Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare

Publicat

Publicitate

Fericitul Pahomie s-a născut în ţinutul Tebaidei Egiptului, pe la anul 292, din părinţi păgâni. La 18 ani a fost luat cu forţa în rânduiala ostăşească a împărăţiei. Călătorind prin multe cetăţi, a ajuns şi în Oxirinhos din Tebaida de Sus, unde a cunoscut bunătatea şi milostenia creştinilor, învăţătura Sfintelor Evanghelii şi tot acolo a fost botezat în numele Preasfintei Treimi. Auzind de un pustnic, pe nume Palamon, a mers la el în pustie şi a devenit ucenicul său. Ca monah, lucrul cuviosului Pahomie era să toarcă lână şi să o ţeasă, iar din ce câştiga, oferea săracilor. Sfântul Pahomie a avut la început ca ucenic pe fratele său mai mare, Ioan, apoi, prin rânduiala lui Dumnezeu, au început să se adune în jurul său mulţime de ucenici. Iar numărul monahilor din cele şapte mănăstiri întemeiate de el urca la 7.000, din care 1.400 numai la Tabenisi. Sfântul Pahomie a trecut la Domnul în al 55-lea an al vieţii sale şi a fost îngropat în mănăstirea sa din Tabenisi.

Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Iacob Putneanul. Acesta s-a născut la 20 ianuarie 1719, într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viaţa monahală. Formarea sa duhovnicească este legată de obştea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, dar şi de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), al cărui ucenic a fost (acelaşi mitropolit care, în Kiev, l-a convins pe viitorul Sfânt Paisie de la Neamț să vină în Moldova pentru a se forma duhovniceşte). Cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea Mitropolitului Iacob Putneanul în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la Domnul.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Spectacolul „Cerere în căsătorie”, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invităiubitorii de artă, în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „Cerere în căsătorie” de A.P.Cehov.

Botoșănenii sunt așteptați, sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 1900 la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul  „Cerere în căsătorie” A.P. Cehov.

Regia artistică şi ilustraţia muzicală: Mihai Donţu

Scenografia: Mihai Pastramagiu

Distribuţie: Cezar Amitroaei, Silvia Răileanu, Radu Dragoş

  1. Cehov surprinde inițiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care dorește să se însoare cu fiica vecinului său. Însă, departe de romantismul și armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potențiali miri se ceartă aprig din motive derizorii.

Ciocnirea personalităților lor puternice, crizele de ipohondrie ale pețitorului, încurcătura în care se găsește tatăl miresei și încercările sale disperate de a aplana rabufnirile celor doi tineri dau naștere unui comic de situație savuros.

Publicitate

Va invitam, așadar, la spectacol, pentru a afla deznodamantul acestei confruntări dinamice și originale!

Biletele se găsesc la 𝐀𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚 𝐭𝐞𝐚𝐭𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐜𝐢𝐧𝐭𝐚 𝐂𝐢𝐧𝐞𝐦𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 0735.779.821 marți-vineri: 10°°-18°° sâmbătă, duminică: 12°°-18°°

Pret bilet: 𝟰𝟬 𝗹𝗲𝗶 – balcon; 𝟱𝟬 𝗹𝗲𝗶 – stal; 𝟲𝟬 𝗹𝗲𝗶 – lojă

Preț bilet elevi – 𝟐𝟎 𝐥𝐞𝐢, pensionari – 𝟐𝟓 𝐥𝐞𝐢

𝒃𝙞𝒍𝙚𝒕𝙚 𝙤𝒏𝙡𝒊𝙣𝒆 https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐬𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐯𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟑𝟎.

Citeste mai mult

Eveniment

COD PORTOCALIU și GALBEN în județul Botoșani și în țară. ANM anunță vânt puternic, viscol, ninsori și vreme rece

Publicat

Publicitate

Cod Galben și Portocaliu de vreme severă în județul Botoșani și în întreaga țară. ANM anunță viscol, ninsori și temperaturi foarte scăzute.

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de Cod Galben și Cod Portocaliu valabile joi, 10 aprilie, pentru numeroase județe din țară, inclusiv Botoșani. Sunt prognozate intensificări puternice ale vântului, viscol, ninsori și o răcire accentuată a vremii.

Județul Botoșani se află în întregime sub Cod Galben, în timp ce zona montană din sud, în special cea a Munților Sebeșului, este vizată de un Cod Portocaliu de intensificări severe ale vântului și viscol.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi deosebit de rece atât pe timpul zilei, cât și noaptea. Maximele vor fi cuprinse între 2 și 12 grade Celsius, iar minimele nocturne vor coborî frecvent sub zero, până la -7 grade, local chiar -10 grade în estul Transilvaniei. Se vor semnala brumă și îngheț la sol în mai multe regiuni.

Vor exista perioade cu precipitații, predominant sub formă de ninsoare la munte, în centrul, nordul și nord-estul țării. În rest, sunt așteptate precipitații mixte. Vântul va sufla moderat spre tare în cea mai mare parte a teritoriului, cu rafale de 45–55 km/h, iar la altitudini mari, va depăși 85 km/h.

Cod Galben – joi, 10 aprilie (interval orar 09:00–23:00):

Publicitate
  • Intensificări ale vântului (50–70 km/h în majoritatea regiunilor);

  • Viscol și ninsori în Carpații Orientali și Occidentali;

  • În Maramureș, Transilvania, Moldova și spre seară în estul Munteniei și Dobrogea, vor predomina ninsorile, temporar viscolite;

  • Se va depune strat nou de zăpadă: 10–20 cm în zona montană și 5–10 cm în sudul și estul Transilvaniei și local în Moldova.

Cod Portocaliu – joi, 10 aprilie:

  • Între orele 12:00 și 23:00, în zonele joase din Mehedinți, Dolj și Olt, vântul va sufla cu putere, cu rafale de 70–90 km/h;

  • În Carpații Meridionali, de Curbură, Munții Banatului și local în Munții Apuseni, vântul va sufla tare (70–85 km/h), iar la peste 1700 m altitudine, rafalele vor ajunge la 85–120 km/h, determinând viscol puternic și vizibilitate redusă sub 50 de metri.

  • În intervalul 15:00–21:00, județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași vor fi afectate de vânt puternic (70–90 km/h), ninsori viscolite și vizibilitate foarte redusă.

Prognoza pentru perioada următoare aduce vești mai bune.
După data de 12 aprilie, vremea se va încălzi semnificativ în toate regiunile. Temperaturile maxime vor urca la valori de 18–22 de grade Celsius, marcând începutul unei perioade mai blânde.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Ceremonie emoționantă în Parohia Dămideni. Părintele protopop de Săveni l-a învestit pe noul paroh , un ucenic al Sihăstriei Neamț

Publicat

Publicitate

Într-o atmosferă de sărbătoare și bucurie duhovnicească, Parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din localitatea Dămideni, comuna Românești, județul Botoșani, și-a primit recent noul păstor sufletesc. Pr. Sebastian-Constantin Chifan, un tânăr teolog format în duhul smereniei și al iubirii de Dumnezeu, a fost hirotonit preot și a preluat cârma spirituală a comunității, promițând să fie un ghid credincios pe drumul către mântuire. Au participat la eveniment unic și membrii comunităților Ilișeni și Rânghileşti-Deal, arondate parohiei-mamă, Dămideni.

Un ucenic al Sihăstriei Neamț

Pr. Sebastian-Constantin Chifan nu este doar un teolog, ci și un ucenic al Mănăstirii Sihăstria Neamț, unde și-a petrecut aproape 10 ani învățând tainele vieții monahale și ale slujirii creștine autentice. Sub îndrumarea duhovnicilor înțelepți și harismatici ai acestei mănăstiri de renume, el a fost modelat nu doar ca teolog, ci și ca om al rugăciunii și al ascultării. „Acești ani m-au învățat ce înseamnă să fii aproape de Dumnezeu, să pui pe primul loc iubirea față de aproapele și să împlinești voia Lui în orice clipă,” mărturisește tânărul preot.

Un ajutor destoinic îi va fi părintelui Sebastian chiar preoteasa sa, Doinița-Ionela, care este decisă să îl sprijine în toate proiectele pe care le va întreprinde în parohie, convinsă fiind că în spatele unui preot râvnitor stă o preoteasă puternică, devotată și credincioasă.

Un început promițător la Dămideni

Hirotonia sa ca preot al parohiei din Dămideni a fost un moment emoționant pentru întreaga comunitate. „Ne-am rugat mult să primim un preot care să fie aproape de noi și de nevoile noastre sufletești, iar Dumnezeu ne-a ascultat,” spun enoriașii.

Publicitate

Pr. Sebastian își propune să consolideze legătura credincioșilor cu biserica și să promoveze valorile autentice ale Ortodoxiei: rugăciunea, iubirea, solidaritatea și munca în comunitate. „Vreau să fiu nu doar un slujitor al altarului, ci și un prieten al oamenilor, să le ofer sprijinul de care au nevoie în viața lor de zi cu zi,” a declarat el.

Planuri îndrăznețe

Deși este abia la începutul activității sale preoțești, pr. Sebastian are planuri îndrăznețe pentru parohia sa. Printre prioritățile sale se numără: consolidarea programelor catehetice pentru copii și tineri, pentru a-i apropia mai mult de valorile creștine, organizarea de activități caritabile, destinate sprijinirii celor nevoiași din localitate, restaurarea bisericii și a patrimoniului parohial, pentru a asigura continuitatea tradiției ortodoxe în această zonă.

„Deși Biserica aceasta este atât de frumoasă și maiestuoasă, există multe lipsuri ce trebuie acoperite pentru bună desfășurare a lucrurilor, printre care enumerăm: rezolvarea problemei privind încălzirea și instalația de încălzire, instalarea în Sf. Altar a unui spălător(chiuvete) pentru slujitori, realizarea unor piese de mobilier și achiziționarea unor obiecte pentru cult”, a spus părintele Sebastian.

La finalul Sfintei Liturghii, a urmat momentul intens așteptat de credincioșii din zonă, învestirea părintelui de către pr. protopop Constantin Macuc de la protoieria Săveni. Ceremonia a fost încununată de o slujbă care a adus lacrimi în ochii celor prezenți, parastasul de obște pentru ctitori, eroi și Pr. Andrei Berbeci, fostul paroh al comunității.

Un exemplu de dedicare și credință

Părintele Andrei Berbeci, care a trecut în veșnicie la vârsta de 37 de ani, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Dămideni, Protopopiatul Săveni, județul Botoșani de mitropolitul Teofan, în anul 2021. Era un foarte bun administrator și în trei ani a refăcut interiorul, dar și exteriorul, bisericii din Rânghilești. Nu o dată a lăsat reverenda în cui și a muncit cot la cot cu gospodarii satului la înfrumusețarea bisericii. La Dămideni, a strâns în jurul său copiii și a făcut cateheză în cel mai atractiv mod, astfel încât cu toții îl iubeau și umpleau biserica din sat la sfintele slujbe.

Din voia lui Dumnezeu și pentru a șterge lacrimile creștinilor din Dămideni, a fost rânduit ca nou paroh tânărul preot Sebastian-Constantin Chifan care reprezintă o rază de speranță pentru parohia amintită. Cu o educație solidă și o formare spirituală profundă, el este pregătit să își dedice viața comunității pe care o slujește, punând în practică valorile pe care le-a învățat în anii de ucenicie la Mănăstirea Sihăstria Neamț.

În localitatea Dămideni, credincioșii privesc cu încredere spre viitor, știind că au în preotul lor un sprijin de nădejde și un adevărat slujitor al lui Dumnezeu.

 

Citeste mai mult

Educație

Rezultate remarcabile obținute de elevii care au reprezentat județul Botoșani la Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V-VIII

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani felicită elevii care au reprezentat județul nostru la Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V-VIII, desfășurată în această săptămână, la Buzău.

Grădinariu Petru Mihai, elev în cl. a  VI-a la  Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani, pregătit de doamna profesoară Guriță Magda, a obținut Medalie de bronz.

Marișcu Ioana Amelia, elevă în cl. a VIII-a la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, pregătită de domnul profesor Șalabină Daniel, a obținut Mențiune de onoare.

Din lotul județului Botoșani au mai făcut parte Lozneanu Clara Maria, elevă în cl. a VII-a la  Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi și Baltă Ianis, elev în cl. a V-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, care au obținut punctaje foarte bune.

Elevii au fost însoțiți la Buzău de doamna profesoară Apetria Gabriela de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi.

Tinerii noștri matematicieni au demonstrat că dețin cunoștințe solide, pasiune pentru această disciplină, dar și spirit competitiv. Prin rezultatele obținute, ei sunt o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate educațională din Botoșani.

Publicitate

„Felicităm elevii și cadrele didactice care i-au pregătit și însoțit, pentru profesionalismul și implicarea constantă în formarea excelenței școlare. De asemenea, transmitem recunoștință familiilor care sprijină cu răbdare și încredere parcursul educațional al acestor copii. Inspectoratul Școlar Județean Botoșani va continua să sprijine performanța și să promoveze elevii talentați, care duc mai departe tradiția excelenței în educație a județ.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending