Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2023: Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare)

Publicat

Publicitate

Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot.

Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui.

Ioan Botezătorul a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Deci, venea la dânsul toată latura Iudeei şi a Ierusalimului, şi se botezau toţi de la dânsul, în râul Iordanului, mărturisindu-şi păcatele.

Atunci a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. El a venit într-acea vreme, după ce Ioan spusese mai înainte poporului despre El, zicând: Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui.

Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt. După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze, cu toate că nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata şi Preasfânta Fecioară, El Însuşi fiind izvorul a toată curăţia şi sfinţenia. Însă Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la râu ca să sfinţească apele cu Botezul.

A venit la ape ca să curăţească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfântului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dânsul martor nemincinos, văzând pe Duhul Sfânt pogorându-se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus.

Publicitate

După Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă, adică n-a zăbovit; căci se povesteşte că Sfântul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza de dânsul, îl afunda până la cap şi-l ţinea astfel până ce-şi mărturisea toate păcatele sale şi numai după aceea îi afunda şi capul şi îl lăsa să iasă din apă; pentru aceasta, zice Evanghelia, că a ieşit îndată din apă.

Ieşind Domnul din râu, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătându-se în chip de porumbel. Întocmai cum în zilele lui Noe, porumbiţa a vestit micşorarea apelor, tot asemenea şi încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul.

Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blândă, iubitoare de oameni, fără de răutate şi nu stă în locuri necurate. Tot asemenea şi Duhul Sfânt este izvorul curăţiei, noianul iubirii de oameni, învăţătorul blândeţii, rânduitorul binelui şi fuge de la cel care se tăvăleşte în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăinţă.

Pogorându-se Duhul Sfânt ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru  Care  am  binevoit.  Aceluia  se cuvine slava în veci. Amin.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bărbat din Călărași înșelat cu 10.000 de euro. Polițiștii au recuperat prejudiciul chiar înainte de sărbători

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Călărași au reușit identificarea autorilor unei infracțiuni de înșelăciune și recuperarea integrală a prejudiciului cauzat unui bărbat din comuna Călărași.

Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 21 august 2025, doi bărbați, sub pretextul construirii unei case de tip modular, au indus în eroare persoana vătămată și au solicitat și primit de la aceasta suma de 10.000 de euro.

Activitatea de investigare a fost îngreunată de faptul că persoana vătămată deținea foarte puține date despre persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv doar câteva semnalmente și un număr de telefon.

Cu toate acestea, în urma activităților specifice desfășurate de polițiști, în luna decembrie a.c., au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv doi bărbați, de 39 și 35 de ani, din județul Galați.

Cei doi au restituit integral prejudiciul cauzat victimei, în valoare de 10.000 de euro.

Polițiștii recomandă să fiți prudenți atunci când efectuați plăți către persoane sau firme necunoscute și să verificați cu atenție identitatea acestora, pentru a evita să deveniți victime ale infracțiunilor de înșelăciune.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Urmărit pentru furt, depistat de către polițiștii de frontieră la Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat pentru săvârşirea infracțiunii de furt, pe teritoriul Germaniei.

 

În data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 38 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este era emisă, de către autoritățile din Germania, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO Focul care salvează: Cum un pompier din Botoșani a adus căldură și speranță într-o casă din Vlăsinești

Publicat

Publicitate

Plutonierul adjutant Gheorghe Cozmolici știe foarte bine ce înseamnă focul care mistuie totul. Ca pompier, l-a înfruntat de nenumărate ori. Dar mai știe și ce înseamnă focul care încălzește — acela care se naște din omenie, din grija față de celălalt. Pe acesta îl duce cu el acasă, acolo unde îl așteaptă soția lui, Bianca, și cei doi copii ai lor, Agnes și Liam Alexandru.

Cu câțiva ani în urmă, două familii s-au cunoscut într-un bloc obișnuit din orașul Săveni. Vecini de scară, cu saluturi simple și conversații mărunte. O familie mică și una numeroasă — șapte copii, gălăgioși, plini de viață. Viața nu fusese blândă cu ei, dar se țineau strâns unii de alții.

În urmă cu un an și jumătate, siguranța familiei numeroase s-a năruit. Proprietarul locuinței nu a mai vrut să îi mai țină în chirie, iar teama de a rămâne pe drumuri a devenit apăsătoare. Șapte copii riscau să rămână fără un acoperiș deasupra capului.

Atunci, Gheorghe Cozmolici și soția lui, Bianca, nu au stat pe gânduri. Aveau și ei doi copii și știau cât de important este pentru un copil să aibă un loc sigur unde să se întoarcă seara. Dintr-o omenie simplă, au ales să le deschidă ușa.

Le-au propus să se mute în casa moștenită de la bunici, din comuna Vlăsinești. O casă modestă, dar plină de căldură, care a prins viață odată cu râsetele copiilor. Nu a fost un gest făcut pentru laude sau recunoaștere publică, ci unul firesc, născut din empatie.

„Pentru noi, un copil trebuie să știe că are unde să se întoarcă, că este dorit și protejat. Casa din Vlăsinești nu este mare, dar e plină de viață. Când vezi copiii râzând, știi că ai făcut ce trebuie”, mărturisește Gheorghe Cozmolici.

Publicitate

De atunci, Gheorghe și Bianca îi vizitează des. Îi ajută cu alimente, haine și dulciuri, dar mai ales cu prezență și grijă. Legătura dintre cele două familii a devenit și mai strânsă când au decis să boteze mezinul familiei, un copil de doar două luni — un simbol al speranței și al unui nou început.

Înainte de Crăciun, Gheorghe Cozmolici a revenit în casa din Vlăsinești împreună cu colegii săi de la Stația de Pompieri Săveni și cu Moș Crăciun. Nu au venit cu mâna goală, ci cu daruri pentru copii, alimente și haine, aducând nu doar pachete, ci și bucurie, emoție și sentimentul că nu sunt uitați. Pentru cei mici, a fost o zi în care spiritul sărbătorilor a prins contur prin gesturi simple și sincere.

Aceasta nu este o poveste despre eroi în uniforme, ci despre oameni care aleg să fie oameni, chiar și atunci când au propriile griji. Despre înțelegerea profundă a faptului că un copil are nevoie de mai mult decât un acoperiș — are nevoie de siguranță, iubire și stabilitate.

În casa din Vlăsinești nu locuiește doar o familie numeroasă. Acolo locuiește bunătatea. Iar dovada că, uneori, cea mai mare salvare nu este din flăcări, ci din lipsuri.

Citeste mai mult

Eveniment

CFR Călători suplimentează cu vagoane trenurile, în perioada sărbătorilor de iarnă

Publicat

Publicitate

CFR Călători va suplimenta cu vagoane, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, trenurile de pe cele mai solicitate rute, în limita parcului de material rulant disponibil, pentru a facilita deplasarea călătorilor în toate destinațiile.

‘CFR Călători anunță că, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, va asigura capacitatea maximă de transport disponibilă, pentru a facilita deplasarea călătorilor către toate destinațiile. Traficul de pasageri va fi monitorizat permanent, iar, în funcție de cerere, trenurile de pe cele mai solicitate rute vor fi suplimentate operativ cu vagoane, în limita parcului de material rulant disponibil. Pentru evitarea supraaglomerării trenurilor din orele de vârf, recomandăm pasagerilor să utilizeze și celelalte trenuri prevăzute în graficul zilnic de circulație. Biletele pot fi achiziționate online până la ora plecării trenului, în limita locurilor disponibile’, se arată într-un comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES.

În vederea unei mai bune predictibilități a cererii de transport și a adaptării eficiente a capacității la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv achiziționarea în avans a legitimațiilor de călătorie.

‘Înainte de urcarea în tren, recomandăm tuturor călătorilor să se asigure că dețin legitimația de călătorie și, după caz, documentele aferente transportului, pentru a evita taxarea suplimentară în tren și/sau aplicarea sancțiunilor prevăzute de reglementările în vigoare’, se mai precizează în comunicat. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending