Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan s-a născut într-o familie înstărită din provincia Licia, situată în partea de sud a Asiei Mici (în Turcia de astăzi), dar a renunțat de tânăr la viața lumească și la averea familiei pentru a deveni călugăr. A plecat în regiunea Tebaida din deșertul egiptean, revenind ulterior în Licia natală.

Spre sfârșitul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450), pe la mijlocul secolului al V-lea, Sfântul Gherasim a părăsit Licia și a plecat în pelerinaj în Palestina. Ajuns acolo, s-a stabilit în pustia din apropierea râului Iordan, unde a înființat o mănăstire sub formă de lavră în anul 460, unde a trăit în asceză și rugăciune. A fost atras inițial de învățătura monofizită, dar a renunțat curând la ea, cu ajutorul Cuviosului Eftimie cel Mare, care trăia atunci în pustia Ruva.

A rămas mai multă vreme lângă Sfântul Eftimie, petrecându-și viața în pocăință, iar mai târziu, după ce s-a așezat în apropiere de râul Iordan și până la moartea Sfântului Eftimie (473), venea adesea la el, fapt consemnat de Sfântul Chiril al Ierusalimului. Sfântului Gherasim ducea o viață încă mai aspră decât monahii din jurul său: în Postul Mare, se retrăgea în adâncul pustiei, în zona numita Ruva și ținea post negru, luând doar Sfânta Împărtășanie și nimic altceva. În pustie cu el îl lua uneori și pe ucenicul Chiriac trimis la el de către Sfântul Eftimie.

Din scrierea vieții sale aflam că într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care ragea cumplit din cauza că îi intrase în labă un spin. Sfântul Cuvios Gherasim îi scoate spinul și din acel moment leul nu-l mai părăsește pe Cuvios, îl urma pretutindeni, ca un adevărat ucenic. În acel timp, la mănăstire, Părinții aveau un catar cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Sfântul Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catar.

Leul îndeplinea cu bucurie aceasta sarcină. Însă, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a adormit. Câțiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo și văzând catarul singur, l-au luat și și-au continuat drumul. Sfântul Cuviosul Gherasim, văzând ca lipsește de la mănăstire catarul și crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: „lucrul pe care îl făcea catarul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii“. Și leul s-a făcut de îndată ascultător și căra zi de zi apa de la Iordan pentru mănăstire. După o vreme, negustorii s-au întors pe același drum. Și pe când treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlinea lucrul catarului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat și au fugit. Leul a luat catarul de frâu împreună și cu câteva cămile și s-a întors la Sfântul Cuvios Gherasim. Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că își recuperase catarul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut că leul nu a mâncat catârul.

Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, deși părăsise mănăstirea, venea o data pe săptămâna la Cuviosul Ghersim, plecându-și capul înaintea lui, ca și cum i s-ar fi închinat. Sfântul Cuvios Gherasim a trecut la Domnul cu pace în anul 475, fiind îngropat de frați cu mare cinste, lângă biserică. Iar când leul Iordan a venit, ca de obicei, în săptămâna aceea, la stareț, nu l-a mai găsit decât pe ucenicul acestuia, pe nume Savatie, care i-a vestit moartea starețului și i-a arătat mormântul acestuia. Î

Publicitate

nțelegând leul ce se petrecuse, s-a pornit să ragă de durere și să se lovească cu capul de mormântul sfântului. Și culcându-se atunci peste mormântul acestuia, a murit acolo. Aceasta s-a făcut pentru ca Dumnezeu a voit să preamărească pe Sfântul Cuviosul Gherasim, nu numai în viață, ci și după moartea sa.

Mormântul și mănăstirea cuviosului Gherasim au devenit loc de pelerinaj până în zilele noastre.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CNAS pregătește notificări prin SMS și e-mail pentru a informa pacienții despre serviciile medicale de care au beneficiat

Publicat

Publicitate

Pacienții vor primi notificări prin SMS sau e-mail cu privire la serviciile medicale de care au beneficiat. Anunțul a fost făcut de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan, în cadrul prezentării măsurilor din noua reformă a sistemului de sănătate, scrie alba24.ro.

Șeful CNAS spune că relația medic-pacient are nevoie de o resetare.

”E nevoie de creșterea încrederii sau, mai bine zis, de redobândirea încrederii pacientului în sistemul sanitar. În același timp, este nevoie de recâștigarea prestigiului profesional al medicului.

(…) Astăzi, pacientul pleacă de multe ori din cabinetul medicului de familie într-o direcție care nu întotdeauna este foarte clară, nu întotdeauna știe unde și cui să se adreseze pentru a putea beneficia de un diagnostic și de tratamentul cel mai potrivit” a declarat Moldovan.

Sistem centralizat de programări în spitale. Detalii pentru pacienți

Reprezentantul CNAS a precizat că, împreună cu Ministerul Sănătății va fi introdusă o platformă online, un sistem centralizat de programări ale pacientului în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Publicitate

”Astfel (…) un pacient, dacă dorește să facă o anumită investigație, într-un anumit oraș, poate să vizualizeze foarte simplu acest lucru și chiar să-și facă o programare. Bineînțeles, știm că foarte multe spitale și clinici au sistemele de programări. Le vom face astfel încât acestea să fie interoperabile cu sistemul pe care îl creăm”, a precizat Moldovan.

Înștiințări prin SMS sau e-mail

Prin acest sistem, pacienții vor fi informați despre serviciile medicale de care au beneficiat.

”(…) în momentul în care un pacient beneficiază de un serviciu medical, la orice nivel – de la medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, spital, dispozitiv medical, farmacie ş.a.m.d – va primi un mesaj, un sms sau un e-mail, în care este informat că i s-a realizat serviciul respectiv.

Desigur, va exista şi posibilitatea transmiterii unei informaţii suplimentare, precum decontul de care a beneficiat și, de asemenea, anumite mecanisme de feedback care pot să fie implementate”, spune Moldovan.

Contractele medicilor în mediul spitalicesc

Șeful CNAS spune că medicii vor avea doar cel mult două contracte în mediul spitalicesc.

”Sunt situații în sistemul de sănătate public și privat în care un medic, în momentul de față, se regăsește în trei contracte în mediul spitalicesc; vom reduce numărul de contracte de la trei la două.

În ceea ce privește standardizarea unor proceduri medicale, ne îndreptăm atenția asupra standardizării unor proceduri în spitalizare de zi, lucru pe care l-am făcut cu peste 120 de diagnostice și proceduri terapeutice. Vom continua, împreună cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, aceste standardizări, astfel încât să eficientizăm utilizarea banului public”, precizează Moldovan.

Spitalele vor trebui să raporteze costurile reale

Acesta a mai anunțat ”limitarea contractării în spitalizare continuă, cel puțin pe parcursul anului următor, cu mici excepții precum este paliația, unde se știe că avem nevoie de un număr mare de paturi în momentul de față”.

A amintit că în ceea ce privește costurile reale ale spitalizărilor continue, se folosește sistemul DRG, ” care nu reflectă întotdeauna sau nu reflectă mai deloc nu neapărat complexitatea cazurilor ci costurile aferente complexității cazurilor”.

Moldovan mai spune că, începând cu anul următor, ”toate spitalele din România, publice și private, vor fi obligate să raporteze costurile reale. Astfel încât, după primul an de raportare, vom fi în situația în care să știm exact cât costă o apendicită, cât costă o hernie. Astfel, vom putea să regândim în anii care urmează finanțarea spitalelor din perspectiva costurilor reale pe care le implică”.

Decontarea spitalizărilor

În ceea ce privește limitarea temporală și decontarea spitalizărilor de zi, ”în momentul de față există o normă de două ore care se aplică unui pacient care beneficiază de spitalizare de zi, la fel cum există o normă care se aplică unui pacient, mă rog, medicului care efectuează consultații în ambulatoriul de specialitate de 15 minute. Vrem să urmărim foarte bine că acest lucru se respectă în spitalele publice din România, pe parcursul unei spitalizări de maxim 12 ore pe zi.

În ceea ce privește suma contractată de care beneficiază astăzi spitalele din România, fie că vorbim de spitalele publice, fie că vorbim de spitalele private, o să ținem cont în acea formulă de calcul de rata de utilizare a paturilor, de indicele de case-mix, de acel coeficient de complexitate, dar, de asemenea, vom ține cont și de istoricul internărilor pe care unitatea sanitară le-a avut”, mai spune șeful CNAS.

Toți indicatorii de management sau performanță, de la nivel de manager de spital până la medic, vor fi raportați obligatoriu caselor de asigurări de sănătate.

O nouă metodologie privind medicamentele
În ceea ce privește medicamentele, se pregătește o nouă metodologie de evaluare și de stabilire a prețului de decontare și de rambursare.

”Dorim, practic, să facilităm, să grăbim accesul medicamentelor pe piața din România și implicit pe lista medicamentelor compensate și gratuite în special a medicamentelor generice.

(…) am propus un nou mecanism, un mecanism hibrid între cost-volum și cost-volum-rezultat, astfel încât să putem să cuantificăm și pentru contractele sau pentru o parte din contractele cost-volum să putem să cuantificăm și un beneficiu clinic al pacientului, astfel încât să putem să introducem mai mulți pacienți în cadrul acestor mecanisme de finanțare și implicit de rambursare și de decontare a medicamentelor”.

Șeful CNAS spune că sunt o serie de medicamente foarte ieftine care sunt pe listele de medicamente compensate sau gratuite.

”(…) dacă le-am trece, o parte dintre ele care sunt foarte, foarte ieftine și nu înseamnă un efort semnificativ din perspectiva pacientului, pot să fie trecute pe nivele inferioare de rambursare, lăsând loc medicamentelor mai scumpe, inovativelor sau genericelor scumpe pe aceste liste, medicamente care astăzi nu se regăsesc pe lista medicamentelor compensate și gratuite.

De asemenea, există în România un mecanism încetățenit, la care apelează din nefericire pacienții cu afecțiuni grave, care nu pot să beneficieze, conform legislației în vigoare, de ultimele medicamente, cele mai noi medicamente, care pot să trateze sau să stopeze o anumită boală și apelează la decizii ale instanțelor, care de cele mai multe ori sunt la nivel de ordonanțe prezidențiale”, menționează Moldovan.

Acesta a anunțat că se va reglementa ”astfel încât să dăm o șansă egală tuturor și celor care astăzi apelează la aceste mecanisme și pacienților care nu apelează la aceste mecanisme”.

Citeste mai mult

Eveniment

Accident la Suceava: Trei copii și trei adulți au ajuns la spital. A fost activat Planul roșu de intervenție

Publicat

Publicitate

Șase persoane, dintre care trei sunt minore, au fost transportate la spital în urma accidentului rutier produs, marți, pe drumul național DN 17, pe raza localității Șcheia din județul Suceava, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

‘Toate cele șase persoane, conștiente și cooperante, dar cu diverse traumatisme, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate’, au precizat oficialii ISU.
ORA 11.19 Suceava: Accident cu 10 persoane rănite pe DN 17; a fost activat Planul roșu de intervenție

Autoritățile din județul Suceava au activat Planul roșu de intervenție în urma unui accident rutier produs, marți, la ieșirea din localitatea Șcheia spre Gura Humorului, pe DN17, au transmis oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, în accident sunt implicate un autoturism și un microbuz, în care se aflau, în total, 10 persoane.

‘Pentru gestionarea optimă a evenimentului, a fost activat Planul roșu de intervenție, care presupune suplimentarea resurselor la fața locului în vederea optimizării misiunii de răspuns. La fața locului intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de stingere. În sprijin, au fost trimise și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava’, au precizat reprezentanții ISU.

Cele 10 persoane sunt conștiente și cooperante și sunt evaluate medical.

Publicitate

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 17 Suceava – Gura Humorului, la kilometrul 247, în zona localității Șcheia, județul Suceava, a avut loc un accident rutier între două autoturisme și o autoutilitară cu șapte locuri, ce transporta mai mulți minori. În urma coliziunii, trei copii și doi dintre șoferi au suferit leziuni, fiind în evaluare medicală la fața locului.

Circulația rutieră este întreruptă pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 12:00. AGERPRES

 

Citeste mai mult

Educație

Titularizare 2025: La Botoșani, rata notelor peste 7 obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 41,76%,

Publicat

Publicitate

Rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar 2025

(înainte de contestații)

 

 

Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2025 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 22 iulie 2025, pe pagina web dedicată: http://titularizare.edu.ro/ și pe pagina Inspectoratului Școlar Județean Botoșani: https://isjbotosani.ro/.

La nivelul județului Botoșani, rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 41,76%, iar procentul notelor între 5 și 6,99 este de 38,89%.

Publicitate

Un candidat a obținut nota 10 la disciplina Electrotehnică, electromecanică energetică (maiștri instructori), iar 232 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, s-au prezentat 632 de candidați, din totalul de 724 cu drept de participare.

În centrele de evaluare au fost notate 588 de lucrări, întrucât 71 de candidați s-au retras din concurs din motive personale/medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei.

Contestațiile pot fi depuse la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani:

a) în data de 22 iulie 2025 contestațiile se depun, în scris, până la ora 21:00;

b) în data de 23 iulie 2025 contestațiile se depun, în scris, până la ora 12:00.

Contestațiile se depun/transmit, în scris, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani sau la adresa de e-mail titularizarebt@isjbt.ro

Transmiterea contestațiilor la inspectoratele școlare se poate realiza și electronic (scanat), prin poștă electronică, în data de 22 iulie 2025 și în data de 23 iulie 2025 până la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează în data de 30 iulie 2025 pe site-ul dedicat: http://titularizare.edu.ro/, la sediul și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani la adresa: https://isjbotosani.ro/

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă/proba practică, minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă/proba practică, minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților care au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul național, sesiunea 2025, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, la nivelul județului în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care au susținut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va avea loc în perioada 31 iulie – 1 august 2025, conform unui grafic care va fi afișat pe site la adresa https://isjbotosani.ro/

Citeste mai mult

Economie

Programul SGR-RetuRO ar putea fi extins la borcane și cartoane de lapte. Ce spune ministrul Mediului

Publicat

Publicitate

Programul SGR-RetuRO ar putea fi extins la borcane și cartoane de lapte. Autoritățile analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) la alte tipuri de ambalaje, cum ar fi borcane sau cartoane de lapte, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoioanu, la Antena 3 CNN

„Ne uităm să extindem acest sistem, cu alte tipuri de ambalaje. Cu același tip de echipament, pentru că operatorii au făcut deja investiții”, a declarat Diana Buzoianu.

Programul SGR-RetuRO ar putea fi extins la borcane și cartoane de lapte

Potrivit acesteia, urmează să fie analizate toate aspectele pentru a „ne asigura că nu facem mai mult rău decât bine”. „Suntem în discuții cu RetuRO tocmai pentru a identifica mai multe tipuri de ambalaje care astăzi nu pot fi puse în aceste echipamente,” a mai precizat Diana Buzoianu.

Sistemul Garanție-Returnare (SGR) se aplică în prezent doar anumitor tipuri de ambalaje. Sistemul se concentrează pe ambalajele primare nereutilizabile pentru băuturi, cum ar fi cele din PET, sticlă sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri și 3 litri.

Sistemul de Garanție – Returnare presupune ca la achiziția unei băuturi, consumatorul să plătească pe lângă prețul produsului o garanție (50 de bani / ambalaj) pe care o va revendica de la aparatele de colectat în momentul în care returnează ambalajul gol.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending