Connect with us
Publicitate

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia, sora lui

Publicat

Publicitate
Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian (286 – 305), pe când în Nicomidia domnea Maxim. Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, mulţi se ascundeau în munte şi prin pustietăţi. Printre cei ascunşi se afla şi un tânăr Evlampie, care a fost trimis în cetate să cumpere pâine. Mergând, a văzut cărţile împărăteşti la porţile cetăţii şi, citindu-le, a fost prins de închinătorii la idoli şi dus în faţa judecătorului.
Mărturisind că este creştin, a fost pus la chinuri pe care le-a îndurat cu bărbăţie, iar apoi l-au dus în capiştea idolilor şi l-au îndemnat să se închine lui Marte, zeul războiului. În loc să jertfească, a poruncit idolului să cadă şi, căzând, acesta s-a sfărmat în ţăndări. Fiind supus la chinuri şi mai grele, a venit la privelişte şi sora sa Evlampia care, mărturisind că şi ea este creştină, se ruga de prigonitori să fie părtaşă la chinurile fratelui ei, pentru Hristos.
Băgându-i pe amândoi într-un cazan cu apă clocotită şi rămânând nevătămaţi, multă lume a crezut în Hristos şi li s-au tăiat capetele tuturor, împreună cu dânşii. Aşa cei doi Sfinţi Evlampie şi Evlampia, au luat cununa muceniciei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

BLOCADA Botoșani: Zeci de șoferi au predat permisul de conducere. Peste 500 de amenzi aplicate de polițiști

Publicat

Publicitate

În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 14 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

 

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

Publicitate

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 521 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 300.000 de lei. Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

Publicitate

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 38 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Razie nocturnă a polițiștilor desfășurată în weekendul care a trecut

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat, cu sprijinul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, o razie, pentru impunerea unui climat de ordine si siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise în segmentul stradal.

 

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul orar 20:00-24:00,  aproximativ 100 de forțe de ordine au desfășurat activități specifice, pe arterele rutiere unde au fost înregistrate evenimente,  în zonele în care se formează aglomerări de persoane, precum și în localurile publice, fiind legitimate peste 400 de persoane, controlate 200 de autovehicule și 22 de localuri publice.

Publicitate

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 80.000 de lei, dintre care 47 de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier, 23 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și o sancțiune pentru nerespectarea obligației de utiliza casele de marcat electronice.

 

Publicitate

Pentru desfășurarea activităților am beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră și al jandarmilor.

FOTO arhivă, caracter ilustrativ

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Elev din Trușești, dus cu poliția la oră! Amplă acțiune a oamenilor legii pentru prevenirea absenteismului școlar

Publicat

Publicitate

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Rutier, Biroul Poliție Transporturi Botoșani, în cooperare cu lucrători Inspectoratului Județean de Jandarmi  Botoșani au acționat în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de delincvenţă juvenilă, precum și pentru prevenirea absenteismului școlar  în localitatea Trușești.

 

Activitatea a avut drept scop prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, combaterea abaterilor la regimul rutier, depistarea agenților economici care încalcă legislația privitoare la comercializarea de băuturi alcoolice sau produse din tutun către minori, etc., în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine publică și siguranță în proximitatea unităților de învățământ.

Publicitate

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane, au fost controlați și instruiți șapte agenți economici care își desfășoară activitatea în proximitatea unității de învățământ din Trușești și două de persoane care asigurau paza instituției de învățământ.

 

Publicitate

În urma neregulilor constatate au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 500 de lei, pentru abateri săvârșite de conducătorii auto care se deplasau pe arterele din apropierea liceului.

 

Totodată, în zona de acțiune a fost depistat un singur elev care absenta de la cursuri, urmând a fi informat Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în vederea luării măsurilor de monitorizare a acestuia .

Publicitate

 

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Un agent economic din Botoșani s-a ales cu o amendă uriașă pentru bani nefiscalizați

Publicat

Publicitate

În urma unui control al polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, la un operator economic, din municipiul Botoșani, s-a stabilit faptul că acesta nu utiliza aparatul de marcat electronic, fiind identificată suma de 1.400 nefiscalizată.

 

Banii pentru care nu a fost emis bon fiscal au fost confiscați, iar operatorul economic a fost sancționat cu amendă în valoare de 30.000 de lei.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending