Connect with us
Publicitate

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfinții Mucenici Zenovie, episcopul și Zenovia, sora sa

Publicat

Publicitate

Sfinții Zenovie și Zenovia au viețuit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). S-au născut în cetatea Egeea din Cilicia. Au moștenit de la părinți o avere uriață, dar și credința în Hristos, din acest motiv împărțind toată averea săracilor.

Datorită vieții virtuoase, Zenovie a fost ales episcop al cetății Egeea. Dumnezeu i-a dăruit lui Zenovie pentru lepădarea grijii lumești, puterea de a vindeca toată boala și neputința din popor. În timpul persecuției împotriva creștinilor, Zenovie a fost arestat și dus înaintea Prefectului Lysias care i-a spus: „Ai de ales una din două: ori viața, ori moartea; însă viața o vei avea dacă vei aduce jertfa zeilor noștri”.

La acestea Sfântul Zenovie a zis: „Viața fără Hristos moarte este, câtă vreme moartea pentru El înseamnă viață, nicidecum moarte”. În timp ce era supus chinurilor, a venit în fața judecătorului Zenovia, sora sa. Aceasta a spus că dorește să bea și ea paharul pe care îl bea fratele ei, ca să dobândească și ea cununa vieții. Au fost aruncați împreună în foc și în, iar în cele din urmă decapitați cu sabia.

Publicitate

 

La Mănăstirea Nechit din județul Neamț se află părticele din moaștele Sfântului sfințit mucenic Zenovie.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Mașină de gunoi în flăcări, la Săveni

Publicat

Publicitate

Pompierii din cadrul Stației Săveni au intervenit în urmă cu puțin timp pentru a stinge un incendiu izbucnit la o autospecială de gunoi care se afla în trafic.

Șoferul acesteia a observat fum în bena de transport a deșeurilor și a oprit imediat în poarta Stației de Pompieri pentru a cere ajutor. Incendiul se manifesta in spațiul de depozitare a gunoiului, fiind stins în cel mai scurt timp, înainte ca acesta să se extindă la întregul ansamblu. Se pare că totul a pornit de la un jar aflat printre deșeurile încărcate în autospecială.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Municipiul Dorohoi rămâne trei zile fără apă. Mai multe comune din jur au aceeași soartă din cauza unei avarii

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează că în urma unei avarii majore survenite pe conducta de transport apă cu diametrul de 1000 mm, Bucecea-Leorda-Dorohoi, se va întrerupe furnizarea apei potabile, pentru a permite echipelor de intervenție să execute lucrările necesare.

Astfel, începând de astăzi, 15 noiembrie 2024, afectați de sistarea furnizării apei potabile sunt consumatorii din municipiul Dorohoi, respectiv din localitățile: Broscăuți, Șendriceni, Leorda, Brăești, Poiana, Dolina, Văculești și Saucenița.

Precizăm că restabilirea la parametrii normali a furnizării apei potabile se va realiza începând cu data de 17 noiembrie 2024, ora 22:00.

Publicitate

Pentru a evita  eventualele efecte negative cauzate de lipsa apei, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze minime rezerve de apă pentru perioada de întrerupere.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că se depun toate eforturile pentru a restabili furnizarea apei în cel mai scurt timp posibil!”, transmite Nova Apaserv.

 

Publicitate

 

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Evenimentul „Toamna Bobocilor”, sub lupa polițiștilor. Cluburi și discoteci din municipiul Botoșani, verificate

Publicat

Publicitate

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2024, intervalul orar 18:00-02:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmii au organizat o acțiune pentru prevenirea faptelor antisociale, acționând în zona cluburilor, discotecilor și localurilor publice din municipiul Botoșani, având în vedere organizarea evenimentului ”Toamna Bobocilor”, fără a fi înregistrate incidente deosebite de tulburare a ordinii și liniștii publice.

 

Astfel, au fost legitimate peste 100 de persoane, cele mai multe depistate în zona cluburilor și discotecilor. 34 dintre acestea au fost atenționate cu privire la comportamentul în societate, iar șase persoane au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere.

Publicitate

 

De asemenena, 27 dintre persoane au fost sancționate contravențional, condform Legii 61 din 1991, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, cu amendă în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șofer beat din Dângeni, scos din trafic de polițiști

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul judeșean D.J. 282, în comuna Trușești, un autoturism condus de un tânăr, de 35 de ani, din comuna Dângeni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Publicitate

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publicitate

         

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending