Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil

Publicat

Publicitate

A doua zi după Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Biserica a hotărât a sărbători Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil cu cântări de laudă, cinstind pe bunul vestitor de bucurie.

Pentru că se cuvine aceluia a fi cinstit de noi după vrednicie, ca cel ce a slujit taina mântuirii noastre, aducând Fecioarei celei fără de prihană vestire despre întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în preacuratul ei pântece. Potrivit sfinților părinți, Dumnezeu a creat 99 de specii angelice (îngeri, dintre care o treime „au căzut”).

Apoi, printr-o lucrare specială, Dumnezeu l-a creat pe Om. Iisus Hristos povestește parabola cu „a suta” oaie pierdută, în căutarea căreia pornește Păstorul. Dumnezeu S-a întrupat pe Pământ pentru a readuce la „turmă” „oaia pierdută”. Sfinții părinți ne mai spun că îngerii sunt organizați în 9 cete (coruri) și 3 triade (ierarhii): 1. Serafimii, Heruvimii și Tronurile; 2. Domniile, Stăpâniile și Puterile; 3. Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii.

Minunile Sfântului Arhanghel Gavriil

Potrivit Evangheliei după Luca, Sfânta Fecioară a fost aleasă de Dumnezeu și înștiințată de Arhanghelul Gavriil. Acesta i-a zis: „Bucură-te, cea plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Și vei lua în pântece, și vei naște fiu, și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema.” Acest moment a rămas să fie sărbătorit, an de an, sub numele de Buna Vestire. În Vechiul Testament, este menționat cu numele lui doar în două viziuni ale profetului Daniel (a se vedea Daniel capitolul 8 și capitolul 9). Aici, el îi arată lui Daniel viitorul lui Israel.

De asemenea, Sfânta Tradiție ne arată că Gavriil este cel care l-a inspirat pe profetul Moise să scrie Cartea Facerii sau chiar întregul Pentateuh. Literatura rabinică târzie afirmă că tot el a fost îngerul care l-a învățat pe Iosif cele șaptezeci de limbi pe care trebuia să le cunoască pentru a putea guverna Egiptul, dar aceasta nu face parte din textul propriu-zis al Cărții Facerii.

Publicitate

Motivul pentru care Gavriil este atât de mult cinstit în tradiția Bisericii este însă rolul pe care l-a avut la Buna Vestire și cu alte ocazii în Noul Testament. Astfel, în Luca 1, Gavriil îi apare mai întâi lui Zaharia, tatăl Înaintemergătorului Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. Zaharia refuză mai întâi să creadă că el și soața lui stearpă, Elisabeta vor avea un copil la vârsta lor înaintată. Atunci, îngerul îi spune: „Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu.

Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți binevestesc acestea” (Luca 1, 19). Apoi îl pedepsește pe Zaharia să rămână mut până la nașterea copilului, pentru necredința lui. El este acela care s-a arătat Sfintei și Dreptei Ana, pe când ea se ruga cu lacrimi, zicându-i: „Ana, s-a auzit rugăciunea ta la Dumnezeu și, iată, vei zămisli și vei naște pe Fiica cea Binecuvântată, prin care se vor binecuvânta toate semințiile pământului; și vei chema numele ei Maria.” Tot acesta s-a arătat și lui Iosif, încredințându-l, prin vis, despre Fecioara cea neispitită de nuntă.

Astfel, el a fost personajul-cheie în vestirea către omenire a Întrupării Domnului Iisus Hristos. Acest Înger al Domnului s-a arătat și păstorilor ce-și păzeau turmele, noaptea, și le-a zis: „Vă binevestesc vouă bucurie mare: că s-a născut astăzi Mântuitorul.” Și, îndată, o mulțime de îngeri au cântat: „Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” Prin acest Înger, la vremea patimilor Sale, Mântuitorul a primit întărire, deoarece Gavriil, puterea lui Dumnezeu se tâlcuiește și ca unul care, pe lângă altele, are și această slujire, de a întări pe cei ce sunt în nevoință. El s-a arătat și mironosițelor, stând pe piatra mormântului și vestindu-le învierea din morți a lui Hristos. Ca cel ce a fost binevestitorul zămislirii și al nașterii, același s-a arătat a fi și Îngerul învierii.

Tot el va fi cel care va vesti A doua Venire a Domnului, suflând într-o trâmbiță. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu l-a mai văzut pe Arhanghel încă odată în Muntele Eleonului când se ruga și când căpetenia îngerească i-a adus vestea adormirii și a mutării de la cele pământești la cele cerești. În sfârșit, Gavriil a fost de față la Patimile și la Învierea Domnului. Se consideră că el era misteriosul „tânăr îmbrăcat doar cu o fâșie de pânză… care îl urma pe Iisus” (Marcu 14, 51-52). De fiecare dată apare ca un mesager care aduce vești importante. Mai întâi, el l-a anunțat pe Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitatea babiloneană, după care i-a revelat (printr-o viziune spirituală) viitorul națiunilor. În tradiția ebraică Gabriel a fost și îngerul pedepsei divine care s-a abătut asupra așezărilor Sodoma și Gomora.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. CNSLR Frăția, apel la Avocatul Poporului

Publicat

Publicitate

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. Măsura, adoptată de Guvern în ultima ședință din 2025, are în vedere descurajarea „concediilor fictive”, dar stârnește nemulțumirea sindicatelor, informează alba24.ro

CNSLR Frăţia îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de urgenţă a guvernului prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.

Sindicatele consideră că această măsură, care urmează să fie aplicată începând cu 1 februarie, încalcă drepturile fundamentale ale lucrătorilor şi va produce efecte ireversibile asupra sănătăţii acestora, transmite RADOR.

În sesizare se pune sub semnul întrebării caracterul de urgenţă al actului normativ, în condiţiile în care acesta a fost publicat în decembrie anul trecut şi va fi aplicat abia în februarie.

Astfel, sindicatele apreciază că putea fi urmată procedura legislativă obişnuită, cu dezbatere parlamentară şi consultarea partenerilor sociali.

Reamintim că Guvernul a aprobat la finalul lui 2025 o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de la 1 februarie.

Măsura are caracter temporar, fiind aplicată în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, potrivit RFI.

Publicitate

Până acum, primele cinci zile de concediu medical erau suportate de angajator, iar indemnizația aferentă următoarelor zile era decontată din FNUASS (Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate).

Potrivit OUG, de luna viitoare, angajatul va suporta din propriul buzunar prima zi de concediu medical (prin diminuarea indemnizației), angajatorul suportă plata pentru zilele 2-6, iar din ziua a 7-a până la vindecare plata va fi făcută din bugetul FNUASS.

Guvernul a introdus și un mecanism temporar de control al concediilor medicale, prin care Casele de Asigurări de Sănătate pot verifica documentele medicale care au stat la baza concediului durata și corectitudinea completării certificatelor concordanța dintre diagnostic și recomandările medicale.

În situația în care se constată nereguli, pacientul poate pierde indemnizația de concediu medical.

Citeste mai mult

Eveniment

ANAF pune tunurile pe veniturile din platforma OnlyFans. Șeful Fiscului anunță noi controale la românii cu averi nejustificate

Publicat

Publicitate

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale pentru sancționarea românilor cu averi nejustificate. El a amintit inclusiv de platforma pentru adulți, care aduce profituri uriașe, neimpozitate. 

Președintele Fiscului a anunțat că inspectorii ANAF vor merge în curând în controale țintite, la nivel național, nu stabilite la nivelul fiecărui județ.

Adrian Nicușor Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a detaliat zonele pe care se concentrează verificările inspectorilor antifraudă.

„Evident că înainte de a demara orice control facem o analiză de risc pe baza datelor pe care le avem, profitând de partea asta de digitalizare pe care o punem la punct pas cu pas.

Nu e un proiect ușor și nu un proiect continuu digitalizarea, așa cum am comunicat public, o să prezentăm rezultatele după fiecare acțiune.

În ceea ce privește persoanele fizice cu averi justificat versus veniturile pe care le încasează, e un proces continuu de lucru.

Publicitate

Sunt vizați în principal cei cu autoturisme, partea de OnlyFans, unde sperăm ca, în cel mai scurt timp să venim cu noi declarații, să prezentăm ce s-a întâmplat”, a spus președintele Fiscului vineri, potrivit Mediafax.

Întrebat de reporterul Mediafax dacă inspectorii Fiscului vizează și zona proprietăților imobiliare, Adrian Nicușor Nica a confirmat că acest segment e în analiză.

Citeste mai mult

Educație

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut, locul II la ONSȘ fotbal U14, după o finală intensă cu echipa din Darabani

Publicat

Publicitate

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut au obținut un rezultat extraordinar la competiția ONSȘ – fotbal feminin U14, reușind să urce pe podium la faza pe cerc a întrecerii școlare. Echipa s-a clasat pe locul al doilea după o finală disputată cu multă intensitate cu formația din Darabani, într-un meci aprig dar echilibrat.

Pe parcursul competiției, sportivele au demonstrat ambiție, disciplină și un puternic spirit de echipă, reușind să treacă de adversari puternici și să ajungă în ultimul act al competiției. Finala a fost una spectaculoasă, în care ambele echipe au oferit un joc dinamic și determinat, spre aprecierea celor prezenți.

Rezultatul obținut confirmă munca depusă în pregătire și implicarea constantă a elevelor în activitățile sportive organizate în cadrul școlii. Cadrele didactice și profesorii coordonatori subliniază faptul că performanța este rezultatul efortului colectiv și al seriozității cu care elevele tratează fiecare competiție.

Participarea la astfel de întreceri contribuie nu doar la dezvoltarea fizică a elevilor, ci și la formarea spiritului de fair-play, a încrederii în sine și a capacității de lucru în echipă. Comunitatea școlară a felicitat echipa pentru rezultat, iar elevele sunt încurajate să continue pregătirea pentru competițiile viitoare.

„Performanța obținută de Școala Gimnazială Rădăuți-Prut confirmă încă o dată importanța sportului școlar și implicarea elevilor în activități care promovează un stil de viață sănătos și competitiv. Felicitări fetelor!”, a transmis și antrenorul echipei, profesorul Tudor Grădinaru.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

CNAIR: Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără blocaje cauzate de starea vremii

Publicat

Publicitate

Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, în această dimineață, fără blocaje cauzate de starea vremii sau a carosabilului, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina de Facebook.

Ninsori slabe se mai înregistrează în jumătatea vestică a regiunii (județele Suceava, Neamț și Bacău), iar carosabilul este umed, cu porțiuni de zăpadă frământată în județul Botoșani, respectiv uscat cu porțiuni umede, în rest, la o temperatură a aerului cuprinsă între -5 și -2 grade C.

‘Pe timpul nopții trecute, pentru asigurarea circulației, echipele DRDP Iași au acționat cu 119 autoutilaje și 541 tone de material antiderapant. În această dimineață, pe drumurile naționale din zona Moldovei sunt în acțiune 91 autoutilaje’, se arată în postarea CNAIR.

De asemenea, drumarii acționează în permanență pe toate drumurile naționale și pe sectoarele de autostradă aflate în administrarea DRDP Buzău. Se intervine cu utilaje și material antiderapant pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță.

‘Le recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze înainte de plecare’, transmit reprezentanții Companiei de Drumuri.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o informare de vreme geroasă, polei și ninsoare viscolită, valabilă în toată țara până miercuri, la ora 10:00. Începând de sâmbătă, 31 ianuarie, ora 10:00, până miercuri, 4 februarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice.

Publicitate

Dimineața și noaptea va fi ger la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul Transilvaniei, Muntenia și, izolat, în Oltenia și sudul Banatului, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -10 grade, iar în nordul Moldovei gerul va persista și pe parcursul zilelor, maximele urmând a se încadra între -16 și -8 grade.

Local și temporar vor fi precipitații slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, iar pe alocuri se va forma polei și ghețuș.

Vântul va prezenta intensificări local în regiunile estice și sudice, cu viteze în general de 40 – 45 km/h, amplificând senzația de frig, iar din seara zilei de duminică până luni dimineață în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei și în Dobrogea, temporar, ninsoarea va fi viscolită. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending