Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Proroc Miheia

Publicat

Publicitate

Sfântul Proroc Miheia s-a născut în localitatea Morati. Creștinii îl cunosc sud numele de „Moresitul”, denumire care provine de la numele satului în care s-a născut. Era fiul lui Ioram și a fost contemporan cu alți proroci importanți precum Isaia, Osea său Amos. El a activat în cursul domniei a trei regi diferiți, așa cum mărturisește începutul cărții sale prorocești: „cuvântul Domnului care a fost către Miheia din Moreșet în vremea domniei lui Iotam, Ahaz și Iezechia, regii lui Iuda, când a avut vedenie pentru Samaria și Ierusalim” (Miheia 1, 1).

Nu se cunosc pre multe lucruri legate viața lui personală, nici modul în care Sfântul Proroc Miheia a fost chemat de Dumnezeu la slujirea de proroc, dar, de la el ne-a rămas o carte, în șapte capitole, care se afla în Biblie care îi poartă numele din Vechiului Testament. Din stilul în care este scrisă cartea să, se observă faptul că era un om educat, posibil dintr-o familie înstărită de proprietari de pământuri. Cuvintele sale înfruntă fărădelegile celor bogați și puternici și nedreptățile făcute de ei celor săraci și vestește pedeapsa pe care Dumnezeu le-o pregătește, deoarece aștepta de la ei fapte de dreptate și iubire de oameni.

Pentru aceasta, Dumnezeu va veni și va judeca lumea, pedeapsa lor fiind hotărâtă. Sfântul Proroc Miheia a prorocit 84 de ani, înainte de venirea Lui Hristos cu peste 700 de ani. Sfântul l-a mustrat pe Ahav, împărat al Samariei, pentru viața păcătoasa pe care acesta o avea. Din acest motiv Sfântul Proroc Miheia este nevoit să se ascundă în munți, pentru a nu fi ucis. Sfântul Proroc Miheia a asistat la căderea Regatului lui Israel în anul 721 de ani înainte de Mântuitorul Hristos. Vreme de mai bine de cincizeci de ani, a călătorit prin Regatul lui Iuda, arătând poporului iudeu că israeliții își încălcaseră legământul față de Dumnezeu și îndemnându-i să se lepede de păcatele în care se afundaseră și să se apropie cât mai mult de Dumnezeu.

Nu se cunosc prea multe nici despre moartea proorocului Miheia, în afară de faptul că a fost înmormântat la Moreșet, în satul unde s-a născut.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O familie din Coșula a trecut prin momente de panică, după ce în locuință a izbucnit un incendiu

Publicat

Publicitate

Casa unei familii din localitatea Coșula a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul unui instant de apă caldă pe gaz.

 

Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința. Aceștia au eliminat și riscul de explozie, din interiorul casei fiind scoase două butelii.

 

La caz au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere. Au ars zece metri pătrați din acoperișul casei.

 

Publicitate

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării unui instant de apă caldă pe gaz, trebuie adoptate următoarele măsuri:

 

▪️nu depozitați materiale textile, hârtie, lichide inflamabile în apropierea acestuia;

 

▪️nu folosiţi improvizații la racorduri de gaz;

 

▪️curățați coșul de evacuare (dacă există);

 

▪️nu lăsați copii nesupravegheați în apropierea aparatului;

 

▪️montați în locuință detectorue de gaz și fum.

Citeste mai mult

Educație

Elevii din ultimul an de liceu încheie cursurile vineri

Publicat

Publicitate

Elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă încheie vineri cursurile liceale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat – cea la Limba și literatura română – se va desfășura pe 10 iunie, iar pe 11 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului.

Pe 13 iunie, candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării.

Elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 16 iunie proba scrisă la Limba și literatura maternă.

În data de 20 iunie se vor afișa rezultatele la probele scrise (până la ora 12:00). Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

Publicitate

În intervalul 27 – 29 ianuarie a avut loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A; între 29 și 31 ianuarie au fost evaluate competențele lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, care a fost susținută de elevii din partea minorităților naționale.

De asemenea, în intervalul 3 – 5 februarie, au fost evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C, iar între 5 și 7 februarie au fost susținute competențele digitale – proba D. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

În ultimele ore, doi botoșăneni au adormit și au uitat oalele cu mâncare pe foc. Vecinii au chemat pompierii în toiul nopții

Publicat

Publicitate

Nu lăsați aragazul nesupravegheat în timpul gătitului! În ultimele ore, doi botoșăneni au adormit și au uitat oalele cu mâncare pe foc. Mirosul de fum i-a alertat pe vecini, care au sunat imediat după ajutor.

În ambele situații, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit prompt, au aerisit locuințele și s-au asigurat că nu mai există niciun pericol. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, vă recomandăm:

✔ să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;

✔ după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;

✔ curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;

Publicitate

✔ nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.

Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:

✔ opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;

✔ nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;

✔ stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.

Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii Dalmat

Publicat

Publicitate

Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul mânăstirii Sfântului Dalmat din Constantinopol este unul dintre Sfinții care prin mărturisirea lor statornică au ținut ortodoxia în vremuri de prigoană. Ilarion cel Nou sau cel Tânăr, numit așa pentru a nu fi confundat cu Sfântul Ilarion – marele ascet palestinian din cel de-al patrulea secol, s-a născut în Constantinopol în anul 775. Tatăl său se numea Petru și lucra la curtea imperială, iar mama era Teodosia.  

Când Ilarion a împlinit douăzeci de ani a intrat în mânăstirea Kerokepion și ulterior în obștea Mânăstirii Sfântului Dalmat. Ambele mânăstiri erau constantinopolitane. Viața sa îmbunătățită și faptul că avea de la Dumnezeu darul de a se lucra prin rugăciunile sale minuni a determinat pe egumenul mânăstirii să îl hirotonească preot. La moartea starețului său, temându-se că va fi numit stareț, Ilarion a fugit din mânăstire mergând în ascuns la o mânăstire din Muntele Olimp al Bitiniei. A fost aflat de frați care au intervenit la Patriarhul Nichifor al Constantinopolului, iar acesta împreună cu împăratul au trimis la Ilarion și l-au adus înapoi în Constantinopol.

A fost numit egumen și arhimandrit potrivit regulii acelei mânăstiri, al cărei egumen era începând de la al treilea Sinod Ecumenic inclusiv exarh al tuturor mânăstirilor din Constantinopol. Venirea pe tron a împăratului iconoclast Leon al V-lea Armeanul l-a găsit pe Sfântul Ilarion în poziția de egumen. Acesta, demarând politica sa de luptă împotriva celor ce cinsteau icoanele, a încercat să-și atragă de partea sa personalitățile duhovnicești ale vremii. Sfântul Ilarion a refuzat să susțină astfel de politici neortodoxe și a fost întemnițat în mai multe rânduri, biciuit și izolat în cele din urmă în fortăreața Protilion.

La moartea lui Leon al V-lea, în anul 820, Ilarion a fost primit în casa unei evlavioase creștine. Mărturisirea lui Ilarion nu s-a încheiat aici. A căzut din nou victima persecuțiilor inițiate de împăratul Teofil, mânat de același zel împotriva celor ce susțineau ortodoxia cinstirii sfintelor icoane. Sfântul Ilarion a fost bătut și exilat în insula Afusia, în Sudul Propontidei. Aici a locuit într-o celulă strâmtă timp de opt ani.

Bunul Dumnezeu i-a rânduit Sfântului Ilarion să se întoarcă în mânăstirea sa și să fie martor al biruinței Ortodoxiei în anul 843, când a fost proclamată definitiv ortodoxia cinstirii Sfintelor icoane sub împărăteasa Teodora. Sfântul Ilarion cel Nou a trecut la Domnul doi ani mai târziu, pe 6 iunie în anul 845.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending