Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfinţii Mucenici Ermie, Eusebiu şi Haralambie (Dezlegare la peşte)

Publicat

Publicitate

Sfântul Mucenic Ermie era un ostaş creştin, mare la stat şi cărunt de bătrâneţe, care a trăit în Comane în zilele împăratului Antonin Piul (138-161). Pentru că era un bun creştin, mărturisindu-L cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos, a fost prins de păgâni şi dus înaintea dregătorului Sebastian pentru a fi judecat. Din ordinul dregătorului, mai întâi i-au zdrobit faţa, i-au despuiat obrajii şi i-au dezrădăcinat dinţii, apoi l-au aruncat într-un cuptor încins în foc, dar Sfântul Ermie a ieşit de acolo nevătămat.

Văzând acestea, păgânii, în loc să creadă şi ei în Hristos Domnul pentru minunile ce se petrecuseră cu Ermie, i-au dat să bea otravă. Şi cu toate că a băut otrava, fericitul nu a păţit nimic rău. Totuşi, în cele din urmă, după toate aceste lucruri minunate, mulţi păgâni au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, tuturor acelora li s-au tăiat capetele. Iar pe sfântul, după ce i-au scos ochii, l-au spânzurat trei zile cu capul în jos. Apoi, văzând că nu moare, i-au tăiat capul, şi aşa Sfântul Ermie şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Domnului.

Tot astăzi se face pomenirea vrăjitorului care i-a dat otravă Sfântului Ermie şi care, crezând în Mântuitorul Iisus Hristos, a fost ucis de pâgâni, fiind înjunghiat cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor cinci Mucenici din Ascalon, care au trecut la Domnul fiind târâţi pe pământ. De asemenea, Biserica noastră îi pomeneşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Eusebiu şi Haralambie, care de foc s-au săvârşit.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Ansamblul de datini și obiceiuri Tudoreanca al Căminului cultural Tudora, la Festivalul de datini și obiceiuri „Am venit să colindăm florile dalbe”

Publicat

Publicitate

Festivalul de datini și obiceiuri ‘Am venit să colindăm florile dalbe’, eveniment organizat anual cu scopul de a prezenta publicului tradițiile de Crăciun și Anul Nou, se va desfășura, în weekend, la Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’.

Sâmbătă, începând cu ora 13:00, pe scena din Sala Victor Ion Popa vor fi prezenți colindătorii Grupului folcloric Perinița din Otopeni (Ilfov), Petronela Axintioaiei și Grupul de colindători Glasul satului Știrbey, Cristina Diaconescu, Ansamblul ‘Dor, lior dor’ al Școlii de Muzică Populară Românească din București (coordonator, Narcisa Baleanu), informează instituția muzeală.

De asemenea, va fi lansat volumul ‘De-un călin mălin’, folclor poetic din satul Călărașii Vechi, județul Călărași, o culegere realizată în teren între anii 1987 și 1991 de Vasile Marian Ghica, Tezaur Uman Viu.

Duminică, de la ora 12:00, pe platoul de la intrarea în clădirea Arhondaric (șos. Kiseleff nr. 28) va avea loc adunarea cetelor pentru parada obiceiurilor de Crăciun și Anul Nou. Vor fi prezenți colindători din toată țara: grupul de datini Cetinița din Focșani (Vrancea), grupul de datini Ceplenița din Iași, grupul de colindători Gorjeanca din Târgu Jiu, Gorj, Căiuții din Tudora, Ansamblul de datini și obiceiuri Tudoreanca al Căminului cultural Tudora, Botoșani, ansamblul de datini și obiceiuri Străjerii din Dolhești, Suceava, Ansamblul de obiceiuri Datina – Vălăret, Deleni, Vaslui.

În cele două zile ale evenimentului va avea loc și un târg al meșterilor populari cu obiecte realizate de aceștia.

Târgul va fi deschis între orele 9:00 și 17:00 iar accesul la eveniment se face pe baza biletului de intrare: adulți – 40 lei, seniori – 20 lei, elevi/studenți – 10 lei.

Publicitate

Vechi de secole, colindul reprezintă trăirile profunde ale popoarelor de pe aceste meleaguri, trecând testul timpului și mișcând sufletele celor care le ascultă. Colindele aduc speranță pentru anul care vine, perioada lor culminând cu Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, prin care bucuria a intrat în lume. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Recomandări pentru evitarea răcelii și gripei în sezonul rece. Cum poate fi ajutat organismul

Publicat

Publicitate

Recomandări pentru evitarea răcelii și gripei în sezonul rece. Un nutriționist are sfaturi pentru oamenii care încearcă să evite problemele medicale în această perioadă, scrie alba24.ro.

Expertul a stabilit șase reguli care îi pot ajuta pe oameni să nu se confrunte cu răceli și gripă. Regulile vizează alimentația și câteva schimbări în stilul de viață.

Bolile sunt frecvente pe parcursul iernii, dar cu câteva schimbări oamenii își pot construi un sistem imunitar puternic. Este vorba despre câteva obiceiuri care pot fi integrate în viața de zi cu zi și care stimulează imunitatea, susține nutriționistul Ed Tooley de la The Turmeric Co., potrivit Express. El a întocmit un set de reguli care are scopul de a-i menține în formă pe oameni în timpul iernii, notează Mediafax.

Dieta, prima apărare împotriva bolilor

Dieta este prima apărare împotriva bolilor, susține Ed Tooley. El le recomandă oamenilor să „mănânce curcubeul”. Aceasta înseamnă că mesele trebuie să conțină legumele viu colorate, cum ar fi morcovii, ardeii și cartofii dulci. Fructele de pădure pot fi o opțiune excelentă, deoarece au mulți antioxidanți, dar și vitaminele A, C și E care protejează celulele imunitare.

De asemenea, evitarea alimentele cu conținut ridicat de zahăr și alimentele ultra-procesate reprezintă o bună idee.

„Acest lucru devine deosebit de dificil în lunile mai reci, deoarece deliciile festive iminente rămân o tentație, așa că este important să rămâneți conștienți de consum. Consumul de alcool este, de asemenea, esențial de urmărit în timpul sezonului de sărbători, în special băuturile zaharoase precum cidrul și lichiorurile, deoarece suprimă activ funcția imunitară într-un moment în care aveți cea mai mare nevoie”, a explicat expertul.

Publicitate

Alimente benefice

Totodată, construirea „unui microbiom intestinal sănătos” poate fi realizat prin consumul de fibre. Cerealele integrale și legumele vor ajuta, la fel ca alimentele fermentate precum iaurtul și chefirul.

„Când intestinul este sănătos și echilibrat, corpul este mult mai bine echipat pentru a răspunde eficient atunci când virusuri precum răceala și gripa intră în sistemul dumneavoastră. Gândiți-vă la intestinul dumneavoastră ca la terenul de antrenament pentru sistemul imunitar”, a transmis nutriționistul.

Odihnă suficientă

Somnul este la fel de important atunci când vine vorba de evitarea bolilor. Cei care dorm mai puțin sunt mai vulnerabili la boli.

„Gândiți-vă la somn ca la momentul în care corpul dumneavoastră se repară și sistemul imunitar se reîncarcă. Acumularea de datorie de somn prin lipsa constantă de odihnă produce un deficit care subminează toate celelalte eforturi ale tale pentru o viață sănătoasă”, a adăugat Ed Tooley.

Ultimul său sfat pentru a ține la distanță bolile de iarnă are legătură cu vitaminele. Vitamina C care se găsește în citrice și fructe de pădure ajută foarte mult sistemul imunitar. Vitamina D, de obicei găsită în ciuperci, este o altă variantă care poate regla sistemul imunitar. Zincul este și el modalitate excelentă de a stimula sistemul imunitar. Acesta se găsește în carne, fructe de mare, leguminoase și semințe

Citeste mai mult

Eveniment

INS: Energia electrică și energia termică domină TOPUL scumpirilor din România

Publicat

Publicitate

Energia electrică conduce detașat topul scumpirilor din luna noiembrie, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică. În ritm anual, prețul a crescut cu 62,36%, chiar dacă față de luna precedentă s-a înregistrat o ușoară scădere, de 2,52%. Pe următoarele poziții se află energia termică, cu o majorare de 18,8% într-un an, și transportul feroviar, care a consemnat o creștere anuală de 18,59%, relatează alba24.ro.

În categoria mărfurilor alimentare, au fost consemnate creșteri de preț importante la cafea, de 20,5%, și la fructe proaspete, cu un plus de 15,13% în noiembrie 2025 față de noiembrie 2024.

Scăderi de preț au fost înregistrate, de la an la an, la cartofi, cu 9,69%, și la fasole boabe și alte leguminoase, cu 2,38%. De la lună la lună, în noiembrie cel mai mult s-au scumpit cafeaua, cu 1,2%, și carnea de bovine, cu 0,9%. Ieftiniri s-au consemnat la citrice și alte fructe meridionale, de 2,03%, dar și la cartofi, de 1,29%.

În ceea ce privește mărfurile nealimentare, în topul scumpirilor se află, alături de energia electrică și energia termică, cărțile, ziarele și revistele, cu 10,24%. Nu au fost înregistrate scăderi de preț în ritm anual. Față de luna anterioară, cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 2,81%, și tricotajele, cu 1,58%. Ieftiniri s-au înregistrat la energie termică, de 4,05%, dar și la energia electrică, de 2,56%.

Creșteri de prețuri la servicii

La servicii, majorări semnificative de preț au consemnat transportul pe calea ferată, care s-a scumpit cu 18,59% în ultimul an, alte servicii cu caracter industrial, cu 17,02% și reparații auto, electronice și lucrări foto, cu 16,32%. Prețuri mai mici au fost înregistrate în transportul aerian, cu o scădere de 3,54%.

De la lună la lună, în noiembrie, scumpiri s-au consemnat la poștă și telecomunicații, cu tarife în creștere cu 1,66%, și la servicii de confecționat și reparat îmbrăcăminte și încălțăminte, în urcare cu câte 1,59%. În schimb, serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 0,02%, notează Agerpres.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Autoturism în valoare de 70.000 de euro furat din Austria, depistat la Iași

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Austria.

În data de 12 decembrie 2025, polițiști de frontieră din cadrul ITPF Iași, aflați în exercitarea unei misiuni specifice în municipiul Iași, au depistat în zona Aeroportului un autoturism înmatriculat în Ungaria, utilizat de un cetățean român în vârstă de 45 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat din Austria. Autoturismului fabricat în anul 2024 i-a fost modificată seria de șasiu pentru a putea fi înmatriculat ulterior, fiind de fapt o clonă a unui autoturism din Ungaria.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul aparține unui prieten, l-a împrumutat de la acesta pentru a-l testa în vederea cumpărării, fără a avea cunoștință că este implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 70.000 de euro, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Afacere „profitabilă”: vindea țigări de 2.800 de lei și a câștigat… amendă de 20.000 de lei!
Poliţişti de frontieră botoșăneni au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei un bărbat asupra căruia au fost descoperite bunuri cu timbru de acciză Republica Moldova.
În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 10.40, un echipaj format din polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, a observat în piața din localitatea Trușești un cetățean român, care oferea spre comercializare țigarete de proveniență extracomunitară.

În urma unui control efectuat asupra bagajului deținut de cetățeanul în vârstă de 33 ani, colegii noştri au descoperit, 4400 țigarete fără timbru de acciză.
Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de produse accizabile, în valoare totală de 2.800 de lei a fost reţinută în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending