Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfântul Proroc Osea

Publicat

Publicitate

Sfântul prooroc Osea era fiul lui Veriin de la Valemot, din seminţia Isahar, bărbat temător de Dumnezeu. În acea vreme mulţi din poporul lui Israel, abătându-se de la Dumnezeu şi uitând facerile de bine şi minunile Lui, se închinau idolilor, iar el slujea lui Dumnezeu, Celui ce a făcut cerul şi pământul şi Care a scos pe părinţii lor din Egipt cu mână tare; îi învăţa pe oamenii cei rătăciţi de la adevăr şi îi întorcea prin sfaturile sale cele înţelepte la strămoşeasca dreaptă credinţă.

Umplându-se de Duh Sfânt, mult a proorocit pentru Israel şi pentru venirea lui Hristos şi Învierea Sa, precum se vede în Cartea lui.  Osea era membru al tribului lui Isahar și a trăit în Regatul de Nord al Israelului în perioada 740-725 î.Hr. În Cartea lui Osea (Osea 5, 8), acesta face referire și la războaiele care au dus la cucerirea regatului de către asirieni (cca. 734-732 î.Hr.). Nu este sigur că a fost martor și la distrugerea Samariei, pe care însă o prevestește (Osea 14, 1). Potrivit Cărții lui Osea, acesta s-a însurat cu o prostituată pe nume Gomer, fiica lui Diblaim, la porunca Domnului, pentru a arăta necredința lui Israel față de Dumnezeul său.

Cu aceasta a avut mai întâi un fiu, pe nume Izreel (pentru a vesti pedeapsa Domnului pentru războaiele dintre cele două regate ale neamului lui Israel), apoi o fiică, Lo-Ruhama (însemând „Cea Neiubită”, pentru a arăta sfârșitul răbdării și al milei Domnului față de fărădelegile lui Israel) și încă un fiu, Lo-Ami (însemând „Nu este poporul Meu”, pentru a arăta că așa cum israelitenii Îl părăsiseră pe Dumnezeul lor, așa și El avea să-i părăsească). Metafora poporului ales ca Mireasă a Domnului se conturează de-a lungul primelor trei capitole ale cărții sale. Proorocul Oseea a mustrat pe israeliți pentru închinarea la idoli, pentru călcările legământului și viața plină de păcate a preoților, a poporului și a familiei regale (Oseea IX, 8-9; VII,13; IV, 7-9). Proorocul îi îndemna pe toți la pocăință strigând: „Întoarce-te Israele către Domnul Dumnezeul tău, că ai slăbit întru nedreptățile tale” (Oseea XIV, 2-3). Vorbind despre timpul mesianic, Proorocul Oseea arăta că păgânii vor fi chemați la adevăratul Dumnezeu.

Despre aceasta, Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor amintind cuvintele lui Oseea: „Pe noi, pe care ne-a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre păgâni, precum zice El și la Oseea: Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu și iubită pe cea care nu era iubită. Și va fi în locul unde li s-a zis lor: nu voi sunteți poporul Meu – acolo se vor chema fii ai lui Dumnezeu Celui Viu” (Romani IX, 24-26). Proorocul Osea s-a străduit să-i aducă înapoi la dreapta credință pe israeliții care uitaseră de Dumnezeul cel adevărat, Dumnezeul părinților lor.

A mustrat poporul din Regatul de nord al lui Israel pentru fărădelegile lor, îndeosebi pentru idolatrie și le-a prevestit nenorocirile pe care aveau să le sufere din cauza invadatorilor străini. A proorocit sfârșitul jertfelor și a preoției celor din neamul lui Aaron (Osea 3, 4-5). A proorocit și despre Hristos, prevestind întoarcerea Lui din Egipt (Osea 11, 1), învierea Lui a treia zi (Osea 6, 2) și biruința Lui asupra morții.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Patronii Dedeman vor prelua Carrefour România. Negocieri exclusive cu peste 800 de milioane de euro pe masă

Publicat

Publicitate

Patronii Dedeman vor prelua controlul Carrefour România. Frații Pavăl, fondatorii Dedeman și cei mai puternici antreprenori români din retailul de bricolaj, fac pasul decisiv către comerțul alimentar: Paval Holding a intrat în negocieri exclusive pentru preluarea Carrefour România, într-o tranzacție estimată la 823 de milioane de euro, care ar putea redesena harta marilor jucători din retailul românesc, scrie alba24.ro.

Carrefour a anunţat oficial că vrea îşi vândă operaţiunile din România către Paval Holding, vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, proprietarii Dedeman.

Valoarea Carrefour România este estimată la 823 milioane de euro

Grupul Carrefour a anunţat joi, la Bursa franceză Euronext, că a intrat în negocieri exclusive cu Pavăl Holding pentru vânzarea tuturor activităţilor sale din România, evaluate la un total de 823 milioane de euro, anunță Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

„Această operaţiune face parte din analiza strategică iniţiată de Carrefour la începutul anului 2025.

Pavăl Holding este vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, antreprenori români de top şi proprietarii Dedeman, liderul naţional în domeniul bricolajului şi una dintre cele mai mari poveşti de succes antreprenorial din ţară”, se arată în comunicatul grupului francez.

Publicitate

Carrefour România operează o reţea multi-format de 478 de magazine (inclusiv 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate şi 30 de magazine discount) şi a generat vânzări brute (inclusiv TVA) de 3,2 miliarde de euro în 2024 şi 2025 estimat, reprezentând aproximativ 3,5% din vânzările Grupului.

Finalizarea acestei operaţiuni rămâne condiţionată de obţinerea autorizaţiilor de reglementare obişnuite. Se preconizează că aceasta va avea loc în a doua jumătate a anului 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii Botoșani le mulțumesc pensionarilor pentru înțelegere și îi asigură de întreaga lor considerație și respect.

Pensionarii sunt sfătuiți să verifice soldul conturilor începând cu după-amiaza zilei de joi, în funcție de procedurile fiecărei unități bancare.

Citeste mai mult

Eveniment

Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate

Publicat

Publicitate

Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei „taxe de înregistrare” sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), relatează alba24.ro. Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o „taxă de înregistrare/menținere a mărcii”, sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.

Cum poți identifica mesajele frauduloase

  • Mesajele folosesc limbaj alarmist („termen limită”, „drepturi pierdute”).
  • Sunt invocate documente sau referințe false pentru a părea legitime.
  • Plata este solicitată într-un cont IBAN aparținând unor bănci din Polonia, fără legătură cu procedurile oficiale OSIM.
  • Datele de contact și expeditorul nu corespund canalelor oficiale.

De asemenea, este important de reținiut că OSIM nu solicită plata taxelor prin emailuri nesolicitate și nu indică conturi bancare externe pentru astfel de plăți.

Recomandări de securitate cibernetică

  • Nu efectuați plăți pe baza unor emailuri alarmiste.
  • Verificați informațiile exclusiv pe site-ul oficial OSIM sau prin canalele instituționale.
  • Nu accesați linkuri și nu deschideți atașamente din mesaje suspecte.
  • Verificați cu atenție expeditorul (domeniu, adrese de contact, formulări).
  • Raportați tentativa de fraudă apelând 1911 sau completând formularul pnrisc.dnsc.ro.
  • Păstrați dovezile (email, antete, IBAN) pentru eventuale investigații.

Atenție: presiunea timpului și amenințările sunt semne clasice de phishing. Verificați și plătiți doar prin proceduri oficiale.

Pentru mai multe informații: https://www.osim.ro/…/avertizare-privind-informatii

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția „Cromatica – liant pictural”, Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Reunește lucrări de pictură, grafică

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, organizează în perioada 11 februarie – 30 martie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Cromatica – liant pictural”. Aceasta reunește lucrări de pictură, grafică și sculptură aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, unele expuse în premieră la Botoșani.

Patrimoniul artistic al instituției muzeale botoșănene se remarcă nu doar prin complexitate și varietate, ci și printr-un număr semnificativ de lucrări de mare valoare. Operele expuse pe simeze sunt semnate de reprezentanți de seamă ai artei românești, care și-au desfășurat activitatea artistică la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX: Petre Achițenie, Octav Băncilă, Dumitru Bâșcu, Traian Brădean, Alexandru Călinescu, Maria Cocea, Nicolae Dărăscu, Ștefan Dumitrescu, Ion Gheorghiu, Vasile Gorduz, Nicolae Grigorescu, Marcel Guguianu, Oscar Han, Nicolae G. Iorga, Doina Lie, Ștefan Luchian, Nicolae Maniu, Viorel Mărginean, Ion Murariu, Iulia Oniță, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Mișu Popp, Constantin Radinschi, Camil Ressu, Ion Sălișteanu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Eustațiu Stoenescu, Mircea Ștefănescu, Napoleon Tiron, Petru Remus Troteanu, Paul Vasilescu, Artur Verona și Paul Verona.

Cele 35 de exponate au o tematică diversă, pornind de la portrete clasice, peisaje rurale și urbane și naturi statice și ajungând până la pictură abstractă. Artiștii au folosit o varietate de materiale care să-i conducă spre rezolvarea cât mai apropiată și mai facilă a necesităților de exprimare plastică, ținând cont și de perioadele istorice atât de diferite în care au lucrat. Astfel, sunt lucrări realizate în tehnica picturii în ulei pe pânză sau pe carton, a pastelului și acuarelei, dar și sculpturi în bronz și piatră.

Vă invităm astfel la o călătorie virtuală în timp și în spațiu, unde cromatica reprezintă un liant al suprapunerilor ideatice, iar formele trimit la căutarea sensurilor cele mai profunde al adevărului artelor vizuale.

Vernisajul expoziției: sâmbătă, 14 februarie 2026, ora 11.30.

Curator: Liviu Șoptelea, conservator. Prezentare: Ana Coșereanu, muzeograf.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending