Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

Publicat

Publicitate

Sfântul, slăvitul și întru-tot lăudatul Apostol și Evanghelist Luca este autorul Evangheliei după Luca, însoțitorul Sfântului Apostol Pavel (Filimon 1, 24; 2 Timotei 4, 10-11) și este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Antiohia siriană și era medic. El este considerat a fi fondatorul iconografiei. Emblema sa de evanghelist este un vițel, cea de-a treia figură simbolică menționată în Iezechiel (1, 10), care este un simbol al rangului sacrificial și preoțesc ale lui Hristos, așa cum sunt ele menționate de Sfântul Irineu. Prăznuirea sa se face la 18 octombrie, la 22 aprilie împreună cu Apostolii Nataniel și Climent, la 20 iunie ziua în care moaștele sale, alături de ale altor sfinți, au fost mutate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, precum și la 4 ianuarie, împreună cu soborul Celor Șaptezeci. Sfântul Luca s-a născut în Antiohia. În tinerețe a studiat filozofia, medicina și arta. Sfântul Luca a venit în Ierusalim unde a venit la credința în Hristos. Conform tradiției, el și Cleopa l-au întâlnit pe Domnul înviat pe drumul spre Emaus (Luca 24 – unde numele lui Luca nu este menționat, de unde îndoiala unor bibliști). După Pogorârea Duhului Sfânt, Luca se reîntoarce în Antiohia, apoi călătorește spre Roma împreună cu Sfântul Pavel convertind mulțime de evrei și păgâni la credința creștină. „Luca, doctorul iubit, … te salută”, scrie Apostolul Pavel către Coloseni (Coloseni 4:14). La solicitarea creștinilor, Sfântul Luca scrie o Evanghelie. În conformitate cu anumite dovezi, aceasta se întâmpla în jurul anului 60 d.Hr., iar conform altora în jurul anului 80 d.Hr. După mucenicia Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Luca propovăduiește Evanghelia de-a lungul Italiei, Dalmației, Macedoniei și altor regiuni. La bătrânețe merge în Libia și în Egiptul de Sus; din Egipt se reîntoarce în Grecia unde continuă să propovăduiască și să convertească cu mult zel în ciuda vârstei sale. În completare la Evanghelia sa, Sfântul Apostol Luca scrie Faptele Apostolilor și dedică amândouă aceste scrieri lui Teofil, guvernatorul din Ahaia. La vârsta de 84 de ani, idolatrii înrăiți îl prind și îl torturează pentru credința în Hristos, apoi îl spânzură de un măslin în orașul Teba, în Boethia.
El pictează trei icoane ale Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, dar și icoane ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca este considerat fondatorul iconografiei creștine. Conform Tradiției, Sfântul Luca este cel care a pictat prima icoană a Maicii Domnului zisă Povățuitoarea (sau „arătătoarea drumului” – gr. Hodigitria).

Moaștele sale făcătoare de minuni sunt mutate la Constantinopol în timpul împăratului Constanțiu (357 d.Hr.), fiul Sfântului Constantin.
Capul sfântului Luca este adus la Roma de sfântul Grigorie cel Mare la sfârșitul secolului al VI-lea.
În 1204, cruciații celei de-a IV-a Cruciade fură moaștele sfântului Luca de la Constantinopol și le aduc la Padova (Italia), unde se găsesc și acum, în biserica Santa Justina din centrul acestui oraș.
În 1992, mitropolitul Ieromin de Tebei și Livadia (devenit actualmente Arhiepiscop al Bisericii Greciei) a cerut Bisericii Romano-Catolice „un fragment semnificativ din moaștele Sfântului Luca, pentru a puse la închinare acolo unde se găsește mormântul sfântului evanghelist și unde este venerat astăzi”. Cu această ocazie, o cercetare științifică a moaștelor din Padova a arătat că ele sunt rămășițele unui bărbat de origină siriană, care a murit undeva între anii 130 și 400d.Hr. Episcopul romano-catolic de Padova a dăruit mitropolitului Ieronim coasta de lângă inimă din moaștele sfântului Luca pentru a fi păstrată și venerată la mormântul sfântului din Tebatomb in Thebes, Greece.

Mormântul sfântului Luca este făcător de minuni până astăzi. În 22 decembrie 1997 la orele 1.30 pm din marmura mormântului sfântului Luca a început să curgă mir.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 8 februarie 2026

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 8 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 8 februarie 2026:

Loto 6/49: 22, 16, 11, 44, 28, 20

Loto 5/40: 32, 11, 20, 29, 22, 34

Joker: 1, 2, 36, 23, 31 + 6

Noroc: 2 7 3 3 8 9 6

Publicitate

Noroc Plus: 9 9 8 7 6 0

Super Noroc: 0 7 7 5 5 3

Citeste mai mult

Eveniment

Două zile de ninsoare, polei și ger: Vremea se răcește până la -15 grade și ninge în toată țara până marți seara

Publicat

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo care anunță două zile de ninsoare, răcire accentuată a vremii și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Intervalul vizat este 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00, perioadă în care sunt așteptate precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă și, izolat, polei.

Potrivit meteorologilor, ninsorile vor fi prezente duminică și în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei. Ulterior, începând de luni seara și până marți seara, aria precipitațiilor se va extinde în special în Oltenia, Banat, Transilvania și la munte.

Cantitățile de apă vor ajunge local la 5–10 litri pe metrul pătrat, iar în zona montană și în sud-vestul teritoriului pot atinge aproximativ 15 litri pe metrul pătrat. Stratul de zăpadă va avea, în general, grosimi de 5–10 centimetri, în timp ce la munte se pot acumula în jur de 15 centimetri.

Meteorologii avertizează și asupra formării izolate de polei sau ghețuș, fenomen care poate îngreuna circulația rutieră. În același timp, vântul va avea intensificări în sud-vestul, sudul și estul țării, cu viteze de 45–50 km/h. În Munții Banatului și la altitudini mari din vestul Carpaților Meridionali, rafalele pot depăși 80–90 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice și geroasă în noaptea de luni spre marți, în special în Moldova și estul Transilvaniei. Temperaturile maxime se vor situa între −6 și 3 grade Celsius, iar cele minime vor coborî, în general, între −15 și −5 grade.

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie precizează că mesajul poate fi actualizat în funcție de evoluția fenomenelor, inclusiv prin avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate.

Citeste mai mult

Eveniment

FC Botoșani învinge clar Metaloglobus, scor 3-0, și urcă pe locul 5 în Superligă după un meci dominat total pe Municipal

Publicat

Publicitate

FC Botoșani a obținut o victorie convingătoare pe teren propriu, scor 3-0 cu Metaloglobus București, în etapa a 26-a din Superligă, rezultat care readuce formația pregătită de Leo Grozavu în zona play-off-ului. Pe Stadionul „Municipal”, botoșănenii au controlat jocul de la un capăt la altul și au confirmat diferența de valoare dintre cele două echipe, aflate la poli opuși ai clasamentului.

Gazdele au început ofensiv și au ratat prima ocazie importantă încă din minutul 10, când Gavrilaș a respins cu dificultate șutul lui Ongenda. Presiunea s-a concretizat rapid, iar în minutul 14 FC Botoșani a deschis scorul după ce Sava, talonat de Lopez, a deviat mingea în propria poartă de la aproximativ cinci metri.

Echipa lui Grozavu a continuat să atace, iar în minutul 34 portarul oaspeților a avut o nouă intervenție spectaculoasă la execuția lui Kovtalyuk din apropiere. Superioritatea s-a reflectat din nou pe tabelă în minutul 42, când Lopez a înscris cu capul din câțiva metri, după o fază simplă în care a rămas cu poarta goală. La pauză, FC Botoșani conducea meritat cu 2-0.

După reluare, jocul a curs în aceeași direcție, cu gazdele în control și cu Metaloglobus încercând fără succes să reducă diferența. Botoșănenii au forțat desprinderea, iar golul al treilea a venit în minutul 84, când Cîmpanu a finalizat cu un șut puternic la colțul scurt, după pasa lui Mailat, stabilind scorul final, 3-0.

Succesul vine după eșecul la limită suferit etapa trecută în fața campioanei FCSB și o readuce pe FC Botoșani în primele locuri ale clasamentului. Cu cele trei puncte obținute duminică, moldovenii urcă pe poziția a cincea și reintră în lupta pentru play-off, confirmând forma bună de pe teren propriu.

De partea cealaltă, Metaloglobus rămâne pe ultimul loc în Superligă, cu un total redus de puncte și cu perspective tot mai complicate în tentativa de salvare de la retrogradare.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (428)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

AȘTEPTÂND CURGEREA NOPȚII

Citind poeme de Ana Blandiana am întâlnit și  pe cel intitulat „Omphalos” („O piatră e un zeu care/ Se mișcă atât de încet/ Încât ochiul meu repede muritor/ Nu-i în stare/ Să-i recunoască mișcarea/ Așa cum nu poți să-i ceri/ Unui val/ Unui nor/ Să înțeleagă ce-i marea,/ Când totul se năruie/ Și-apoi se dizolvă/ Într-un toxic amestec/ De ieri și de mâine,/ O piatră e sâmburul lumii/ Viu încă? Sensul chircit ce rămâne/ Omphalos și mugur din care întreg/ Universul ucis/  Va mai crește o dată/ Când zeu-mpărțit?/  Între pietre egal/ Se va strânge-ntr-o baricadă.”). În acest context ni-am amintit că am în bibliotecă un volum de poezii al lui Dumitru Necșanu intitulat „Omphalos” ( Editura „Axa”, Botoșani, 2007).

Dumitru Necșanu a debutat cu placheta „Vânătoare de frig” (1979), „Omphalos”, al doilea în cronologia aparițiilor, este și cel care l-a impus ca poet pur-sânge al literaturii române. Au urmat volumele „Labirintul gol”(2009), apoi reluarea volumului de debut, „Vânătoarea de frig” (2011), adus la calitatea de antologie. Urmează volumul „Paing” (2013), volum care îl impune și ca membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.

 Revenind la „Omphalos”, oricât aș încerca să mă îndepărtez de Ana Blandiana, după citirea acestei cărți nu pot să nu  sesizez acel sentiment al înnoptării. Acel  permanent refugiu în noapte cu scopul de a redescoperi acolo poezia, armonizată cu definiția dată de Gellu Naum („acea vietate de noapte cu ochi de pisică, cu simțuri la pândă, agilă, elastică, lucidă”) precum și cu sine însuși („singurătatea – animal plăpând” sau „mă bântuie pustiitul lor întuneric”). Însă Dumitru Necșanu speră la mai mult, să redescopere lumina pe calea exemplificată de „lichtung”-ul lui Heidegger, adică să descoperi licăririle dosite („noaptea ascunde galopul unor aburinde stele”), să le înlături ascunzătorile pentru a  le releva valoarea spirituală și a-l supune unei binefăcătoare abluțiuni. Poemele sunt rezultatul unor experimente de disecție a nopții („noaptea e sângele pietrei” „obrazul livid al nopții”, „fântâna unei nopți”, „noaptea rupe malul luminii”, „coasa iute a nopții”, „nopți ruginite”, „subpământurile nopții”, „noaptea roade cântecul”, „turmele nopții” etc.). Experimentul poetic al lui Dumitru Necșanu, pentru că întregul volum este un experiment ce nu-l putem încadra ușor, se produce  pe durata a două nopți, aspect delimitat în volum de două capitole a câte 18 poeme,  intitulate chiar astfel: „prima noapte” și „a doua noapte”.  Poetul supune experimentului său o „familie” poetică („sora noastră piatra/ și fratele nostru soarele/ dragostea noastră marea/ și carnea noastră pământul/ durerea noastră pasărea/ și sângele nostru cuvântul”) pornind de la „noiembrie”  ca lună ce duce spre întuneric: „cum să fii vesel când calul tău moare/ când soarele tău se înfășoară pe iarba/ arsă de ploi iar iubita/ pleacă plutind într-o vorbă// nu îți mai îngădui forma flăcării/ sau a plânsului limpede/ de trece înecat un zeu/ vameșul se crede nebun iar copacii/ cad precum grâul/ sub coasa iute a nopții// și/ ca să prinzi ultima/ caleașcă spre tine însuți/ trebuie să lași mai întâi să treacă/ noiembrie” („să treacă noiembrie”.  Așteptând această trecere, Dumitru Necșanu  se pregătește  apelând la un fel de teurgie personală prin exerciții de derelativizare a timpului, de invocare a gândurilor ca aștri negri, de un fel de cenzurare a conștiinței, toate subordonate unei geometrii în mișcare  a înconjurului: („o lamă de cuțit/ soarele alunecă pe ea/ soarele botezat noiembrie/ soarele botezat muiere fățarnică/ soarele ca o osie/ soarele crai îmbrăcat în vești/ alunecă spre miazănoapte// dar miazănoaptea rămâne locului/ înșelată se lasă/ abandonată se lasă/ a opta mare minune/ și-a optsprezecea/ șade ascunsă încă acolo/ pe lama cuțitului numit orizont” („lama de cuțit”).

Dumitru Necșanu nu este de acord cu o filozofie care se tot propagă, aceea că n-ar trebui să căutăm un centru special, el fiind oriunde, pe când marginea nicăieri. De aceea el și-a ales ca centru  Omphalos-ul din Delphi, locul unde Zeus a așezat piatra, la care speră să ajungă cândva, când se va întâmpla să fie „intrarea în primăvară” („nostalgic se rup de mine/ săptămânile acestui an alungat/ din toate turmele nopții// ieșirea din somn/ se lasă așteptată – intrarea/ în primăvară s-a făcut/ cu uneltele ascuțite de lună fără/ spaimă trec prin efluviile acestor/ galaxii anonime// undeva/ dincolo de vârstele lumii semn/ aștept despre voința aproapelui”). Coperta a patra este înnobilată de un punct de vedere al lui Gellu Dorian din care rețin: „Și această primă carte confirmă că poezia lui a învins erodarea pe care timpul o face asupra poeziei multor poeți”.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending