Connect with us
Publicitate

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci

Publicat

Publicitate

Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea erau toţi creştini din oastea împăratului Teofil (892-842), luptătorul împotriva sfintelor icoane.

În acea vreme, arabii au ajuns la cetatea Amoreea din Frigia, pe care doreau s-o cucerească. Pentru apărarea cetăţii sale, Teofil a trimis multă oaste şi pricepuţi conducători în meşteşugul războiului.

Dar îndată au năvălit păgânii, cu şi mai multă oaste şi cu conducători vestiţi, însă n-au putut intra în cetate, ci, încercuind-o, aşteptau. Şi a trimis împăratul Teofil multe daruri, ca să îmblânzească pe căpetenia agarenilor, dar acela rămânea neînduplecat.

Publicitate

Agarenii ar fi plecat după atâta aşteptare, dacă nu s-ar fi ivit o trădare din partea lui Vadiţis, unul dintre conducătorii oştirii grecilor. Deci, păgânii au intrat pe o cale secretă, descoperită lor de trădător, i-au prins pe cei 42 de ostaşi ai împăratului şi i-au întemniţat. Lor li s-a promis eliberarea numai dacă se vor lepăda de Hristos-Domnul şi Mântuitorul lumii şi dacă vor îmbrăţişa necurata credinţă a lui Mahomed.

Vreme de şapte ani au fost ei ispitiţi, însă de fiecare dată au rămas neclintiţi în credinţă, cântând neîncetat Psalmii lui David şi rugându-se ziua şi noaptea.

Pentru tăria credinţei lor au fost omorâţi, tăindu-li-se capetele, primind astfel cununa muceniciei de la Împăratul Hristos.

Publicitate

După uciderea Sfinţilor 42 de Mucenici, căpetenia turcilor l-a ucis cu sabia şi pe Vadiţis trădătorul, spunând: „Cel ce a fost necredincios faţă de ai lui nu va fi credincios nici faţă de străini”.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un băiețel din Dersca a plecat de acasă la amiază și nu s-a mai întors. Dacă îl vedeți sunați la 112

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni au anunțat în această seară că efectuează verificări pentru localizarea unui minor de 13 ani, din satul și comuna Dersca, care astăzi, în jurul orei 14:00, a părăsit domiciliul iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.

Ailoaie Vlăduț Gabriel se deplasa cu o bicicletă de celulare gri și are următoarele semnalmente: 1,60 m înălțime 45 de kg, păr brunet ochi albaștri.

La momentul plecării purta pantaloni și hanorac de culoare neagră, tricou alb. De asemenea, purta un ghiozdan pe spate.

Publicitate

“Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Citeste mai mult

Eveniment

Copilă de 13 ani din Draxini, de negăsit. A plecat dimineață la școală și nimeni nu mai știe nimic de ea

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni au anunțat că efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 13 ani, din sat Draxini, comuna Bălușeni, care astăzi, în jurul orei 7:00, a părăsit domiciliul pentru a se deplasa la școală, însă până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.

BEJUJȘCĂ MARIA SABINA are următoarele semnalmente: 1,50 m înălțime 45 de kg, păr lung, șaten închis, poartă aparat dentar.

La momentul plecării purta pantaloni și bluză de culoare neagră, adidași albi.

Publicitate

“Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: Tânăr din Botoșani cu permisul suspendat, suprins cu 104 km/h în Dărmănești, la volanul unui Q7 înmatriculat în Anglia

Publicat

Publicitate

Un autoturism Audi Q7 alb, înmatriculat în Marea Britanie și cu volan pe partea dreaptă, a fost filmat și înregistrat  la data de 19 mai 2024, la ora 10:15, de polițiștii Serviciului Rutier Suceava, cu pistolul radar Trucam, circulând cu 104 km/h în localitate, în comuna Dărmănești, pe DN2, în direcția Suceava către Rădăuți.

La volan a fost identificat Alexandru R., de 29 de ani, din comuna Cândești, județul Botoșani.

Conducătorul auto a prezentat poliției un permis de conducere britanic, iar verificările în aplicația E-DAC au arătat că dreptul său de a conduce era suspendat și nu avea permisiunea de a conduce pe drumurile publice, fiind cercetat penal pentru o altă infracțiune rutieră. Testul cu aparatul etilotest a avut rezultat negativ.

Publicitate

De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru că circula cu 104 km/h în localitate.

“A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată””, a transmis IJP Suceava.

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Supermarketurile, OBLIGATE să accepte returnarea ambalajelor, indiferent dacă aparatele de reciclare sunt funcționale sau nu

Publicat

Publicitate

Hypermarketurile și supermarketurile sunt obligate să accepte returnarea ambalajelor, indiferent dacă aparatele de reciclare sunt funcționale sau nu.

Mai precis, potrivit ministrului Mediului, Mircea Fechet, magazinele trebuie să preia manual ambalajele și să ramburseze contravaloarea PET-urilor la casă, relatează alba24.ro.

Comercianții înregistrați în sistemul de garanție-returnare (SGR) sunt obligați să accepte ambalajele returnate de consumatori, chiar dacă aparatele de colectare a ambalajelor (RVM) sunt defecte.

Publicitate

Potrivit Hotărârii de Guvern 1.074/2021, magazinele sunt obligate să ofere consumatorilor posibilitatea să returneze ambalajul SGR pentru a primi înapoi valoarea garanției.

Asta indiferent dacă aparatul este sau nu funcțional.

  • Magazinele trebuie să ofere „posibilitatea consumatorilor sau utilizatorilor finali de a returna ambalajul SGR. În vederea restituirii valorii garanției în cadrul oricărui punct de returnare de pe teritoriul României” – HG 1.074/2021.

”Lucrăm deja la un proiect de hotărâre de guvern în care să specificăm foarte clar că, în măsura în care RVM-ul, aşa cum se numesc aceste aparate automate, nu funcţionează, magazinul respectiv este obligat să preia manual acele ambalaje.

Publicitate

Cu alte cuvinte, mergem, ne facem cumpărăturile sau nu neapărat, şi la casa de marcat lăsăm şi pet-urile goale şi primim 50 de bani cash sau ni se scade suma respectivă din valoarea cumpărăturilor.

E un lucru pe care îl voi scrie în hotărârea de guvern ca să fie clar pentru toată lumea”, a subliniat Mircea Fechet, citat de bugetul.ro.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending