Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul apostol, întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan. A treia zi de Crăciun

Publicat

Publicitate

Făcându-se oarecând, întrebare, între saduchei, farisei şi elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii zicând că este prooroc, alţii că este înşelător, alţii că este Fiul lui Dumnezeu, fericitul acesta, întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, a stat într-un loc înalt şi bine a vestit şi a mărturisit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos. Şi a zis: „Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutatile voastre şi este tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul acela care crede şi nu se îndoieşte de Iisus Hristos, că El esle Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre, Care s-a născut din Fecioara cea sfânta şi curata, aleasa, mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat. Că pe cei orbi, i-a făcut să vadă, pe cei leproşi, i-a curăţit, dracii i-a gonit şi pe toţi ne-a mântuit”. Iar ei, auzind aceasta, se certau cu dânsul, grăind împotrivă. Şi, hulind pe Domnul cel propovăduit, l-au dus pe Ştefan la adunarea sfatului, la arhierei, că nu puteau sta împotriva înţelepciunii şi duhului care vorbea, precum scrie la Faptele Apostolilor. Şi au adus martori mincinoşi, care au zis: „Noi l-am auzit pe acesta grăind cuvinte de hulă împotriva Templului şi a Legii şi, că Iisus Nazarineanul va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise. Şi pe când îl învinuiau, cei din sobor au văzut faţa lui Ştefan strălucind, ca o faţă de înger. Şi, umplându-se de râvnă, Ştefan a adus împotriva lor cuvânt de mustrare, precum odinioara Ilie, zicând către dânşii: Oameni tari în cerbicie şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea vă împotriviţi Duhului Sfânt; cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi si voi”. Iar ei, auzindu-l şi neputând suferi, s-au pornit cu nespusă mânie şi scrâşneau cu dinţii asupra lui. Dar, căutâd la cer, Ştefan a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta slavei şi a zis: iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 56). Şi, astupându-şi urechile, necredincioşii s-au aruncat asupra lui, l-au scos afară din cetate, şi-l ucideau cu pietre, pe când el se ruga pentru dânşii, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Şi, acestea zicând, a adormit. Sângele Mucenicilor este totdeauna o sămânţa care aduce roade. La uciderea lui Ştefan, era un tânăr, care păzea hainele ucigaşilor Mucenicului. Se numea Saul şi el se invoise la uciderea ce se făcea. Dar iată, rugăciunea şi sângele lui Ştefan au biruit în taina şi acest Saul, după ce s-a întâlnit cu Domnul, pe drumul Damascului, s-a făcut Sfântul şi marele nostru Apostol Pavel, Sângele Mucenicilor totdeauna lucreaza biruinţele Domnului.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Câți români și-au găsit loc de muncă în 2024

Publicat

Publicitate

Câți români și-au găsit loc de muncă în 2024. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a reușit să încadreze în muncă 183.849 de persoane în 2024. Instituția și-a prezentat, vineri, bilanțul, în prezența ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Au fost organizate 1.028 de programe de formare profesională pentru grupuri vulnerabile. S-a reușit angajarea a 45.942 de tineri sub 30 de ani.

De asemenea, 15.246 de tineri NEET (care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare) au beneficiat de subvenții pentru angajare, notează Mediafax.

Pentru șomerii de lungă durată au fost semnate 40.481 de acorduri de integrare.

„Piața forței de muncă are cea mai mare dinamică din istorie și este esențial să ne adaptăm la noile cerințe ale economiei”, a declarat ministrul Bucura-Oprescu.

Pentru perioada următoare, prioritățile ANOFM includ dezvoltarea de noi competențe pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și modernizarea sistemelor informatice.

Publicitate

Ce face statul pentru a-i sprijini pe șomeri să se angajeze
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Persoanele care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistrate la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă pot beneficia de prime de încadrare.

Angajatorii care deţin locuri de muncă disponibile se pot adresa AJOFM Alba. Aceștia beneficiază de subvenţii la încadrarea în muncă pe durată nedeterminată a acestor persoane.

De asemenea, agențiile de muncă organizează cursuri de specializare în diferite meserii.

Periodic, AJOFM mediază întâlniri între firme și persoane interesate să se angajeze, prin intermediul burselor locurilor de muncă.

Citeste mai mult

Eveniment

Scandal într-un bar din Dorohoi. Tânăr de 24 de ani, reținut de polițiști

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 24 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 13 martie a.c. în timp ce se afla într-un local public, din municipiul Dorohoi, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un tânăr de 33 de ani, iar altui tânăr de 35 de ani, i-ar fi distrus componente ale caroseriei autoturismului parcat în apropierea localului.

 

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Bărbat de 38 de ani, din Ungureni, reținut după ce ar fi bătut mai mulți tineri, cărora le-a distrus și mașina

Publicat

Publicitate

Persoane reținute de polițiști pentru infracțiuni cu acte de violență

La data de 14 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinesti au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, față un bărbat de 38 de ani, din comuna Ungureni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 13 martie a.c., pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi agresat un tânăr de 32 de ani, iar pe alți doi tineri i-ar fi amenințat cu acte de violență.

De asemenea, acesta ar fi distrus componente ale caroseriei de la două autoturisme aparținând victimelor.

Bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Județul Botoșani a fost plasat sub COD GALBEN de vânt

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare tip cod galben de instensificări ale vântului, pentru județul Botoșani. Aceasta este valabilă de astăzi, de la ora 12:00, până mâine dimineață, la ora 02:00. Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…60 km/h.

 

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

 

✔ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

 

Publicitate

✔ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

 

✔ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

 

✔ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

 

✔ nu atingeți firele căzute la pământ.

 

În condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul într-un timp foarte scurt la locuințe, anexe gospodărești, păduri, rețele de electricitate etc..

 

În situații de urgență, care vă pun în pericol viața sau bunurile, sunați la 112!

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending