Publicitate

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au trăit în secolele III-IV, în provincia romană Iliria (care cuprindea o parte a nord-vestului peninsulei Balcanice, până la Dunărea de mijloc). Ermil era diacon, iar Stratonic, prietenul său, creștin și el, era paznic la o închisoare.

Împăratul roman de Apus Liciniu (308-324), după ce, alături de Sfântul Constantin cel Mare, fusese unul dintre semnatarii Edictului de toleranță de la Milano din anul 313, a lansat un nou val de persecuții împotriva creștinilor. Diaconul Ermil a fost denunțat că era creștin autorităților, fiind acuzat de disprețuirea zeilor romani, cultul oficial al Imperiului. Sfântul Simeon Metafrastul relatează că la Sfântul Mucenic Ermil au fost trimiși soldați pentru a fi adus înaintea împăratului, lucru pentru care Sfântul Ermil s-a bucurat.

Adus în față împăratului a fost întrebat de ce nu slujește zeilor străini (Hristos – era considerat de către păgâni în acea perioadă ca fiind un alt zeu), la care diaconul Ermil a răspuns că slujește numai Dumnezeului nevăzut. Apoi apoi a continuat zicând: „Mai greu te vei chinui tu, împărate, căci vei da față cu Cel Atotputernic, pentru că tu nu numai că prigonești pe unii, ci oprești și pe alții să caute adevărul.” Invitat să se alăture slujirii zeilor păgâni, Sfântul Mucenic Ermil, a spus că vechii zei erau doar idoli făcuți de om, nevrednici de slujire.

Publicitate

Auzind acestea, împăratul poruncește că diaconul Ermil să fie bătut peste față cu un bici de metal. Cerându-i-se în repetate rânduri să jertfească zeilor romani, acesta, neluând în seamă chinurile la care e supus în mai multe rânduri, refuză, mărturisindu-L pe Dumnezeul cel adevărat. Este închis în temniță vreme de trei zile, unde primește mângâiere și întărire de la un înger al Domnului care îi vestește că avea să iasă biruitor din această încercare, primind cununa muceniciei, mângâindu-l și întărindu-l cu vorbe ca acestea: „Îndrăznește, Ermile, și nu te teme, căci în curând vei birui pe tiran și vei primi cununa luminoasă a muceniciei!” Adus din nou la judecata împăratului și întrebat dacă se răzgândise, acesta și-a mărturisit iarăși credința în Hristos.

Atunci a fost bătut și chinuit și mai cumplit, însă a răbdat toate fără să scoată măcar un geamăt, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu. Un glas din cer s-a auzit atunci, auzit și de soldații care-l chinuiau, vestind că peste 3 zile avea să fie izbăvit de chinuri. Ascultând mărturia soldaților despre acel glas, împăratul a poruncit că diaconul să fie dus iarăși în temniță. Martor la toate acestea și văzând statornicia sfântului, temnicerul acestuia, pe nume Stratonic, care era și el creștin în ascuns și îl cunoștea de mai demult pe diacon, a fost cuprins de milă. Sfântul Mucenic Ermil a fost adus pentru a treia oară la judecată și a refuzat din nou să se lepede de credință, împăratul a poruncit ostașilor să strujească (sfâșie) adânc trupul diaconului cu unghii de fier, însă acest lucru a rămas fără rezulta Sfântul a rămânând statornic în credință. Stratonic, plângând, s-a apucat să îngrijească rănile Sfântului. El a fost văzut de unul din ostași, care l-a pârât împăratului. Atunci împăratul i-a poruncit și lui Stratonic să aducă jertfe idolilor. La rândul lui, Sfântul Mucenic Stratonic a mărturisit că era vechi prieten cu Ermil și că și el era creștin și refuză să jertfească idolilor. Atunci împăratul a poruncit că Stratonic să fie și el dezbrăcat de haine și bătut cu bețe. În timp ce era bătut, Stratonic își ridică privirile către diaconul Ermil, cerându-i să se roage lui Dumnezeu că și el să-și păstreze credința și să poată răbda chinurile până la capăt.

După ce Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au fost aruncați iarăși în temniță și împăratul mai face o ultimă încercare de a-i convinge pe cei doi să se lepede de credință, dar și aceasta dată eșuează. Văzând că nu-i putea îndupleca pe cei doi mucenici, poruncește mai întâi că diaconul Ermil să fie spânzurat de un copac, iar trupul acestuia să fie ciopârțit și aruncat în valurile Dunării. Stratonic, rămânând și el tare în credință, avea să împărtășească soarta prietenului său. Astfel, Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au primit moartea mucenicească în ziua de 13 ianuarie 314, trupurile lor fiind aruncate în apele Dunării, la 3 kilometri de orașul Singidunum (Belgradul de azi). Trei zile după martiriul lor, aflând la mal trupurile Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic, creștinii din partea locului le-au adunat laolaltă într-un singur sicriu, că, după cum credința în Hristos și prietenia întru Domnul i-au unit, ei să fie pe vecie pomeniți împreună. Biserica îi pomenește pe amândoi în ziua de 13 ianuarie. Viața și pătimirea Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic ni s-a păstrat în forma redactată în secolul al IX-lea de Sfântul Simeon Metafrastul.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News