Aglaia, o aristocrată bogată din Roma, era fiica proconsulului Acachius și a trăit spre sfârșitul secolului al III-lea, pe când împărat era Dioclețiean (284-305). Tânără și necăsătorită fiind, viețuia în păcate cu sclavul Bonifatie, administratorul proprietăților ei.
Totuși, în ciuda vieții lor ușoare și fără griji, amândoi erau cu lărgime de inimă față de săraci și de străini. Auzind de la unii creștini despre persecuția care avea loc în părțile răsăritene ale imperiului și despre pătimirile și minunile mucenicilor, Aglaia își dorea să dobândească și să găzduiască în casa ei sfinte moaște, drept pentru care l-a trimis pe Bonifatie în expediție în Asia Mică, cu sarcina de a se întoarce de acolo aducând sfinte moaște de mucenici. La plecare, Bonifatie i-a spus Aglaiei, mai în glumă, mai în serios: Doamna mea, dacă nu voi găsi rămășițe de martiri și mă voi da pe mine însumi spre pătimire, îmi vei primi înapoi trupul cu cinste? Aglaia însă l-a luat în râs, ca pe unul pe care îl știa că nu era bărbat virtuos. Bonifatie, însă, avea și el un mare respect față de martiri și nu se considera vrednic să atingă sfintele lor moaște.
Plecând Bonifatie însoțit de câțiva tovarăși, după o lungă călătorie, au ajuns cu corabia în Tarsul Ciliciei. Lăsându-și însoțitorii la han, Bonifatie s-a dus țintă în piața cetății unde, sub privirile mulțimii, erau judecați și torturați câțiva creștini. Văzând chinurile teribile ale celor ce pătimeau, dar și fețele lor luminoase, Bonifatie s-a străpuns la inimă și s-a apropiat de ei plângând și le-a îmbrățișat și sărutat picioarele. Chinuitorii l-au întrebat cine este, iar Bonifatie a răspuns că e un creștin, iar apoi refuzat să jertfească zeilor. Chinuitorii l-au dezbrăcat și l-au atârnat cu capul în jos și l-au bătut de cădea carnea de pe el. L-au dat apoi jos din atârnătoare și i-au turnat plumb topit pe gât, dar Hristos i-a primit jertfa și l-a făcut de priveliște și de minune înaintea mulțimii adunate, căci nu a murit, ci era viu și sănătos. Văzând aceasta, mulțimea de cetățeni adunați a prins să strige „Mare este Dumnezeul creștinilor!”, au început să arunce cu pietre în judecător, apoi au intrat în templu și au dărâmat statuile.
A doua zi, liniștindu-se revolta din oraș, judecătorul a hotărât ca Sfântului Bonifatie să i se taie capul și așa s-a săvârșit. Mai mult de 500 de cetățeni din Tars au crezut în Hristos și s-au adăugat Bisericii în urma minunilor întâmplate cu ocazia torturării și execuției Sfântului Bonifatie și a celorlalți creștini. Tovarășii lui Bonifatie, neștiind de pătimirea și moartea lui, îl căutau prin taverne, crezând că s-a îmbătat peste noapte și zace pe undeva. În cele din urmă au dat peste un om care asistase la martiriul și moartea lui și care i-a dus la locul unde se afla trupul mucenicului. Îndurerați, prietenii lui l-au răscumpărat și l-au dus la Roma. Înainte să ajungă aceștia în cetate, Aglaia a fost înștiințată de un înger de sosirea fostului sclav și iubit, acum Mucenicul Bonifatie, așa că s-a dus și a înștiințat preoții locului, primind sfintele moaște cu bună rânduială.
Pe mormântul Sfântului Bonifatie, loc unde se săvârșeau multe minuni, Aglaia a zidit un paraclis, iar astăzi acolo se află Basilica dei Santi Bonifacio e(d) Alessio, pe dealul Aventin din Roma. Aglaia și-a împărțit averea săracilor și s-a retras la o mănăstire unde a petrecut 15 ani întru pocăință, apoi s-a mutat la Domnul. Dacă Bonifatie și-a spălat păcatele prin vărsarea sângelui său, Aglaia s-a curățit pe sine prin vărsarea de lacrimi și asceză, fiind primiți înaintea Domnului întru bucurie, căci El nu dorește moartea păcătoșilor, ci să se întoarcă și să fie vii. Bonifatie este considerat grabnic ajutător celor care luptă cu patima beției și voiesc să se izbăvească de tirania ei.
Semnificația numelui Aglaia:
– din limba greacă: strălucitor, sclipitor, minunat, numele acesta ne amintește că viața omului trebuie să fie strălucitoare și minunată și că doar un suflet curat poate da strălucire vieții
„Când veți curăța sufletele voastre, atunci vor străluci și se vor împărtăși de prezența lui Dumnezeu și de dumnezeiasca și cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca niște oglinzi curate ce vor putea primi și ele strălucire”
Sfântul Dionisie Areopagitul.