Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României

Publicat

Publicitate

Sfântul Andrei a fost un apostol, frate cu Simon Petru, originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Aveau o casă în Capernaum și erau de profesie pescari. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deși Sfântul Apostol Andrei era iudeu. Sfântul Andrei a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-a recomandat să-l urmeze pe Isus din Nazaret. Conform evangheliei lui Ioan, Andrei l-a dus pe fratele său Petru la Isus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Iisus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Iisus: „Iată mielul lui Dumnezeu !“ (Ioan 1,36) i-a urmat lui Iisus, devenind astfel primul apostol. După învierea lui Iisus și coborârea Duhului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în anul 50 la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare. În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de Apostolul Pavel și de alți Apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în oraşul Patras. Acolo a murit ca martir răstignit pe o cruce în forma de X. Pe la anul 350 împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele sfântului Andrei la Constantinopol şi le așează în Biserica Sfinţilor Apostolilor. Acestea se păstrează întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patras şi le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV- lea Papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras. Sfântul apostol Andrei este ocrotitorul României.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Botoșani în luna noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 4.023 șomeri (din care 1.779 femei), rata șomajului fiind de 3,66% în creștere ușoară față de luna octombrie cu 0,07 pp.

Din totalul de 4.023 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 762 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.261 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență 2.952 șomeri provin din mediul rural și 1.071 sunt din mediul urban.

Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Botoșani 42,68%, șomerii cu studii primare si fara studii ce reprezintă 20,36% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu învățământ liceal 16,23%, cei cu învățământ profesional 16,11%,cei cu studii superioare sunt 3,38 % iar cei cu învățământ postliceal 1,24% .

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 369 persoane foarte greu ocupabile, 2.640 greu ocupabile,993 mediu ocupabile, iar 21 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Botoșani sunt afişate pe pagina agenției la adresa : https://www.anofm.ro/botosani/programe-statistici/.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 25 de ani, din Leorda, dus cu escortă la locul de detenție

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Dorohoi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoare emis de către Judecătoria Botoșani, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Leorda.

 

Acesta a fost condamnat la un an și sapte luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încredințarea unei persoane vehiculul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice .

 

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune de amploare a polițiștilor la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu alte subunități de profil din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere, pe raza municipiului Dorohoi și a comunelor limitrofe.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 280 de persoane și au fost oprite pentru control, aproximativ 240 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 163 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 95.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 159 au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Publicitate

Pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au verificat 13 unități economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționnale, în valoare de peste 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligația utilizării aparatelor de marcat electronice.

 

Polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru siguranța elevilor la Flămânzi

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați elevii, faptelor de natură penală în care sunt implicați elevii, identificarea elevilor care absentează nemotivat de la ore și reintegrarea celor predispuși la abandon școlar în unitățile de învățământ, pe raza comunei Frumușica.

 

La activitate au participat aproximativ 118 de persoane, dintre care elevi, părinți și cadre didactice.

 

Temele abordate cu elevii au fost prevenirea bullyingului și a violenței, cu accent pe rolul major al emoțiilor negative în apariția conflictului, precum și pe identificarea unor metode de gestionare a acestor emoții.

 

Publicitate

Pentru siguranța elevilor pe drumurile publice, polițiștii au verificat un microbuz școlar.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending