Erau odată, pe vremea împăratului Teodosie cel Mare, doi soţi, Andronic şi Atanasia, de bun nume şi neam, fii de lătari, adică de lucrători în aur şi în argint. Erau foarte îndestulaţi în avere, dar ei aveau un obicei creştinesc vrednic de laudă. Bogăţia şi-o împărţeau în trei părţi: o parte la săraci, o parte la împodobirea bisericilor, iar a treia la trebuinţa casei lor.
Astfel, trăind în bună cucernicie, au născut doi fii, după care s-au hotărât a se nevoi în curăţie, cercetând pe cei bolnavi şi făcând milostenie săracilor. Doisprezece ani de căsnicie fericită au trecut astfel. Dar Dumnezeu a dorit să-i ridice la trăiri şi mai înalte. Într-o zi, venind Andronic de la biserică, după cântarea de dimineaţă, găsi pe copii gemând şi pe soţia Atanasia tulburată, stând la căpătâiul lor. Îşi atinse copiii cu mâna şi, suspinând, grăi: Facă-se voia Domnului! Plecă apoi la biserica Sfântului Mucenic Iulian şi zăbovi aici în rugăciune până la ceasul al şaselea. Când se întoarse acasă, cei doi copii muriseră deja.
O stihiră de la Doamne, strigat-am exprimă starea sufletească a celor doi soţi în necazul lor cel foarte mare: „Lipsitu-v-aţi de însoţirea cea drăgăstoasă a copiilor cu porunca lui Dumnezeu şi, în viaţă rămânând neschimbaţi, aţi ridicat glasul cel viteaz al lui Iov, şi aţi strigat: Domnul a dat, Domnul iarăşi a luat! Pentru aceea cu înlesnire aţi săvârşit lucrul cel dorit; şi, mutându-vă către pustietăţi şi locurile cele sfinte, cu bucurie v-aţi arătat pereche prea sfântă“. Ce s-a întâmplat aşadar după moartea copiilor? S-au hotărât să meargă „către pustietăţi“ pentru pocăinţă. Ş
i-i zise Atanasia soţului ei: „Domnul meu, încă de când trăiau copiii noştri voiam să-ţi spun, dar mă îndoiam şi iată că acum, după moartea lor, te rog să mă duci pe mine la o mănăstire, ca să-mi plâng acolo păcatele mele, căci Domnul, luându-i pe copiii noştri, ne va face pe noi mai buni la slujba Sa“. Iar el i-a zis: „Să mergi să-ţi cercetezi gândul tău o săptămână şi, de nu-ţi vei schimba acest gând, ne vom sfătui despre aceasta amândoi“ (Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Ep. Romanului şi Huşilor, 1992, p 104). Frumoasă şi cuminte cerere şi înţelept răspuns. Dar şi el nutrea acelaşi gând. Aşa că, după mai multe zile în care dorul ei se aprindea tot mai mult după chemarea îngerească, înţelegând că de la Domnul este gândul acesta, au plecat amândoi spre Locurile Sfinte unde, aflând un părinte duhovnicesc, pe nume Daniil, au primit de la acesta binecuvântare ca ea să se ducă la o mănăstire de femei, iar el să rămână sub ascultarea acestuia.
Doisprezece ani au trăit în acest chip. „Curăţindu-ţi-se sufletul, Părinte Andronic, cu virtuţile cele alese, şi înfierbântându-te cu focul dumnezeieştii dragoste, te-ai lepădat de înfierbântările trupului; că aveai totdeauna dumnezeiasca rouă de sus, care te răcorea“ – zice despre nevoinţa lui o stihiră a Cântării I a Canonului. Iar despre ea aflăm dintr-o stihiră a Cântării a 6-a că „Nicidecum slăbiciunea firii n-a slăbit voirea pe care ai avut-o, o, cuvioasă, către nevoinţele ostenelilor“. Şi ce-a făcut aflăm mai departe: „Schimbându-ţi haina, ţi-ai ascuns firea cea adevărată; pentru aceasta ai săvârşit calea cea nebănuită a mântuirii“. În haine bărbăteşti, după doisprezece ani de aspră nevoinţă şi arsă fiind de soare, cu numele schimbat în Atanasie, iat-o întâlnind, sub un copac, pe un călugăr odihnindu-se. Era chiar Andronic. Cu binecuvântarea părintelui Daniil pornise să revadă Locurile Sfinte. Ea-l recunoscu pe loc, dar se prezentă ca monahul Atanasie. Îi zise: Oare nu eşti tu ucenicul părintelui Daniil, cel ce se numeşte Andronic? El răspunse afirmativ. Se prezentă şi Sfânta şi-i mărturisi că a pornit şi ea în acelaşi loc şi-i propuse să meargă împreună cu condiţia însă de a fi în tăcere unul cu celălalt.
Căzură la învoială şi vizitară Locurile Sfinte. La întoarcere, soţia îi propuse lui Andronic să-şi ceară binecuvântare de la părintele său ca să locuiască împreună cu el în aceeaşi chilie, dar cu aceeaşi condiţie a tăcerii. Sfântul plecă şi primi binecuvântarea duhovnicului său care veni şi el şi-i sfătui pe amândoi cum să trăiască ca să-şi mântuiască sufletele. Doisprezece ani trăiră aşadar împreună fără ca el să ştie că „fratele“ de lângă el e chiar soţia lui. În sfârşit, veni vremea trecerii de aici a lui „Atanasie“. Fratele de chilie alergă la părintele Daniil să-l anunţe că părintele Atanasie se duce către Domnul. Stareţul veni repede şi-l află pe Atanasie plângând. „Trebuie să te bucuri de vreme ce mergi să-L întâmpini pe Hristos, iar nu să plângi“. Atanasie răspunse: „Nu plâng pentru mine, ci pentru părintele Andronic. Dar să ai dragoste, părinte, căci după îngroparea mea vei găsi o scrisoare sub căpătâiul meu şi, după ce o vei citi, să o dai părintelui Andronic“ (Vieţile Sfinţilor, Idem). Îşi făcu rugăciunea, se împărtăşi cu dumnezeieştile Taine şi-şi dete sufletul lui Dumnezeu. Ce uimire a fost în tot pustiul acela şi în altele mai îndepărtate, când au aflat minunea aceasta.
După îngroparea ei, părintele Daniil a mai rămas şapte zile cu părintele Andronic, ca să facă pomenirile obişnuite lui Atanasia şi, la plecare, vru să-l ia şi pe fiul său duhovnicesc cu sine. Acesta însă îi ceru să-l lase să fie îngropat lângă „doamna lui“. N-a ajuns ava Daniil la chilie că şi veni un călugăr cu vestea că părintele Andronic pleacă la Domnul. Reveni iute şi anunţă şi pe părinţii care tocmai plecaseră să se întoarcă, nu atât pentru a-l mai vedea viu, ci pentru a putea să primească o ultimă binecuvântare din partea lui. Era o frumoasă dorinţă a părinţilor să fie binecuvântaţi de cineva despre care presimţeau că a ajuns la o măsură a sfinţeniei în viaţa aceasta. Şi mai ales să-l implore să se roage pentru ei în Împărăţia lui Dumnezeu: „Mutatu-te-ai cu bucurie dintru acestea vremelnice către cele de sus, şi, sălăşluindu-te împreună cu sfinţii părinţi ai noştri, adu-ţi aminte, părinte, de cei ce te cinstesc pe tine totdeauna“ (stihiră a Cântării a 9-a).
L-au îngropat cu fericita Atanasia, împreună pe pământ şi în cer.
Ca unii ce suntem pământ şi cenuşă, să zicem şi noi împreună cu ava Daniil: „Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin“.
Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News