Sfântul Mare Mucenic Procopie este ocrotitorul căsătoriei și al familiei creștine. El trăit în timpul marii persecuții împotriva creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian, fiind martirizat împreună cu mama sa în Cezareea Palestinei. Este serbat în calendarul ortodox în data 8 iulie.

Viața pe scurt – Sfântul Mare Mucenic Procopie (sinaxar)
Sfântul Mare Mucenic Procopie s-a născut în cetatea Elia (Ierusalim). Tatăl său Hristofor era un creștin binecredincios, și nu se ferea să își mărturisească iubirea și credința lui față de Hristos în ciuda tuturor primejdiilor la care se expunea făcând asta. Mama sa, Teodosia, nu era însă credincioasă, ea fiind slujitoare a idolilor. Părinții Sfântul Mare Mucenic Procopie i-au pus inițial numele Neania.

La puțin timp după nașterea lui Neania, tatăl său s-a dus la Domnul cu sfârșit mucenicesc. Teodosia, rămânând văduvă, l-a crescut pe Neania în păgânătatea elinească și l-a învățat închinarea către idoli, a căror slujitoare era și ea. Mai mult, copilul dovedindu-se a fi isteț la minte, a fost dat de mama sa la învățătura cărții elinești, acesta însușindu-și repede învățătura și filozofia elenistică din acea vreme.

Ajungând Neania la vârsta maturității, mama sa a vrut ca acesta să intre în oastea imperială. Auzind că împăratul Dioclețian, a sosit în orient, la Antiohia Siriei, Teodosia l-a luat pe fiul ei la Antiohia și l-a dat în slujba împărătească. Împăratul Dioclețian l-a remarcat pe acest tânăr frumos la chip și la stat, dotat cu multă înțelepciune și bine educat și l-a avansat în rang, făcându-l căpetenie. L-a trimis cu oastea în Alexandria Egiptului, dându-i că misiune, printre altele, „să prigonească, să muncească și să ucidă pe toți creștinii, iar averile lor să le ia și să le pună în vistieriile împărătești”.

Convertirea lui Neania în Sfântul Mare Mucenic Procopie
Pe drumul spre Alexandria, într-o noapte s-a cutremurat pământul, și au căzut multe fulgere strălucitoare din cer și tunete înfricoșătoare. Toți soldații de frică s-au făcut ca niște morți. Iar căpetenia lor a auzit un glas din cer, grăind către dânsul:

„Unde mergi, Neania, și asupra cui te scoli?”.

Iar el, cu frică, a răspuns: „Sunt trimis de împărat la Alexandria, ca să ucid pe toți cei ce cred în Cel răstignit”.

Apoi iarăși a auzit glasul din cer: „O, Neania, oare și tu vii asupra Mea?”.

Neania a spus: „Cine ești Tu, Doamne, că nu pot să Te cunosc?”.

Zicând aceasta, s-a arătat în văzduh o cruce luminoasă și din acea cruce s-a auzit un glas: „Eu sunt Iisus Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu!”.

După aceste cuvinte, crucea s-a suit la cer și îndată s-a auzit un glas din înălțimea cerului: „Cu semnul acesta pe care l-ai văzut, vei birui pe vrăjmașii tăi și pacea Mea va fi cu tine!”.

Astfel Neania, ca și Sfântul Apostol Pavel mai demult, prin arătarea Domnului în cale, din prigonitor s-a făcut vas ales al numelui lui Iisus Hristos. Deci, din acea vedenie minunată și din vorbirea cea dulce a Domnului cu el, i s-a umplut inima de negrăită bucurie și de veselie duhovnicească.

Sfântul Mare Mucenic Procopie 8 iulie
După ce a învățat el toată taina orânduielii credinței creștine, s-a întors la Schitopolis și a poruncit să i se facă o cruce din aur și argint, după asemănarea celei ce i se arătase. Îndată ce s-a făurit crucea, s-au arătat pe ea trei icoane, având scriere evreiască, care arăta ale cui sunt icoanele: deasupra scria „Emanuel”, iar de o parte scria „Mihail” și de altă parte, „Gavriil”. Închinându-se și sărutând crucea și icoanele, Neania s-a întors în Ierusalim.

În anul 293 a început un nou război între Imperiul Roman și Imperiul Persan Sasanid. Neania și-a îndeplinit cu destoinicie îndatoririle de ostaș, trupele de sub comanda sa obținând victorii asupra perșilor sasanizi și contribuind astfel la câștigarea războiului de către Roma. Atfel împăratul Dioclețian fixând granița română pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii Imperiului Român în orient.

Arestarea Sfântului Mare Mucenic Procopie
După acest război, Neania s-a întors la Schitopolis, acolo unde mama să, Teodosia, i-a cerut să aducă jertfă de mulțumire idolilor păgânești pentru victoria obținută. Refuzând, el a vădit în cine crede – în adevăratul Dumnezeu. Pentru această, a fost însă pârât de propria sa mamă că fiind creștin. Aflând acest lucru, împăratul Dioclețian s-a mâniat și i-a scris ighemonului Cezareei Palestinei, pe nume Iust, originar din Italia, să îl prindă pe căpetenia Neania, fiul Teodosiei, care a trecut la credința creștină, și să-l sfătuiască în tot chipul, cu cuvinte bune și prietenești, apoi cu certări groaznice, că să se întoarcă la zei; iar dacă nu-l va ascultă, să-l chinuiască cumplit.

Ighemonul Iust s-a dus în Elia (Ierusalim), unde se află atunci Neania, și i-a înmânat acestuia scrisoarea lui Dioclețian. Neania, citind scrisoarea și nesuferind hulele cele scrise într-însa asupra Domnului nostru Iisus Hristos, a rupt-o în bucăți, zicând: „Eu sunt creștin, iar tu fă ceea ce ți s-a poruncit!”. Ighemonul a zis: „Mă tem și de împărat și mă rușinez și de ține că de un prieten. Și-mi este jale de ține, și nu știu ce voi face. Deci ascultă-mă pe mine și adu jertfă zeilor înaintea noastră; iar de nu vei face aceasta, apoi chiar nevrând eu, mă vei sili să fac cele poruncite”. Neania a zis către ighemon: „Ai pomenit bine de jertfă; pentru că eu singur mă aduc jertfă lui Hristos, Dumnezeul meu”. Zicând aceasta, și-a dat jos însemnele militare și și-a dezlegat brâul dregătoriei sale și l-a aruncat în fața ighemonului, lepădându-se astfel de slujba împărătească. Apoi, voind să fie ostaș al Împăratului Cel Ceresc, a ocărât închinarea la idolii păgâni. Iar ighemonul și bărbații care veniseră cu dânsul, mâniindu-se, l-au arestat și l-au dus în Cezareea, capitală de atunci a provinciei române Palestina.

Neania a fost adus în fața tribunalului român din Cezareea Palestinei și somat să se lepede de credința sa creștină și să aducă jertfă idolilor păgâni. Deoarece a refuzat, stăruind în a-L mărturisi pe Domnul Iisus Hristos, ighemonul a ordonat să fie supus la cazne cumplite. Unii oameni din popor, văzând o pătimire ca aceea a mucenicului, aveau milă de tinerețea sa și plângeau pentru dânsul. Iar mucenicul, văzându-i plângând, le-a zis: „Nu plângeți pentru mine, ci pentru pierzarea sufletelor voastre, pentru că acela este vrednic de plâns, care se va munci în iad fără de sfârșit”. Apoi, ridicându-și ochii spre cer, se ruga, zicând: „Dumnezeule, întărește-mă pe mine, robul Tău, spre înfruntarea vrăjmașului și spre preaslăvirea Preasfântului Tău nume!”.

Ighemonul a poruncit să fie luat mucenicul și să fie aruncat în temniță. Acolo, unul dintre paznici, numit Terentie, aducându-și aminte de facerea de bine a lui Neania, i s-a făcut milă de dânsul și i-a așternut fân și pânză curată. Deci mucenicul zăcea în temniță, abia viu, dar la miezul nopții, s-a făcut un cutremur mare în cetate, pentru că a venit Domnul cu îngerii Săi, ca să cerceteze pe robul Său. Atunci a strălucit în temniță o lumină mare, ușile temniței s-au deschis, legăturile tuturor legaților care erau acolo s-au dezlegat și doi îngeri s-au arătat zicând către mucenic: „Caută spre noi și vezi!” Apoi, mucenicului i s-a arătat în slavă Însuși Domnul Iisus Hristos, care i-a tămăduit rănile și l-a făcut sănătos. Botezându-l cu apă, i-a zis: „De acum nu te vei mai numi Neania, ci Procopie. Deci, îmbărbătează-te și te întărește, pentru că, împuternicindu-te, vei putea să aduci Tatălui Meu turmă aleasă”. Iar Sfântul Mare Mucenic Procopie, bucurându-se și înspăimântându-se, a căzut la pământ și s-a închinat Domnului, rugându-L să-l întărească în pătimiri, ca să nu se teamă de cumplitele munci. Iar Domnul i-a zis: „Nu te teme! Eu sunt cu tine!” Aceasta zicând Domnul, s-a înălțat la cer.

Auzind despre această minune, toți s-au înspăimântat foarte și mulți au strigat, zicând: „Dumnezeul creștinilor, ajută-ne nouă!” Iar ighemonul, fiind că uimit de spaimă, nu pricepea ce să facă. Mai târziu, au mers în temniță la Sfântul Mare Mucenic Procopie două cete de ostași cu doi tribuni ai lor, Nicostrat și Antioh, și l-au rugat pe sfânt să-i facă pe ei ostași ai lui Hristos Dumnezeu, împăratul ceresc. Iar Sfântul Mare Mucenic Procopie l-a rugat pe Terentie, străjerul temniței, să îl lase să iasă pentru puțin timp din temniță. Străjerul nu l-a oprit, știind că nu va fugi cel care el singur dorește să pătimească pentru Hristos. Iar sfântul, ieșind, i-a dus pe ostași la Leontie, episcopul Cezareei Palestinei, care stătea ascuns din cauza persecuțiilor ce se făceau asupra creștinilor, și găsindu-l, i-a cerut să-i boteze pe acei ostași, iar el s-a întors singur la temniță. Deci episcopul, într-acea noapte, învățând pe ostașii aceia, i-a botezat și i-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos, iar ei, întorcându-se, au venit la temniță.

La temniță, mucenicul lui Hristos i-a învățat și i-a întărit în sfânta credință și pentru mărturisirea numelui lui Hristos. Tot în timpul în care se afla în temniță, au venit la Procopie douăsprezece femei de neam bun și au grăit către el: „Și noi suntem roabe ale lui Hristos”. De acest lucru fiind vestit ighemonul, îndată a poruncit să le bage și pe ele în temniță. Acestea, intrând cu bucurie, au zis: „Primește-ne pe noi, Doamne, în cerească Ta cămară!”.

Martiriul Sfintelor fecioare și a macii Sfântului Mare Mucenic Procopie

După puțin timp, ighemonul șezând la obișnuita judecată înaintea poporului, a poruncit ca pe acele cinstite femei, scoțându-le din temniță, să le aducă înaintea sa la judecată. Iar Teodosia, mama Sfântului Mare Mucenic Procopie, auzind despre acele sfinte femei, a mers să vadă nevoința lor. Ighemonul le-a zis acestor douăsprezece femei: „Oare veți asculta, să aduceți jertfe zeilor, că să vă învredniciți de cinste de la noi? Sau petrecând în împotrivire voiți să pieriți rău prin a voastră alegere?”. Sfintele femei au răspuns: „Cinstea ta să-ți fie ție spre pierzarea ta! Noi suntem roabele lui Hristos Cel răstignit, Care ne-a scos pe noi din pierzare. Acela este cinstea și slava noastră!”. Mâniindu-se, ighemonul, a poruncit ca toate cele douăsprezece femei să fie chinuite groaznic, până la moarte. Astfel pătimind sfintele femei, Teodosia, maica Sfântului Procopie, stând și privind la răbdarea cea bărbătească a acelor femei, plângea cu amar. Apoi, răsărind în inima ei lumina cunoștinței adevărului, s-a umplut de râvnă și, venind înaintea ighemonului, a strigat: „Și eu sunt roabă Celui răstignit, Hristos Dumnezeu”. Dar această luminare a ei s-a făcut și datorită rugăciunilor fiului ei, Sfântul Mare Mucenic Procopie, care se ruga totdeauna pentru întoarcerea ei către Dumnezeu.

Ighemonul a ordonat întemnițarea Teodosiei, iar Sfântul Mare Mucenic Procopie a zis către dânsa: „Fericită ești, doamnă și maica mea, că te-ai învrednicit de o luminare ca aceasta de la Dumnezeu și ai venit în această închisoare pentru El!”. Într-o noapte, Procopie a dus-o la episcopul Leontie și a botezat-o în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și iarăși s-a întors cu dânsa în temniță, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu pentru luminarea ei. Apoi, ighemonul a poruncit ca cele douăsprezece mucenițe, împreună cu Sfânta Teodosia, să fie scoase afară din cetate și să le fie tăiate capetele cu sabia.

Martiriul Sfântului Mare Mucenic Procopie
Martiriul Sfântului Mare Mucenic Procopie 8 iulie
După aceea Sfântul Mare Mucenic Procopie a mai fost supus la grele și nenumărate chinuri, în timpul cărora a săvârșit multe minuni. Apoi și-a găsit sfârșitul prin sabie, și s-a suit încununat la cer. Praznicul lui se săvârșește în Biserica sa mucenicească, ce se află aproape de Helona, și se numește Condilion.

Surse: Trinitas Tv, orthodoxwiki.

Unde se găsesc moaștele Sfântului Mare Mucenic Procopie
Sfântul Mare Mucenic Procopie a fost un sfânt martir foarte iubit. În cinstea și pomenirea sa a fost ridicată o biserică la Scitopolis, locul unde a slujit el Bisericii; la Cezareea în locul în care a murit a fost construită o altă biserică pe care împăratul Zenon o restaurează și înfrumusețează în anul 484. De altfel aici au stat foarte multă vreme sfintele sale moaște fiind mutate apoi în Antiohia în biserica Sfântului Mihail; La Constantinopol se aflau nu mai puțin de patru biserici dedicate lui.

În Grecia o parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Procopie se găsesc la Mănăstirea Mega Spileo.

În România părticele din Moaștele Sfântul Mare Mucenic Procopie se găsesc la Biserica Paraclisului Patriarhiei și la Mănăstirea Mihai Vodă din București.

Etimologia / semnificația numelui Procopie
În primul rând „La mulți ani!” tuturor celor care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Procopie!

Procopie – derivat din greaca veche προκοπή (prokope) care înseamnă „progres, avans”.

Derivate ale numelui Procopie
Procopios, Procopius.

Când își pot serba ziua de nume cei care poartă numele de Procopie?
Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 8 iulie când este pomenit Sfântul Mare Mucenic Procopie.