Sfântul Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava. La botez a primit numele Dimitrie. Tânărul Dimitrie a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană. Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfântă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească. Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul episcopiei de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate. El a tipărit cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev. Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii ortodoxe care se afla în Polonia. Sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la trecerea sa la veşnicie, la 13 decembrie 1693. El a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre. A fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 5-6 iulie 2005.

Aportul mitropolitului Dosoftei la cultura românească
Spre deosebire de Varlaam, înaintaşul său, care alcătuise doar câteva stihuri, publicate în Cazania, Dosoftei a versificat şi a compus diferite alte versuri, motiv pentru care cercetători ai culturii noastre vechi îl consideră drept unul dintre cei mai mari ctitori ai literaturii române, trecându-l printre cei dintâi poeţi ai noştri. Până la Dosoftei, în Moldova, nu apăruse nici o carte de cult. Prin mijlocirea cărţilor de cult tipărite de Dosoftei, se puteau oficia, în întregime, slujbele solicitate de credincioşi, ca şi Liturghia. Traducerea şi tipărirea „Liturghierului” încununează opera sa. Prin argumente de autoritate, Dosoftei a arătat că Biserica Ortodoxă n-a fost împotriva utilizării limbilor naţionale în cult. „Psaltirea de-nţăles”, „Psaltirea slavo-română” – tipărită la Iaşi în 1680 are unele semnificaţii deosebite de ordin cărturăresc. La versificarea psalmilor lucrase 5 ani. Înainte de a începe versificarea, Dosoftei pregătise psalmii în proză, deci între 1660 – 1668, pe când era episcop la Roman. Studiind limba scrierilor lui Dosoftei, criticii literari au făcut diferite observaţii, reliefând particularităţile ei de ordin fonetic, gramatical şi lexical şi arătând care este contribuţia acestui ierarh în Istoria limbii române. Dosoftei a tradus, îndeosebi, după texte din greacă. Chiar dacă în traducerile sale se resimte pe alocuri topica prototipurilor, construcţia frazei este limpede, fluentă, firească. Alternanţa între formele vechi şi formele noi, utilizarea unor elemente de vocabular împrumutase din alte limbi, glosările marginale la unele cuvinte străine, reliefează această preocupare a ierarhului de a lămuri ceea ce se părea mai greoi. „Psaltirea în versuri”, operă realizată prin eforturile mitropolitului Dosoftei pentru veacul său şi pentru cele viitoare, impune atât de mult ca eveniment literar, încât problemele de istorie literară, rămân pe al doilea plan. Prin meşteşugul său artistic, prin tehnica versificaţiei, Dosoftei şi-a fixat un loc de cinste în istoria culturii române vechi. Unii istorici literari au văzut în el pe cel dintâi poet cult al nostru. „Viaţa şi petrecerea Svinţilor” şi „Psaltirea în versuri” – adevărate monumente literare, în contextul condiţiilor cărturăreşti ale secolului al XVII-lea, privite din unghiul de vedere al ortodoxiei, rămân scrieri prin care s-a urmărit îndrumarea religios-morală a credincioşilor în atmosfera acelui secol, încărcată de discuţiile şi controversele teologice interconfesionale de atunci.