM în formarea competențelor viitorului.

Inspectorul șef Bogdan Suruciuc a transmis felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante, subliniind că educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de robotică reprezintă exemple concrete de bună practică și de învățare aplicată.

„Educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de acest tip sunt un exemplu clar de bună practică și de educație orientată spre viitor. Felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante!”, a transmis Inspectorul șef al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” și voluntari din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, împreună la Festivalul Clătitelor din Botoșani

Publicat

Publicitate

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, alături de voluntari internaționali din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, au participat la Festivalul Clătitelor, un eveniment intercultural desfășurat la Casa Tineretului. Activitatea a reunit tineri din medii diferite în jurul gastronomiei, artei și dialogului cultural, oferind un cadru de întâlnire și colaborare.

Pe parcursul evenimentului, participanții au pregătit și degustat clătite inspirate din mai multe culturi, au făcut schimb de rețete, tradiții și povești și au luat parte la activități artistice și interactive. Întregul demers s-a transformat într-un spațiu de învățare non-formală, cooperare și deschidere interculturală pentru toți cei implicați.

Ediția din acest an a fost integrată în proiectul Vol4Refugees și organizată în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, cu implicarea voluntarilor internaționali ESC aflați în stagiu de voluntariat în municipiu. Prezența acestora le-a oferit elevilor ocazia de a interacționa direct cu tineri din alte culturi și de a experimenta valori europene precum solidaritatea, diversitatea și implicarea civică.

Activitatea a fost inițiată și coordonată de Consiliul Școlar al Elevilor, cu sprijinul conducerii Liceului de Artă „Ștefan Luchian”, instituție care susține constant inițiativele elevilor și implicarea acestora în proiecte educaționale și comunitare. Coordonarea a fost asigurată de profesoara Andreea Anghelache, în colaborare cu elevii implicați în organizare.

„Ne-am dorit ca acest festival să fie mai mult decât un simplu eveniment culinar, un spațiu de întâlnire între culturi și oameni. Lucrând alături de voluntari internaționali, am descoperit cât de mult putem învăța unii de la alții”, a declarat Diana Mic, președinta Consiliului Școlar al Elevilor și elevă în clasa a XII-a B.

Reprezentanții Fundației Județene pentru Tineret Botoșani au subliniat că susțin constant inițiativele tinerilor și facilitează legătura dintre structurile de reprezentare ale elevilor și programele de voluntariat european.

Publicitate

Evenimentul face parte din proiectul „Vol4Refugees – Young European volunteering teams support assistance to the Ukrainian refugee population in Romania”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Corpul European de Solidaritate, proiect care promovează implicarea civică, sprijinul comunitar și cooperarea interculturală.

Citeste mai mult

Eveniment

Vremea de Paște 2026: Vor fi temperaturi plăcute de primăvară și ploi trecătoare. Prima estimare pentru luna aprilie

Publicat

Publicitate

Pe măsură ce se apropie Paștele din 2026, sărbătorit în acest an pe 12 aprilie, interesul românilor se îndreaptă și spre evoluția vremii din perioada sărbătorilor. Deși prognozele realizate cu mult timp înainte păstrează un anumit grad de incertitudine, datele meteorologice disponibile indică un tablou specific primăverii, cu temperaturi confortabile pentru activități în aer liber, dar și cu episoade de precipitații moderate, diferite de la o regiune la alta, relatează alba24.ro.

Date climatice generale pentru luna aprilie în România arată că, în această perioadă, temperaturile medii ziua pot ajunge în jurul valorii de 15–18 grade Celsius în regiunile de câmpie și podiș, în timp ce nopțile rămân răcoroase, cu minime care pot scădea până spre 5–7 grade Celsius.

Aprilie este o lună în care vremea este deja mult mai blândă decât în lunile de iarnă.

Estimările generale pe aprilie indică o alternanță între zile cu cer mai mult senin și intervale cu ploi moderate, specifică acestui anotimp.

Chiar dacă precipitațiile nu sunt anormale pentru perioadă, ele pot interveni din când în când pe parcursul lunii, ceea ce face recomandabilă planificarea activităților în aer liber cu o marjă de flexibilitate.

Cum va fi vremea de Paște 2026

Prognozele climatice istorice arată o tendință de temperaturi maxime în jurul valorii de 15–17 grade Celsius în jurul datei de 12 aprilie, cu posibilitate de precipitații ușoare sau moderate, dar cu o predominanță generală a condițiilor de primăvară.

Publicitate

În zonele montane, vremea de Paște poate fi mai schimbătoare, iar temperaturile vor fi, de regulă, mai coborâte decât în câmpie și la deal.

Chiar dacă la altitudini mari zăpada de primăvară nu este imposibilă mai devreme în aprilie, pe 12 aprilie este tot mai puțin probabil să se mențină ninsori consistente în zonele turistice principale, potrivit Roughguides.

În concluzie, vremea de Paște în România în 2026 se anunță, în ansamblu, de sezon: temperaturi blânde pentru această perioadă a anului, cu alternanțe normale între soare și posibile reprize de ploaie, o combinație tipică de primăvară, care poate favoriza atât slujbele și tradițiile pascale în aer liber, cât și întâlnirile în familie, indiferent de regiune.

Citeste mai mult

Eveniment

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii: România trebuie să se pregătească de impact. Recesiunea, aproape de neevitat

Publicat

Publicitate

Deputatul social-democrat Marius Budăi, fost ministru al Muncii, avertizează că România se apropie de o recesiune tehnică, pe fondul scăderii consumului și al politicilor de austeritate promovate de Guvern. Declarațiile au fost făcute publice într-o postare pe rețelele de socializare, în care acesta critică dur direcția economică actuală.

Potrivit parlamentarului, riscul intrării în recesiune este „aproape de neevitat”, iar situația ar reprezenta dovada eșecului măsurilor de austeritate și a majorării TVA. Budăi susține că, în curând, se vor împlini cinci luni consecutive de scădere a consumului, o evoluție comparabilă doar cu perioada crizei economice din 2010.

Fostul ministru subliniază că ponderea consumului în formarea PIB-ului României este mai mare decât media europeană, ceea ce face ca reducerea prelungită a consumului să împingă economia spre recesiune tehnică. În opinia sa, avertismentele adresate anterior premierului au fost ignorate, deși ar fi fost formulate „cu bună credință” și însoțite de soluții alternative.

Printre măsurile propuse de social-democrați, Budăi menționează introducerea impozitării progresive, cu o cotă mai redusă pentru veniturile mici, stimularea investițiilor în economia națională și adoptarea unor măsuri sociale urgente. De asemenea, acesta solicită revizuirea politicilor fiscale față de cetățeni și companii și renunțarea la abordarea rigidă a principiului „fără excepții”.

Deputatul consideră că utilizarea unor facilități fiscale adaptate particularităților sociale ar putea contribui la relansarea economică și la evitarea unui declin accentuat. În acest context, el cere aplicarea rapidă a programului economic propus de PSD.

Declarațiile vin într-un moment de incertitudine economică, în care evoluția consumului și efectele politicilor fiscale sunt atent urmărite atât de mediul politic, cât și de cel de afaceri.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending