Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Proroc Daniel

Publicat

Publicitate

În anul 597 înainte de Hristos, Ierusalimul a fost cucerit de împăratul Nabucodonosor. Atunci proorocul Daniel a fost dus în robia Babilonului împreună cu regele Ioachim al iudeilor și cu alți tineri iudei, între care și trei prieteni buni ai lui Daniel: Anania, Azaria și Misail.

Ca să poată lega poporul robit de năzuințele statului babilonian, împăratul Nabucodonosor a poruncit lui Aspenaz, mai marele palatului său, să-i dea la școală să-i învețe carte și limba haldaică. Împăratul voia să facă din ei slujitori credincioși tronului. Pentru aceasta le-a schimbat și numele: Daniel a fost numit Baltazar, Anania – Sedrah, Azaria – Abdenago, iar Misail – Misah. Daniel și prietenii săi au învățat limbile acadiană, asiriană și haldaică, istoria, geografia, religia cu zeii cei numeroși, precum și alte multe științe.

Sfânta Scriptură arată că Daniel și prietenii lui țineau foarte mult la legea părintească și că nu uitaseră nici o clipă Ierusalimul. Deși aveau dreptul să mănânce și să bea din masa împăratului, ei s-au hrănit cu semințe ca să nu se spurce. Dumnezeu le-a răsplătit curăția cu înțelepciune și frumusețe. Acest lucru este amintit de Biserica Ortodoxă în rugăciunea de binecuvântare a colivei unde citim: Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău și ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre îndulcirea și hrana noastră; Care pe cei trei tineri și pe Daniel care erau în Babilon, fiind hrăniți cu semințe i-ai arătat mai frumoși decât cei ce erau hrăniți cu multe desfătări. Daniel a fost învrednicit în chip deosebit cu darul de a explica viziuni și visuri și de a prezice viitorul.

Astfel, Daniel a tâlcuit mai multe vise ale împăratului (Daniel II, 44; IV, 24). Datorită intrigilor slujitorilor babilonieni care i-au spus împăratului Nabucodonosor că cei trei prieteni ai lui Daniel au refuzat să se închine unei statui a împăratului, aceștia au fost aruncați într-un cuptor încins, însă Dumnezeu i-a ocrotit și focul s-a prefăcut în rouă (Daniel III, 17). Tot Daniel a explicat și împăratului Belșațar cuvintele Mene, mene, tekel, ufarsin (Daniel V, 25-26), care îi prevesteau sfârșitul datorită nelegiuirilor sale. În aceeași noapte împăratul a fost ucis, iar Babilonul a fost cucerit de regele Darius I al perșilor (anul 518 î.Hr.).

Dregătorii persani îl urau pe Daniel, pentru că și noul cuceritor îl cinstea pentru înțelepciunea lui. De aceea, l-au rugat pe regele Darius să dea poruncă scrisă ca timp de 30 de zile nimeni să nu se închine altui Dumnezeu decât numai regelui, iar cine nu se supune să fie aruncat într-o groapă cu lei. Daniel s-a rugat în continuare lui Dumnezeu așa cum făcea și mai înainte. Regele s-a văzut nevoit să își respecte porunca și l-a aruncat pe Daniel în groapa cu lei, însă Bunul Dumnezeu a avut grijă de robul său și leii nu s-au apropiat de el.

Deosebit de importantă este proorocia lui Daniel asupra timpului care va trece până la venirea Mântuitorului și dărâmarea templului. Sfântul Prooroc Daniel a trăit aproape 90 de ani și a fost ales de Dumnezeu să susțină poporul evreu pe lângă stăpânitorii țării sale. Scopul misiunii sale profetice a fost nu numai de a întări nădejdea evreilor în viitorul Mântuitor, ci și de a face cunoscut printre păgâni pe adevăratul Dumnezeu.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Nicolae Grigorescu (tronsonul cuprins între B-dul Mihai Eminescu și Calea Națională), Gheorghe Filipescu, Calea Națională nr. 80-90.

           Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni în regim de urgență pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

Citeste mai mult

Administratie

Vești bune pentru Darabani: Infrastructură modernă pentru un oraș care se dezvoltă

Publicat

Publicitate
Orașul Darabani va beneficia de un nou proiect major, de importanță deosebită pentru viitor, despre care se face vorbire de mult timp în comunitatea noastră.
În această săptămână, în prezența președintelui CJ Botoșani Valeriu Iftime și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate a Orașului Darabani, precum și extinderea a încă aproximativ 12km de rețea nouă de canalizare, pe lânga cei 25km ce sunt deja în execuție.
„Știu că acest tip de investiție nu reprezintă neapărat unul ce ne aduce beneficii imediate, creând mult disconfort tuturor pe parcursul implementării, dar trebuie să fim conștienți cu toții că nu ne putem dezvolta altfel decât construind mai întâi infrastructură principală! Mulțumesc atât președintelui CJ Valeriu Iftime pentru toată susținerea acestei noi investiții din comunitatea noastră cât și întregii echipe din Primăria Darabani pentru implicarea în scrierea acestui nou proiect!”, a spus primarul orașului Darabani,  Mihai-Alin Gîrbaci.

Citeste mai mult

Eveniment

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate, cu sprijinul și colaborarea conducerii liceului, s-a înscris și cea de educație pentru promovarea integrității, care a avut loc în sala de informatică a Școlii Gimnaziale nr. 17 Botoșani, din municipiul Botoșani, participând numeroși elevi ai claselor a X- a și un profesor coordonator din cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.

În acest context, au fost prezentate subiecte referitoare la competenţa și identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție, datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Botoşani, infracțiunile de corupție, noțiunea de funcționar public, instituții și instrumente de prevenire și combatere  a corupției existente în prezent, consecințele corupției, campanii și activități preventive desfășurate de către DGA, atitudinea/ reacția  față de corupție, modalități de sesizare, popularizarea sistemului telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806 și modul de funcționare al acestuia,  toate adaptate specificului vârstei participanților.

Au fost dezbătute dileme care reflectă conduita şi spiritul etic pe care trebuie să-l adopte în societate, subiecte ce țin de comportamentul legal și moral, aspecte referitoare la integritate şi noţiuni de educaţie juridică, fiind amintite titlurile campaniilor de prevenire derulate de Direcția Generală Anticorupție în scopul limitării fenomenului corupției în România, inclusiv în domeniul educației și învățământului.

Participanților le-au fost distribuite materiale preventive, în scopul încurajării semnalării faptelor de corupție la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806. Totodată, li s-a recomandat să acceseze site-ul DGA, în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial

Publicat

Publicitate

Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.

Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la 1 iunie 2026.

”Acest termen le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcțională a platformei, precum și un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeași amânare.

Cei deja înregistrați obligatoriu pot solicita ieșirea temporară din registru, iar cei care nu sunt înscriși trebuie să se înregistreze cu cel puțin 3 zile înainte de 1 iunie 2026”, a comunicat Guvernul.

Sistemul RO e-Factura a fost extins, de la începutul acestui an, şi asupra persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate, în baza CNP (cum ar fi operatorii foto/video, influencerii, prestatori de servicii diverse. Detalii, AICI

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending