Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Cuvios David din Tesalonic

Publicat

Publicitate

Cuviosul David s-a născut în jurul anului 450 în nordul Mesopotomiei. Fiind deja monah, din motive pe care nu le cunoaştem, a venit în Tesalonic împreună cu un alt monah, Adolá. Conform autorului vieţii acestor sfinţi, Cuviosul a venit mai întâi în mănăstirea Sfinţilor Mucenici Teodor şi Mercurie, cea numită Koukouliatōn, a cărei aşezare era „în marginea cetăţii, în apropierea zidurilor, lângă poarta Aproítōn”.

Supranumele de Koukouliatōn face referire la monahii care purtau culionul într-un mod aparte, dacă judecăm după reprezentările iconografice ale Cuviosului, oarecum aruncat peste umeri. Aşezarea mănăstirii trebuie căutată la nord-est de Acropole, în locul identificat prin toponimul „Grădina lui Provatás”.
Exemplele sfinţilor din Vechiul Testament, mai ales acela al Proorocului şi regelui David, care vreme de trei ani a cerut „bunătate, ştiinţă şi pricepere”, l-au îndemnat pe Cuviosul David să ia hotărârea de a trăi vreme de trei ani într-un migdal, până când Domnul Îi va arăta voia Sa şi-i va dărui pricepere şi smerenie. La capătul celor trei ani, un înger al Domnului i s-a arătat Cuviosului, spunându-i că cererea sa a fost auzită şi că nevoinţa sa de a trăi într-un copac vreme de trei ani a luat sfârşit. Îngerul i-a spus să coboare din copac şi să-şi continue viaţa ascetică într-o chilie, slăvind şi binecuvântând pe Domnul. Sfântul a împărtăşit această vedenie ucenicilor săi, cerându-le să-l ajute la ridicarea unei chilii. Vestea aceasta a ajuns repede la urechile Arhiepiscopului Tesalonicului, Dorothei, fiind apoi aflată și de locuitorii orașului.
Prin Decretul său din anul 535, Neará 11, Împăratul Iustinian a mutat provinciile regiunii Illyricum de sub jurisdicția Arhiepiscopului de Tesalonic și a ridicat regiunea sa natală la rangul de arhiepiscopie, cu numele de Iustiniana Nova. Arhiepiscopul Aristides de Tesalonic a acceptat această schimbare, încercând, în schimb, să salveze importanţa politică a oraşului prin aducerea înapoi a sediului guvernatorului provinciei Illyricum, din Iustiniana Prima, în Tesalonic. Cu toate că întreruperea administraţiei eclesiastice nu a afectat cu nimic statutul Tesalonicului, mutarea sediului administraţiei provinciei a reprezentat o lovitură serioasă dată prestigiului orașului. Prin urmare, dorinţa cetățenilor oraşului, precum şi a guvernatorului Domnicus, a fost aceea de a readuce la Tesalonic sediul administraţiei, idee îmbrăţişată cu entuziasm de arhiepiscopul Aristides.
În acel moment a fost cerut și ajutorul Cuviosului David, pentru a aduce această problemă în atenţia împăratului Iustinian, căci, potrivit datelor din Viaţa Cuviosului, arhiepiscopul nu putea „lăsa oraşul fără păstor”, drept pentru care s-a hotărât trimiterea Sfântului David la Constantinopol. Alegerea [de către Arhiepiscop a] Cuviosului David arată importanţa misiunii precum şi dificultăţile prezentării unei asemenea cereri înaintea Împăratului Iustinian, având în vedere faptul că acesta abia sfârşise ridicarea celor două oraşe, Iustiniana Nova şi Iustiniana Prima.
După atâţia ani de viaţă de zăvorât, Cuviosul David a ieşit la lumina zilei. Înfăţişarea sa se schimbase: părul îi cădea până la brâu, iar barba îi ajungea până la tălpi, în vreme ce chipul îi strălucea ca soarele. Însoţit de doi ucenici ai săi, Teodor şi Dimitrie, Cuviosul a pornit către capitală.
Faima sa mergea înainte, aşa că, la sosirea în Constantinopol, întreg oraşul i-a ieşit în întâmpinare. Primirea sa de către Împărăteasa Teodora, soţia lui Iustinian, onorurile şi respectul ce i se arătau au impresionat întreaga asistenţă. Teodora a intrat repede în acţiune, aşa că, la întoarcerea lui Iustinian dintr-o călătorie oficială, i-a prezentat acestuia o imagine favorabilă a Cuviosului. Ca urmare, Iustinian l-a invitat să apară în faţa senatului. Cuviosul David s-a prezentat în faţa Senatului ţinând în mână tămâie şi foc care nu-i ardeau carnea. Înfăţişarea Sfântului precum şi minunea pe care o văzuseră cu ochii lor au contribuit la crearea unui climat de teamă şi străpungere, iar împăratul a răspuns prompt cererii Cuviosului David.
Purtând aceste veşti bune, Cuviosul a plecat către Tesalonic, dar nu avea să vadă cetatea decât de departe, căci, abia trecând vasul cu care călătorea de peninsula Halkidikí, Cuviosul şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Aceasta s-a întâmplat cândva între anii 535 şi 541 d.H.
Vestea aducerii sfintelor moaşte ale Cuviosului a uimit întregul oraş. Trupul Cuviosului David a fost depus mai întâi în locul în care odihniseră sfintele moaşte ale Sfinţilor Mucenici Theodoulos şi Agathópodos, la est de port. Cu mare durere, Arhiepiscopul Aristides a anunţat funeralii publice. Trupul Cuviosului a fost îngropat în mănăstirea Aproítōn, după dorinţa sa.

La 150 de ani de la adormirea Cuviosului, între 685-690 d.H., s-a făcut o încercare de a deschide mormântul, căci egumenul Mănăstirii Aproítōn, Dimitrie, „a dorit, din multă credinţă, să afle locul unde se aflau moaştele sfântului”. Însă, de îndată ce a fost începută această lucrare, placa ce acoperea mormântul s-a spart, iar această întâmplare a fost socotit un semn din partea Sfântului, cum că nu doreşte să fie scos. Sfintele sale moaşte au rămas în locul în care au fost depuse până în epoca cruciadelor. În vremea stăpânirii casei de Montferrat asupra Tesalonicului (1204-1222), sfintele sale moaşte au fost mutate în Italia, iar în 1236 sunt consemnate ca găsindu-se la Pavia, unde au şi rămas până în anul 1967.

În cele din urmă, sfintele moaşte ale Cuviosului David au fost mutate în Tesalonic, fiind așezate în Basilica Sfântului Dimitrie în data de 16 septembrie 1978.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Profesori dedicați, copii fericiți: Tradiție, credință și emoție la Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești, în prag de Crăciun

Publicat

Publicitate

Perioada Crăciunului aduce, an de an, farmec, speranță și credință în sufletele oamenilor. La Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, aceste valori au prins viață prin copii, profesori dedicați și momente încărcate de emoție autentică.

Marți, 16 decembrie 2025, elevii claselor a VII-a A și a VIII-a A au oferit un adevărat dar spiritual unității școlare, organizând activitatea extrașcolară „Nașterea Domnului Iisus Hristos”. Evenimentul a fost coordonat de cadrele didactice Herghiligiu Simona și Zănoagă Loredana, în colaborare cu directorul unității, prof. Chitic Mihaela, și profesorul de educație muzicală Buciumanu Gabriela.

Dincolo de cadouri și de figura îndrăgită a lui Moș Crăciun, elevii au ales să readucă în atenție adevăratul sens al sărbătorii. Prin colinde, poezie și teatru religios, copiii au pus în scenă Nașterea Mântuitorului, oferind părinților și profesorilor momente de liniște, reflecție și bucurie sufletească.

La activitate au participat cadrele didactice ale școlii, părinți, elevi, dar și prof. Otiliea Sandu, inspector Dezvoltare Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Timp de o oră, mica scenă a școlii a devenit un loc al emoției curate, unde fiecare moment artistic a fost primit cu aplauze și ochi umezi.

Corul de fete a completat atmosfera, aducând armonie și trăiri profunde în rândul celor prezenți, demonstrând încă o dată că talentul și munca pot crea momente memorabile.

Activitatea a fost organizată în cadrul programului „Școala Altfel”, desfășurat în perioada 15–19 decembrie 2025, având ca scop cultivarea valorilor etice și religioase, promovarea culturii românești și valorificarea potențialului artistic al elevilor, iar pentru Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, putem spune că Sărbătoarea Crăciunului a venit mai devreme, sub forma credinței, a tradiției și a bucuriei copiilor.

Publicitate

Iată și câteva imagini surprinse cu această ocazie:

Citeste mai mult

Educație

Bucurie la granița Uniunii Europene: Primarul Viorel Nichiteanu a adus cadouri de la Moș Crăciun pentru toți copiii școlii din Rădăuți-Prut

Publicat

Publicitate

După un an marcat de investiții record pentru comuna Rădăuți-Prut, localitatea aflată la frontiera de nord-est a României și ultima poartă a Uniunii Europene, administrația locală a încheiat anul cu un gest simplu, dar plin de emoție: bucuria copiilor.

Prin grija primarului Viorel Nichiteanu, a Consiliului Local și Primăriei Rădăuți-Prut, Moș Crăciun a ajuns astăzi în unitățile de învățământ din Miorcani, Rediu și Rădăuți-Prut, aducând zeci de cadouri pentru toți elevii și preșcolarii din comună.

A fost o adevărată sărbătoare, cu colinde, urături, poezii și emoții sincere. Copiii au cântat, au recitat și au trăit din plin magia Crăciunului, iar la final au primit pachete cu dulciuri oferite de Primăria Rădăuți-Prut.

Niciunul dintre cei 262 de copii ai celor două școli nu a fost uitat. Fiecare a primit un cadou, spre bucuria celor mici, dar și a părinților și cadrelor didactice care i-au însoțit în acest moment special.

„Nu există bucurie mai mare decât sărbătoarea Crăciunului și venirea lui Moș Crăciun. Suntem atât de bucuroși și recunoscători pentru cadourile trimise de Moș Crăciun, cu ajutorul domnului primar Viorel Nichiteanu”, a declarat directorul unității de învățământ, profesor Oana Gavrilescu.

Pentru comunitatea de la granița Uniunii Europene, acest gest a însemnat mai mult decât niște daruri. A fost o dovadă de grijă, de implicare și de suflet, un Crăciun în care fiecare copil a simțit că este văzut, important și iubit.

Publicitate

Iată și câteva imagini surprinse astăzi în școala de la marginea Uniunii Europene, cu tradiții, cântece, jocuri și cadouri:

Citeste mai mult

Eveniment

Sperietură mare pentru o femeie de 83 de ani din Tătărășeni – Havârna: Foc izbucnit în locuință, cel mai probabil de la jarul din sobă

Publicat

Publicitate

Momente de panică, astăzi, pentru o femeie în vârstă de 83 de ani din localitatea Tătărășeni, comuna Havârna, după ce un incendiu a izbucnit în interiorul locuinței sale. Flăcările au cuprins mai multe bunuri din casă, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile.

Alarma a fost dată la timp, iar la fața locului au intervenit rapid pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna. Forțele de intervenție au ajuns cu două autospeciale de stingere.

Primii sosiți au fost pompierii voluntari, care au constatat că nu existau persoane rănite, însă bunurile din interiorul locuinței ardeau. Intervenția promptă a fost esențială pentru limitarea pagubelor.

Pompierii militari și voluntari au acționat coordonat și eficient, reușind să localizeze incendiul înainte ca acesta să se extindă. Flăcările au fost împiedicate să ajungă la acoperișul casei, dar și la o altă construcție din gospodărie, aflată în imediata apropiere.

Din fericire, femeia a scăpat nevătămată, însă sperietura a fost una serioasă. Incendiul readuce în atenție pericolul folosirii sobelor în sezonul rece și necesitatea unei atenții sporite la manipularea jarului și a materialelor combustibile din locuințe.

Pompierii recomandă respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, verificarea periodică a sobelor și evitarea depozitării materialelor ușor inflamabile în apropierea surselor de căldură.

Publicitate

Pentru prevenirea unor evenimente similare, ISU Botoșani vă recomandă:
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
-nu lăsați ușa sobei deschisă;
– nu supraîncălziți soba;
-montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiunile de 0,50 x 0,70 metri;
– nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
– nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcționării;
– stingeți focul pe timpul nopții;
– nu lăsați niciodată copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
Pompierii militari rămân mobilizați 24 de ore din 24 pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean se află permanent în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Citeste mai mult

Administratie

Primăria Botoșani, alături de copiii vulnerabili: Bibliotecă educativă dăruită la Centrul Social de Zi, înainte de Crăciun

Publicat

Publicitate

Un moment plin de emoție și bucurie a fost trăit astăzi la Centrul Social de Zi pentru Copii în Risc Social, unde Primăria Botoșani a fost alături de cei mici cu un gest concret de sprijin pentru educație, a anunțat administrația publică locală.

Primarul, împreună cu viceprimarul Dana Bețenchi și colegii din cadrul instituției, alături de Moș Crăciun, au oferit copiilor o bibliotecă educativă menită să le susțină învățarea și dezvoltarea.

Aproximativ 30 de copilași s-au bucurat de surpriza pregătită special pentru ei. Biblioteca conține jocuri de logică, cărți adaptate vârstei, jucării educative și materiale atent alese pentru a stimula curiozitatea, creativitatea și dorința de a descoperi lucruri noi.

Gestul făcut de administrația locală depășește valoarea unui simplu cadou. Biblioteca dăruită simbolizează investiția în educație și în viitorul copiilor care au cea mai mare nevoie de sprijin și încurajare.

Cu această ocazie, reprezentanții Primăriei au participat și la serbarea pregătită de copii, fiind impresionați de emoția, talentul și modul în care cei mici duc mai departe tradițiile românești prin momentele artistice prezentate, iar liderii administrației publice au precizat într-un comunicat că va continua să susțină inițiativele care aduc bucurie și speranță în viața copiilor.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending