Sfântul Ierarh Teofilact s-a născut în Asia Mică în anul 765. A studiat la Constantinopol sub îndrumarea viitorului patriarh al Constantinopolului, Sfântul Tarasie, cu care a devenit foarte bun prieten. După alegerea sa, patriarhul Tarasie a prezidat al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea (787), ultimul dintre sinoadele ecumenice, care a condamnat iconoclasmul ca erezie și a restabilit cultul sfintelor icoane.

După terminarea studiilor, Sfântul Teofilact, împreună cu Sfântul Mihail al Sinadelor, lăsând lumea, a intrat în monahism și a fost trimis de patriarhul Tarasie la o mănăstire care era zidită la gura mării Euxinului (Marea Neagră), pe malul european al Bosforului, numită „mânăstirea lui Tarasie” în zona numită astăzi Defterburnu. În jurul anului, pentru râvna și vrednicia de care a dat dovadă, Teofilact a fost numit episcop al Nicomidiei. Om al credinței și al faptei, noul episcop a început o misiune socială anevoioasă, dar binecuvântată. A construit și întreținut un celebru spital, așezat sub ocrotirea Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, pe care l-a dotat cu toate cele necesare.

Pentru acest spital a susținut formarea și plata unui personal medical bine pregătit. În fiecare joi seara, Sfântul Ierarh Teofilact, încins cu un șorț, venea și ajuta bolnavii. Îi spăla el însuși, inclusiv pe cei ce sufereau de lepră. În același timp Sfântul Ierarh Teofilact a fost un mare apărător al credinței. Ucenic al Sfântului Tarasie, a mărturisit dreapta credință împotriva ereziei iconoclaste, adică a celor ce refuzau cinstirea sfintelor icoane. În jurul anului 815, împăratul Leon al V-lea Armeanul, a convocat la palat o serie de episcopi și stareți pentru a lua în discuție problema iconoclastă.

Marii ierarhi ai bisericii de atunci, în frunte cu patriarhul Nichifor, urmașul lui Tarasie, printre care și Teofliact al Nicomidiei s-au dus la împărat cu rugămintea de a înceta tulburarea apărută în Biserică, având în vedere că cinstirea sfintelor icoane a fost hotărâtă de Sinodul VII Ecumenic, de la Niceea, în anul 787. Sfântul Teofilact i-a cerut împăratului să păstreze credința creștină nealterata, inclusiv cinstirea sfintelor icoane, dar văzând că împăratul nesocotește adevărul, i-a prorocit: „O, împărate, vei cădea cu cădere năprasnică și mare, și nu vei găsi pe nimeni care să te scape de ea!”. Întâlnirea aceea a avut repercusiuni severe pentru apărătorii icoanelor. Toți au fost exilați, iar cel mai îndepărtat loc a fost ales pentru Sfântul Teofilact, anume cetatea Strobilon de pe țărmul turcesc al Mării Negre, la extremitatea sud-vestică a Asiei Mici.

Moartea lui Leon al V-lea Armeanul nu i-a adus amnistia pentru că următorul împărat Mihail al II-lea Bâlbâitul a interzis întoarcerea episcopilor ortodocși din exil în eparhiile lor. Chiar în exil fiind, Sfântul Ierarh Teofilact a continuat să sprijine pastoral credincioșii, contribuind în continuare la edificarea operei sociale și filantropice începută în eparhia sa. A trecut la cele veșnice în anul 845 după 30 de ani de exil. Un an mai târziu, pierind cu totul erezia iconoclastă, trupul său a fost dus în Nicomidia, în timpul împărătesei Teodora (842-867) și îngropat cu cinstea cuvenită. Apoi, trupul său a fost așezat în biserica ctitorită de el.