Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfinții Ioachim și Ana, mama Fecioarei Maria

Publicat

Publicitate

Sfinții Ioachim și Ana sunt părinții Maicii Domnului. Sfântul Ioachim a fost din neamul regelui David. Sfânta Ana a fost fiica preotului Mâțan. Acest preot a avut trei fiice: Maria – care a născut-o pe Salomeea, Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul și pe Ana – cea care a născut-o pe Fecioara Maria.

Lipsa copiilor îi făcea pe Ioachim și Ana să fie priviți că fiind blestemați, pentru că în societatea iudaică, familiile sterpe erau socotite a nu avea binecuvântarea dumnezeiască. După rugăciuni îndelungi, celor doi li s-a dăruit o prunca: Fecioara Maria.

Ținând seama că Biserica a mărturisit totdeauna că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu, căci Cel ce S-a născut din ea nu e o persoană omenească deosebită de cea dumnezeiască, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu, putem afirmă fără reținere că Ioachim și Ana sunt bunicii lui Hristos.

Sfântul Ioachim a trecut la cele veșnice la vârstă de 80 de ani, iar Sfânta Ana a murit în vârstă de 70 de ani, la doi ani după Sfântul Ioachim.

Sfinții Părinți Ioachim și Ana sunt prăznuiți în calendarul nostru cu o zi specială, 9 septembrie, dar ei sunt pomeniți pururi în slujbele noastre pentru că apolisul sau otpustul fiecărei slujbe se termină cu această invocare „Pentru rugăciunile sfinților drepților părinților Ioachim și Ana, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru miluiește-ne pe noi”.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Invazie de gărgăriţe agresive pe litoral: Turiştii s-au refugiat în apă sau în camere

Publicat

Publicitate

Oamenii care au fost pe plajă în această dimineaţă, pur şi simplu nu mai puteau sta pe şezlonguri, s-au ridicat, unii s-au retras către camerele de hotel, alții spre beach baruri. Nu au putut să se ferească prea mult nici acolo, aşa că cei mai mulţi s-au refugiat în mare, scrie observatornews.ro.

Gărgăriţele, de obicei blânde, au devenit agresive şi nervoase. Specialiştii spun că este perioada aceea din an când gărgăriţele se reproduc, prin urmare caută un loc unde să se refugieze şi unde să îşi depună ouăle. Este motivul pentru care erau atât de agresive şi atât de nervoase.

Citeste mai mult

Eveniment

Statistică demografică. Mișcarea naturală a populației în luna aprilie 2025

Publicat

Publicitate

În luna aprilie 2025, mișcarea naturală a populației a prezentat variații notabile. Comparativ cu luna aprilie 2024, numărul nașterilor a înregistrat o scădere, ceea ce sugerează o tendință de diminuare a natalității în această perioadă. Pe de altă parte, numărul deceselor a crescut față de același interval de timp din anul anterior, indicând o posibilă îmbătrânire a populației sau influențe externe ce au contribuit la sporirea mortalității, informează Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, comparativ cu luna martie 2025, numărul deceselor a scăzut, ceea ce poate reflecta fluctuații sezoniere sau alte dinamici temporare.

În ansamblu, sporul natural al populației a rămas negativ pentru luna aprilie 2025. Această situație, cu mai multe decese decât nașteri, accentuează provocările demografice cu care se confruntă societatea, evidențiind necesitatea unor politici eficiente destinate să stimuleze natalitatea și să îmbunătățească condițiile de viață pentru a contracara trendurile negative.

Observarea acestor date statistice este esențială pentru a înțelege dinamica populației și pentru a formula strategii adecvate în domeniul social și economic.

Citeste mai mult

Eveniment

Evaluarea Națională 2025: La Botoșani au absentat, miercuri, 140 de candidați. Nu au fost elevi eliminați

Publicat

Publicitate

Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025, a început luni, 23 iunie, ora 9.00, în cele 52 de centre de examen, precizează Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

La nivelul județului Botoșani, au fost înscriși, pentru a susține examenul, 3501 de absolvenți, din care 53 cu cerințe educaționale speciale și 2 absolvenți din seriile anterioare. Repartizarea în săli s-a făcut în ordine alfabetică, pe centrul de examen.

Elevii au primit, la prima probă, codurile care vor înlocui numele în momentul comunicării rezultatelor.

La proba scrisă de astăzi, 25.06.2025, la disciplina Matematică, din cei 3503 candidați înscriși (3501 din seria curentă și 2 din seria anterioară) au absentat 140 de candidați. Nu fost candidați eliminați.

Citeste mai mult

Eveniment

Dialog cu scriitoarea Florina Ilis la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

În aprilie 2025, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a inițiat un proiect de discuții pe marginea biografiilor romanțate ale lui Mihai Eminescu. Prima dezbatere, organizată în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand I” Rădăuți și Cercul Profesorilor de Limba și literatura română – zona Rădăuți, a fost despre romanele „Mite” (Editura Adevărul,1934) și „Bălăuca” (Editura Adevărul,1935) de Eugen Lovinescu, care îi au ca personaje centrale pe Mihai Eminescu, Veronica Micle și Mite Kremnitz. În luna mai, în cadrul Seminarului Eminescu, a avut loc cea de-a doua întâlnire – un dialog cu Florin Chirculescu despre romanul „Solomonarul. Romanul unei revoluții fără început și sfârșit” (Editura Nemira 2022).

Pe 28 iunie 2025, începând cu ora 11.00, în amfiteatrul „Laurențiu Ulici” al Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, sub genericul „Eminescu – post-biografii”, va avea loc un dialog cu scriitoarea Florina Ilis, pornind de la volumul „Viețile paralele” (Editura Polirom, 2012), un roman a cărui acțiune se desfășoară între 28 iunie 1883 și 15 iunie 1889, „două date înregistrate în memoria colectivă, care consolidează și, deopotrivă, subminează mitul Poetului național”.

 

FLORINA ILIS (n. 1968) este conferențiar universitar, doctor la Facultatea de Litere, a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi PEN România. A debutat editorial în anul 2000 cu volumul „Haiku şi caligrame” (Editura Echinox). Au urmat romanele: „Coborârea de pe cruce” (Editura Echinox, 2001), „Chemarea lui Matei” (Editura Echinox, 2002), „Cruciada copiilor” (Editura Cartea Românească, 2005 – Premiul Cartea Anului 2005, Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul „Ion Creangă”, acordat de Academia Română, Premiul „Courrier International” pentru cea mai bună carte străină), „Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit” (Editura Cartea Românească, 2006), „Vieţile paralele” (Editura Cartea Românească, 2012 – Premiul Radio România Cultural, Premiul „Ziarului de Iași” pentru cea mai bună carte a anului, Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Filiala Alba-Hunedoara, Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Colocviului Romanului), „Cartea Numerilor” (Editura Polirom, 2018 – Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Marele Premiul al Festivalului de Literatură FestLit din Cluj ), „Povestea lui Eminescu” (Editura Muzeelor Literare, 2018), „Blaga. În căutarea numelor” (Editura Polirom, 2025). Este autoarea volumului de teatru „Lecţia de aritmetică” (Editura Echinox, 2006), a cărții de proză scurtă „Pandemia veselă şi tristă” (Editura Polirom, 2020), a studiilor „Fenomenul science fiction în cultura postmodernă. Ficțiunea Cyberpunk” (Editura Argonaut, 2005), „Introducere în istoria literaturii japoneze de la începuturi până în epoca modernă” (Editura Presa Universitară Clujeană, 2020), „Romanul japonez în secolul al XX-lea” (Editura Presa Universitară Clujeană, 2022). Unele dintre romanele Florinei Ilis au fost traduse în ebraică, maghiară, italiană, franceză, spaniolă, sârbă, slovacă.

 

Întâlnirea „Eminescu – post-biografii: Dialog cu scriitoarea Florina Ilis”, moderată de Ala Sainenco și Lucia Țurcanu, va avea loc în cadrul Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi), care se desfășoară în perioada 24-28 iunie la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Intrarea este liberă.

Publicitate

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending