Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul

Publicat

Publicitate

Sfântul Daniil a fost cuprins din copilărie de o deosebită râvnă pentru cele duhovniceşti. A trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântului Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se pentru sporirea credinţei şi a faptelor bune.

Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acelei obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti o dată cu numele de David. Râvnind spre mai multe nevoinţe duhovniceşti, s-a îndreptat la mănăstirea Sfântului Lavrentie, aproape de satul Laura de astăzi, la 30 de kilometri depărtare de Rădăuţi; aici ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere.

Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, cu sfatul părintelui său duhovnicesc, egumenul acelei lavre i-a dat schima cea mare şi i-a pus numele Daniil. Nu după multă vreme de la primirea schimei, cu binecuvântarea stareţului, se retrage în codrii locului, pe valea pârâului Viţău, azi localitatea Putna, unde, cu ajutorul ciobanilor şi ai altor iubitori de viaţă duhovnicească şi cinstitori ai sihaştrilor, sapă într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, la un kilometru depărtare de Mănăstirea Putna.

Cunoscut ca mare nevoitor al sfintelor rugăciuni, Cuviosul Daniil este cercetat de mulţi credincioşi pentru a primi sfat şi învăţătură de trăire creştinească şi, mai ales, vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care l-au cercetat, amintim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Sfântul Voievod Ştefan Vodă, venind la chilia Sfântului Daniil, l-a găsit în rugăciune şi, aşteptând să-şi termine rugăciunea, a primit sfat şi binecuvântare de la el. Când pomenim aceste două nume, noi, fiii Bisericii lui Hristos, nu ştim pe care să-l cinstim mai mult: pe nevoitorul rugăciunii, Daniil Sihastrul, sau pe viteazul apărător al credinţei strămoşeşti şi al gliei străbune, Sfântul Ştefan cel Mare.

Aceasta pentru că amândoi au fost iubitori deopotrivă ai rugăciunii şi ai Casei lui Dumnezeu. După îngroparea sa în biserica Mănăstirii Voroneţ, unde a povăţuit multă vreme pe ostenitorii acelei obşti, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul este cinstit şi pomenit împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai sfintei mănăstiri.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

ANAF: Cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

Publicat

Publicitate

ANAF transmite clarificări privind modalitatea în care trebuie depusă Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice și privind contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, scrie alba24.ro.

Precizările vin în urma întrebărilor contribuabililor adresate prin chatbot-ul ANAF.

Declarația 212 este o declarație voluntară prin care contribuabilul cu obligație declarativă autodeclară veniturile obținute din activitățile menționate în legislația incidentă, respectiv impozitul pe venit și contribuțiile sociale/de sănătate aferente.

Declarația Unică (formularul 212)

Declarația Unică (formularul 212) se depune de către:

  • persoanele care, în anul 2025, au obținut venituri/pierderi. De exemplu, din:
    • chirii, activității independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală
    • transfer titluri de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate
    • transferul aurului de investiții
    • activități agricole, piscicultură și silvicultură

Este vorba despre persoane din România și/sau din străinătate care datorează impozit pe venit și contribuții sociale/sănătate

  • persoanele care optează, în 2026, să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate.

Contribuabilii care nu obțin venituri din nicio sursă pot opta pentru plata contribuției de asigurări de sănătate, pentru a beneficia de asigurarea de sănătate, precum și persoanele fizice care realizează venituri din categoriile prevăzute în legislație care optează pentru plata contribuției de asigurări și de sănătate pentru una sau mai multe persoane aflate în întreținerea acesteia.

Publicitate

Cine trebuie să depună Declarația Unică

Declarația poate fi depusă de către fiecare contribuabil care se încadrează în categoriile descrise sau de către un împuternicit/curator al acestuia, care trebuie să dețină o împuternicire în original, fie autentificată la notar fie sub semnătură privată din partea contribuabilului care are obligația sau optează pentru depunerea acestei declarații.

Termen: Termenul de depunere este de până la 25 mai 2026 inclusiv, pentru veniturile realizate în 2025 și pentru stabilirea impozitului și contribuțiilor sociale. Declarația se depune oricând în cursul anului pentru declararea contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul celor care optează pentru plata acesteia.

Cum se depune Declarația Unică

Declarația se depune fie online, prin S.P.V. sau pe e-guvernare.ro,  pe suport hârtie la registratură sau prin postă (cu confirmare de primire), la adresa fiecărui organ fiscal unde își are domiciliul contribuabilul cu obligație declarativă.

În cazul depunerii online, confirmarea se face de către ANAF prin emiterea unei recipise electronice de validare sau nevalidare, după caz, a formularului depus.

Declarația unică poate fi modificată oricând, din inițiativa contribuabilului, prin depunerea unei declarații rectificative, folosind același formular și corectând informațiile eronate.

Decizia de impunere

În cazul în care contribuabilul nu își declară obligațiile fiscale incidente impozitului pe venit, într-o primă fază, ANAF va notifica (prin S.P.V. sau poștă), contribuabilii care nu s-au conformat voluntar asupra obligației de depunere a declarației. Dacă inclusiv ulterior notificării, contribuabilul nu a depus declarația 212, ANAF va emite, în perioada de prescripție (5 ani), o decizie de impunere.

Pentru clarificări suplimentare, ANAF a publicat, pe pagina web proprie, www.anaf.ro – la secțiunea „Asistență contribuabili”  categoria „Servicii oferite contribuabililor” – rubrica „Ghiduri curente și alte materiale informative – un ghid digital privind Declarația unică (Formularul 212).

Chatbot-ului ANA, accesibil direct de pe portalul ANAF

De vineri, 6 februarie, chatbot-ul ANAF va fi accesibil direct de pe portalul ANAF, fiind astfel pus la dispoziția tuturor contribuabililor. Chatbot-ul a fost testat inițial la nivelul SPV.

În prima săptămână de la lansare, peste 23.000 de persoane au interogat platforma ANAF (19.000 conversații inițiate), generând peste 156.000 de mesaje. În medie, un utilizator a petrecut timp de 10 minute în faza de interogare a asistentului virtual.

Chatbot-ul ANA este în continuare în perioadă de testare. Feedback-ul primit din partea utilizatorilor este utilizat atât pentru îmbunătățirea funcționalității viitoare a acestuia, cât și pentru îmbunătățirea serviciilor generale și comunicării ANAF cu contribuabilii, transmite instituția.

În această etapă, asistentul virtual oferă informații generale, ce vizează închirierea bunurilor din patrimoniul personal, venituri din activități independente, depunerea declarațiilor de înregistrare fiscală și de mențiuni, dar și depunerea altor formulare fiscale. Deși chatbot-ul nu poate oferi, în această etapă de dezvoltare, răspunsuri tuturor întrebărilor – în special celor care vizează domenii pentru care nu a fost încă dezvoltat – ANAF încurajează utilizatorii să adreseze întrebări pe toate temele de interes.

Proiectul se subsumează obiectivului strategic ANAF de modernizare a administrației fiscale și creștere a conformării voluntare a contribuabililor, prin dezvoltarea serviciilor digitale.

Citeste mai mult

Cultura

Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor Ioan Cobâlă” anunță: Concert extraordinar „Femeia, suflet de sărbătoare”

Publicat

Publicitate

Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor Ioan Cobâlă” instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită la spectacolul „Femeia, suflet de sărbătoare”, ce va avea loc în data de 7 martie 2026, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor ’’Nicolae Iorga’’ din Botoșani.

Va fi un eveniment de excepție, dedicat întru totul celebrării feminității, o experiență muzicală unică, menită să atingă inima fiecărei mame și femei. Vă propunem o călătorie sonoră plină de însemnătate, un cadou simbolic prin care celebrăm eleganța și iubirea lor.

Spectacolul va fi onorat de prezența unor invitate de excepție: îndrăgitele artiste Adriana Ochișanu și Natalia Barbu din Republica Moldova, alături de Viorica Macovei și Ancuța Corlățan,  care ne vor aduce cântecul drag din Bucovina.

Alături de invitate, scena va fi înnobilată de măiestria soliștilor și instrumentiștilor orchestrei. Într-un dialog armonios al talentului, îi vom regăsi pe Dan DoboșAlina HuțuConstantin Petrescu,

Ionuț Scripcariu (trompetă), Alexandru Todirel Marin (clarinet) și Petrică Oloieru (țambal).

Conducerea muzicală este asigurată de maestrul dirijor Ion Oloieru. Manager Dan Doboș.

Publicitate

Rezervați-vă locurile și alăturați-vă nouă la acest spectacol de neuitat, sub semnul reînnoirii și al entuziasmului primăverii.

Să celebrăm împreună puterea și frumusețea celor care ne încălzesc sufletele și ne luminează zilele!

Biletele pentru spectacol se pot achiziționa de la sediul orchestrei : Str. Unirii nr. 10 din Botoșani, începând din data de 9 februarie 2026. Telefon : 0231511002

Citeste mai mult

Cultura

O nouă întâlnire a Cercului de lectură, la Cabinetul de psihologie și psihoterapie Andreea Ciobanu, Botoșani

Publicat

Publicitate

O nouă întâlnire a Cercului de lectură (adulți) va avea loc miercuri, 18 februarie 2026, începând cu ora 17.00, la Cabinetul de psihologie și psihoterapie Andreea Ciobanu, Botoșani. Pornind de la poveștile personajelor din romanul Povestea Astei, scris de Jόn Kalman Stefánsson (important scriitor contemporan islandez), participanții vor avea ocazia unui schimb de opinii privitoare la frumusețea vieții și la misterele existenței omului, raportând propriile păreri la modul în care reușește – în stilul său poetic inconfundabil – să le surprindă romancierul.

Subiectul „cercetării” îl va constitui sufletul uman cu dorințele și nevoile lui, subiect ilustrat convingător de Stefánsson într-o serie de romane care ne spun „povești” desfășurate într-o lume a frigului, în Islanda cea frumoasă, dar aspră, care-și lasă amprenta asupra sufletelor personajelor acestor povești, suflete mereu în căutarea sensului existenței, iubirea, care au de dus lupte cu ele însele și cu ceilalți, cu greșelile și cu părțile întunecate ale vieții. Atât Povestea Astei, cât și romanele din trilogia lui Stefánsson (Între cer și pământ, Tristețea îngerilor și Inima omului) sunt povești-poezii despre tainele sufletului, foarte frumoase și, deopotrivă, dureroase.

Cercul de lectură este organizat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și este moderat de prof. Loredana Carcea. Invitata acestei întâlniri va fi d-na psiholog Andreea Ciobanu.

 

Citeste mai mult

Cultura

Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate 14-15 martie 2026, ediţia a X-a, Rogojești, Botoșani

Publicat

Publicitate

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” Rogojești, organizează Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, ediţia a X-a, în perioada 14-15 martie 2026.                                                              

        Înscrierile au loc începând de astăzi și până la data de 20 februarie 2026. Fișele de participare se trimit pe adresa de e-mail: etnografie.cjcpctbt@yahoo.com.                   

   Concursul cuprinde două secțiuni:

​Adulţi;

​Copii (10-18 ani

​           Condiţii generale de participare:

Publicitate

– ​Expoziţie personală de ouă închistrite care să includă cel puţin 25-30 de ouă (secțiunea adulți) sau 10-15 ouă (secțiunea copii);

– ​Ouăle expuse trebuie să se încadreze în următoarele categorii: monocrome, policrome, ouă cu ornamente din ceară în relief sau ouă pictate;

– ​Prezentarea cu un număr de 2-3 ouă golite de conţinut (nevopsite/nescrise), pentru a fi finalizate în timpul concursului;

– ​Fiecare concurent trebuie să aibă asupra sa chişiţa şi propriul aparat de încălzit ceară;

– ​Respectarea particularităților specifice zonei de proveniență este obligatorie;

La secţiunea copii, se acceptă pentru fiecare instructor un grup de maximum 10 copii.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending