Aceasta a vieţuit în vremea împăratului Traian în Liban, fiind cu neamul şi cu credinţa samarineancă. Era atât de frumoasă, încât pe mulţi înşelând, îi trăgea către necurăţie trupească.
Astfel, în vremea îndelungată a afundării în întunericul păcatelor trupeşti, adunase bogăţie multă, iar cu inima mult se împietrise, încât nici o altă putere, fără numai cea dumnezeiască, mai putea tămădui stricăciunea agonisită în inima şi trupul său. Însă iubirea nepătrunsă a lui Dumnezeu voi să înnoiască acest vas pângărit prefăcându-l în comoară de mult preţ. Astfel, un oarecare monah pe nume Gherman, mergând spre cetatea sa Iliopolis, poposi peste noapte la un cunoscut care îşi avea casa aproape de poarta cetăţii chiar lângă peretele casei tinerei fete. Iar noaptea acesta se trezi pentru a se ruga, a cânta psalmi şi a citi cu voce tare pentru a păstra trează atenţia la cele citite, întâmplându-se a citi în acea noapte despre înfricoşata Judecată. Odihnindu-se singură, tânăra se deşteptă auzind vocea monahului în liniştea nopţii şi îi ascultă cântarea de psalmi şi citirea. Cuprinsă de umilinţă, petrecu fără somn până la ziuă gândindu-se la nelegiuirea în care petrecuse până atunci şi la plata pe care o va primi pentru faptele sale. Deci, făcându-se ziuă, chemă la sine pe monahul acela şi vorbi cu dânsul îndelung, iar acesta îi spuse:
– Nu te vei învrednici de milostivirea lui Dumnezeu, dacă nu te vei lepăda mai întâi necurăţia cea fără măsură a desfânării ce este în tine şi nu o vei spăla decât prin pocăinţă şi de nu te vei curăţi şi nu te vei împodobi cu lucruri drepte.
Auzind acestea şi multe alte cuvinte mântuitoare ale monahului, Evdochia trimise apoi pe slugile sale să aducă îndată pe preotul care slujeşte la biserica creştină căruia îi ceru cu umilinţă să o boteze, iar preotul îi spuse:
– Dacă ai fost ca o mare a păcatelor, fă-te de aici înainte liman al mântuirii; dacă ai fost tulburată de multe vânturi, intră acum dar întru alinare; şi dacă ai fost supusă valurilor celor cumplite, caută acum roua cea de dimineaţă ce se pogoară din cer; şi, dacă prin furtuna cea îndelungată eşti întunecată, de acum caută Ocârmuitorul cel bun, care fără de primejdie te va povăţui în a Sa alinare, acolo unde sunt vistieriile a toată dreptatea, şi să te sârguieşti să fii moştenitoare a bunătăţilor celor ce sunt acolo. Iar bogăţiile cele pământeşti pe care ai să le împarţi la cei ce au trebuinţă şi să te scapi de amărăciunea păcatului, cum şi din întunecarea şi focul cel nestins ce te aşteaptă pe tine, de nu te vei pocăi.
După primirea Botezului, dărui toate bogăţiile sale, îşi slobozi slujnicele şi roabele şi se retrase la mănăstirea din pustie păstorită de bătrânul monah Gherman, unde îmbrăcă haina monahală şi petrecu în osteneli şi nevoinţe, nedezbrăcându-se niciodată de haina primită la Sfântul Botez. După 13 luni, trecând la cele veşnice egumena mănăstirii, cele 30 de fecioare o aleseră egumenă pe sfânta Evdochia. Sfânta Evdochia avea chipul smerit, înfăţişare săcară, trupul slab de osteneli, faţa ei era galbenă, ochii plecaţi în jos, gura tăcută, hainele proaste. Patul îi era aşternut cu rogogjină şi o învelitoare aspră deasupra. Petrecu 56 de ani în mănăstire, fiind aflată vrednică dinaintea lui Dumnezeu Care o învrednici de un astfel de dar, încât şi morţii învia. Cuvioasa maică Evdochia fu clevetită răucredinciosului împărat Aurelian, fiind prinsă şi aruncată în temniţă. Mai apoi fiind cercetată de ighemon şi aflată neclintită în credinţa sa, porunci să fie dezbrăcată până la mijloc şi 4 bărbaţi să îi strivească coastele ei, până i se vor vedea măruntaiele. Fiind muncită astfel vreme de două ceasuri şi rămânând nemişcată în credinţă, ighemonul se mânie şi mai tare şi porunci să fie spânzurată pe lemn şi bătută şi mai tare. Iar sfânta Evdochia săvârşind mari minuni, fu slobozită la mănăstirea sa unde se dărui obişnuitelor osteneli. Trăind 56 de ani de la Botezul ei şi venind la ocârmuirea cetăţii ighemonul Vichentie, om mânios şi vrăjmaş creştinilor, aceasta fu prinsă de ostaşi şi i se tăie cinstitul ei cap, primind cununa plină de slavă a muceniciei şi revărsând de atunci mângâiere şi ajutor tuturor celor ce îi săvârşesc pomenirea cu credinţă.