Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfântul Ierarh Spiridon, sfântul care își părăsește racla

Publicat

Publicitate

Sfântul Spiridon s-a născut la anul 270, în Askia, Cipru, şi a prins zilele împăratului Constantin cel Mare, trăind până pe la jumătatea secolului IV. În tinereţe, a fost păstor de oi şi a avut şi o soţie, care i-a murit însă de timpuriu.

Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior şi păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei, fără a abandona, însă, nici oile necuvântătoare, pe care a continuat să le ducă la păscut. În timpul persecuţiilor sub împăratul Maximian (295), sfântul a fost arestat şi exilat. În anul 325, a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea unde a uimit pe mulţi cu simplitatea cu care a explicat credinţa ortodoxă.

Fără prea multă carte, sfântul a reuşit să convertească un mare filozof al vremii de la arianism la Ortodoxie, uimind pe toţi cei prezenţi la Sinodul de la Niceea. El a explicat unitatea şi diversitatea Sfintei Treimi ţinînd în mână o cărămidă şi spunînd simplu că este formată din trei elemente esenţiale, şi anume foc, pământ şi apă. În timp ce vorbea, s-a aprins focul în partea de sus a cărămizii şi a început să curgă apa din partea de jos.

Tot acolo, la Niceea, l-a cunoscut pe Sf. Ierarh Nicolae; între cei doi ierarhi s-a format o prietenie trainică. Majoritatea minunilor savarsite de Sf. Spiridon vorbesc de la sine despre puterea discernământului, despre dreapta socoteală şi despre cumpătare. În privinţa minunii de la Niceea, când, luând în mână celebra lui cărămidă, a scos în evidenţă cele trei elemente care o compun (pământul, apa şi focul), această minune era destinată înţelegerii consubstanţialităţii celor Trei Persoane Treimice – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Sf. Spiridon şi-a trăit mare parte din viaţă în Cipru, unde s-a şi săvârşit în anul 348 fiind îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda.

Când saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul sfântului era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţiei vieţii sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaşte au fost mutate în Serbia, după care un Părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis, l-a adus în insula din Grecia, unde este şi acum înmormântat.

Până în ziua de azi, sfintele moaşte întregi ale Sf. Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Lui. El este cunoscut ca „sfântul călător” deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt înlocuite de praznicul său. Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Cupa ING U14: Lecție de caracter la Avrămeni. Victorie dedicată colegului Victor, după pierderea tatălui său, în finală mare

Publicat

Publicitate

Cupa ING – U14 băieți a fost, pentru echipa Școlii Gimnaziale Nr. 1 Avrămeni, mult mai mult decât o competiție sportivă. A fost o lecție de unitate, maturitate și solidaritate, trăită la o vârstă la care astfel de momente lasă urme adânci.

Parcursul sportiv a fost unul perfect, încheiat cu câștigarea locului I, însă adevărata victorie s-a conturat dincolo de scoruri și clasamente. Chiar înaintea finalei, echipa a primit o veste cutremurătoare: tatăl unuia dintre colegii lor, Victor, a trecut la cele veșnice.

Într-un moment care ar fi putut doborî pe oricine, băieții au ales să fie mai mult decât o echipă de fotbal. S-au strâns unii lângă alții, cu lacrimi în ochi, și au intrat pe teren uniți de aceeași durere, dar și de aceeași dorință de a juca pentru colegul lor.

Au jucat cu inima, au transformat suferința în forță și au arătat un caracter rar întâlnit, mai ales la acest nivel de vârstă. Fiecare pas, fiecare fază și fiecare efort au avut o încărcătură emoțională aparte.

La final, trofeul a devenit un simbol. O victorie dedicată lui Victor, un gest de respect și solidaritate care spune mai mult decât orice discurs. „Această victorie este pentru Victor. Suntem mândri de voi, băieți. Respect”, a transmis profesorul de educație fizică Emanoil Sorin Ignătescu, cel care îi antrenează și îi duce spre performanță.

Pentru acești copii, fotbalul a fost, măcar pentru o zi, un limbaj al sufletului. Iar lecția oferită rămâne una de neuitat.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție în trafic: Cod galben de ceață în județul Botoșani, vizibilitate redusă sub 200 de metri în zeci de localități

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis, în această dimineață, o avertizare de cod galben de ceață pentru o parte însemnată a județului Botoșani, valabilă până la ora 10:00. Fenomenul reduce semnificativ vizibilitatea pe mai multe drumuri, îngreunând traficul rutier și pietonal.

Potrivit avertizării, vizibilitatea scade sub 200 de metri, iar izolat poate coborî chiar sub 50 de metri în localitățile Ungureni, Albești, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Havârna, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Gorbănești, Manoleasa, Hlipiceni, Păltiniș, Vlăsinești, Todireni, Mileanca, Dângeni, Santa Mare, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Concești, Românești, Mitoc, Adășeni și Răuseni.

În acest context, ISU Botoșani îi avertizează pe șoferi să circule cu prudență sporită, să reducă viteza, să folosească luminile de întâlnire și, după caz, luminile de ceață, și să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte autovehicule. Respectarea regulilor de circulație este esențială pentru prevenirea accidentelor.

Totodată, pietonii sunt sfătuiți să traverseze doar prin locurile marcate, să se asigure temeinic înainte de a păși pe carosabil și să evite deplasările inutile în condiții de vizibilitate extrem de redusă.

Pompierii militari botoșăneni rămân mobilizați 24 de ore din 24, fiind pregătiți să intervină rapid în cazul producerii unor situații de urgență. Evenimentele sunt monitorizate permanent de Centrul Operațional Județean, care dispune măsurile necesare pentru gestionarea eficientă a intervențiilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Bijuterii din nuiele, exportate dintr-un sat românesc în America și Germania. Ce a mai rămas din atelierul de odinioară

Publicat

Publicitate

Într-o comună din nordul României a funcționat o cooperativă țărănească care a reușit timp de peste două decenii să exporte produse de lux, din răchită, în Statele Unite și Germania. Oamenii spun că totul s-a prăbușit din cauza concurenței asiatice, relatează adevărul.ro.

În nordul extrem al României, în județul Botoșani, nu departe de granița țării noastre cu Republica Moldova, se află comuna Durnești. O zonă populată cu agriculturi și crescători de animale. Comuna este cunoscută mai ales pentru faptul că pe aceste meleaguri s-a născut faimosul Coroi, ultimul haiduc din istoria României, și pentru codrii și mănăstirea Guranda. Puțini știu însă că pe aceste meleaguri de la capătul țării a funcționat unul dintre cele mai performante ateliere cooperatiste sătești din România. A început să funcționeze în perioada comunistă dar a rezistat și primului deceniu și jumătate de tranziție. Producea marfă de export de cea mai bună calitate, realizată din împletituri de nuiele. Bijuteriile meșteșugărești de la Durnești ajungeau în Statele Unite și Germania.

O cooperativă de la capătul României

Printre cei care au lucrat la atelierul de confecționat artizanat din răchită se numără Georgeta și Costică Ciomaga. Trăiesc într-o casă bătrânească, pe una dintre ulițele satului. Sunt trecuți de 65 de ani, dar sunt în putere și se ocupă de treburile gospodărești. Pentru Georgeta Ciomaga, împletiturile din nuiele de răchită sunt o pasiune. Aproape în fiecare zi își trage „planșeta” de lucru, o scândură lată dotată cu un piron înfipt în partea superioară, și începe cu o îndemânare de invidiat să creeze adevărate mostre ale artei populare. Confecționează în special coșuri simple, care-i sunt utile în gospodărie. Își aduce însă foarte bine aminte de perioada când mâinile sale dibace confecționau obiecte de lux, tot din răchită. O bună parte din viața ei s-a identificat cu atelierul de împletituri răchită din Durnești. A lucrat mai bine de 20 de ani cot la cot cu soțul ei, Costică, la împletit coșuri și tot felul de obiecte din nuiele de răchită.

Povestea atelierului a început în anul 1981, afirmǎ Georgeta Ciomaga, în ultimul deceniu al comunismului românesc: „S-a deschis în anul 1981. Era un atelier de împletituri de pe lângă Ocolul Silvic, la Trușești. S-a deschis pentru că atunci erau tinerii care terminau profesionala, liceul și nu aveau locuri de muncă. Și atunci îi trimiteau la atelier, la prelucrat răchita. Destul de rapid s-au înmulțit angajați. Erau peste 60 de oameni”. Pe vremea aia, avea 21 de ani și era bucuroasă că-și găsise un loc de muncă, mai ales că acolo lucra și soțul ei, Costică. Inițial, tinerii învățau cum să prelucreze răchita. Era un proces migălos și dificil, care a lăsat urme adânci pe mâinile sătencei.

În anii ’80, condițiile erau grele. „Răchita trebuia înmuiată, decojită, să fie așa albă. Care era lăsată nedecojută trebuia fiartă. Era greu în perioada aia fiindcă era foarte frig iarna. M-am îmbolnăvit la mâini”, mărturisește săteanca. Specificul atelierului nu a fost ales întâmplător. În zonă erau multe răchite (n.r. o specie de salcie), date fiind și iazurile și pădurea impunătoare din comună. În plus, oamenii aveau o tradiție și o pricepere aparte în a confecționa obiecte din răchită. Era și firesc, aveau multă materie primă. Inițial, părea doar un atelier ca multe altele din perioada comunistă, puțin profitabil, fără prea mare utilitate economică, dar care dădea de muncă oamenilor și îndeplinea criteriile de 0% șomaj ale strategiei economice naționale din perioada dictaturii ceaușiste.

 „Toate mergeau la export”

În realitate, priceperea meșteșugarilor de la Durnești, câteva mostre bine plasate și mai multe negocieri reușite au pus pe picioare în comuna de la granița României o adevărată mini-industrie de împletituri din răchită. Oamenii de la Durnești nu făceau coșărci de pus ciucălăii de porumb sau merele, ci marfă de lux pentru Occident. Așa cum explică Georgeta Ciomaga, se lucrau diferite modele, diferite forme, cu o multitudine de utilități: „Se produceau lucruri din răchită, dar de cea mai bună calitate. Erau coșuri de rufe, coșuri de umbrelă, coșuri pentru câini, navete, coșuri pentru sticle. Multe s-au lucrat. Era o diversitate foarte mare. Și de o calitate excepțională. Orice cerea angajaților de aici, se făcea. În orice formă, pentru orice aveai nevoie. Doamne ce lucruri se mai făcea aici. Păcat că nu mai sunt”.

Publicitate

Răchita era cojită sau fiartă, în funcție de tipul materialului, bine curățată, împletită în formele dorite și la numărul cerut de cei care făceau comanda. Ulterior, produsul era lăcuit și ambalat corespunzător. „Se uscau coșurile, după aceea se băgau la baia de lac, se lăcuiau, iar după acea se împachetau în hârtie albă cu sfoară. Ca la fabrici care se respectau”, adaugă săteanca. Impresionați de calitatea lucrărilor, occidentalii au cerut pe bandă rulantă obiecte din răchită împletită de la Durnești. Atelierul avea contracte cu agenți economici din Statele Unite și Germania.

„Toate mergeau la export. Erau multe comenzi. Coșuri rotunde de rufe, coșuri pătrate de rufe, erau mai multe specialități. Plecau în America,  în Germania. Absolut toate mergeau la export. Noi primeam comenzile, le executam și le trimiteam”, precizează Georgeta Ciomaga. Pentru o asemenea marfă de export, pentru a primi comenzi în continuare, meșterii împletitori trebuia să aibă câteva calități esențiale. „Trebuia să ai îndemânare, chef de lucru, voință ca să-ți iasă cât mai bun, dragoste de meșteșug. Vagoane de coșuri și tot felul de obiecte am lucrat. Erau multe comenzi”, mărturisește și Costică Ciomaga.

O lume care s-a schimbat

Datorită comenzilor și a exportului susținut, atelierul de la Durnești a rezistat și comunismului și primului deceniu și jumătate de tranziție. Nu a mai rezistat însă schimbărilor de pe piață și noilor tendințe. Soții Ciomaga și alți săteni mărturisesc că toate aceste lucrări de artizanat au devenit deodată prea scumpe pentru o piață pe care-și făcuseră loc obiecte asemănătoare, dar din plastic, venite mai ales din zona asiatică, mult mai ieftine. „Erau comenzi tot mai puține și în 2004 s-a închis atelierul. De atunci am mai lucrat dar așa pentru ceea ce-mi trebuia pe lângă casă. Găsim niște răchită, ici pe colo, pentru noi, pentru casă”, mărturisește tanti Georgeta.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinţii Mucenici Filimon, Apolonie, Arian şi cei dimpreună cu ei

Publicat

Publicitate

Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi a lui Arian, ighemonul Tebaidei Egiptului. Chipul muceniciei lor a fost aşa: au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului 37 de creştini. Printre aceştia se afla şi un creştin cu numele Apolonie, anagnost al Bisericii.

Când a fost ameninţat cu chinurile, Apolonie s-a spăimântat şi a dat patru galbeni lui Filimon, cântăreţul din fluier, ca să-i ia locul şi să aducă jertfe idolilor în locul lui; totodată i-a dat şi hainele sale. Filimon, odată cu îmbrăcarea hainelor lui Apolonie, a îmbrăcat şi credinţa în Hristos, şi când a fost îndemnat să jertfească idolilor, a mărturisit pe Hristos.

Când ighemonul a poruncit să vină Filimon ca să cânte din fluier, pentru că prin cântecele sale să cânte şi să ademenească pe cel ce nu voia să jertfească idolilor, să-l facă să socotească bune, pe cele din lumea aceasta, să-şi schimbe credinţa şi să jertfească idolilor, atunci s-a aflat că Filimon era cel din stadion şi că el ţinea locul lui Apolonie. Mulţi l-au sfătuit şi l-au îndemnat stăruitor să se lepede de Hristos, dar n-a fost înduplecat. Ighemonul l-a luat în râs, spunându-i că în zadar se osteneşte odată ce n-a primit botezul creştinilor.

Sfântul Filimon însă s-a rugat şi s-a pogorât ploaie numai peste ei. Toţi cei de faţă s-au minunat, iar Sfântul Filimon a luat încredinţare că s-a pogorât peste ei din cer apa botezului său, pentru că nimeni nu îndrăznea să-l boteze de frica ighemonului. Sfântul Filimon s-a rugat apoi şi pentru fluierele lui, pe care le dăduse lui Apolonie. Şi s-a pogorât foc din cer, care a ars şi a mistuit fluierele în mâinile lui Apolonie. Şi fiindcă Apolonie a fost pricina credinţei lui Filimon în Hristos, a fost prins şi el. Dus înaintea ighemonului, a propovăduit credinţa lui Hristos. Pentru aceasta au fost supuşi amândoi la felurite chinuri.

Când Sfântul Filimon a fost atârnat de un măslin şi săgetat, o săgeată s-a îndreptat spre ighemon şi i-a străpuns ochiul. Sfântul Filimon a spus mai dinainte ighemonului că i se va vindeca ochiul cu minune, dacă după mucenicia lui va lua ţărână de pe mormântul său. Apoi au fost tăiate capetele Sfinţilor Filimon şi Apolonie. Ighemonul s-a dus în ziua în care au fost îngropaţi sfinţii la mormântul Sfântului Filimon, a făcut cum îi spusese sfântul şi s-a făcut sănătos. Pentru aceasta a crezut şi el şi cei dimpreună cu el în Hristos şi s-au botezat. Când împăratul Diocleţian a aflat că ighemonul s-a făcut creştin, a trimis de l-a adus la el, l-a legat cu lanţuri, i-a atârnat o piatră de gât, şi l-a aruncat în mare.

Moaştele Sfântului Arian au fost aduse la uscat şi au fost îngropate de slujitorii săi.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending