Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Apostol Tadeu

Publicat

Publicitate

Sântul Apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. El era evreu de neam și cunoștea desăvârșit dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi. Și s-a suit în Ierusalim la închinăciune în zilele Sfântului Ioan Botezătorul și s-a minunat auzind propovăduirea lui și văzând îngereasca lui viață, și a fost botezat de către dânsul.

După aceea, văzând pe Domnul nostru Iisus Hristos în trup petrecând cu oamenii și auzind învățătura Lui și văzând minunile Lui, s-a dus după Dânsul și a fost numărat în ceata celor șaptezeci de apostoli mai mici, despre care se scrie în Evanghelie: Domnul a arătat și pe alți șaptezeci și i-a trimis pe ei câte doi înaintea feței Sale, în toată cetatea și locul, unde voia să meargă. Iar după pătimirea cea de bunăvoie, după moartea Domnului și după învierea cea de a treia zi și înălțarea Lui la ceruri, Sfinții Apostoli împărțindu-se în toată lumea la propovăduire, Sfântul Tadeu s-a dus la Edesa, trimis fiind de Domnul.

Pentru că așa a făgăduit Domnul lui Avgar, domnul Edesei, mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie, trimițându-i pe mahramă închipuirea cea ne făcută de mână a Preasfintei Sale fețe și scriind către dânsul: „Când mă voi înălța la Tatăl, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei, care te va tămădui desăvârșit de boala care te-a cuprins pe tine și îți va da viață veșnică ție și celor ce sunt cu tine”.

Deci Apostolul Tadeu, mergând în cetatea Edesa, nu s-a arătat îndată stăpânitorului, ci mai întâi a intrat în casa unui evreu cunoscut al său, cu numele Tobie, și fiind găzduit la dânsul, a început cu minune a face tămăduiri cu puterea lui Hristos, tămăduind toate bolile prin punerea mâinilor și prin chemarea numelui Domnului. Deci, străbătând vestea despre dânsul prin toată cetatea, au început a aduce la dânsul pe neputincioșii lor și, văzând tămăduirea lor cea grabnică ce se făcea de apostolul lui Hristos, se minunau foarte. Despre aceasta s-a vestit și domnului Avgar, cum că un bărbat oarecare, venind de la Ierusalim, face multe minuni cu numele lui Iisus Hristos. Deci Avgar îndată și-a adus aminte de scrisoarea lui Hristos, Care-i făgăduia că are să trimită la dânsul pe unul din ucenicii Săi și s-a gândit în sine, zicând: „Oare nu a venit acela pe care îi făgăduise lui să-l trimită?”. Apoi, poruncind să-l cheme pe Tobie, a zis către dânsul: „Aud că în casa ta este un om din Ierusalim, care tămăduiește toate bolile cu numele lui Iisus”. Tobie a zis: „Cu adevărat, stăpâne, oaspetele cel de la mine face multe minuni cu acel nume!”.

Domnul a zis: „Adu-l aici la mine”. Și ducându-se Tobie la Sfântul Tadeu, i-a zis: „Domnul acestei cetăți m-a chemat și mi-a poruncit să te duc la el, ca să-l tămăduiești de bolile ce l-au cuprins!”. Și a zis Tadeu: „Cu adevărat eu sunt trimis la dânsul”. Iar a doua zi au mers amândoi la domnul Avgar, fiind adunați acolo toți boierii și dregătorii lui. Și intrând apostolul cu Tobie pe ușile palatului domnesc, și domnul uitându-se la dânsul, a văzut fața lui apostolească strălucind cu lumină și, înspăimântându-se, s-a sculat degrabă de la locul său și i s-a închinat până la pământ. Și s-au mirat toți cei ce stăteau de față, văzând pe domnul că se închină la un străin; pentru că aceia nu vedeau strălucirea cea minunată care ieșea din fața lui Tadeu.

Deci domnul l-a întrebat pe Sfântul Tadeu: „Oare tu ești ucenicul lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care mi-a făgăduit prin scrisoare să-mi trimită pe unul din ucenicii Săi, ca să-mi dea sănătate desăvârșită neputinței mele și viață veșnică, mie și celor ce sunt cu mine?”. Apostolul lui Hristos a răspuns: „De vreme ce ai pus mare nădejde spre Domnul meu Iisus Hristos, de aceea am venit la tine, fiind trimis de Dânsul. Și dacă credința ta către El se va înmulți mai mult în tine, toate cele dorite de tine vor fi după credința ta”. Avgar a zis: „Am crezut atâta într-însul, încât am voit să adun puterea oștii și să merg asupra iudeilor care L-au răstignit pe El, ca să răzbun asupra lor răutatea aceea și să-i pierd cu desăvârșire. Dar stăpânirea romană, sub care suntem, m-a oprit”. Sfântul Tadeu a zis: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos n-a avut trebuință de ajutorul omenesc în vremea pătimirii Sale de la iudeii cei zavistnici și răi; căci putea să pună înaintea Sa legiuni de îngeri, dar, împlinind voia Părintelui, a pătimit pentru mântuirea a toată lumea.

Publicitate

Iar după împlinirea voii Părintelui Său, S-a suit către Dânsul la ceruri cu slavă și a șezut de-a dreapta Lui, și nu are trebuință ca cineva să-L răzbune pe El asupra vrăjmașilor Lui, având El însuși putere peste toți, ca să judece viii și morții, și fiecăruia să-i răsplătească după faptele lui”. Deci vorbind mult despre Hristos Dumnezeu către Avgar și către cei ce erau cu dânsul, Sfântul Tadeu l-a adus la desăvârșita credință și l-a botezat. Atunci Avgar a câștigat în Sfântul Botez tămăduire de lepra pe care o avea rămasă pe fața sa după cea dintâi vindecare, căci mai înainte era lepros peste tot trupul, și când s-a adus la el scrisoarea lui Hristos și chipul cel nefăcut de mână al Preasfintei fețe a Lui, atunci i-a fost cea dintâi tămăduire, curățindu-i-se trupul de lepră, rămânând numai o mică parte – cu dumnezeiască rânduială -, pe fața lui, până la venirea apostolului Tadeu.

Iar cealaltă tămăduire desăvârșită a lui, nu numai cea trupească, dar și cea sufletească, s-a făcut prin venirea apostolului și prin Sfântul Botez, când a ieșit din sfânta scăldătoare cu totul întreg și sănătos. Deci s-a botezat domnul Avgar cu toată casa sa; asemenea s-au botezat și ceilalți care văzuseră minunile și câștigaseră tămăduire de neputințele lor. Apoi Sfântul Apostol Tadeu a poruncit domnului Avgar să adune pe toți locuitorii cetății și să asculte cuvântul lui Dumnezeu. Deci a doua zi s-a adunat tot poporul, iar Tadeu, apostolul lui Hristos, stând pe un loc înalt, a început a le bine vesti pe Unul adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, toate cele văzute și nevăzute, cu atotputernica Sa tărie, și cum Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din cer pe pământ, prin cea negrăită întrupare pentru mântuirea omenească, și a pătimit de voie, a murit, a înviat și S-a înălțat la ceruri, și a pregătit celor buni răsplătire veșnică la ceruri, iar celor răi pedeapsă nesfârșită în iad. Asemenea, le-a spus și toate celelalte taine ale mântuirii noastre prin cuvinte pe larg.

Iar popoarele au crezut cuvintele apostolului, de vreme ce au văzut și minunile lui, căci vedeau pe domnul lor tămăduit și pe ceilalți mulți; deci au început a slăvi pe Hristos, cerând Sfântul Botez. Astfel s-a luminat prin botez cetatea Edesa prin sfânta credință cea întru Domnul nostru Iisus Hristos; deci s-au zidit biserici și s-au pus preoți, prin punerea mâinilor apostolului. Iar domnul Avgar, vrând să mulțumească Sfântului Apostol Tadeu pentru tămăduirea sa, i-a dat lui mult aur, dar sfântul n-a primit, zicând: „Dacă pe ale noastre le-am lăsat, apoi cum să vrem să le primim pe cele străine?”. Deci întărind în Edesa sfânta credința și pe toate rânduindu-le bine, Sfântul Apostol Tadeu s-a dus în Mesopotamia, și luminând acolo pe mulți și zidind multe biserici, străbătea pretutindeni cetățile Siriei, ostenindu-se cu buna vestire a lui Hristos. Apoi, mergând la Virit, cetatea Feniciei, propovăduind și botezând pe mulți, s-a odihnit întru Domnul.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Planeta Jupiter este mai mică decât se credea, arată noile măsurători: „Manualele vor trebui actualizate”

Publicat

Publicitate

Planeta Jupiter nu este atât de mare precum s-a crezut, conform unor noi măsurători realizate de sonda Juno.Astfel, dimensiunile planetei gigantice Jupiter nu sunt atât de mari precum s-a crezut, arată noile măsurători realizate de sonda Juno, aparținând NASA și publicate într-un articol recent în jurnalul Nature Astronomy, transmite miercuri Space.com, citat de Agerpres.

„Manualele vor trebui actualizate”, a declarat Yohai Kaspi de la Institutul Weizmann din Israel într-un comunicat. „Dimensiunea lui Jupiter nu s-a schimbat, desigur, dar modul în care o măsurăm s-a schimbat”.

Despre Jupiter

Jupiter este o planetă gigantică gazoasă și, pe deasupra, cea mai mare planetă din Sistemul Solar.

Manualele menționează în prezent că Jupiter are un diametru de 142.984 kilometri la ecuator și 133.708 km de la un pol la altul.

Cu alte cuvinte, Jupiter este mai plat la poli decât la ecuator, rezultatul rotației sale rapide (puțin sub 10 ore) care creează o protuberanță ecuatorială.

Cu toate acestea, noile măsurători, realizate prin intermediul sondei spațiale Juno, aflată în prezent pe orbita giganticei planete gazoase, reduc cu aproximativ 8 km diametrul ecuatorial și cu aproximativ 24 km pe cel de la pol la pol, scrie Agerpres.

Publicitate

Măsurătorile anterioare

Măsurătorile anterioare proveneau de la misiunile Pioneer 10 și 11 și Voyager 1 și 2 ale NASA, însumând doar șase puncte de date în total, în timp ce Juno a reușit să adauge încă 26 de măsurători.

Juno survolează planeta Jupiter pe o orbită alungită începând cu 2016, dar de la extinderea misiunii sale în 2021, Juno a trecut la o traiectorie diferită care îi permite să survoleze îndeaproape sateliții galileeni ai lui Jupiter, precum și să treacă prin spatele lui Jupiter, așa cum se vede de pe Pământ, lucru pe care anterior nu-l făcea niciodată.

Pentru a măsura cât de mare este o planetă precum Jupiter, sonda trebuie să treacă prin spatele ei din perspectiva Terrei, în timp ce transmite semnale radio înapoi către Pământ.

Acolo unde semnalele sunt curbate de efectul atmosferei superioare a lui Jupiter sau întrerupte complet de corpul planetei, doar pentru a reapărea pe partea opusă, dezvăluie dimensiunile planetei Jupiter.

Cum pot face câțiva km diferența?

„Am urmărit modul în care semnalele radio se curbează pe măsură ce trec prin atmosfera lui Jupiter, ceea ce ne-a permis să traducem aceste informații în hărți detaliate ale temperaturii și densității lui Jupiter, producând cea mai clară imagine de până acum a formei și dimensiunii planetei gigantice’, a declarat Maria Smirnova de la Institutul Weizmann, care a dezvoltat tehnicile necesare pentru procesarea datelor brute ale sondei Juno.

Deși o diferență de doar câțiva kilometri nu pare foarte mult, raportat la dimensiunile lui Jupiter, ea semnalează de fapt o problemă destul de mare cu privire la modelarea precisă a interiorului acestei planete.

„Acești câțiva kilometri contează”, a spus Eli Galanti de la Institutul Weizmann, coordonatorul cercetării. „Deplasarea razei doar cu puțin permite modelelor noastre ale interiorului lui Jupiter să se potrivească mult mai bine atât cu datele gravitaționale, cât și cu măsurătorile atmosferice”.

Într-adevăr, prin ajustarea dimensiunilor lui Jupiter la cele măsurate de Juno, echipa lui Galanti a descoperit că modelele actuale de ultimă generație care descriu structura densității interioare a lui Jupiter au funcționat și mai bine.

Și, întrucât Jupiter este standardul de aur pentru înțelegerea planetelor gigante gazoase, cu cât îl cunoaștem mai bine pe Jupiter, cu atât astronomii pot înțelege mai bine și alte planete din această clasă.

Foto: NASA

Citeste mai mult

Eveniment

Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Cât plătește anual statul pe concedii inventate

Publicat

Publicitate

Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Alexandru Rogobete a oferit explicații privind decizia controversată de a elimina plata primei zile de concediu medical, de la 1 februarie. Potrivit ministrului, măsura a fost necesară pentru a limita abuzurile din sistem, relatează alba24.ro.

Alexandru Rogobete a precizat că, potrivit analizelor realizate la nivelul Ministerului Sănătății, există „câteva milioane de concedii medicale fictive”, care costă statul între 1 și 1,5 miliarde de lei anual. Potrivit acestuia, vor beneficia în continuare de plata primei zile de concediu medical toți pacienții cronici aflați în programele naționale de sănătate, gravidele și persoanele care au nevoie de spitalizare de zi.

Noile măsuri privind plata concediilor medicale. Economii de 120 de milioane de lei pe lună

„După măsurile din vară, controalele care se fac din vară și nu s-au oprit, numărul de concedii medicale a scăzut semnificativ și s-a înregistrat o economie la bugetul Sănătății de 120 de milioane de lei pe lună, în medie”, a declarat ministrul, în cadrul unei emisiuni la B1 TV.

Ministrul a subliniat că aproape 10% din bugetul național al Sănătății ajungea în această zonă, bani care, spune el, erau luați „de la gura bolnavului” pentru a acoperi concedii medicale inventate.

Alexandru Rogobete a precizat că măsura neplății primei zile de concediu medical a fost gândită ca un instrument de reducere a fraudei, nu ca o sancțiune generală.

„Vorbind plastic, sunt bani pe care-i luam de la gura bolnavului, ca să-i mut în concediile inventate ale unora. Acest fenomen, care a fost ignorat din indolență, nepăsare, frica de a nu agita spiritele, s-a maturizat și am ajuns într-un punct în care nu se mai putea continua”, a completat ministrul.

Cine va avea în continuare prima zi de concediu medical plătită

Rogobete a explicat că ordonanța adoptată în decembrie va fi nuanțată, astfel încât să nu afecteze persoanele cu probleme medicale grave, unde nu poate fi pusă la îndoială buna-credință.

Publicitate

„Această măsură, evident, trebuie nuanțată. Când vorbim de cancer, o femeie gravidă sau o boală rară, evident că nu vorbim de un concediu medical fictiv. Ținta era să reducem frauda, nu să afectăm pe toată lumea. Asta face această OUG care e în transparență pe pagina Ministerului Sănătății – vine să nuanțeze și să reducă măsura de neplată a primei zile de concedii acolo unde nu poate fi pus la îndoială că cineva încearcă să fraudeze sistemul sau să beneficieze de o zi de concediu medical fictivă. Exemplu: cancer, pacienții care fac radioterapie, chimioterapie, cei cu talasemie sau boli rare, gravidele…”, a precizat Alexandru Rogobete.

Astfel, vor beneficia în continuare de plata primei zile de concediu medical pacienții cronici incluși în programele naționale de sănătate, bolnavii de cancer care urmează tratamente precum radioterapia sau chimioterapia, persoanele cu boli rare sau talasemie, gravidele, precum și pacienții care necesită spitalizare de zi.

Alexandru Rogobete a mai precizat că, în urma controalelor, au fost aplicate „amenzi peste amenzi” în cazurile în care s-a constatat acordarea de concedii medicale fictive.

Ministrul Sănătății este de părere că, odată cu diminuarea semnificativă a acestui fenomen, măsura neplății primei zile de concediu medical ar putea fi una temporară și eliminată în viitor.

Citeste mai mult

Eveniment

Poeți în dialog la Memorialul Ipotești: Moni Stănilă – Alexandru Vakulovski

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, joi, 19 februarie 2026, ora 11.00, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii februarie sunt scriitorii Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski. Evenimentul va avea loc la Liceul „Alexandru cel Bun” din Botoșani și va fi moderat de Lucia Țurcanu; profesoară-coordonatoare: Ionela Balan.

 MONI STĂNILĂ (n. 1978, Tomești, jud. Timiș) a studiat teologie ortodoxă la Timișoara și Sibiu. Din 2010 trăiește în Chișinău, unde conduce, împreună cu Alexandru Vakulovski, cenaclul literar „Republica” al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Este redactor-șef al Editurii Prut.

În 2007 a publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe), iar în 2009 și-a făcut debutul în poezie cu Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides). A mai publicat volumele de poezie: Sagarmatha (Tracus Arte, 2012), Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015; Casa de Editură Max Blecher, 2025), O lume de evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni (Charmides, 2017), Ale noastre dintru ale noastre (Casa de editură Max Blecher, 2020), Ofsaid (Nemira, 2022).

Moni Stănilă este autoarea romanelor Al 4-lea (Tracus Arte, 2013; Polirom, 2024), Războiul solomonarilor (Polirom, 2018), Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (Polirom, 2019), Țipă cât poți (Polirom, 2020) și a cărții pentru copii Prietenii Soarelui (cu ilustrații de Stela Damaschin-Popa; Prut, 2024).

În 2023, a obținut Premiul Radio România Cultural și Premiul „Observator cultural” pentru volumul Ofsaid, cartea fiind tradusă în germană și suedeză. Este laureata Premiului „Constantin Stere” în domeniul literaturii, oferit de Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

 

Publicitate

ALEXANDRU VAKULOVSKI (n. 1978, Antonești, Ștefan Vodă) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. A fondat, împreună cu fratele său, Mihail Vakulovski, și graficianul Dan Perjovschi, revista online „Tiuk!”. A fost redactor-șef al revistei „Stare de Urgență” (2009) și redactor al „Revistei la PLIC – literatură, artă, atitudine” (2010). Conduce, împreună cu Moni Stănilă, Cenaclul „Republica” al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău, iar din 2019 realizează, pentru aceeași instituție, interviurile sub genericul „Dialogurile bibliotecii”.

A debutat editorial cu romanul Pizdeţ (Aula, 2002; Polirom, 2020), nominalizat de ASPRO și „România literară” la Premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului 2002. În același an, a publicat volumul de poezie Oedip, regele mamei lui Freud  (Aula), urmat de: TU (împreună cu Mihail Vakulovski; Biblioteca de Poezie, 2002), ecstasy (Pontica, 2005), Dați foc la cărți (Tracus Arte, 2012 – Premiul „Transmodernitate” al Ministerului Culturii din Republica Moldova), Priveliști (Charmides, 2017), A cui e casa asta? (Charmides, 2020), Poezia Rock (Prut, 2024).

Este autorul romanelor: Letopizdeț. Cactuși albi pentru iubita mea (Idea Design & Print, 2004; Polirom, 2022), Bong (Polirom, 2007), 157 trepte spre iad sau Salvați-mă la Roșia Montană (Cartier, 2010), Urmuz. Cei dintâi trăsniți (Polirom, 2021). A mai publicat volumul de interviuri Afganii (Tracus Arte, 2016 – nominalizat la premiile revistei „Observator cultural”; Premiul Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova) și „povestea”  Ivan Turbincă 2.0 (Editura Muzeelor Literare, 2019).

Volumul de versuri Oedip, regele mamei lui Freud a fost tradus în limba maghiară, iar în limba franceză i-a apărut antologia Père, ouvre la porte.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 33 de ani, din Mitoc, evacuat din domiciliu pentru amenințare. Polițiștii au emis ordin de protecție

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din Vlăsinești au emis ordin de protecție provizoriu, pe numele unui tânăr, de 33 de ani, din comuna Mitoc, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie sub forma amenințării.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi provocat scandal la domiciliu și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe concubina sa, creându-i o stare de temere.

 

În urma emiterii ordinului de protecție provizoriu, acesta a fost evacuat din locuința comună și are obligația de a nu se apropia la mai puțin de 200 de metri față de victimă.

 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de violență în familie.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending