Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Mucenic Fanurie

Publicat

Publicitate

Sfântul Fanurie s-a născut în insula Rodos din Grecia şi făcea parte dintr-o familie înstărită. A avut doisprezece frați, iar el a fost cel mai mare. După moartea tatălui său, starea materială a familiei nu era aşa bună, drept pentru care mama mergea pe ascuns şi muncea la un local de noapte.

Într-o zi când Fanurie povestea unui prieten că pentru el mama lui este o sfântă, prietenul i-a zis să-şi urmărească mama şi să afle unde munceşte noaptea. Fanurie a făcut cum a fost îndemnat, a urmărit-o şi a văzut-o cum a intrat într-un local de noapte. Atunci, Fanurie a intrat şi a strigat la ea: „Mamă!”. Din cauza şocului că fiul ei aflase adevărul, aceasta a murit pe loc. Când Fanurie a descoperit acest lucru, a hotărât să fugă în pustiu. S-a botezat și ducea o viață aspră, mâncând o dată la trei zile. Prin rugăciune a adus tămăduire surzilor, orbilor, botezându-i și învățându-i dreapta credință. Pe vremea când trăia în pustiu şi îşi presimţea sfârşitul, el a scris: „Din cauza acestor suferinţe, Doamne, vino în ajutorul tuturor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”. Cu toate că săvârșise atâtea minuni, a fost nevoit să părăsească cetatea, din cauza răutății oamenilor. Aceștia spuneau că minunile săvârșite de el nu sunt făcute cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. Ajuns în Egipt, o readuce la viață pe fiica regelui. În urma acestei minuni, împăratul și slujitorii săi au primit botezul. După o vreme, vrăjitorii din Egipt s-au ridicat împotriva lui Fanurie și astfel, sfântul a fost supus la multe chinuri: i s-au tăiat mâinile și degetele de la picioare, urechile, i s-au smuls dinții, a fost bătut cu pietre, ca în cele din urma să i se taie capul.

Folosul fanuropitelor

  S-a format un obicei ca în fiecare luni, timp de 9 săptămâni să se împartă o pâine (turtă) pentru mama Sfântului Fanurie. tradiția fanuropitelor (turtiţelor pentru pomenirea mamei Sfântului Fanurie) s-a extins şi în multe ţări ortodoxe. Obiceiul este în felul următor: se fac turte 9 zile la rând (doar dacă e duminică, nu), de regulă de post, cu ulei de măsline, scorţişoară, suc de portocale, care se împart săracilor, pentru mama lui Fanurie, şi a zecea zi o plăcintă. Toţi cei care se roagă Sfântului Fanurie au simţit ajutor în problemele lor, fiind un grabnic ajutător al celor cu probleme, cu pierderi, cu boli, cu necazuri.

Rețeta prăjiturii Sfântului Fanurie (Fanuropita)

  Fanuropita sau prăjitura Sfântului Fanurie este o prăjitură foarte populară, aromată și foarte simplu de făcut. În timpul preparării acestei rețete, se spun rugăciuni către Sfântul Fanurie și pentru mântuirea mamei sale, pe care sfântul a iubit-o foarte mult și care a murit nepocăită pentru păcatele ei. Puteți pregăti oricând această prăjitură, și în special de ziua sfântului, împărțind-o săracilor și făcând milostenie. Există mai multe varietăți cu nuci, stafide și afine uscate, sau cu unt, ouă și coniac.

Publicitate

Rețetă:

  Pentru început, se preîncălzește cuptorul la 350 de grade. Se unge cu puțin ulei o tavă rotundă, se presară puțină făină și se lasă deoparte. Într-un bol de mărime medie, se amestecă:

– 4 căni de făină

– o linguriță și jumătate de bicarbonat de sodiu

– o linguriță și jumătate de praf de copt

– o linguriță de scorțișoară

– o cană de nuci măcinate și o cană de stafide.

Într-un bol mai mare, se amestecă:

– o cană de suc de portocale

– un sfert de cană coniac (sau, dacă este zi de post, înlocuiți cu un sfert de cană de apă sau suc de portocale)

– o cană de zahăr

– amestecați până când zahărul se dizolvă complet, apoi adăugați o cană de ulei (de măsline, ca în rețeta originală grecească, sau de floarea-soarelui).

Se toarnă aluatul puțin câte puțin în preparatul cu suc de portocale, amestecând până la omogenizare.

Tradiția spune să se amestece manual timp de 7-9 minute, pentru ca făina să se incorporeze, timp potrivit pentru a mulțumi Sfântului Fanurie pentru ajutorul primit. De asemenea, este și timpul necesar ca reacția chimică să aibă loc în aluat pentru ca prăjitura să crească.

Atenție: Aluatul va fi foarte gros și lipicios.

Se adaugă aluatul în tava pregătită.

Prăjitura se lasă la cuptor până când partea de sus se rumenește – aproximativ 40 de minute. Faceți „testul scobitorii” (introduce-ți o scobitoare în mijlocul prăjiturii și, dacă scobitoarea iese curată, atunci prăjitura este coaptă).

Se scoate prăjitura din cuptor și se lasă 5 minute la răcit în tavă.

Se scoate apoi prăjitura din tavă și se lasă la răcit complet.

Când se răcește, se presară zahăr pudră. Prăjitura se va usca repede, așa că asigurați-vă că o veți pune într-un vas etanș sau acoperit bine cu folie de plastic.

Poftă bună și Sfântul Fanurie să vă răsplătească rugăciunile și milostenia!

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Anunț al ministrului Sănătății: Spitalele pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi că spitalele pot organiza concursuri și examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante. Oficialul a precizat că posibilitatea cumulării pensiei cu salariul va fi menținută și în 2026, măsura fiind considerată esențială în special în domeniile medicale deficitare, unde fiecare medic este important.

„Astăzi, în ședința de Guvern, am modificat Legea sănătății exact în această direcție. Am creat cadrul pentru ajustări legislative necesare, inclusiv cele legate de recunoașterea profesională și eliberarea documentelor de atestare profesională, astfel încât resursa umană din sănătate să fie protejată, iar timpii de eliberare a documentelor să fie cât mai scurți.

Se pot organiza concursuri pentru posturile vacante sau temporar vacante din spitale

Noile prevederi stabilesc clar că regulile generale de limitare nu se aplică concursului național de rezidențiat și nici concursurilor sau examenelor pentru ocuparea posturilor prin integrare clinică.

În plus, prin memorandum aprobat de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătății, se pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din spitale”, a scris ministrul Sănătății, pe Facebook.

Potrivit lui Alexandru Rogobete, prin noile modificări se aduce „claritate” pentru medici și farmaciști. Astfel, cei care au intrat deja în sistem și devin ulterior cadre didactice își pot continua activitatea clinică fără birocrație suplimentară, iar integrarea clinică se face simplu, prin adaptarea raportului de muncă.

Cumulul pensiei cu salariul va continua anul viitor, în Sănătate, Educație și alte sisteme critice

Ministrul a subliniat că se va continua și anul viitor cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în Sănătate, Educație și alte sisteme critice.

Publicitate

„Tot astăzi, prin ordonanță de urgență a Ministerului Sănătății, continuăm și în anul 2026 cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în sănătate, educație și alte sisteme critice.

Este o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniștii cu experiență, în special în specialitățile deficitare, acolo unde fiecare medic contează”, a mai transmis Alexandru Rogobete, citat de Agerpres.

Precizări pentru medicii români din diaspora care vor să se întoarcă acasă

Conform ministrului, se deschide și mai mult sistemul pentru medicii români din diaspora.

„Tot mai mulți specialiști își doresc să se întoarcă acasă, atrași de investițiile din spitale și de programele medicale moderne.

Eliminăm întârzierile administrative care i-au ținut luni întregi pe margine și accelerăm recunoașterea profesională, prin proceduri corecte, transparente și previzibile – cu timpi scurți de soluționare a dosarelor”, a explicat ministrul Sănătății.

Citeste mai mult

Eveniment

Gest de suflet înainte de Crăciun: Jandarmii botoșăneni au adus bucurie copiilor de la Centrul „Șansa mea”

Publicat

Publicitate

Spiritul Crăciunului a ajuns, joi, 18 decembrie, și la copiii de la Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale „Șansa mea” din municipiul Botoșani. Jandarmii botoșăneni le-au făcut o vizită-surpriză celor mici, cu dorința de a aduce zâmbete și emoție sinceră, cu câteva zile înaintea sărbătorilor de iarnă.

Cu brațele pline de cadouri, reprezentanții Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani au fost întâmpinați cu bucurie de copii și de personalul centrului, într-o atmosferă caldă și plină de emoție. Momentul a fost cu atât mai special cu cât aceasta a fost ultima zi în care copiii au fost prezenți la centru înainte de începerea vacanței de iarnă.

Zâmbetele, îmbrățișările și mulțumirile venite din partea celor mici au transformat vizita într-un moment memorabil, demonstrând că gesturile simple pot avea un impact uriaș. Întâlnirea s-a încheiat după ce fiecare copil a primit un cadou, oferit din inimă, într-un spirit autentic de Crăciun.

Prin astfel de acțiuni, jandarmii botoșăneni transmit un mesaj clar: dincolo de uniformă, solidaritatea și grija față de comunitate rămân valori esențiale, mai ales în preajma sărbătorilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 18 decembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 18 decembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 18 decembrie 2025:

Loto 6/49: 12, 33, 30, 7, 17, 49

Loto 5/40: 31, 11, 22, 1, 7, 35

Joker: 44, 29, 27, 41, 34 + 9

Noroc: 8 4 5 7 1 7 9

Publicitate

Noroc Plus: 8 1 7 7 5 8

Super Noroc: 1 3 0 4 7 3

Citeste mai mult

Educație

Premii de la Guvern pentru elevii de 10: Bani pentru absolvenții cu media maximă la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Publicat

Publicitate

Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională sau la examenul de Bacalaureat vor fi recompensați financiar de stat. Guvernul României a aprobat joi, 18 decembrie, acordarea unui sprijin financiar pentru absolvenții cu rezultate excepționale, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării, citat de alba24.ro.

Ministerul Educației a precizat că în sesiunile din vara acestui an (iunie – iulie), 42 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat (32 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, 1 în sesiunea specială și 9 la examenul de bacalaureat german, sesiunea iunie 2025), iar 85 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională.

Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc bani de la Guvern

Potrivit unui comunicat al Ministerul Educației și Cercetării, elevii de excepție vor primi:

  • 2.000 de lei pentru absolvenții clasei a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională (sesiunea 2025)
  • 5.000 de lei pentru absolvenții de liceu care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat (sesiunea iunie și sesiunea specială 2025)

„Mă bucur că, deși țara este încă sub efectul măsurilor fiscal-bugetare, am găsit deschidere din partea Guvernului pentru această susținere a tinerilor de excepție. Așa cum am mai declarat, domeniul educației-cercetării a trecut de furtuna fiscal-bugetară, iar acum, odată ce am implementat atât reforme necesare – care, prin schimbări paradigmatice, ne pun pe o traiectorie de modernizare decisivă -, cât și măsuri fiscal-bugetare – care ne-au salvat salariile și bursele în 2025 -, este timpul pentru stabilizare și creștere.

Acest demers, după Gala Olimpicilor Internaționali – în care am premiat olimpicii români laureați în competițiile internaționale pe discipline – și completarea fondului de burse pentru studenți prin fonduri europene, arată că, treptat, intrăm în această fază”, a transmis ministrul Educației, Daniel David.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending